KorAP: Find »[drukola/base=robă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...29 30 31 ...55 >

1,365 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

proză...“, am spus, mințind doar pe jumătate. „Da, sigur. Mare prozator, domnu’ Mihnea Popa al dumneavoastră. Auzi, Penciule, cum sună: pro-za-tor. E ca și cum ai spune: dozator, po-za-tor!“ „Compostor!“, s-a bucurat Penciu. Aproape bătea din palme. „Gura! Ia spuneți, domnu’ Robe: ce-i cu proza asta?“ Pronunța cuvântul cu grijă, aproape cu duioșie, ca atunci când vezi un deget fragil. Parcă-i era frică să nu-l stâlcească. „Zău dacă știu, acum o văd prima oară.“ „Presupuneți. Doar sunteți un om inteligent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
mi-au prezentat legitimațiile, înainte să-mi facă asta.“ I-am arătat și ofițerului urmele de pe gât; doar suflecai puloverul și-apăreau în toată splendoarea lor. Ziceai că mă pătase cineva cu suc de roșii. „Iertați-mă, cum vă numiți?“ „Robe. Alexandru Robe.“ „Domnu’ Robe...“, s-a mirat în continuare ofițerul (și parcă-mi venea să-l cred; ăștia de la poartă erau aleși pe sprânceană, nu se pricepeau să mintă), „Nu e nimeni la noi cu numele astea...“ „Nu se poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
prezentat legitimațiile, înainte să-mi facă asta.“ I-am arătat și ofițerului urmele de pe gât; doar suflecai puloverul și-apăreau în toată splendoarea lor. Ziceai că mă pătase cineva cu suc de roșii. „Iertați-mă, cum vă numiți?“ „Robe. Alexandru Robe.“ „Domnu’ Robe...“, s-a mirat în continuare ofițerul (și parcă-mi venea să-l cred; ăștia de la poartă erau aleși pe sprânceană, nu se pricepeau să mintă), „Nu e nimeni la noi cu numele astea...“ „Nu se poate!“, am protestat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
înainte să-mi facă asta.“ I-am arătat și ofițerului urmele de pe gât; doar suflecai puloverul și-apăreau în toată splendoarea lor. Ziceai că mă pătase cineva cu suc de roșii. „Iertați-mă, cum vă numiți?“ „Robe. Alexandru Robe.“ „Domnu’ Robe...“, s-a mirat în continuare ofițerul (și parcă-mi venea să-l cred; ăștia de la poartă erau aleși pe sprânceană, nu se pricepeau să mintă), „Nu e nimeni la noi cu numele astea...“ „Nu se poate!“, am protestat, „Un domn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cuvinte din el, fără să-ți dai seama. M-am uitat la imprimantă, bâzia, hârtia începuse să se deplaseze. Auzeam acul zgâriind-o cu jetul fin de cerneală, sunetul se repeta ritmic, acoperindu-l pe-al telefonului. Am ridicat receptorul. „Robe Alexandru?“ Vocea era ușor de recunoscut, mahmură, oligofrenă, suprapusă. Parcă vorbeau cinci în același timp. „Da, care-i treaba?“ „Ai ceva care e-al nostru la tine! Venim să-l luăm, chiar acuma.“ Și-a închis, așa cum o mai făcuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
a sunat telefonul. De data asta, era mobilul. L-am dat tare, să audă și Maria: un gest inutil, Nokia are oricum niște difuzoare comice, de află tot cartierul cine te-a căutat și unde ți-ai dat întâlnire. „Băi-băi, Robe?“, a mormăit vocea. „Da, Cezărică.“ „Băi-băi, nu-l găsesc pe Mihnea, pe-pe Mihnea. Tre-trebuie să dau de el.“ „Iar, măi Cezărică? Da’ de ce?“ „Am aflat co-combinația la Loto! A-agențiile se-nchid la doișpe, tra-tragerea-i la șapte. Te-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
mea preferată! Ghici cine mai apare în scrisoare, pe lângă numele lui Brauner?“ „Cine?“ „Un anume Louchian. Stephane Louchian, mai exact.“ „Cum?“, am sărit cât colo, „Ștefan Luchian?!“ „El însuși. Nu văd cine altcineva ar putea fi. Și-acum, dom’ profesor Robe, să ne spuneți dumneavoastră ce legătură există...“ „...ântre numele de pe computer și numele de pe hartă...“, am completat eu, „Adică între Ștefan Luchian și Remedios Varo.“ „Presupunând că la asta se referă și una, și alta.“ „Ce altceva ai mai scos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
