915 matches
-
neîncrezător față de sisteme. De aici rezultă o stimulare permanentă a dialogului rațional-real în detrimentul raționalizării. De această primă dialogică se leagă o a doua, între imaginare (inventarea de ipoteze) și verificare. Printre oamenii de știință întîlnim unii care sînt mai curînd raționaliști, alții care sînt mai curînd empiriști, unii mai curînd imaginativi, alții aplecați mai curînd spre verificare, iar cooperarea și confruntarea dintre ei fac societatea să avanseze. Aceasta merge așadar pe patru picioare, rațiunea, experiența, imaginarea și verificarea. La începutul secolului
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
Credinței, iar în același timp o foarte mare Credință a pătruns în Rațiune și în Știință. Procesul ascunde de asemenea surprinzătoare răsturnări de situație, cînd, de pildă, excesul de îndoială dă naștere angoasei care conduce din nou spre credință, excesul raționalist provoacă insensibilitatea care conduce la romantism sau cînd contra-miturile se transformă în mituri, precum Rațiunea sau Știința. El conține de asemenea momente dialogice cruciale evidențiate de opozițiile exemplare Pascal / Montaigne, Hobbes / Locke, Newton / Descartes, Rousseau / Voltaire, Iluminism / Romantism, Hegel / Kierkegaard
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
imperiu, care trebuia să fie al libertății și egalitarismului, a fost presărat cu lagăre ale morții, transformându-se într-o imensă închisoare? Secolul nostru a avut tragica neșansă de a experimenta utopiile totalitare. În forme ce sfidează dreapta judecată. Excesul raționalist s-a întors contra rațiunii expunând vaste regiuni bunului plac al dictatorilor. Societatea românească n-a fost nici ea scutită de asemenea experiențe. Supusă la mari presiuni, într-o Europă sfâșiată, ea n-a fost în stare să oprească, după
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
iar Fukuyama însuși admite că s-ar putea instala în lume un "plictis postistoric", care să provoace finalmente la existență, reactiv, o nouă istoricitate, un alt ciclu de "evenimente". Schema hegeliană, simplificatoare, este evidentă și urmările acestei reducții de tip raționalist au fost deja sesizate de comentatori 7. Ca istoric, sunt ispitit să mă întreb dacă universalizarea unui sistem, fie acesta și cu tentă precumpănitor economică, e un fenomen ce rămâne în fața istoriei. Nu se confundă cumva istoria cu evenimentul și
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
cititorului va face să apară acest obiect" (Qu'est-ce que la littérature?, Gallimard, Paris, 1997, p. 50; ed. I, 1948). Este nevoie așadar de o întâlnire a intenției individuale cu așteptarea colectivă. La fel susțin, în general, și toți sociologii raționaliști, care pleacă de la principiul că rațiunile actorilor sunt motorul acțiunilor. • Efecte neintenționate Unii sociologi sunt, în schimb, foarte reticenți față de paradigma intențională. Mai întâi, fiindcă efectele de agregare a acțiunilor individuale provoacă fenomene nedorite (Boudon, Effets pervers et ordre social
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
la Menger reflecții privitoare la originea istorică a cererii și la concepția culturii ca piață. Sunt artiștii cu adevărat niște întreprinzători? A afirma acest lucru nu înseamnă oare a le nega orice specificitate? Dacă da, în numele cui? • Reducția individualistă Opțiunea raționalistă adoptă postura individualistă pentru a înțelege acțiunile din interior (în mod "comprehensiv"). Moulin identifică în acest cadru teoretic câteva figuri "tipice", considerate exemplare (Castelli pentru negustorii întreprinzători, cf. Moulin, 1992). Această atitudine comprehensivă nu este nici pe departe adoptată de
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
acumulare, sau de voința unui consum ostentativ? Cea mai interesantă, în aceste analize realizate pe baza unor convorbiri, este constatarea că actorii nu sunt atât de "transparenți față de ei înșiși" pe cât ne-ar lăsa să credem forma pură a paradigmei raționaliste. Ei pot să se mintă: • proprietarul de galerie neagă latura comercială a activității sale: "Unii sunt conștienți că își creează un personaj care este o mască. Mulți alții se iau în joacă, iar minciuna pe care le-o spun altora
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
sau esența obiectului nu rezidă, în mod misterios, în el însuși, ci depinde de felul în care este definit de cel care-l numește." Anselm Strauss, 1992, p. 22. Ideea unui arbitrar nu-i satisface nicidecum pe susținătorii unei abordări raționaliste a socialului, care caută rațiunile pentru care ceva are sens pentru actori. Nu ajunge să se spună că "asta are sens" (pentru o lume sau într-un context particular), trebuie să se știe de ce. Or, sociologia interacționistă nu cercetează niciodată
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
de mind, conotat etic la Edgar Morin). Ceea ce dispare cu paradigma clasică a științei este modelul imperialist al rațiunii instrumentale: "Prea mult timp a fost definită modernitatea doar prin eficacitatea rațiunii instrumentale, stăpînirea lumii prin știință și tehnică. Această viziune raționalistă nu trebuie în nici un caz să fie respinsă fiind arma critică cea mai puternică împotriva tuturor totalitarismelor, a tuturor integrismelor. Dar ea nu ne oferă ideea completă despre modernitate. Nu există o singură figură a modernității, ci două, privind una
