8,590 matches
-
că rochia i se agăță de ceva. Nu vedea ce putea fi, începuse să se lase ceața dinspre ziuă. Aruncă o ultimă privire disperată către mal. Când apăruse acolo tânărul acela înalt, cu un rucsac în spate? Părea că se rătăcise și el. Nu mai avea mult, era foarte aproape, iar mâna lui, îndreptată spre ea, i-ar fi prins așa de bine... Ar salva-o! - Ajută-mă, te rog! Tu... da, tu! Sunt aici. Te rog, am nevoie de tine
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
proză: Singur, blocat în singurătate. Mâinile mele au creat hotare. (Râsul tăcut) Când Umbra, Singurătatea renunță la aspa-țialitatea lor devin altfel de oglinzi, care duc spre aceeași lume artificială și tristă. Poetul, cu un curaj nebun, vrea să le însoțească: Rătăceai, Umbră, prin cimitire, Atunci am dorit să-ți fiu mire (Portretul vechi) Înhață-mă, Singurătate! Bicele tale mă zvânte, facă din mine luntre și punte. (Magica) În starea de umbră nevăzută de ochi omenești, cuvine-se acum, umbra de mândru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Somnul, lenea echivalează cu o închidere a pleoapei, cu o conservare de sine. Câștigă nu poezia, nu talentul, ci instinctul de conservare. Aceste tendințe au trecut din poezie în viața de zi cu zi, după cum notează unii contemporani: "Era un rătăcit în lumea asta. Întâlnirea cu el îți dădea șansa să vezi cum e un geniu pe pământ. Totul era aparte și strălucitor la el. Modul lui de a merge, de a vorbi. Avea ritmul lui inconfundabil. În discuții făcea pauze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
acelorași motive poetice, autoplagierea devin evidente). Rămâne valabilă și salvatoare puterea halucinatorie a Școlarului Durerii, putere ce îl conduce spre revelații de tot felul, inclusiv mistice. Oricât ar vrea să se salveze prin puterea de a halucina, el rămâne un rătăcit fără speranță într-un imperiu al măștilor, care întreține iluzia în perpetuitate. Metaforismul măștilor în schimbare poate fi o replică la Însemnările lui Malte Laurids Brigge. Așa cum alteritățile scriitorului român își caută masca potrivită, fără a o găsi, personajele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
spre înăuntru presupune, aici, o eminesciană pierdere "pe malul apei", o că-dere în singurătatea dragostei, abisală. Mișcarea retractilă, de cucerire a interiorității, înseamnă devenire. Mișcarea în afară înseamnă pierdere. Devenirea semnifică mythos-ul, pierderea duce la mimesis. În afară poetul se rătăcește printre "pereți de oglinzi", ajungând să imite propriile gesturi, propriile grimase și posturi. Înăuntru se petrece o deznădăjduită căutare de sine și, specific scrierilor lui Botta, o pervertire a ideii de interioritate. Universul liric, abstractizat până la autodistrugere, își găsește în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
tren nu înseamnă că zeul meu e calea ferată. În Evul Mediu s-a formulat de către filozofii șireți teoria adevărului dublu: secundum fidem — adevărul după credință — și secundum rationem — adevărul după rațiune, ca să aibă cale liberă pentru filozofie. Adică să rătăcească până îi ia dracul... Că poți, în filozofie, să rătăcești până devii năuc. Ce-au realizat filozofii prin autonomia lor? Nimic! N-au nici un adevăr. La urma urmelor, are și filozofia acces la adevăr, pentru că situarea spiritului în adevăr e
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
Evul Mediu s-a formulat de către filozofii șireți teoria adevărului dublu: secundum fidem — adevărul după credință — și secundum rationem — adevărul după rațiune, ca să aibă cale liberă pentru filozofie. Adică să rătăcească până îi ia dracul... Că poți, în filozofie, să rătăcești până devii năuc. Ce-au realizat filozofii prin autonomia lor? Nimic! N-au nici un adevăr. La urma urmelor, are și filozofia acces la adevăr, pentru că situarea spiritului în adevăr e vocațională. Babele evlavioase merg la absolut rugându-se, iar filozoful
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
grumaz, sau după umerii aplecați și ei, de atâta oboseală. Acesta-i cuvântul! Tot mai aproape de mine, de voi toți din jur; parcă pornește din capul pieptului, urcă spre obrazul trist, împrejur, până sub cercănele de sub ochii de ametist. Fruntea rătăcește, ca o ființă străină de tot ce a fost. Nici părul blond, stins de o lumină trădată și ea, nu mai cheamă mângâierile cândva transparente și naive. Ironie N-ai să petreci vara aceasta cu mine, nu va fi nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
