947 matches
-
Cruciații au cerut plata a 200 000 de mărci și s-au retras așteptându-și banii. În ianuarie 1204, nobilii bizantini au ridicat obiecții la suma colosală și s-a ajuns la un asediu scurt, în aprilie 1204. Cruciații au recucerit capitala bizantină și au jefuit-o cu violență. În urma acestei victorii, venețienii au fondat Imperiul Latin de Constantinopol, care a existat timp de 60 de ani. În 1217, Papa Honoriu al III-lea l-a însărcinat pe arhiepiscopul Acrei, Jacques
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
rămași în viață s-au întors, înfrânți, în Franța. Pe patul de moarte, regele a șoptit: ""Oh Ierusalim, Ierusalim"." Cu această ultimă încercare, așa-numitele "cruciade clasice" au luat sfârșit și, astfel, rând pe rând, statele din Orient au fost recucerite de musulmani. În 1268 a fost recucerită Antiohia, în anul 1289 Tripoli, iar în anul 1291, după un asediu violent, Acra, ultimul centru de rezistență al cruciaților. Doar regatul Ciprului a rămas în mâna "latinilor" mai multă vreme, el fiind
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
în Franța. Pe patul de moarte, regele a șoptit: ""Oh Ierusalim, Ierusalim"." Cu această ultimă încercare, așa-numitele "cruciade clasice" au luat sfârșit și, astfel, rând pe rând, statele din Orient au fost recucerite de musulmani. În 1268 a fost recucerită Antiohia, în anul 1289 Tripoli, iar în anul 1291, după un asediu violent, Acra, ultimul centru de rezistență al cruciaților. Doar regatul Ciprului a rămas în mâna "latinilor" mai multă vreme, el fiind cucerit de Imperiul Otoman abia în 1571
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
Pentru a celebra această ocazie, o inscripție pe piatră scrisă în alfabetul chirilic a fost așezată în cetate în care numele slav al orașului este menționat: Bitola. În urma luptelor cu țarul Ivan Vladislav, împăratul bizantin Vasile al II-lea a recucerit Monastiri în 1015. Orașul este menționat ca centru episcopal în 1019, într-o înregistrare de către Vasile al II-lea. Două importante răscoale împotriva dominației bizantine au avut loc în zona Monastiri în 1040 și 1072. După ce statul bulgar a fost
Bitola () [Corola-website/Science/297488_a_298817]
-
în frunte cu patriarhii lor s-au retras împreună cu austriecii în Imperiul Habsburgic, care era așezat în Voivodina și Slavonia actuale. În timpul primei revolte sârbe, revoluționarii au deținut controlul asupra orașului de la 8 ianuarie 1807 până în 1813, când a fost recucerit de turci. După cea de-a doua revoltă sârbă din 1815, Șerbia și-a dobândit o independență parțială, recunoscută oficial de Înaltă Poartă în 1830. În 1841, prințul Milan Obrenovici a mutat capitala de la Kragujevac la Belgrad. Odată cu dobândirea completă
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
epocă de aur. Această perioadă extinsă este cunoscută sub numele de La Convivencia, adică de coexistența unor evrei, creștini și musulmani. Sub conducerea arabă, Toledo a fost numit Tulaytulah (în arabă : طليطلة). Pe 25 mai 1085 Alfonso VII din Castilla a recucerit Toledo și a stabilit un control personal asupra orașului mauritan care a fost ca un tribut și a reprezentat sfârșitul Regatului Medieval Taifa de Toledo. Toledo era cunoscut pentru producțiile de oțel și în special de săbii. Când Philip al
