2,941 matches
-
a formulat pentru prima oară un criteriu al progresului social: raționalitatea. După cum am încercat să argumentez mai înainte, raționalitatea ca atare nu a fost o invenție a filosofiei moderne. Anticii au recurs în mod sistematic la ea. Ceea ce caracteriza însă raționalitatea filosofiei antice era lipsa ei concretă de progresivitate. Rațiunea putea să fie sau nu corectă, adevărată. Adevărul nu era considerat un produs al efortului de cunoaștere acumulată în timp. Modelul ei era înțelepciunea. Distincția dintre rațional și nerațional era trasată
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
era considerat un produs al efortului de cunoaștere acumulată în timp. Modelul ei era înțelepciunea. Distincția dintre rațional și nerațional era trasată într-o perspectivă complet atemporală. Ea distingea, de exemplu, cetatea greacă actuală de republica platoniană. În filosofia modernă, raționalitatea începe să fie concepută după modelul științelor naturii, care se constituie în timp, printr-un proces treptat de acumulare a cunoștințelor. Omenirea progresează în mod infinit în cunoaștere. Ar fi absurd să credem că ea ar putea dintr-o dată să
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
dus, în primul rând, la schimbarea organizării sociale, și nu la perfecționarea rațiunii umane care produce aceste forme. Rațiunea este doar un simplu instrument de invenție a unor forme sociale adecvate la condițiile date. Aceasta este cauza pentru care criteriul raționalității nu este operant în estimarea evoluției sau progresului social. Lipsa sa de eficiență reiese foarte clar din faptul că filosofii secolului al XVIII-lea nu au reușit să-l utilizeze în determinarea unor stadii distincte în evoluția societății. Herbert Spencer
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
și capacitățile productive sunt înghițite de„false” necesități, de necesități „înstrăinate”. Un consum nerațional nu poate duce, chiar în condițiile abundenței, la un nivel ridicat de satisfacere a necesităților umane. Este necesar de aceea să fie luată în considerație și raționalitatea orientării producției spre nevoi „reale”, „autentic” umane. Războiul, consumul ostentativ, risipa nerațională sunt factori care anulează într-o măsură substanțială potențele productive. Eficienței potențiale a aparatului productiv este necesar să i se aplice deci o corecție referitoare la eficiența umană
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
morală, spune Marx (1958), nu este o cauză a schimbării unei societăți, ci doar un simptom al învechirii sale în ordine naturală. Teza acestei corespondențe între subiectiv și obiectiv exprimă, de asemenea, ceea ce era formulat mai înainte, ca principiu al raționalității. Colectivitatea percepe totalitatea condițiilor în care își desfășoară activitatea și, prin experiența ei practică, resimte concordanța sau discordanța acestora cu formele de organizare socială. Neconcordanța între formele de organizare și condiții se resimte ca„dificultate” a activității sociale. Perceperea neconcordanței
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
umană, întrebarea cea mai importantă nu este „cum se iau în mod real deciziile”, ci „cum ar trebui procedat pentru a se ajunge la decizii cât mai bune”. Abordarea descriptivă are ca obiectiv elaborarea unui model al funcționării reale a raționalității, indiferent de faptul dacă aceasta este de natură să asigure sau nu elaborarea celor mai bune decizii. Dacă pentru acțiune perspectiva normativă este vitală, pentru științele social-umane, care încearcă să descrie și să explice comportamentul real, perspectiva descriptivă este crucială
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
pentru acțiune perspectiva normativă este vitală, pentru științele social-umane, care încearcă să descrie și să explice comportamentul real, perspectiva descriptivă este crucială. Presupoziția tacită care stă la baza acestei indistincții este că ambele perspective se fundează pe același model de raționalitate. Din acest motiv, modelele normative sunt de regulă considerate a fi totodată și descriptive, fiind utilizate în explicarea și predicția comportamentului decizional real. În fapt, o asemenea presupoziție, după cum voi încerca să argumentez, nu este corectă. Cunoștințele acumulate în prezent
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
totodată și descriptive, fiind utilizate în explicarea și predicția comportamentului decizional real. În fapt, o asemenea presupoziție, după cum voi încerca să argumentez, nu este corectă. Cunoștințele acumulate în prezent tind să indice faptul că există mai multe moduri distincte de raționalitate, în funcție de condițiile în care au loc procesele raționale. În mod special, cantitatea și calitatea cunoștințelor disponibile impun modalități sensibil diferite de a fi rațional. Este necesar de aceea să definim de la început ce se înțelege printr-un proces de decizie
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
