1,192 matches
-
își dorise el însuși cândva, Nicolae Ceaușescu are șansa de a deveni - peste noapte & pe sub mână - și critic, și istoric literar, și autor, și grafician, și Dumnezeu-mai-știe-ce. Șansă glumeață, convivială, într-adevăr, dar - până la urmă - șansă și nimic altceva. Că relativismul acesta nu e străin de anume pericole care pot conduce la o mitologie kitsch sau camp mi se pare de la sine înțeles. N-ar fi deloc exclus, într-o logică lipsită de impurități, să dăm cât de curând peste un
Ceaușescu, biograf by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8646_a_9971]
-
mare. Nu putem să nu ne întrebăm în ce măsură multiplicarea formelor vagi e o tendință a limbii sau a uzului, o trăsătură structurală sau una culturală. De la ipotezele pragmatice, sociolingvistice sau cognitive se poate ajunge chiar la clișeele "etnice" (scepticism oriental, relativism temporal, strategii de apărare, ieșire din istorie etc.). Dacă acestea sînt desigur de evitat, cred că se poate totuși stabili o corespondență între inventarul lingvistic de forme ale aproximării și atitudinea culturală care favorizează un oarecare dezinteres pentru exactitate...
"Deunăzi" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16985_a_18310]
-
neîncrezător devin simple truisme. În ce măsură sîmburele imuabil de umanitate, în care David continuă să creadă, e mai mult decît truism și lozincă într-o lume în răspăr - răspunsul oferit e de asemenea paradoxal: cinismul în care ne tîrăsc toți idolii relativismului e iarăși o farsă, nu un semn de discernămînt, cîtă vreme "un lucru nu poate fi relativ decît în raport cu altceva... Care altceva trebuie să fie absolut pentru ca acel lucru să fie într-adevăr relativ..." Numai că David își perorează convingerea
Despre actualitate by Florentina Costache () [Corola-journal/Journalistic/17245_a_18570]
-
explica, la sursele formatoare ale scriitorului. „Un iluminist ardelean” ar fi să vedem în Augustin Buzura și un spirit marcat puternic de proveniența maramureșană (vine „dintr-o lume aspră și exigentă”). Cu greu ar fi putut el accepta, fiind astfel, relativismul conaționalilor de dincoace de munți, filosofia acelui „merge și așa” din care își face o țintă de atac mereu urmărită. Dar are și altele : inflația de pretinși oameni politici , „miștocărelile” și „manelismul”, „lupta ridicolă cu comunismul demult decedat“, impostura combatanților
Romancier și foiletonist by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3645_a_4970]
-
înțelegerii și simpatiei pentru ei. Trăim, cu alte cuvinte, într-un univers în care nu mai există nostalgie, pentru că nu mai există memorie, ci doar consimțire amorțita la prezent, indiferent cum e acesta. Ca replică la un asemenea pesimism și relativism tipic unei gîndiri postmoderniste, Lévinas propune o redescoperire a Celuilalt, și implicit a unei lumi fundamentate pe grijă și altruism. Sună aproape aberant, pentru că indiferență și egoismul sînt, orice s-ar spune, moneda de schimb a vremurilor noastre. Tocmai de
O filozofie a tandretii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17561_a_18886]
-
bunăstare, „banii vor fi la dispoziția tuturor” (408), cetățenii vor fi încurajați să cheltuiască, să devină datornici, iar răzmerițele vor fi înăbușite prin grosimea facturilor. Plăcerea comodă, prosperitatea materială, lipsa ierarhiilor consfințite de tradiție vor duce la o lume a relativismului postmodern în care simulacrul și repetitivitatea vor ucide spiritul. „Femeia nu va mai fi silită să dea ascultare bărbatului ei, copiii se vor putea ridica împotriva părinților, bătrânii care nu se vor purta precum copiii și adolescenții vor fi internați
Un roman saturnian by Mihaela Mudure () [Corola-journal/Journalistic/4491_a_5816]
-