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
a lăsa locul liber unei ipotetice condiții emancipatoare, atribuită, prin relaționarea consumator-producător, celor care li se interzisese anterior accesul în Agora, deschizându-li-se de acum drumul către Piață. Chiar și pervertirile noționale nu au rezolvat inadecvarea din conținutul Economiei raționaliste, de natura adversității părților implicate în ecuație. Limbajul primenit, care invită atenția spre perceperea statutului corect politic al egalității de șanse și rol, cum ar fi cel sugerat de conceptul de „capital uman”, de exemplu, nu rezolvă adevărata problemă a
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
magiei și vrăjitoriei în secolul al XIX-lea, scrie despre "vrăjitoria reconsiderată" sau despre "diavolul îmblânzit". Cele două ipostaze ar putea caracteriza sintetic destul de bine lumea modernă tributară progresului tehnic și cuceririlor științei și căreia îi place să se numească raționalistă și eficientă. Dacă rugurile s-au stins și Inchiziția a dispărut, magia și fenomenele divinatorii continuă să supraviețuiască. Le regăsim în cătune îndepărtate și uitate de lume, dar și în centrul metropolelor sau al marilor aglomerări urbane. Le practică bătrânii
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
se folosesc programe speciale pe calculator care să permită alcătuirea hărții astrale), altele mai puțin (ne referim aici la practicile populare de previziune). Iată cum componenta magico-religioasă a existenței umane se regăsește chiar și într-o epocă dominată de spiritul raționalist și pozitivist. Mircea Eliade arată că "...sacrul și profanul constituie două modalități de a fi în lume, două situații existențiale asumate de om de-a lungul istoriei. Aceste moduri de a fi în Lume nu interesează doar istoria religiilor sau
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
în raport cu mintea umană. Această perspectivă cyborgică sau avatarică a privilegierii conștiinței ca esență a ființei umane continuă distincția corp-minte sau materie-spirit teoretizată începând cu Descartes. E vorba de ceea ce Damasio (2004Ă numea „eroarea lui Descartes”. Punctele de vedere ale filozofului raționalist care echivalează capacitatea umană de a gândi cu însăși condiția existenței (bine-cunoscutul Cogito, ergo sumă și care delegitimează posibilitățile de cunoaștere prin intermediul corpului sunt continuate de o parte a științei și a filosofiei ciberneticii și roboticii actuale, astfel că unul
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
pentru specialistul în fizica cuantică, noua formă complexă și flexibilă de umanism care asigură echilibrul dintre materialitatea tehnologică și spiritualitatea umană. Așadar, nu postumanism, ci umanism valorificat într-un maxim de potențial creativ. 22. Acest capitol respinge atât perspectiva modernistă, raționalistă și universalistă, care neagă importanța simțurilor fizice, a afectelor și a dorințelor corporale, cât și pe cea postmodernistă, poststructuralistă și constructivistă, împinsă la extrem, pentru care corpul și identitatea umane sunt simple constructe culturale. Nici una dintre cele două perspective nu
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
mai ușoare. Specialiștii au formulat, de-a lungul timpului, câteva teorii ale actului voluntar, și anume (Cosmovici, 1998 citat de Dragnea și Bota, 1999, p. 40): teorii psiho-fiziologice, conform cărora motivația este o idee sau imagine care determină acțiunea; teorii raționaliste, care pun gândirea în centrul acțiunii; teorii ale rolul factorului afectiv, conform cărora sentimentele stau la baza actului motric; teorii ale rolului inițiativei, ce pun pe primul plan participarea activă, chiar și ruperea de prejudecăți, în realizarea de acțiuni; Considerăm
FUNDAMENTELE TEORETICE ALE EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTULUI by Adrian Cojocariu () [Corola-publishinghouse/Science/1271_a_2363]
-
Priapus a hotărât ca eu să fiu un zeu. De atunci sunt un zeu. Deși acest text a fost scris la câteva secole după textul biblic, și aici ne găsim în fața aceluiași fel de răstălmăcire (pe ca o putem numi „raționalistă”) a naturii și a scopului reprezentării sacre. b) Concluzia spontană ce derivă din afirmarea monoteismului este credința că Dumnezeu a creat universul. Capitole 2 și 3 din Cartea Genezei ne arată de la sine că acest concept nu era cunoscut înainte de
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
binele și adevărul pot fi imaginate ca distincte, dacă nu de-a dreptul concurente, chiar într-o democrație liberală. În consecință, urmându-l tot pe Berlin (influențat, ca și Mill, de antiluminiștii germani, partizani ai unicității culturilor particulare împotriva universalismului raționalist al Luminilor franceze), Gray caută o formulă fericită și realizabilă a pluralismului axiologic. Încercând să-l depășească pe Berlin, Gray vrea chiar mai mult, și anume să elimine idealul liberal (extrem la libertari) al autonomiei personale, pentru a elimina posibilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
