KorAP: Find »[drukola/base=recepționer & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...29 30 31 ...34 >

835 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322

ceva. Pentru mâine. Îi zâmbesc și, spre ușurarea mea, după o clipă, se îndreaptă spre scară. Cum e destul de departe ca să nu mă audă, mă răsucesc înapoi spre tejghea. — Puteți să mi‑l dați acum, spun cu voce scăzută către recepționer, care s‑a întors și caută ceva într‑un sertar. El ridică capul și mă privește uimit. Nu am înțeles, domnișoară Bloomwood. — E în regulă, spun, și mai apăsat. Puteți să mi‑l dați, acum că Luke a plecat. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
s‑a întors și caută ceva într‑un sertar. El ridică capul și mă privește uimit. Nu am înțeles, domnișoară Bloomwood. — E în regulă, spun, și mai apăsat. Puteți să mi‑l dați, acum că Luke a plecat. Pe chipul recepționerului se citește cea mai sinceră nedumerire. — Ce anume... — Puteți să‑mi dați pachetul. Îmi cobor vocea. Și vă mulțumesc că nu m‑ați dat de gol. — Ce... pachet? — De la Special Express. — Ce Special Express? Mă holbez la el, simțind că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
care îi zăresc fața. Habar n‑are despre ce vorbesc, așa‑i? OK. Nu te panica. Altcineva o să știe unde e. — Trebuia să mă aștepte un pachet, îi explic. Cam atât de mare... Ar fi trebuit să ajungă de dimineață. Recepționerul dă vehement din cap. Îmi pare rău, domnișoară Bloowood. Nu aveți nici un pachet. Simt că mi se taie picioarele. Dar... trebuie să fie un pachet. L‑am trimis ieri, cu Special Express. La Blakeley Hall. Recepționerul se încruntă. — Charlotte? strigă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
să ajungă de dimineață. Recepționerul dă vehement din cap. Îmi pare rău, domnișoară Bloowood. Nu aveți nici un pachet. Simt că mi se taie picioarele. Dar... trebuie să fie un pachet. L‑am trimis ieri, cu Special Express. La Blakeley Hall. Recepționerul se încruntă. — Charlotte? strigă către o cameră din spate. A venit vreun pachet pentru Rebecca Bloowood? — Nu, spune Charlotte, ieșind. Când trebuia să vină? — În dimineața asta, spun, încercând să‑mi ascund neliniștea. „Orice, oriunde, până mâine dimineață“! Aici e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
de pe scări - și mă întorc și îl văd pe Luke uitându‑se spre mine. S‑a întâmplat ceva? O, Doamne. Nu! zic repede. Sigur că nu! Ce să se întâmple? Mă răsucesc repede pe călcâie și, înainte ca Charlotte sau recepționerul să zică ceva, mă grăbesc pe scări. — Sigur nu s‑a întâmplat nimic? zice când ajung lângă el și îmi zâmbește. Sigur! zic, cu o voce ușor mai stridentă decât vocea mea obișnuită. Totul e nemaipomenit. Nu pot să cred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
apar încă două fete, și le urmăresc dispărând și ele înăuntru. Poate că, până la urmă, chiar e adresa corectă. Deschid ușa de sticlă, intru într‑un hol sărăcăcios mobilat cu scaune de plastic și dau din cap fără stare spre recepționerul de la tejghea. — Ăă... scuzați‑mă, vă rog, zic politicoasă. Căutam... — Etajul doișpe, zice plictisit. Lifturile sunt în spate. Mă grăbesc spre capătul holului, chem unul dintre lifturile antice și apăs pe 12. Încet și ușor scârțâind, liftul se ridică și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Dansăm pe muzică de jazz, mâncăm înghețată din fructele pasiunii și vorbim despre orice, în afară de muncă. Ne întoarcem la hotel râzând și împleticindu‑ne ușor, iar mâna lui Luke își croiește cu îndemânare loc sub rochia mea. — Domnișoară Bloomwood, zice recepționerul când trecem de tejghea. Aveți un mesaj, să o sunați pe Susan Cleath‑Stuart la Londra. La orice oră vă întoarceți. Se pare că e foarte urgent. — O, Doamne, zic, dându‑mi ochii peste cap. Mă sună să‑mi țină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
asta... — E o rochie senzațională, zice Luke, trecându‑și mâinile apreciativ în sus și în jos. Deși parcă ești prea îmbrăcată cu ea. Ai putea să mai tai puțin de aici... și de aici... Doriți să vă dau numărul? mă recepționerul, întinzându‑mi o hârtie. — Nu, mulțumesc, zic, dând din mână. O sun mâine. Și vă rog, spune Luke, să nu mai dați legătura cu camera noastră, până când vă vom anunța noi. Am înțeles, spune recepționerul cu un licăr în ochi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
să vă dau numărul? mă recepționerul, întinzându‑mi o hârtie. — Nu, mulțumesc, zic, dând din mână. O sun mâine. Și vă rog, spune Luke, să nu mai dați legătura cu camera noastră, până când vă vom anunța noi. Am înțeles, spune recepționerul cu un licăr în ochi. Noapte bună, domnule. Noapte bună, doamnă. Ne urcăm în lift, zâmbindu‑ne stupid unul altuia în oglinzi și, când ajungem în cameră, îmi dau seama că sunt destul de beată. Unica mea consolare este că și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446