miezul tare al creației sale. În pofida biografismului, a prozaismului jucat și afișat, a hiperrealismului glisând către fantastic, nu regăsim acea multiplicitate schizofrenică a subiectului și evantaiul de posibilități alternativ-imaginare deschise de ea. Valorile poeziei lui Mircea Dinescu sunt unele tari, relativismul fiind ca și absent. De aici, probabil, și tonalitatea versurilor, laolaltă cu modul decis, abrupt, "sfidător" în care sunt puse pe hârtie. Elegiacul autor reimpune în fapt un stil și o etică a directeții ce păreau definitv compromise prin pseudoliteratura
Elegii de când era mai tânăr (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10639_a_11964]
-
prealabilă distincție: destinul unui om se desfășoară în două planuri; lumea gîndirii speculative și lumea libertății. În planul gîndirii, spune danezul, regula terțului exclus poate fi încălcată prin sofisme logice. În schimb, în lumea morală, antinomiile rigide sunt obligatorii. Aici relativismele sînt dăunătoare și dătătoare de confuzie etică. În schimb, dacă disjuncțiile exclusive nu ar fi obligatorii (o faptă e sau bună, sau rea, sau corectă, sau incorectă), omul n-ar mai putea alege moral, ceea ce e totuna cu a spune
Un răstignit pe crucea căinței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7865_a_9190]
-
spart, îi inspiră istoricului următorul adagiu: „Un vițel mort, dar bine conservat, și dat cu ceva culoare (exemplu autentic) e cotat mai bine decît un Rembrandt. Nu zic că e rău, zic doar că e altceva, radical altceva.“ (p.80) Relativismul e evident, alături de tenta sarcastică. Ce nemulțumește la carte e că, în primele două treimi, cititorul are senzația de déjà vu, primele 70 de pagini fiind un rezumat al ideilor pe care autorul le-a așternut în volume precum Occidentul
Gustul idealurilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3577_a_4902]
-
a se lăsa înregimentat oricărui curent de gîndire dominantă și de a ceda oricărei tentații totalitare, asemeni suprarealiștilor comunizanți: „Judecata severă pe care o poartă el asupra raționalizării crescînd a poeziei și a lumii nu îl conduce (...) la fragmentarism, la relativism sau la nihilism și nici la ideea că omul ar fi un concept depășit”. Merită evidențiată situarea lui Fondane ca gînditor „existențial” - nu „existențialist” - adept al „gînditorilor privați” Kierkegaard, Dostoievski, Nietzsche, Șestov și care, spre deosebire de Sartre și Heidegger, ce adoptă
Pro-Fundoianu by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4803_a_6128]
-
ea, insuficientă. O altă filosofie de viață a generat o altă imagine despre sine și despre ceilalți. Ca alternativă la lumea imaginară, în care Bochiș se autoproclamase locuitor unic, s-a instituit, încetul cu încetul, realitatea nemijlocită a spațiului urban, relativismul străzii, viermuiala irepresibilă a semnelor aleatorii. Din artist plastic recluziv, atemporal și grav, Bochiș a devenit artist vizual implicat, provocator și ludic. Salvării proprii prin enunțuri înalte, propoziții ample și semne apotropaice, i s-a substituit pe nesimțite conștiința activă
Fețele lui Bochiș by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6851_a_8176]
-
intens și voluptos cu materia, cu formele, cu enunțurile și cu sintaxa, el sondează, de fapt, incongruențele și disfuncțiile realului, se bucură irepresibil de spectacolul efemer, de expresivitatea involuntară a limitelor mentale și de absența reperelor înalte, dar, simultan, sancționează relativismul existenței, absența orizonturilor largi și promiscuitatea unui cotidian care uzurpă și subminează ființa. Prin propriul său ciclu de lucrări închinat hranei, de pildă, plin de copane, fleici, șnițele și frigărui, polemizează, evident, cu proiecția mistico-eclezială a lui Horia Bernea, dar
Fețele lui Bochiș by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6851_a_8176]
-
în domeniu. Căutăm Știință, si reflecția nu era un simplu joc extrem al spiritului în care extremismul este folosit ca să intimideze publicul și pe cel care ar contrazice, să terorizeze inamicul! Partea verbalismului este imensă, chiar dominantă! Luați scrierile pionierilor relativismului cognitiv, invenție franceză, în care aflăm că Einstein este social, adică știință lui este doar reflexia realității sociale și nu are legătură cu caracterul propriu al universului. Această gândire, de origine franceză, s-a răspândit sever în Satele Unite și
