733 matches
-
opțiune a fost preferată de Parlamentul European, la vremea când a adoptat Carta Comunitară a Regionalismului. O rezoluție a Parlamentului European din 18.11.1988 chema statele membre ale Uniunii Europene să-și regionalizeze structurile interne. În studiul său privind regionalismul în Europa, Gérard Marcou definește regionalismul ca un „proces ce creează o capacitate pentru acțiuni independente destinate dezvoltării unei arii specifice (la nivel subnațional, dar supralocal), prin mobilizarea potențialului economic și, unde este posibil, a trăsăturilor identității locale și regionale
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
European, la vremea când a adoptat Carta Comunitară a Regionalismului. O rezoluție a Parlamentului European din 18.11.1988 chema statele membre ale Uniunii Europene să-și regionalizeze structurile interne. În studiul său privind regionalismul în Europa, Gérard Marcou definește regionalismul ca un „proces ce creează o capacitate pentru acțiuni independente destinate dezvoltării unei arii specifice (la nivel subnațional, dar supralocal), prin mobilizarea potențialului economic și, unde este posibil, a trăsăturilor identității locale și regionale” (2000, p. 23). Acest proces poate
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
instituțional și politic. Prezentăm în tabelul 3 o sinteză realizată pe baza studiului profesorului Marcou (2000), referitoare la formele de regionalizare existente la ora actuală în Europa. Tabelul 3. Tipuri de regionalizare în Europa Tip de regionalizare Descrierea tipului de regionalism Exemple de state 1. Regionalizare administrativă Statul creează autorități subordonate guvernului sau instituții ce activează sub controlul sau în numele său. Grecia, Portugalia, Anglia, Suedia, Bulgaria, Estonia, Ungaria, Lituania, Slovacia și Slovenia 2. Regionalizare prin intermediul autorităților locale În acest caz autoritățile
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
teritoriale la un nivel situat peste nivelul autorităților teritoriale existente, considerat ca fiind regiunea. Exemplul tipic pentru acest model este Franța; în estul Europei, Polonia și Cehia și, mai nou, Slovacia, Bulgaria și Slovenia 4. Regionalizare politică sau autonomie regională (regionalism instituțional) Deosebirea esențială constă în puterile legislative acordate prin Constituție acestui tip de regiuni. Acest tip de regionalizare este considerat un model care tinde spre autonomia regională. Se regăsește numai în anumite state din Uniunea Europeană (Spania, Italia și Belgia) și
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
regiuni. Acest tip de regionalizare este considerat un model care tinde spre autonomia regională. Se regăsește numai în anumite state din Uniunea Europeană (Spania, Italia și Belgia) și funcționează și în anumite părți din Portugalia și Marea Britanie (Scoția și Țara Galilor) 5. Regionalism prin autorități de tip federal Federalismul, prin el însuși, nu este o formă de regionalizare, deși instituțiile sale sunt influențate de tendința spre regionalizare. De asemenea, regionalizarea nu este uniformă. În unele state pot exista mai multe tipuri de regiuni
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
și între popularitatea noțiunii și dificultatea de a o defini. De aceea, realizarea unor studii comparative, foarte necesare, de altfel, între diferitele state europene în ceea ce privește regionalizarea trebuie realizate cu prudența necesară. Perspective ale ideii regionale în România - aplicarea principiilor europene Regionalismul are o tradiție destul de puternică în țara noastră. Încă de la formarea statului român modern, diviziunile statale s-au manifestat ca unități administrativ-teritoriale solide, având fiecare particularitățile sale. După 1918, până la trecerea țării noastre în zona de influență sovietică, teritoriul României
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
pierdut teren în fața forțelor globalizării. Corelativ, identitatea națională, înainte vreme tronând suverană ca identitate supremă, este tot mai afectată de configurarea unor forme alternative de identificare socială, atât supraordonate identității naționale (i.e., europenism, cosmopolitanism, umanitarism), cât și subordonate acesteia (i.e., regionalism și chiar localism). O expresie a noilor vremuri postnaționaliste este și apariția instituțiilor trans- și supranaționale, la nivel global (Banca Mondială, Fondul Mondial Internațional etc.) sau continental (Uniunea Europeană fiind exemplul cel mai elocvent de entitate politică supra- națională care, chiar dacă
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
studiate sau în texte la prima vedere; - trăsături ale speciilor literare: schița, basmul popular, pastelul, fabula, nuvela, romanul, doina populară, balada populară; - texte literare (populare și culte - aparținând diverselor genuri și specii); texte nonliterare; 1.2 sesizarea corectitudinii și - arhaisme, regionalisme și neologisme; a valorii expresive a cuvinte derivate, compuse sau obținute categoriilor morfosintactice, a prin schimbarea valorii gramaticale/ mijloacelor de îmbogățire a conversiune; vocabularului și a categoriilor - categorii semantice studiate: semantice studiate, a ortografiei sinonime, antonime, omonime, cuvinte și punctuației
EUR-Lex () [Corola-website/Law/266206_a_267535]