1,027 matches
-
convoi. Ministrul dădu doamnei Ioanide un bilet pentru autorități și chemă un funcționar, pe care în fața doamnei Ioanide îl însărcină cu executarea cea mai delicată cu putință a ordinelor. Prințesa fu condusă până la scară și ministrul făcu doamnelor o ultimă reverență. Ajunsă acasă, madam Ioanide se așeză așa îmbrăcată cum era pe un scaun lângă biroul lui Ioanide. - Dragul meu, zise ea simplu, bătând ușor peste mînasoțului ei, am pierdut pe Pica. Împușcată. Ioanide ridică ochii spre ea, fără a spune
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
regilor disprețuitori, care, drept răspuns, aruncă la picioarele șefului de canton o sumă de bani reprezentând echivalentul taxei pe care sunt constrânși să o plătească pentru a putea organiza o asemenea ceremonie, funcționarul le dă în schimb, cu semnele unei reverențe exagerate, actul care atestă această autorizație administrativă. Interpretarea unor astfel de fenomene trece prin înțelegerea unei dominații în care sunt conservate universurile locale și în funcționarea cărora se reproduce; în acest cadru, puterea sătească și menținerea ei în conjunctura anilor
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
și umilința Conștiința că orice reușită vine din colaborarea cu felul în care am fost hotărât, că acest fel nu este un merit al meu, ci este partea care a apărut în mine fără participarea mea, creează umilitatea. Umilitatea este reverența în fața sursei neidentificabile care m-a hotărât, care m-a constituit din afara mea. Și de vreme ce însăși libertatea mi-a fost conferită, tot ceea ce emană din ea ca act liber și hotărât de mine poate fi absorbit în sursa conferirii ei
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
temeiul umilității. Umilitatea este felul de a se manifesta al recunoștinței care nu are o adresă precisă. Ea este omagiul recules adus unui fond anonim, unei instanțe care, oricum am numi-o, va persista în depărtarea inaccesibilității ei. Umilitatea este reverența în fața a ceva care ne este superior altfel decât în ordine umană. Numai o dată cu conștiința unei superiorități intangibile apare umilitatea în sensul ei plin. Umilitatea resimțită în fața a ceea ce ne este superior în ordine umană nu e decât reflexul conștiinței
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și a ținutului atic, din partea zeiței Atena."2 Procedeul lui Heidegger este aici de un extrem rafinament. Aparent, el se așază, din capul locului, sub autoritatea unui zeu apus, și totul pare o simplă figură de stil, dacă nu o reverență făcută gazdelor Conferinței. De fapt, el ne atrage atenția că, dacă vrem să gândim asupra provenienței artei în Grecia, noi nu o putem face decât rămânând la termenii gândirii eline. Așezarea sub protectoratul zeiței Atena devine în primul rând un
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
întocmai cum a făcut-o cu Hegel, "povestindu-l" și repovestindu-l, cu o uimitoare capacitate daimonică de a se contopi, vremelnic, cu ființa celuilalt, și de a se ridica totuși în final, cu această nouă pradă, la sine. Este suprema reverență pe care ți-o poate face cineva: în locul salutului distant și grăbit, popasul prietenesc în ograda ta. De emoție, chipul lui Sorel a încremenit în inexpresiv, asemeni "albastrei sălbăticiuni" a lui Trakl. Plutim amândoi într-un pios étourdissement. "Vedeți, dragii
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Iar în lumina sfârșitului nici o iluzie nu rezistă. Problema e să poți încă face ceva după ce ai ajuns în punctul acesta. Jurnalul este cea mai strânsă formă de colaborare cu viața care ți-a fost dată. Este un fel de reverență făcută nu-se-știe-cui, un fel de a arăta că ceea ce ți s-a dat nu-ți este indiferent. Pe de altă parte, faptul că ai primit ceva în necunoștință de cauză poate să devină sursa unui protest infinit. De aici ambiguitatea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Wittgenstein îi șterge multe păcate..." Asta ne lasă să înțelegem că autorul notei e în raporturi de cordialitate cu opera lui Wittgenstein, că este chiar un fan al lui, de vreme ce-i iartă lui Noica păcatele (o parte din ele) pentru reverența pe care Noica (din nou, în Jurnal, pentru că în restul operei urmele întîlnirii cu Wittgenstein sânt inexistente) i-o face acestuia. Or, sugestia e falsă de vreme ce apare din nou întrebarea (ca și în cazul lui Noica și Heidegger) legată de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în școală. Ea va încerca să argumenteze în modul cel mai rațional cu putință, cu referințe, rezultate ale cercetărilor și aparat critic. Dar, în fața demagogiei care a acaparat subiectul, va fi totodată cartea unui cercetător înfuriat. Va fi străină de reverență și de limba de lemn. Într-adevăr, atâtea prostii s-au adunat pe acest subiect, în Franța și în alte părți: prostii de "dreapta" și negări de "stânga", simplificări conformiste și exagerări bine țintite spre alegători. Cartea de față este