livrești.M-am simțit copleșit de felul sincer și direct în care ai arătat că ești gata să-mi dăruiești parte din ființa ta. Ceea ce m-a întărit în gândul că mai este ceva bun în mine, că nu sunt rătăcit cu totul în, ca să zic așa, „noaptea neîmplinirilor și dorințelor deșarte”. M-ai determinat să-mi redefinesc „rostul” sau „rațiunea de a fi”. După ce atâta vreme mi s-a părut „normal” să trăiesc cum trăiam, adică fără tine! Știu acum
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
pentru a nu da impresia că vrea să coboare în derizoriu o temă atât de gravă. Știe bine că Teodora este creștin practicant. Și mai știe că el nu a aflat calea dreaptă spre credința în Dumnezeu. Ca mulți cărturari, rătăcește. Poate de aceea nu a reușit să-și reprezinte foarte convingător „sensul existenței” lui ca individ. Are încă destule întrebări fără răspuns. Teodora i-a spus o singură dată, oarecum în treacăt: „Trebuie să crezi și vei afla răspunsul! Dar
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
o depărtare de cîțiva metri de grupul copiilor, scoase din nou acel strigăt, privind țintă spre pui, făcu un ocol și intră în niște tufișuri. Iedul întoarse capul după ea, icnind încet. Toți copiii deveniseră, în același timp, niște iezi rătăciți de mamele lor... Ilinca se trezi prima din acea stare cu totul și cu totul aparte. Fără să se mai uite la nimeni, ci doar la iedul care i se frămînta în brațe, zise cu hotărîre, dar și cu mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
și-ar fi făcut apariția în preajma lor Napoleon. Sosise pe nesimțite și se așezase, cu botul pe labe, nu departe de săpători, privindu-i cu teamă și neîncredere. Biata javră! După ce fusese alungată cu atîta furie, îndată după prinderea iedului, rătăcise, nimeni nu putea ști pe unde, trist și cu capul în pămînt, ca un mare nedreptățit. Și, la urma urmei, ce vină avea oare Napoleon? Dar, de, judecătorii l-au găsit, după cum ați văzut, extrem de vinovat, chiar numai și pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cred. Să-ncerc, totuși... Se uită țintă în ochii Ilincăi, apoi într-un loc nedefinit și începu cu voce joasă și tărăgănată, cum auzise de atîtea ori recitîndu-se la televizor. "Au înflorit salcîmii iar singurătate... Un fluture albastru s-a rătăcit în gînd, Iar umbra ta mă cheamă...". Și se opri, nemaiștiind cum să continue. Își încreți fruntea, dar zadarnic. Ca să nu se facă de rîs, clătină din cap și spuse șoptit: N-are rost... zău...eu... Te rog, insistă Ilinca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
țara. Și c-c-cum a fost? Zi mai repede! se rugă Nuțu. Păi cum?... Turcii au răpit-o pe domniță în timp ce tatăl său era plecat cu armata să lupte împotriva tătarilor și voiau s-o ducă în țara lor. S-au rătăcit însă, fugind de oștenii cetății, și au nimerit acolo, în vîrful pietrei. Cum naiba să nimerești acolo? se arătă nedumerit Virgil. Dar ce, turcii puteau să zboare? Vlad trase un hohot prelung de rîs întinzîndu-i mîna lui Virgil, să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
porniră hotărîți să nu se mai oprească orice-o fi. Trecuseră aproape 3 ore de cînd plecaseră din sat și tot nu ajunseseră la destinație. Ba, mai mult, la un moment dat începură chiar să aibă impresia că s-au rătăcit. Peste tot erau niște locuri așa de sălbatice și de prăpăstioase, de încărcate de primejdii la fiecare pas, încît nu mai știau ce să facă. Pe acolo nu călca picior de om cu anii. Nici n-aveau ce să caute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
bine pe unde-am por-por-pornit-o de cînd am plecat, începu iar să se bîlbîie Nuțu, dar cînd am vrut să vă arăt, m-m-m-ați... Cum adică, Nuțule? întrebă trezit deodată la realitate Matei, nu cumva vrei să spui că ne-am rătăcit? Eu n-am nici o v-vină, se apără Nuțu. Dar despre ce-i vorba, fraților? se arătă curios și Iancu Răgălie, care, deși cam tăcut din fire și total afon, abia reușise să se oprească din interpretarea unei arii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cîine. Bărzăunul întoarse puțin capul peste umăr și răspunse ca și cum i-ar fi cerut cineva să-i taie un deget: Ți-oi aduce... dac-o fi să prind... că nu trag totdeauna la undiță. Făcu o pauză scurtă, apoi se rătăci iar în adîncurile de chemare și furtună din ochii Ilincăi și zise mult mai hotărît: Ți-aduc... ți-aduc sigur! N-avea nici o grijă! Mulțumesc! strigă Ilinca din nou, toată zîmbet și, făcîndu-i un semn amical cu mîna, intră repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ori în negura abisurilor. Și era așa de tristă pasărea aceea, și soarele era trist, și toată lumea era tristă în ochii Bărzăunului... Se rezemă de un colț de stîncă și închise ochii pentru a deveni nimeni... O pală de vînt, rătăcită din cine știe ce hău, scînci ușor printre grunzurii de cremene, făcîndu-l să înțeleagă că și vîntul are durerile și neîmplinirile lui... Unde se vede că Bărzăunul nu era omul jumătăților de măsură. Și unde se mai vede că o poveste ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