romantice ale ordinii și schimbării sociale, aflate în spectaculos reviriment după anii 1880 și dominante, în versiunile lor radicale (apocaliptice, mesianice, anarhiste - de stânga ca și de dreapta), după Primul Război Mondial - pe de o parte - și modelele materialiste și raționaliste - pe de altă parte 7. La nivel structural și istoric, Tönnies evidențiază trecerea tendențială de la familie/sat/oraș, economie preponderent agrară și viață politică locală către metropolă/stat național, comerț și industrie; la nivel psihosociologic (unghi predilect al autorului, unul
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
6. Ce este Francmasoneria? și Francmasoneria în Țara Românească după război, ambele publicate în 130. 7. Tălmăcirea Apocalipsului, 128. Dincolo de demonstrațiile și realitățile cuprinse în aceste scrieri la care ajunge prin metodele științei sale, Paulescu reușește să înlăture artificiul, fanteziile raționaliste ale epocii și ipotezele neștiințifice sau chiar antiștiințifice cu care opera știința în vremea sa. La toate acestea se adaugă experiența sa de viață și percepția deosebit de acută și chiar dureroasă față de ceea ce se întâmpla cu nația și țara sa
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
la care se adaugă cele neoprotestante, are pretenția că este în posesia adevărului absolut, pierzând din vedere faptul că această dezbinare lovește de fapt în Biserica lui Hristos, confirmând din nefericire spusele mântuitorului (vezi mai sus). Așa, de exemplu, școala raționalistă a lui Ferdinand Christian Bour (152-1860) creatorul școlii din Tubingen, ajunge să nege originea divină a creștinismului, considerând că de fapt acesta nu ar fi decât o dezvoltare naturală a iudaismului. Ori vechiul și noul testament fac parte integrantă din
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
propriului eu, încât poetul ajunge să nu se mai recunoască în propria-i imagine: "Je est un autre", cum scrie Rimbaud în faimoasa scrisoare către Paul Demeny (1871)27, nu atinge la Barbu accente atât de dramatice. Spirit mai degrabă raționalist, poetul român, se vrea, așa cum, de fapt, subliniază și motto-ul parafrazei, "în domeniul gândului, Despot". Poetul de geniu ("aedica stirpă a Usherilor"), în exil voluntar printre oameni, dobândește astfel distanță interioară și detașarea necesare pentru a-i iubi; pe
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
nobilimii și a desființat pe cel de-al doilea. În spiritul absolutismului luminat, religia a fost redusă la rolul de utilitate de stat. Înnoirile reformatismului iosefin s-au întipărit și asupra evoluției conștiinței naționale a românilor transilvăneni. Sub efectul politicilor raționaliste, inspirate din luminism, conștiința de sine românească preia o turnură laicizantă (Blaga, 1995, p. 78). Elita românească, unită și neunită, strâng rândurile confesionale în jurul unui front unitar al națiunii române - categorie ale cărei granițe se fixează acum pentru a cuprinde
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în cadrul lumii creștine. În al doilea rând, ideea lui Martin Luther a "preoției universale", centrală doctrinei protestante, potrivit căreia dreptul de a predica învățătura creștină nu este monopolul tagmei clericale, ci este prerogativa tuturor membrilor comunității religioase, a promovat individualismul raționalist pe care se sprijinea ideea națiunii în Anglia. În al treilea rând, protestantismul a promovat alfabetizarea în masă a populației, ca efect al concepției lutheriane "fiecare om propriul său preot" și a accentului pus pe citirea personală a Bibliei. Consecința
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și în această privință ca în toate marile probleme ale vieții" (pp. 45-46). Catolicismul păcătuiește pentru că este antinațional, neținânt cont de formele naționale eterne pe care încearcă să le dizolve într-o monolitică supra-unitate confesională. Protestantismul, dimpotrivă, este prea individualist, raționalist și impersonal. Între aceste extreme, ortodoxia singură este "ritmul în care se regăsește însăși suflarea cea mai autentică a vieții totale" (p. 66). Direcționându-și raționamentul pe calea polemicii cu doctrina românismului propusă de C. Rădulescu-Motru (1936) drept "catehismul noii spiritualități
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
nostru. Poziția Tractatus-ului va fi caracterizată de Pears drept „realism necritic“, deoarece „întrebarea dacă noi contribuim cu ceva la constituția lumii nu este nici măcar pusă“42. Wittgenstein nu ar fi crezut, desigur, așa cum au crezut autorii marilor sisteme de metafizică raționalistă, că ar putea fi produsă vreo dovadă directă a existenței unei structuri ultime a lumii. El a argumentat de la existența propozițiilor, a enunțurilor care descriu fapte, la existența rețelei de stări posibile - stările de lucruri atomare -, în care obiectele sunt
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]