1,325 matches
-
aceeași clipă, de pe malul ungar al Dunării se auzi un sunet scurt de corn. Sosise un mesaj urgent prin rețeaua de informații a Apărătorilor. Alexandru privi spre Amir și văzu cuta de neliniște de pe fruntea mongolului. Călărețul se apropia cu repeziciune. Peste Dunăre, un mesager al Apărătorilor traversa Dunărea Înapoi. Solul Cuceritorilor ajunse primul, sări din șa și Îngenunche În fața lui Amir. - Am vești, stăpâne! - Spune! zise, scurt, Amir. Te-a trimis Marele Maestru? - Nu, stăpâne. M-au trimis războinicii aflați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
nici o oprire spre Nistru. La ora la care acest mesaj ajunge la tine s-ar putea ca avangarda salvatorilor voștri să fi trecut deja vadul Nistrului, gonind spre Prut. Avangarda e cu mult Înaintea grosului hoardei și avansează cu o repeziciune la care nimeni nu se aștepta. Ea este condusă de faimosul luptător mongol Amir Baian și mătură totul În cale. Iar pe Amir Îl cunoști. Mai trebuie să-ți spun un singur lucru. Hoarda de Aur va distruge armata Crimeii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mai puțin de o sută de pași, dar Oană se opri brusc. Ceva nu era normal În liniștea aceea. Crivăț fornăi puternic, bătând din copite. Căpitanul Înțelese. Nu erau singuri. Din toate părțile se auziră pași ușori, apropiindu-se cu repeziciune. Erau Înconjurați. Căpitanul privi spre cai, unde se afla centura cu spada, dar distanța era prea mare. În jurul lor se iviră câteva zeci de ieniceri cu iataganele scoase. Unul din ei se postă În fața lui Oană și Întrebă, repezit, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
timpul trecut... acțiune acum Împlinită... M-am Întors Acasă!!! Alexandru țâșni În picioare fără să-și dea seama ce face. Zgomotele bătăliei se Întoarseră la el, venind parcă din mari depărtări. Apărătorii trecuseră de zidul achingiilor. Totul se derula cu repeziciune. Umbra dispăruse. Toți atacatorii uciși. Cornul călăreților de Timiș sunând de undeva din păduri porunca voievodului „Gruparea pentru atac pe flancul drept!” Turcii retrăgându-se Încet, parcă neînțelegând ce se Întâmplă. Mongolii descălecând În jurul lui Amir. Și, deodată, lângă umărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mongoli ucideau, cu precizie, toți ofițerii. Oană Închise ochii. Vedea, În sfârșit, tot ce se petrecea acolo. Apăruse o forță pe care o simțea demult apropiindu-se. Acum, acea forță se dezlănțuise. Dar nu putea duce singură Întreaga bătălie. Cu repeziciune, mintea căpitanului elimină datele necunoscute. Rămaseră cele clare. Totul se derula pe două niveluri. Primul, o strategie sclipitoare și un curaj nebun. Cinci sute de mongoli și o mie cinci sute de Cuceritori izbeau cu o putere sălbatică un dispozitiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de fățișă, și care exprima așa de bine raporturile dintre lucruri și patimile oamenilor. Când vizitase Prundenii cu doi ani înainte, totul părea acolo statornic, dar probabil era ultima fază a formei de-atunci, deoarece totul se modificase cu atâta repeziciune. Mini apucase atunci panorama supremă a unei așezări. Acum putea privi risipa lucrurilor și mersul ei grabnic de fărămițire. O servitoare de oraș veni să le deschidă cu nepăsare și le conduse prin coridoare pe o terasă mică, care da
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
care se continuă pe mile întregi la nord și la sud. Pentru tot restul zilei, cărăruia îngustă de lângă râu merge în pas cu el. Își stabilește tabăra într-o despicătură dintre două lespezi gigantice și când se lasă noaptea cu repeziciunea aproape clinică cu care se lasă noaptea în Fotseland, perdeaua de stânci pe care a început s-o întrevadă din timpul zilei, începe să-l apese. Urmărindu-l pe Idris care pregătește mâncarea își imaginează că schimbarea este fizică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mă uit lung la el. — Vorbesc despre semințele rele, continuă Majestatea Sa. Semințe care, în taină, au fost înmuiate în otravă. Ele zac dormind în solul fertil până când le trezește ploaia de primăvară. Cresc de dimensiuni uriașe și cu o repeziciune uimitoare, acoperind pământul și luând apa și soarele de la celelalte. Le văd florile grase. Crengile lor se întind împrăștiind otravă. Să nu-l scapi pe Tung Chih din ochi, Orhideea. Când dormim, îl țin pe Tung Chih în brațe. Aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Palatul Supremei Armonii. Sosirea noastră a fost anunțată de sunetul pătrunzător al unui bici. Curtea, deși plină cu mii de oameni, era tăcută - se puteau auzi doar pașii cărăușilor. Amintirea primei mele intrări în Orașul Interzis mi-a venit cu repeziciune în minte, și am fost nevoită să-mi stăpânesc lacrimile. Cu unchiul său, prințul Ch’un, drept ghid, Tung Chih a intrat în sală pentru prima dată în calitate de împărat al Chinei. La unison, mulțimea a căzut în genunchi și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