Toledo () [Corola-website/Science/297506_a_298835]
-
IV-lea l-a excomunicat în 1281, de această dată, din sânul Bisericii catolice, și a lansat fățiș o chemare la cruciadă împotriva Bizanțului. La acel moment, acțiunile militar politice ale Paleologului stabilizaseră, întrucâtva, situația Imperiului. El a reușit să recucerească insulele Naxos, Kos, orașul Karystos, a ocupat înălțimile Peloponesului din apropierea Monemvasiei, Mistra. În [[12, grecii au câștigat încă un război cu familia Angelos și au încheiat o alianță cu Bulgaria. Însă coaliția antibizantină, care cuprindea Roma, [[Regatul Neapolelui|Neapole]] și
Mihail al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317073_a_318402]
-
în mod oficial de țar. După semnarea Tratatului de la București din 1812, Delta secundară a trecut împreună cu teritoriile cazacilor sub controlul Rusiei. Vechea rivalitate din zaporijieni și nekrasoviți a dus la izbucnirea unui noi conflict, primii reușind în 1813 să recucerească Caterlezul. După un nou conflict din 1814, zaporijienii au cucerit și centrul nekrasovit Dunavățu de Sus. Odată cu cucerirea Dunavățului, nekrasoviții au dispărut practic din Balcani, o parte dintre ei fiind relocați în Anatolia, iar cei care au rămas în Deltă
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
ordine de călugări războinici (Ordinul Teutonic, Ordinul Ioaniților, Ordinul Templierilor), ordine ce au îndeplinit un rol foarte important în "epocă a cruciadelor". Ulterior, papii au abuzat de puterea lor de a invoca cruciade, uitând de adevăratul țel (acela de a recuceri, în numele lui Dumnezeu, Țara Sfântă) și au inițiat cruciade în diverse alte scopuri: eliminarea unor secte eretice (exemplu: Cruciada împotriva albigensilor, o sectă ce considera că Biserica Catolică era malefică ) sau evanghelizarea unor popoare păgâne (Cruciadele Nordice pentru catolicizarea statelor
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
imperiul Austriac făcând parte din Regatul Galiției și Lodomeriei. După Primul Război Mondial, teritoriul a fost redobândit de Polonia fiind încadrat din punct de vedere administrativ in Voivodatul Stanisławów. În 1939 a teritoriul a fost ocupat de Uniunea Sovietică, fiind recucerit de Germania în 1941 și încadrat în Guvernământul General, făcând parte din cercul Stanislau al regiunii Galiția. După 1944 raionul Sniatin a fost reînființat și a fost inclusă în componența RSS Ucrainene. Începând din anul 1991, acest raion face parte
Raionul Sneatîn () [Corola-website/Science/318203_a_319532]
-
Charenton-le-Pont (construcție în curs la acea dată). Numele stației este în legătură directă cu strada al cărei nume îi celebrează pe Jacques François Dugommier (1738-1794, pe numele său adevărat Coquille), general francez, deputat, care a condus trupele franceze ce au recucerit orașul Toulon. El a mai obținut o victorie decisivă și în bătălia de la Boulou, în mai 1794, apoi a fost ucis în a doua lupta de la Mugă, în novembre 1794.