să vorbim, înțeleg că nu mă poți ajuta. Nu mai ești ziaristul oficial de altădată, care să pună umărul lângă umărul nebunului Marga, doctorul de nebuni, și să mă salvați, să mă aduceți în ilustra capitală, în invidiatul post de recepționer la hotelul Pizdica. Iartă-mă, știu că nu agreezi argoul. Păsărica, să-i zicem. Păsărica, așa spune poporul. — Da, nu va fi ușor să-ți găsești un serviciu. Problema mai complicată e, însă, alta. — Ei, dacă există una și mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
în branșa asta! Doar ai practicat toate meseriile, până și cea de revoluționar de profesie, nu? Nu-i așa? Spune, ei, spune că nu-i așa. Nu mai fă pe aiuritul. Nimeni n-o să te creadă că ai fost un recepționer care nu știa nimic altceva decât munca și salariul, tura de zi și tura de noapte și chenzina. Recepționer la acest hotel nu e cea mai bună recomandație, înțelegi. Doar dacă vrei să te angajezi pe post de lichea. Știi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Spune, ei, spune că nu-i așa. Nu mai fă pe aiuritul. Nimeni n-o să te creadă că ai fost un recepționer care nu știa nimic altceva decât munca și salariul, tura de zi și tura de noapte și chenzina. Recepționer la acest hotel nu e cea mai bună recomandație, înțelegi. Doar dacă vrei să te angajezi pe post de lichea. Știi ce vreau să spun. — Înțeleg, înțeleg. Înseamnă că discuția noastră nu mai poate avea loc pe întuneric, tovarășe. Să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
mișcarea gazdei, dar se aprinse undeva un filament. Un bec îngust, cât o lumânare, prins cu o clapă metalică de coperta unui caiet care zăcea la piciorul mesei. O lumină firavă, cât să se întrezărească mutra de consul roman a recepționerului. Perfect ras și parcă prea palid... — Că tot veni vorba... până la urmă ai s-o pățești, musiu, cu epistolele alea de ziarist independent. Petiționar pentru binele omenirii! Nici chestia cu numele dumitale n-am înțeles-o... de ce să faci binele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
apartenența politică... Mai ales pentru cazuri speciale! Eu, caz special, Argentina, caz special. Circul Argentina, generalii care ne tot vizitează țara, doar suntem surori latine și menajerii surori, nu-i așa? Și-apoi, ce știi dumneata, gospodin, despre funcția de recepționer la templul futatorilor? N-ai cum ști, panie. Că până la sfinți și la Supremul lor Star, ne omoară curierii, intermediarii. Micii auxiliari, înlocuitorii, că doar și eu... Un înlocuitor, domnule, o știi prea bine. O lume de înlocuitori, circul ăsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Ca să scape... credea că scapă, vinul e un combustibil mereu necesar. Și în vremuri de urgie, mai ales în vremuri de urgie. Uită-te în jurul nostru, cum se înghesuie toți la cozile pentru vinul ăsta puturos, din surcele și gunoaie. Recepționerului de hotel Vancea nu-i pasă dacă scapă sau nu! Nu-mi pasă de nimic, ține minte. Dar lui îi păsa. Filozof, Sorbona! Când a înțeles ce îl așteaptă în raiul unde se întorsese, s-a pitit. Relații, bani, depozitul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
acțiunea, se cam sperie toți; într-o lume în care totul pare programat, până și haosul, hazardul, surpriza, trebuie să sfidezi logica, să provoci stupoare. Să-i faci pe nătăfleți să creadă că stăpânești relee tainice, inaccesibile lor. Prin scăfârlia recepționerului Anatol Dominic Vancea Voinov, zis Tolea, treceau gânduri, gânduri, circuitele lucrau non-stop, perpetuum mobile. Mai ales că primăvara... o, da, adevărată boală, adevărată agresiune, primăvara. Ceva în sfârșit real, puternic, pentru care șoriceii amorțiți nu mai aveau reflexe. — Instigatorii, locatari

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
treceau gânduri, gânduri, circuitele lucrau non-stop, perpetuum mobile. Mai ales că primăvara... o, da, adevărată boală, adevărată agresiune, primăvara. Ceva în sfârșit real, puternic, pentru care șoriceii amorțiți nu mai aveau reflexe. — Instigatorii, locatari ai blocului! Poftim, spune și tu... Recepționerul tresărise, parcă. Brusc, cuvântul „instigatori“ îi amintise de taică-su... Ei bine, urmașul va proba că atunci când jocurile par pierdute, trebuie inventat unul nou, oricât de bizar ar părea, oricât de zadarnic ar fi. Bine, bine, vom proceda exact pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