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
în comportamentul și atitudinea personajului. „Deși era o femeie rafinată, era departe de perfecțiune în vocația aleasă, aceea de stareță.”485 Personajul feminin aparține unei stări sociale privilegiate, este bogată și i se aduce mereu laudă sau i se fac reverențe. Descrierea pe care i-o realizează naratorul este detaliată.486 „Chaucer știe să creeze complexitate chiar și atunci când folosește un stil simplu, sau mai curând cu un stil care ar putea fi catalogat ca simplu descriptiv.”487 Stareța, pe care
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
manifestă Grizilda și când este deposedată crud de al doilea copil, băiatul care ar fi trebuit să urmeze tatălui la conducerea cetății Saluce. Condiția de victimă a personajului feminin este evidențiată în răspunsul oferit soțului, față de care se comportă cu reverență deplină, ca în fața unui senior: „Stăpânul nostru ești, ci fă cum vrei/ Cu ce-i al tău și sfatul nu mi-l cere./ Cum mi-am lăsat veșmintele-n bordei/ Când te urmai, la fel, de bună vrere,/ Lăsai și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
în comportamentul și atitudinea personajului. „Deși era o femeie rafinată, era departe de perfecțiune în vocația aleasă, aceea de stareță.”485 Personajul feminin aparține unei stări sociale privilegiate, este bogată și i se aduce mereu laudă sau i se fac reverențe. Descrierea pe care i-o realizează naratorul este detaliată.486 „Chaucer știe să creeze complexitate chiar și atunci când folosește un stil simplu, sau mai curând cu un stil care ar putea fi catalogat ca simplu descriptiv.”487 Stareța, pe care
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
manifestă Grizilda și când este deposedată crud de al doilea copil, băiatul care ar fi trebuit să urmeze tatălui la conducerea cetății Saluce. Condiția de victimă a personajului feminin este evidențiată în răspunsul oferit soțului, față de care se comportă cu reverență deplină, ca în fața unui senior: „Stăpânul nostru ești, ci fă cum vrei/ Cu ce-i al tău și sfatul nu mi-l cere./ Cum mi-am lăsat veșmintele-n bordei/ Când te urmai, la fel, de bună vrere,/ Lăsai și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
ceva mai apropiată de cea reală a cruntului luptător care a condus Moldova timp de 47 de ani"9. Pledoaria pentru trecut a venit prompt din mediul profesional istoric și patrimonial, criticându-se superficialitatea, mizele foarte lumești și lipsa de reverență față de un asemenea simbol istoric și spiritual 10. Un grupaj de opinii ale istoricilor din România și din Republica Moldova, solicitați să argumenteze posteritatea pozitivă a voievodului, constituie poate cel mai reprezentativ răspuns al istoriei la solicitările politicii, mass-mediei și memoriei
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
de regulat precum "Ziua Eroilor". Locațiile (Mărășești, Oituz) sau momentele memorabile (noiembrie 1916, iulie-august 1917), acțiunile cele mai eroice (șarja de la Robănești) sau nevoia fiecărei comunități (sat, regiment, școală) de a-și marca pierderile proprii au prilejuit nenumărate gesturi de reverență. Toate acestea pot face obiectul unei investigații laborioase, pledând "pentru o istorie culturală a primului război mondial" și a posterității sale (vezi demonstrația lui Stéphane Audoin-Rouzeau și Annette Becker, Vers une histoire culturelle de la première guerre mondiale, în "Vingtième Siècle
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
îmbrăca ținuta militară, pentru că fiind creștin lăsase armata. I s-a adresat spunându-i: „Ferreolus, mai mult decât ceilalți, pentru tine e bine să te supui legilor împăraților cărora le datorezi fidelitate pentru solda pe care o primești ca soldat, reverență pentru maiestatea lor și indiscutabilă devoțiune și obediență din motive de carieră. Pentru asta, ar fi bine să faci ceea ce te sfătuiesc; pentru ca refuzul tău să nu fie pedepsit. Așadar, ți se poruncește să sacrifici zeilor. De ce eziți încă?“. Sfântul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
funcționar. De exemplu: a) Domnul X, un tânăr ziarist, trebuie prezentat celebrei personalități care este domnul Y și nu invers, deci după regula inferiorului-superiorului; b) În absența stăpânului casei, un prieten intim poate fi cel care face prezentările; c) O reverență, o înclinare însoțesc prezentarea, după care urmează strângerea de mână și numai apoi începe o conversație. Cei doi domni se cunosc acum și prezentarea le a dat dreptul să aibă relații mondene, ceea ce, după reguli stricte ale politeții nu era