Dugommier () [Corola-website/Science/319539_a_320868]
-
indică faptul că herulii au servit în armatele împăraților antici bizantini ( Imperiul Roman de Est) pentru un număr de ani, în special în campaniile lui Belisarius, când mare parte din teritoriul vechilor romani, inclusiv Italia, Siria, și Africa de Nord au fost recucerite. Pharus a fost un comandant herulian notabil în această perioadă. Câteva mii de heruli au servit în garda personală a lui Belisarius de-a lungul campaniilor. Ei dispar din însemnările istorice de la mijlocul secolului al VI-lea. Potrivit lui Procopius, mulți
Heruli () [Corola-website/Science/319602_a_320931]
-
soldaților și țăranilor”. Ei au proclamat înființarea Ucrainei Sovietice ("Respublika Rad Ukrainî") pe 25 decembrie 1917 și au pretins că guvernul Republicii Populare Ucrainene este ilegal. Republica Populară Ucraineană a pierdut temporar controlul asupra Kievului, dar a reușit să-l recucerească și să păstreze controlul asupra celei mai mari părți a Ucrainei, în vreme ce bolșevicii au fost forțați să-și mute cartierul general în Taganrog, pe malul Mării Azov. La un moment dat, guvernul sovietic al Ucrainei a fost dizolvat la inițiativa
Ucraina după Revoluția Rusă () [Corola-website/Science/319735_a_321064]
-
primăvara anului 1919, Armata Voluntarilor comandată de Anton Denikin și Armata Donului au cucerit Ucraina centrală și estică și au cucerit poziții importante și pe alte fronturi. În iarna aceluiași an însă, situația s-a inversat și, în 1920, „roșii” recuceriseră tot teritoriul pierdut cu un an în urmă, cu excepția Crimeii. Bolșevicii l-au anihilat între timp și pe fostul lor aliat împotriva lui Denikin, Nestor Mahno. Republica Populară Ucraineană a ales să se alieze cu un fost adversar, Polonia, pentru
Războiul de Independență al Ucrainei () [Corola-website/Science/319748_a_321077]
-
cu Portugalia. a fost întemeiata în perioada antică română sub numele de Salamantica. Între anii 133 - 712 î.e.n devine un centru comercial important. Prin secolul VII este cucerit de maurii conduși de Musa ibn Nusair (640-715), el fiind recucerit de Alfons VI. (León) de Castilia abia în anul 1085, cănd orașul va fi în mare parte distrus, fiind un timp relativ lung nelocuit. În timpul regelui Raimundo de Borgoña, prin anii 1102 va începe repopularea orașului. Orașul va cunoaște în
Salamanca () [Corola-website/Science/319855_a_321184]
-
perioade de timp în care scaunul patriarhal al Antiohiei a fost vacant sau în care Patriarhul nu rezida efectiv în Antiohia, mai ales în timpul secolelor al VII-lea și al VIII-lea. În anul 969, Imperiul Roman de Răsărit a recucerit Antiohia, iar Biserica de aici s-a dezvoltat iarăși, până în 1085, când cetatea a fost cucerită de turcii selgiucizi. În timpul acestei perioade care a durat mai bine de un secol, Liturghia vest-siriacă tradițională a fost treptat înlocuită cu cea a
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
Asediul Ierusalimului din 1187 a avut loc în perioada 20 septembrie - 2 octombrie. Sultanul Saladin recucerește Cetatea Sfântă și are loc căderea Regatului Ierusalimului. Aceasta declanșează a treia cruciadă în scopul recuceririi acestei cetăți de către creștini pentru a doua oară. Regatul Ierusalimului, slăbit de lupte interne, a fost învins în bătălia de la Hattin care a avut
Asediul Ierusalimului (1187) () [Corola-website/Science/319110_a_320439]
-
de luptători anti-ucraineni li s-au mai adăugat sute de voluntari, în special tineri cercetași și studenți. Peste 1.000 de oameni s-au alăturat forțelor poloneze în chiar prima zi a conflictului. Polonezii au reușit în scurtă vreme să recucerească unele cartiere apusene ale orașului, în timp ce cea mai mare parte a Liovului, inclusiv centrul, a rămas în mâinile ucrainenilor. Deși aveau superioritate numerică, erau bine echipați și aveau experiență de luptă, soldații ucraineni erau în marea lor majoritate săteni, nedeprinși