Bernard du Boucheron - "Poate ca scriu disperarea pentru ca este mai greu sa fi amuzant" by Radu Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9149_a_10474]
-
alegerea e cum nu se poate mai potrivită. Însă un tradiționalist... relativist, temperînd individul prin societate și societatea prin istorie. " Poate afirma cineva că a rămas același de-a lungul întregei sale vieți?" rezumă Vianu, printr-o întrebare, teza acestui relativism. Răspunsul pe care-l așteaptă e nu, însă acela care se poate da, citind ideile unui Maurras din tinerețe, e mai degrabă afirmativ. O gîndire radicală, mai curînd decît relativizantă, cum o vede Vianu, n-are nevoie decît de contextul
Inteligență and utopie by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8752_a_10077]
-
colegilor de generație și a unor nume consacrate de pe scena literară autohtonă avem și în Nu al lui Eugen Ionescu, apărut tot în 1934. Ionescu e însă în război cu toată lumea, inclusiv cu propriile teze avansate pe parcursul deconstrucțiilor, într-un relativism... absolutizat. În comparație cu acest sofist sclipitor, mai tânărul Steinhardt este un spirit mai conservator și mai constructiv. Săgețile otrăvite pe care le lansează vizează ținte precise și urmează anumite direcții, pentru a apăra niște valori sociale și instituționale burgheze. Steinhardt ar
Un burghez incomod by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8094_a_9419]
-
lumea aceasta e absurdă, numai că spiritul conservator nu admite asta, izgonind absurditatea. Refuzul lui Thomas Molnar de a capitula în fața evidențelor se hrănește din convingerea că realitatea e pojghița sub care pîlpîie un mister ascuns, de aici oroarea de relativism, aversiunea față de tehnică și neîncrederea în progres. Logica conservatorului e dihotomică: ori există un punct arhimedic în afara pojghiței, și atunci progresul e iluzie, relativismul e greșeală de perspectivă și tehnica e groparul spiritului -, ori reperul divin nu există, și atunci
Hegemonia mașinilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2964_a_4289]
-
din convingerea că realitatea e pojghița sub care pîlpîie un mister ascuns, de aici oroarea de relativism, aversiunea față de tehnică și neîncrederea în progres. Logica conservatorului e dihotomică: ori există un punct arhimedic în afara pojghiței, și atunci progresul e iluzie, relativismul e greșeală de perspectivă și tehnica e groparul spiritului -, ori reperul divin nu există, și atunci progresul e vacarmul vulgarităților, relativismul e adaptare la circumstanțe și tehnica e apoteoza vitezelor în îngustimea clipei. Din acest regn spiritual face parte Thomas
Hegemonia mașinilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2964_a_4289]
-
neîncrederea în progres. Logica conservatorului e dihotomică: ori există un punct arhimedic în afara pojghiței, și atunci progresul e iluzie, relativismul e greșeală de perspectivă și tehnica e groparul spiritului -, ori reperul divin nu există, și atunci progresul e vacarmul vulgarităților, relativismul e adaptare la circumstanțe și tehnica e apoteoza vitezelor în îngustimea clipei. Din acest regn spiritual face parte Thomas Molnar, un iremediabil idealist fără aderențe ferme la epoca în care a trăit. Născut la Budapesta în 1921, Molnar și-a
Hegemonia mașinilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2964_a_4289]
-
eseistul, teologul, romancierul, eruditul, cinefilul, personajul... constituie tot atâtea siluete în așteptarea unei developări integrale. Eseistica steinhardtiană, dincolo de aura evreului convertit la creștinismul ortodox, a mondenului ironic, călugărit după patru ani de detenție comunistă, a liberal-conservatorului împăcat la bătrânețe cu relativismele avangardiste și postmoderne, a avocatului devorat de patima erudiției și a predicii de amvon, merită o discuție și o analiză aparte, cu alte cuvinte, o sistematizare. Așa cum s-a mai scris, dificultățile de plasare a operei steinhardtiene într-un context