utilizând o analiză logică a cunoștințelor relevante, ajunge la selectarea celei mai bune decizii. După cum se va vedea însă, o asemenea definiție, care la prima vedere este inatacabilă, cuprinde imprecizii fundamentale. În acest capitol vor fi analizate patru modele ale raționalității procesului de decizie, dintre care primele două sunt tipic normative. Mai întâi este însă nevoie să ne facem o imagine asupra structurii procesului decizional: elementele sale componente și fazele prin care este adoptată o decizie. Structura procesului decizionaltc "Structura procesului
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
metoda drumului critic, pot să identific direct traseul cel mai scurt, ignorând mulțimea celorlalte trasee posibile. Construirea directă a celei mai bune soluții nu este însă posibilă decât în anumite condiții bine precizate. Acest model al deciziei certe asigură o raționalitate completă, decidentul fiind sigur că a ales soluția cea mai bună posibil. Să mai facem observația că, în acest model, orice problemă are pentru decident o singură soluție corectă, și anume soluția cea mai bună pentru condițiile date, restul soluțiilor
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
și producția dată de soiul ce a fost ales slabă, alegerea acestui soi a fost corectă pentru că probabilitatea ca luna mai în zona respectivă să fie ploioasă a fost semnificativ mai ridicată decât ca ea să fie o lună secetoasă. Raționalitatea în această situație nu garantează succesul în mod absolut; ea garantează doar probabilitatea cea mai ridicată de succes. Gândirea probabilistă reprezintă deci modalitatea de a fi rațional și de a lua decizii certe într-o lume parțial nedeterministă. În deciziile
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
neapărat de a identifica soluția cea mai bună în mod efectiv. Cum putem evalua modelul analitic sau computațional, indiferent dacă el este de tip strict determinist sau probabilist? Din punct de vedere normativ, el este înalt dezirabil, descriind situația de raționalitate absolută. Un decident, dacă vrea să fie înalt rațional, trebuie să tindă să folosească una dintre cele două variante ale acestui model, în funcție de tipul de cunoștințe de care dispune și de presupozițiile pe care le face asupra universului în care
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
arfiabsurd să presupunem că el poate fi utilizat de către decidenții reali (Steinbruner, 1976). Capacitatea mentală naturală a persoanei (capacitatea de receptare a informației, de memorare și rememorare, de prelucrare) este limitată. De aici, o concluzie esențială: un model realist al raționalității umane trebuie să ia în considerare particularitățile psihologice ale subiectului. În acest sens, Patrick Suppes (1984, p. 213) conclude: „Orice concept interesant al raționalității comportamentului uman trebuie să fie racordat la estimarea psihologică a puterilor și limitelor aparatului nostru perceptiv
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
memorare și rememorare, de prelucrare) este limitată. De aici, o concluzie esențială: un model realist al raționalității umane trebuie să ia în considerare particularitățile psihologice ale subiectului. În acest sens, Patrick Suppes (1984, p. 213) conclude: „Orice concept interesant al raționalității comportamentului uman trebuie să fie racordat la estimarea psihologică a puterilor și limitelor aparatului nostru perceptiv și mental. Probleme legate de atenție și selecție nu există pentru un Dumnezeu omniscient sau chiar pentru un computer ale cărui inputuri sunt deja
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
înalt definit”. Nu este întâmplătoare, din acest motiv, dezvoltarea rapidă în ultimii ani a psihologiei cognitive. Mai mult. Procesele cognitive intuitive, caracteristice decidenților reali, nu mai sunt privite ca exerciții de cunoaștere primitive în raport cu cele ale calculatorului, întruchiparea perfectă a raționalității computaționale, ci dimpotrivă. Calculatorul are de învățat de la om. Se cristalizează tot mai clar ideea că oamenii utilizează în mod real tehnici de gândire diferite de cele prescrise de modelul computațional, capabile să ofere adesea soluții adecvate la probleme cu
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
adecvate la probleme cu un grad de complexitate care depășește cu mult posibilitățile raționale de tip clasic. Această schimbare de atitudine o găsim exprimată în cele mai diferite feluri. Suppes, în lucrarea citată, remarcă faptul că exigențele modelului clasic de raționalitate pot fi satisfăcute perfect de idioți cognitiv și moral. Fernand Vandamme (1987) sugerează o distincție între comportamentul inteligent al omului, fundat pe intuiție și aproximare, și comportamentul noninteligent al calculatorului, care raționează mecanic și noncreativ. În fapt, decidentul uman se
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sugerează o distincție între comportamentul inteligent al omului, fundat pe intuiție și aproximare, și comportamentul noninteligent al calculatorului, care raționează mecanic și noncreativ. În fapt, decidentul uman se găsește într-o cu totul altă situație decât cea presupusă de teoria raționalității clasice, lucru consemnat cu claritate de Herbert A. Simon (1957, p. 198) în celebrul său principiu al raționalității limitate: „Capacitatea minții umane de a formula și soluționa probleme complexe este foarte mică în comparație cu dimensiunile problemelor a căror soluționare ar fi