Bătălia de la Liov (1918) () [Corola-website/Science/319294_a_320623]
-
biserică franca din Utrecht, si regele frizon și-a stabilit curtea acolo. Apoi, în 689 regele Redbad a fost învins de către ducele frânc Pippin de Herstal în bătălia de la Dorestad și francii au recâștigat controlul asupra zonei. Regele Redbad a recucerit Utrecht după ce Pippin a murit în 714, dar victorie frizonă a fost de scurtă durată: ducele Charles Martel l-a învins pe Redbad în 718, iar în 734, Charles Martel i-a învins pentru totdeauna pe frizoni în Bătălia de la
Woerden () [Corola-website/Science/315821_a_317150]
-
a încercat să se opună ordinului, argumentând că forțele de sub comanda sa erau echipate necorespunzător pentru o asemenea operațiune, dar Mussolini i-a cerut să declanșeze atacul în orice condiții. Pe 13 septembrie, unitățile Armatei a 10-a italiene au recucerit fortul Capuzzo, au traversat granița dintre Libia și Egipt și au înaintat spre est până la Sidi Barrani. Sidi Barrani se afla cam la aproximativ 100 km depărtare de granița egipteano-libiană. Trupele italiene și-au încetat înaintarea la Sidi Barrani și
Istoria militară a Italiei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316496_a_317825]
-
Din a cucerit orașul la 10 iulie 1187. Forțe creștine conduse de Guy de Lusignan, supraviețuitoare ale luptelor grele de la Hattin, l-au asediat în august 1189 cu ajutorul navelor din Pisa și a infanteriei, dar nu au izbutit să-l recucerească. Salah ad Din a adăugat cetății noi întăriri. Totuși musulmanii l-au pierdut până la urmă în iulie 1191 în față noilor valuri de cruciați veniți din Europa cu A treia cruciada și în primul rând, a oștilor lui Richard Inima
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
din Asia Mică s-au predat, una după alta, lui Vatatzes, care și-a câștigat repede faima unui comandant de oști de temut. Îndată după victoria asupra fraților Laskaris, Ioan al III-lea Ducas a echipat o flotă și a recucerit insulele Lesbos, Samos, Chios și alte câteva insule mai mici. Încurajat de aceste succese, el era gata să înceapă pregătirile pentru o expediție de recucerire a Constantinopolului, însă la Niceea a izbucnit o revoltă în fruntea căreia era chiar nepotul
Ioan al III-lea Ducas Vatatzes () [Corola-website/Science/316809_a_318138]
-
pună pe cap; niciodată ea nu-l iertă pe Ducas de a i fi luat locul pe tronul pe care ea dorea să se așeze. De aici înainte, ea nu mai avu decât un singur scop în viață: de a recuceri pentru ai săi, puterea supremă pe care crezuse că o ținea în mâini. Ana Dalassena s-a născut aproximativ in jurul anilor 1025-1030 și este fiica lui Alexius Charon iar mama ei se numea Dalassena (fiica lui Adrian Dalassenus). Tatăl
Ana Dalassena () [Corola-website/Science/315023_a_316352]
-
dar în 1512 Ferdinand invadează Navara iar parlamentul navarez este obligat să accepte suveranitatea aragoneză, în condițiile păstrării autonomiei și identității proprii. Ioan și Ecaterina se refugiează în nordul Pirineilor, Ioan încercând de două ori, în 1512 și 1516 să recucerească întregul regat. Domeniul controlat de aceștia din nordul Pirineilor, Basse-Navarre și Béarn va continua să poarte titlul de Regatul Navarei. Henric al II-lea de Navara urcă pe tron în 1517 și este susținut în pretenția la tronul Navarei de
Regatul Navarrei () [Corola-website/Science/315108_a_316437]
-
pe tron în 1517 și este susținut în pretenția la tronul Navarei de regele Francisc I al Franței. Henric participă la campaniile lui Francic împotriva lui Carol Quintul, moștenitorul lui Ferdinand de Aragon, distingându-se în luptă, dar nereușind să recucerească teritoriile de la sud de Pirinei. În 1527 se căsătorește cu sora lui Francisc I, Margareta de Angoulême, iar fiica și moștenitoarea lor, Ioana III se căsătorește în 1548 cu Antoine de Bourbon. În 1556, Ioana se convertește la Calvinism, iar
Regatul Navarrei () [Corola-website/Science/315108_a_316437]