N. Steinhardt și genul eseistic by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/3787_a_5112]
-
În ce constă, atunci, această metodă de amplificare sub lupă? Sau - mai precis exprimat - printr-un poliedru de cristal cu mii de fațete. Iată-le, într-un crescendo care ar trebui luat cum grano salis... În renunțarea la un anume relativism fățiș și facil de dragul abandonului în atmosferă. Minima ipocrizie a maturității nu alterează, în paginile cărții, naivitățile copilăriei deja trăite. A te naște în Uniunea Sovietică înseamnă, într-un fel, a rămâne acolo. De la începutul vieții și până pe coperta volumului
Născut în 1971 by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Imaginative/10068_a_11393]
-
Dionis, lăsată într-o neimplicată și odihnitoare suspensie. A doua pistă (tot una canonică) pe gustul cititorilor cerebrali și pasionați de teorie, se strecoară printre numeroasele și fertilele voci auctoriale. Aproape imposibil de contabilizat, ele ridică la puterea a treia relativismul Patului lui Procust. Omul cu emițător, Mentulatus, Poetul, Actorul, Iocasta, Rățușca aurie, Codobatura și lista continuă. Și tonurile interferează. Un vast exercițiu de paginare, de la rapoarte la pasaje de jurnal, o prestidigitație în jurul stilului indirect liber, oferind posibilitatea replicii și
Abordările ipotetice by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Imaginative/10090_a_11415]
-
întîmpla și asta. Poate este un cuvînt care îi place lui Beckett. Deși cititorul nu ar fi tentat să creadă asta imediat. Există o asemenea rigoare în textele acestui scriitor, în indicațiile cu care își însoțește replicile, încît îndoielile și relativismul nu și-ar găsi locul. Și totuși. Krapp este și personajul pe care îl joacă Marcel Iureș, nu de foarte mult timp, la Teatrul Act, în regia lui Alexandru Dabija. Și este pentru prima oară cînd abordează monodrama, în puritatea
Krapp versus Krapp by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13441_a_14766]
-
mintea. E o specie irațională prin natură, care nu vrea să convingă, ci să condamne și, de ce nu, să ucidă. Se hrănește din dispreț și din ură. Polemica e, în schimb, democratică și liberală. Absolutismului pamfletar, ea îi opune un relativism înțelept. În comunism n-au existat polemici propriu-zise. Au fost înlocuite de la prima oră a regimului cu campanii bine orchestrate. Campaniile nu erau străine de spiritul pamfletar, urmărind același scop distructiv, cu deosebirea că nu mai erau inițiative personale și
Polemică și pamflet by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5806_a_7131]
-
precum "cele din cultura românească după 1944" - dar ceea ce confecționează dl Mircea Popa, în finalul intervenției sale bizare (și inutile) caracterizându-l pe Basil Munteanu, arată, textual, astfel: "El făcea parte dintr-o aristocrație intelectuală întemeiata pe cultul valorilor (contrar relativismului de astăzi), pe rigoare de tip ogival (contrară hedonismului contemporan) și pe credință în Dumnezeu..." - și textul ar fi continuat, daca nu ar fi fost întrerupt de redacția României literare. "Ogival" sau "hedonist", risum teneamus! P.S.: Ce bine ar fi
Un răspuns (inutil) by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Imaginative/14798_a_16123]
-
marcată responsabilitate constructivă: "Cum esențial observa G. Călinescu, menirea istoriei literare este să lege, să coreleze, să închege. Să petreacă laolaltă generațiile și să descurajeze discontinuitatea, fragmentarea, sincopele. O calitate de-a dreptul vitală prezentului literar, atât de alterat de relativism, radicalitate contraproductivă, teribilism corosiv, fragmentarism sterilizant, când tot mai puțini își asumă fertil trecutul și tot mai mulți contribuim frenetic la disoluția generală." (pag. 213) Ce fel de istorie va fi fiind, totuși, aceasta în care defilează - aleg fără vreo
Luna de miere by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8090_a_9415]