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
care raționează mecanic și noncreativ. În fapt, decidentul uman se găsește într-o cu totul altă situație decât cea presupusă de teoria raționalității clasice, lucru consemnat cu claritate de Herbert A. Simon (1957, p. 198) în celebrul său principiu al raționalității limitate: „Capacitatea minții umane de a formula și soluționa probleme complexe este foarte mică în comparație cu dimensiunile problemelor a căror soluționare ar fi cerută de un comportament rațional obiectiv în lumea reală sau chiar de o aproximare rezonabilă a unei asemenea
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
limitate: „Capacitatea minții umane de a formula și soluționa probleme complexe este foarte mică în comparație cu dimensiunile problemelor a căror soluționare ar fi cerută de un comportament rațional obiectiv în lumea reală sau chiar de o aproximare rezonabilă a unei asemenea raționalități obiective”. O a doua limită: modelul analitic se fundează pe presupoziția integrabilității logice a cunoștințelor. Conform acestei presupoziții, cunoștințele, așa cum există ele la un moment dat, indiferent de completitudinea și de gradul lor de incertitudine, sunt integrabile într-un calcul
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Dificultatea care apare în aceste condiții nu stă în calculul propriu-zis, ci în configurația cunoștințelor care urmează să fie luate în calcul. Presupoziția integrabilității logice a cunoștințelor actuale și potențiale stă la baza unui postulat fundamental al modelului clasic al raționalității: decidentul are capacitatea să identifice deciziile cele mai bune la nivelul cunoștințelor de care dispune la un moment dat. În finalul fiecărei secvențe decizionale, decidentul poate afirma: aceasta este în mod cert decizia cea mai bună pe care o puteam
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
a se vedea pe larg această temă în Gheorghe Păun, 1980, 1987). • Cunoștințele despre semnificațiile efective ale diferitelor soluții, cât și probabilitățile de realizare a acestora sunt și ele mult mai fragile și incomplete decât ar cere modelul cert al raționalității. Să presupunem că trebuie să aleg între mai multe modalități de petrecere a timpului liber. În primul rând ar trebui să știu ce tipuri de efecte, consecințe are fiecare dintre acestea asupra vieții mele: relaxare psihică, încântare estetică, mișcare fizică
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
până acum, accentul cădea pe tehnicile de decizie. După luarea deciziei, incertitudinea nu mai era considerată un parametru important al dinamicii sistemului. Incertitudinea rămasă însă din procesul decizional creează probleme specifice, generând activități orientate spre soluționarea lor. Modelul clasic al raționalității, prin natura sa, făcea complet abstracție de procesele extracognitive, sociale și psihologice, care acompaniază decizia. Acestea apăreau mai mult ca un substrat neutru al deciziei. Modelul dezvoltat aici, dimpotrivă, consideră procesele psihologice și sociale generate de incertitudine ca parte componentă
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
individual și colectiv care, cel mai adesea, au fost înregistrate doar ca simple curiozități, fără a li se găsi o explicație satisfăcătoare. Din acest motiv, el oferă posibilitatea integrării celor două paradigme care în sociologia actuală sunt slab conectate: paradigma raționalității și paradigma explicației sociologice prin determinanți obiectivi, Acest model al deciziei prezintă totodată și o funcție normativă. Dacă partea de „calcul” a deciziei este oferită de modelul analitic, modelul prezentat aici oferă instrumentele înfruntării raționale a incertitudinii persistente. Modelul cibernetictc
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
nici o informație despre condițiile viitoarelor lupte nu mai este relevantă și deci nici nu va mai apărea incertitudinea legată de ea. În alegerea pentru diferitele funcții în sistemul democratic atenian era frecvent utilizată tragerea la sorți. Grecul antic, model de raționalitate în multe privințe, părea însă să evite acceptarea faptului că o asemenea procedură este aleatorie, preferând să creadă că prin sorți se manifestă voința zeilor. În fine, prin natura lor, aceste criterii generează plusvaloare, conferind certitudine absolută actului de decizie
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
utilizării criteriilor aleatorii mascate este absolut corectă. Procedurile noncognitive de decizie le elimină pe cele cognitive, împiedicând din această cauză totodată și acumularea de cunoștințe. Pe de altă parte însă, ele nu pot fi considerate manifestări iraționale în mod absolut. Raționalitatea colectivităților umane constă în selectarea tipurilor de probleme, a soluțiilor alternative și a momentului în care se recurge la criterii noncognitive de decizie. Atunci când putea, omul era rațional, fundându-și deciziile pe cunoaștere. La limita cunoașterii, confruntat cu o alegere
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]