subsolul lui. La aceste întîlniri participa și un redactor însoțit de o tînără; ne-o prezentase drept poetă și logodnică a sa. Fără să citească nimic, era slabă ca un stîrv. N-am văzut-o niciodată zîmbind, consuma doar cu repeziciune tot ce se punea pe masă; nu știu din care pricină, avea aerul că ne supraveghează. La plecare, logodnicul îi învelea umerii într-un șal albastru; cu o tandrețe de schelet, ea făcea mici marafeturi, strîmbîndu-se alintat. Coboram într-o
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Îl facem pe dumnealui!”. Guguștiucul țipa Îngrozit, pe limba lui, și Încerca să scape din mâinile care Îl strângeau. Printre degetele copilului curgea sânge. Peste ochii ce semănau cu două boabe netede și lucioase de piper apărea și pierea cu repeziciune o pieliță subțire și străvezie. „Dă-l Încoace!” făcu vânătorul, mulțumit de prada lui. Apucă vietatea În care inima dădea să spargă pieptul, Îi răsuci de două ori capul, Îl smulse și-l azvârli pe jos. Apoi aruncă În traistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
poarta grajdului unde, în mod neașteptat, drumul era barat de Nobunaga și de câțiva slujitori. Nu uitați contribuția! O sută de mon-i fiecare! striga Nobunaga. Lua banii cu mâinile lui și-i arunca peste umăr. În spatele lui se înălța, cu repeziciune, un munte de monede. Soldații îndesau banii în saci, care le erau apoi dați funcționarilor spre a-i împărți printre săracii din Azuchi. Astfel, Nobunaga dorea să creadă că, de acel An Nou, nu avea să existe în Azuchi nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe câmpie curg Ashimori și alte câteva râuri. N-ar trebui să fie dificil să deviem apele acestor râuri, inundând castelul. E un plan cutezător, la care majoritatea generalilor nici nu s-ar gândi măcar. Nu pot să nu admir repeziciunea cu care ați înțeles situația, stăpâne. Dar de ce ezitați să-l puneți în aplicare? Ei bine, încă din vechime au existat numeroase exemple de atacuri izbutite asupra castelelor folosind focul, dar aproape nici unul cu apă. — Cred că l-am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
seara trecută spre Kameyama, cei rămași pe loc erau încordați, neștiind când putea să plece și stăpânul lor, Mitsuhide. În seara aceea, toți se culcaseră cu hainele de drum pregătite lângă pernă. — M-ați chemat, stăpâne? Yomoda Matabei apăruse cu repeziciune. Era un tânăr robust, care atrăsese atenția lui Mitsuhide. Seniorul îi făcu semn să se apropie și-i șopti un ordin. La primirea ordinului secret al lui Mitsuhide, pe chipul tânărului se așternu o emoție puternică. — Plec de îndată! declară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pajii, le ordonă să-i pregătească un kimono albastru subțire, ceremonial, în care să moară. Și aduceți-mi o pensulă și cerneală, ceru el, amintindu-și să le scrie o scrisoare soției și fiului său. Ora Calului se apropia cu repeziciune. Fiecare strop de apă potabilă era esențial pentru viața oamenilor din castel, dar, în acea zi, Muneharu ordonă să i se aducă o găleată plină, pentru a se spăla de murdăria adunată pe trupul său în timpul celor patruzeci de zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și pentru cei din clanul Akechi. Situația din vârful muntelui era neclară, dar și aici se întâmpla ca un strigăt de victorie să fie urmat rapid de o înfrângere. În timpul luptei, răcnetele scoase de unitatea lui Matsuda se schimbară cu repeziciune, devenind asemănătoare sunetelor unui copil mic, între suspine. Optimismul se transformase în deznădejde. — Ce se-ntâmplă? — De ce dăm înapoi? Nu vă retrageți! Mirați de deruta tovarășilor lor, unii dintre soldații lui Matsuda strigau furiși. Dar și acei oameni o luară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și a se confrunta cu o bătălie decisivă după ce-i cedase inamicului acel punct înălțat. Totuși, înainte de a avansa spre Tennozan, Mitsuhide fusese distras de trei lucruri: trădarea lui Tsutsui Junkei; ordinul său de a întări Castelul Yodo - apreciind greșit repeziciunea atacului lui Hideyoshi; și un defect al propriului său caracter - era nehotărât. Să intre în ofensivă sau în defensivă? Până la înaintarea spre Onbozuka nu se decisese. Bătălia începuse aproape accidental. Ambele armate își petrecuseră dimineața printre trestii și stuf, înțepate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lupta din aval în seama soldaților lui Takayama Ukon. La fel ca șirurile unor tineri ducând pe umeri un palanchin sacru în timpul unei sărbători, urlând la unison, luptătorii își croiră drum cu forța în primele linii ale bătăliei. Pășind, cu repeziciune, peste trestiile de pe malul răsăritean al râului, se năpustiră furibunzi în mijlocul inamicilor. Soarele începea să apună. Nori roșii arși, anunțând apropierea serii, își reflectau culorile peste pâlcurile negre de oameni care urlau sub cerul pustiit. Violenta bătălie mai continuă încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