să-și scape pielicica? Va pleca la munte, în poieniță, să dezlege cuvinte încrucișate, poate se dezleagă și codul domnului Marcu, le père de la famille. Va pleca în concediu când nimeni nu se așteaptă: o astfel de imprudență arată că recepționerul Anatol Dominic Vancea Voinov, zis Tolea, are relee speciale, nu se sperie de bietele nevroze funcționărești, e stăpân pe situație. Până una-alta, chiar de mâine, va începe să reamintească tuturor amănunte dintre cele mai dezavantajoase ale biografiei sale: fratele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
terminat, mersi, mersi, mereu zâmbind, îndatoritor, aplecat deasupra revistei aceleia lucioase. Un adevărat domn! Liniștit, relaxat, la belle époque, un dandy colonial, venit să confere, pentru câteva clipe, stil și celebritate, uitatei stațiuni turistice, perla Carpaților. Anatol Vancea, legitimat ca recepționer la Hotelul TRANZIT din București, ramine două ore, impasibil, picior peste picior în falsa cofetărie de lângă gara Sinaia, așteptând, ce aștepta? nimeni n-ar fi putut spune. Cosmopolita valijoară alături, decadenta revistă colorată în față, aștepta, ce aștepta? Ora douăsprezece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
ce aștepta? Ora douăsprezece, miezul zilei, ora oportună. Era în vacanță, fără gânduri, fără memorie, nimic, nimic,. In sfârșit, nimic, nimic, asta era, cum dorise. Când se va apropia de ora douăsprezece - ora de cazare, prea bine știută de orice recepționer de hotel-, se va îndrepta, așadar, spre hotel. Va comunica, din vârful buzelor, numărul 326 al camerei rezervate, va urca, își va face dușul și va muri, pentru câteva ore, într-un somn adânc, preistoric. A doua zi, marți, va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Bătrâna Fecioară Musaca, acolo am găsi de toate... Dar abia am fost, parcă, acum vreo trei zile am fost n-am fost, i-am vorbit boierului Marga despre scrisoare și despre cumnățica din Argentina și despre contul în valută al recepționerului Vancea... da, da, cu siguranță am fost la Cabaretul Hysteria și am dansatTangoul Macabru cu celebrii Bazil Belzebuth și Angelica Radioasa, și era seară și noapte și dimineață, aievea, da da. Pe scaun, pregătită costumația: ciorapi roșii, pulover alb, pantaloni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
destinul o scoate de sub uriașa pălărie roz a cerului. Devii, în sfârșit! în sfârșit! maneta, marioneta epicului, pac pac pac, șu șu șu, tropa tropa tropa, dum dum dum. Dominic Vancea, deținător la peste 50 de ani, al funcției de recepționer poliglot al hotelului TRANZIT străbate, cu pas rar și egal, Calea Victoriei. Pare să n-aibă nici o țintă precisă, nici măcar în clipa când își pipăie, precaut, a nu știu câta oară, buzunarul din spate al pantalonilor albi, de catifea. Da, plicul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
în plus față de ceea ce știau deja despre aiuritul Anatol Dominic Vancea Voinov atunci când îl găzduiseră în camera disponibila a apartamentului? Nimic. Posedau până în cele mai mici detalii, cu siguranță, existența sa zilnică, își spunea, zâmbind, chiriașul, în fața pupitrului sau de recepționer pe care aruncase, cine știe de când, cosmopolitul plic pe care se făcea că nu-l observă. Colega Gina urmărea cu mare atenție fața impasibilă a profesorului, tabloul de bord cu cheile camerelor de păcătuire spre care acesta se întorcea, din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
de obicei, cu gândul în altă parte. Vecinul Matei își ritma discursul fără grabă, aplecându-se, din când în când, spre interlocutorul apatic. Știa că Tolea nu-l va întrerupe. Cât despre zâmbetul său plictisit, se obișnuise, zâmbetul arogant al recepționerului de hotel de mult nu mai era noutate. Țintind cine știe ce auditoriu virtual, domnul Gafton lăsa uneori impresia, pentru cine era dispus să remarce finele accente și artificii ale partiturii sale, că se imagina nu doar naratorul întâmplărilor despre care tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Amantissime! Domnul Gică Teodosiu, auzi! „Domnul“ Gică Teodosiu, îi prelua formulele?! Frater. Dulcissime. Amantissime. O candidă batjocură? Aluzie la moralitatea sa suspectă? O, nu doar suspectă! Rușinoasa vinovăție! Imoralul profesor eliminat din învățământ? Nici că-i păsa, nici nu auzea recepționerul Tolea Voinov otrăvitele avertismente. Aiura, damblagitul, se afla din nou în anul 1000. Apocalipsa. Saeculum obscurum. Ba despre Tacit, ba despre Hitler, ba despre primii creștini, ba despre acel nemaipomenit Otto al III-lea, „grec prin naștere, roman prin imperiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]