lucru îl împlinește în ton profetic, elan poetic, zbor metafizic eliberarea dincolo de cotidian, de omul comun apteric, pur digestiv homo manducans ("mâncăul"), după propria sa expresie. Iar vorbind despre propriul său destin: "Ești tu o Stea? Atunci resemnează-te să rătăcești fără Patrie!". "Unde este Patria mea? O cer, o caut, nu am găsit-o. O, Veșnic Pretutindeni, Etern Niciunde!" Nietzsche caracterizează extraordinar de adecvat modernitatea: "un haos al judecăților de valoare contradictorii" și lașitatea înaintea consecințelor. "Un secol de barbarie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mare invadată de literatură enormă, revărsată, cu episoade banale, sau letargice, sau intense, sau geniale, sau, pur și simplu, răsuflate de vieți interioare prin care de-abia răzbat... Navighez un pic invidios. Din ce în ce mai mult, am convingerea că Ulise nu se rătăcise deloc, ci fugea mâncând pământul de Pene lopa lui casnică, spre o Circe mult mai exotică și mai sumar îmbrăcată. De altfel, el nu s-a întors în patrie decât atunci când a îmbătrânit. Ocazional, îmi verific cele trei (patru, de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
În cele din urmă, îi preparase o cremă de lămâie verde, cu scorțișoară și cardamom. Așteptase nerăbdător s-o audă ghicind ingredientele și flecărind șăgal nic, trecându-și vocalele prelungi peste rețeta cea nouă, așa cum obișnuia să-și treacă degetele, rătăcite în mângâiere, prin părul lui și prin al copilului. Dominique mâncase în tăcere, cu un surâs cuminte și trist pe buze. Vocea ei, cărnoasă ca miezul de piersică, îi păruse acum stinsă și subțire. — Foarte bun. Se duseseră la culcare
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
pentru clipa asta mare în care inima copilului bate curat în dreptul inimii ei pe aceeași muzică, pe o singură muzică înfricoșătoare (Nu, nu sunt singură. Nu sunt singură deloc). 32. Singuri Și povestea ne spune așa... Că un copil arab, rătăcit în grădina de portocali a regelui, a râvnit la un fruct frumos pârguit, a întins mâna după el, a căzut la pământ lovit de mâna lui, a lui don Rodrigo, él que pirdió España, și de aici blestemul. Dar eu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
și strivind gândurile la jumătate. Lac de sudoare, Alexandre plătește o masă nemâncată și o ia aiurea, pe străzi bătute de pașii marilor romancieri francezi, doldora de cuvinte vii, născute, poate, chiar în umbra mută a clădirilor pe care-i rătăceau lui privirile. Se simțea mic, în vins, flămând. Îl urmărea gândul la Ivan și la vasul lui care plutea spre Nord, ducând cu sine toate aromele pământului, toată geo grafia cunoscută a gastronomiei universale, gata să bulverseze definitiv cerul gurii
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
în care fierbeau, tăvăliți în mirodenii din cele patru zări, toți peștii de pe lume. Așa, cu chipul rusului care-și transformase în legendă visul lui de om colțuros și lipsit, i se păruse lui, de bucurii lumești, Alexandre se trezește rătăcind într-un colț al Grădinii Luxembourg pe care nu și amintea să-l mai fi văzut vreodată. Aproape în paragină, complet izolat, într-o ciudată desprindere de restul parcului. Îi amintește de grădina lor de-acasă, de la Béziers, grădina mamei
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
se scuture de nu mele lor arabe și latinești și să foșnească puternic, legat, ca o mare învolburată, o mare de portocali în furtună care se aude până la mine, cititor unic, pierdut și vrăjit acolo, în biblioteca din Intrarea Vâlcului, rătăcit într o carte de Delia Hriavu. Erau multe tăceri între ei. Înaintau prin ele cu greutate, conștiincios, posomorât, fără să încerce să le umple. Nu aveau, ca în filme, parte de hohote involuntare de râs, de zâmbete de odată complice
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]