murit și Suwa. — Și Denbei? Încă mai e înconjurat de dușmani. Acum, lasă-mă să te însoțesc. Reazemă-te de oblâncul șeii. Fără a preciza dacă Denbei era mort sau fiu, Tozo luă frâul calului fratelui său și porni, cu repeziciune, prin acel haos. CELE DOUĂ PORȚI Un vânt trist sufla printre brazii care creșteau în jurul taberei lui Mitsuhide din Onbozuka. Cortul se umfla ca o uriașă vietate albă. Flutura necontenit, cântând o melodie stranie, neliniștitoare. — Yoji, Yoji! strigă Mitsuhide. — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
caii de căpăstru. Pe la jumătatea călătoriei, se întâlniră cu unul dintre ofițerii de stat major din Nagahama, care venise să le raporteze situația războiului. — Scrisoarea dumneavoastră cu privire la pedepsirea clanului Akechi a fost trimisă și la celelalte clanuri și, poate datorită repeziciunii cu care a fost anunțată, armata Seniorului Ieyasu a revenit de la Narumi la Hamamatsu. Pe de altă parte, armata Seniorului Katsuie, care ajunsese până la granița cu Omi, și-a oprit înaintarea. Hideyoshi zâmbi tăcut, apoi murmură, aproape neauzit: Văd că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de trupe și retragerea de pe câmpul de luptă, împrejurările în care se afla el erau mult mai ușoare decât cele ale lui Hideyoshi. Atunci, de ce întârzia atât de mult? Pur și simplu, deoarece Katsuie plasa prudența și respectarea regulilor înaintea repeziciunii. Experiența pe care o câștigase participând la atât de multe bătăli și încrederea în sine, care rezultase de pe urma ei, îi învăluiseră într-o carapace gândirea și puterea de discernământ. Aceste calități reprezentau un obstacol în calea acțiunii rapide, când situația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Hideyoshi se vedea deja în depărtare. Chiar dacă frații Sakuma ar fi putut opri debandada în acel moment, nu puteau stăpâni șovăirea din sânul armatei. Dar trăgătorii clanului Maeda alergau tăcuți ca apa printre toate urletele și, răsfirându-se, cu repeziciune, la o oarecare distanță de tabără, se culcară la pământ. Observând această acțiune, Genba răcni un ordin cu glas pătrunzător și, în sfârșit, zăpăceala se mai potoli puțin. Faptul că luptătorii odihniți din armata clanului Maeda intraseră pe teren deveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la tatăl său, avusese o presimțire nefastă cu privire la consecințele faptei de bunăvoință a lui Nobuo. Cu toate acestea, nu-l credea pe Shonyu în stare să-și ascundă adevăratele intenții și să comită o asemenea mișelie, cu atâta cinism și repeziciune. „Nu se poate spune că nu-l știam pe Shonyu ca pe un vulpoi bătrân și viclean ce e,“ reflectă Ieyasu. Nu era nevoie să se gândească de două ori la importanța strategică a fortăreței din Inuyama. Cum se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
uitau unii la alții, zâmbi, cu pielea de sub ochi încrețindu-i-se ca a unei broaște țestoase. Totul se întâmpla exact așa cum prevăzuse. Hideyoshi fusese întotdeauna iute la pornire, iar faptul că de data asta nu-și mai manifesta obișnuita repeziciune îi pricinuise lui Ieyasu alte temeri. Oare urma să-și stabilească bastionul în Ise sau să iasă pe Câmpia Nobi, la răsărit? Atâta vreme cât încă se mai afla la Gifu, Hideyoshi putea porni în oricare direcție. Ieyasu așteptă următorul raport care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Înțeleg. Kazumasa și Honda întoarseră capetele cailor în altă parte. — Împărțiți-vă trăgătorii în trei grupe. În timp ce se grăbesc pe drum, fiecare grup poate îngenunchea și trage alternativ spre dușmanul de pe malul opus. Pe celălalt mal, inamicul se deplasa cu repeziciune, părând aproape să țină pasul cu curentul iute al râului. Oamenii lui Honda trebuiau să facă totul în același ritm, dar de două ori mai repede și mereu pe fugă - fie că atacau, fie că-și reorganizau subunitățile. Întrucât se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]