Ghid metodic pentru activitățile de terapii în educația specială a copiilor cu cerințe educaționale speciale(CES) by Mihai Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/1189_a_2278]
-
culmina prin așezarea pe același plan a secolului lui Ludovic al XIV-lea cu cel al lui Augustus. Esența vizează, de fapt, o ruptură de mirajul trecutului și, mai ales, coborârea de pe soclu a marilor antici. Refuzul de mai face reverențe în fața Antichității "Îi privesc pe antici, fără a-mi îndoi genunchii"este sinonim cu dorința descătușării de povara valorii lor, considerată absolută, descătușare ce este motivată direct de aspirația către individualitate și autodefinire. Pentru o afirmare totală, trebuia, mai întâi
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
pot muri liniștit, pe mine / Mie redă-mă!..." Flancat de personaje răsunătoare în lumini reci, antice, biblice ori din lumea medievală -, îl urmărim în demersuri cognitive pluriforme: "Evul mediu s-a retras în mine" (A patra elegie); renascentiștilor le face reverențe; peregrinul (atât de repede dispărut), exponent al continuităților temporale, se vrea apropiat păstorului mioritic și lui Toma Alimoș, dar și călător în spații planetare, cu opriri în tărâm indian, ori în legende mediterane sau, fugitiv, în septentrion: "Ensitteren, ensitteren, cuvântul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Ovidiu, Dante, Edgar Poe și alții în partituri cu alte rezonanțe decât cele știute. Tot țesând la pânza ei, Penelopa, îmbătrânită, a devenit "zgripțuroaică", probozindu-l pe Ulysse întors în sfârșit acasă. Lui Ovidiu însă (invocat în Către mare), îi face reverențe: "Poete, care dai vechime de două mii de ani versurilor mele". Animismul își are partea lui. Un ceasornic, întorcându-se "cu spatele la timp", moare, iar posesorul stă de veghe trei zile ca să vadă "cum continuă să-i crească părul și unghiile" (Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
pare să fie „dreptul” care vine după Pavel, despre care se vorbește În Kephalaion 1135. Și fără să fie pus pe lista profeților care au dus Înainte adevărata religie pînă la venirea lui Mani Însuși 136, Marcion este obiectul unei reverențe speciale. Reluînd argumentele marcionite, maniheismul dovedește o puternică tendință antiiudaică. Principala temă a destul de monotonului episcop manihean Faustus din Milevum, combătut de Augustin Într-un amplu tratat În treizeci și trei de cărți (la anul 400 p.C), nu este nimic altceva
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
în plan interacțional, în timp ce culturile unde clima este mai caldă tind să se orienteze mai degrabă spre construirea relațiilor interpersonale, care sunt mai calde. Când se salută, bărbații din Marea Britanie dau mâna, în timp ce femeile fac un pas înapoi schițând o reverență și o mișcare a mâinii, iar în Germania, atât bărbații, cât și femeile stabilesc contactul comunicativ dând mâna; în Franța și România, domnii sărută mâna doamnelor; în timp ce în Europa Occidentală bărbații nu se salută între ei pupându-se pe obraz
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
fie În Întregime În puterea noastră, În afară de gândurile noastre”. Urmând aceste trei idei-forță vom putea recunoaște fără Îndoială și cu certitudine adevărul, pare a ne asigura filosoful. Dar noi ne vom permite să recunoaștem că, mai mult decât această curtenitoare reverența către tradiția culturală și confesională, căreia căuta să nu-i rănească orgoliile, În sentențele exprimate aici vom recunoaște dorință acută a lui Descartes de a avea un sol sigur și stabil sub picioare, de pe care să-și permită să arunce
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
în nesfârșitul lumii. Sunt mulțumit și de o coincidență... Nu-mi închipuisem că are să vie, dar dacă a venit e de o sută de ori mai frumos."123 Zborul acesta planat, pe lângă automobilul femeii iubite, să nu amintească oare de reverența pe care orice cavaler o făcea în fața alesei inimii la debutul turnirului? Apoi, să ne amintim că, pentru Bachelard, aerul are și un caracter purificator, după cum ar fi de relevat că, dorința de perfecționare spirituală, Fred Vasilescu o are cu
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
paratextul) romanului în textul propriu-zis se săvârșește în Epilog II. E ca și cum un Mozart sau un Verdi urcă, în finalul unei opere, din fosa rezervată orchestrei dirijate pe scenă, devenind complice al personajelor și al auditoriului pentru a face câteva reverențe publicului. Un procedeu asemănător poate fi observat în pictură, unde, de multe ori, se constată o tăietură netă în spațiul vieții reprezentate. Obiectul, prin care se realizează trecerea dintr-un prim spațiu pictural în al doilea, este fereastra 177, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]