dă de mâncare, se-nmulțesc, mai vin și portarii cu câteva de-acasă. Prin 2003, apare-o echipă de televiziune să filmeze la un proces și vede că lumea se cam scărpina: judecători, magistrați, public. Care cum putea: unul prin robă, altul la guler, al treilea sub pantalon. Cum intrai, cum începea să te mănânce. Tribunalul dospea de purici. Nu era proces la care lumea să nu danseze sau să se ceară afară. Anul ăsta, au găsit soluția: au adus câini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cărămidă se lăbărțează, iar lumea din cartier se adună la o petrecere pe strada cu nume nepotrivit: Intrarea Uriașilor. La capătul fundăturii, acolo unde drumeagul se oprește într-o poartă de fier, e casa unde a venit pe lume Alexandru Robe. „Ce mă-sa mare!?“, am sărit, uitând de orice bune-maniere, „Ce-i mizeria asta?“ „Ia vezi mai bine la pagina 21...“, a insistat Mihnea, privindu-mă la fel de ciudat. Acum toată lumea se uita la mine, și Maria, și tânărul Lupu. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Ceva îmi scapă aici...“, a intervenit Maria. „În ce constă posibilitatea de care ne vorbeai, ipoteza ta apropo de cartea lui Icsulescu ăsta? Și, mai ales, ai citit-o? Ce conține?“ „E povestea unui pictor pe care-l cheamă Alexandru Robe.“ „Mmm... Interesant!“, a zis Maria. „Întotdeauna mi-au plăcut pictorii!“ „Ce coincidență...“, am rânjit. „Lasă că pun eu mâna pe el!“ „Ușor, Robane, stai la coadă. Mai sunt și-alții care-așteaptă niște răspunsuri.“ „Ce vreți să spuneți?“, a vorbit tânărul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și mama ei de la 25 000 de kilometri și 27 de ani distanță, desenul era trasat corect, viu, promițător. Ne puteam încrucișa liniștit familiile, lichidele, fișele de identitate. Saliva noastră putea să se contopească, sperma pretențioasă și exclusivistă a clanului Robe merita să se deșerte în pântecul sexual și primitor al familiei Dinu, ducând mai departe gena intelectualului rasat (sau poate doar ratat, era o diferență de-o literă sau de-un cromozom). Mai cercetam și-alte poze, cu Anca și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
e mai simplu să-l găsiți pe-o hartă. Jumătate din localnici se numesc Leordeanu; strămoșii lor au lucrat moșiile de sub munte, adunând fânul și culegând prunii. Cealaltă jumătate are și-acum moșiile în proprietate și poartă cu mândrie numele Robe. Din motive lesne de înțeles, Leordenii și Robanii nu s-au înțeles prea bine niciodată. Harnici, dar vicleni, primii furau ziua la cântar și căutau noaptea să-și tragă deoparte cât mai multe căruțe de prune pentru țuică. Treaba a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Mișu Leordeanu (tot el) fusese zărit furând o basculă de zăpadă de la Gâlma (nimeni nu întreba la ce îi putea folosi. Mai ieșise și vorba ca banda pungașilor eleganți nu fusese de fapt prinsă și că bandiții aparțineau când familiei Robe, când Leordeanu (în funcție de cine povestea). Adevărul trebuia să iasă la suprafață. Plictisiți să tot aștepte, sătenii s-au gândit să-i dea o mână de ajutor: au scos furcile și topoarele din șoproane. Așa a început iar bătaia între cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
pe care învățătorul le-a citit cu voce tare: V. RO Preotul a strigat „Drăcie!“, învățătorul a zis „Știu cine-i!“, iar doctorul Leordeanu, încă vânăt pe față de la bătăile de peste noapte, a răcnit din singurul său plămân funcțional: „Vitalian Robe!“ Dovezile erau suficiente. Sătenii au sărit pe cai și-n căruțe (unii și-au luat și furcile, alții doar țoiul cu rachiu) și s-au îndreptat spre casa bunicului, pentru-o explicație, un discurs și poate și-un incendiu. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
întrebat de bilet și-atunci bărbații au constatat că lipsește și el. Nenorocirea de hârtie care îi pusese pe toți pe jar dispăruse. Odată cu ea, și bunicu’ Vitalian. Urmele nu s-au șters însă definitiv. Îl vom reîntâlni pe Vitalian Robe în al doilea război mondial, la manșa unui Messerschmitt, deasupra Bucureștilor. Avionul scotea șuieratul ăla strident, ca de sirenă, când intra în picaj, copiii îl confundau cu Stuka, dar nimeni nu se supăra pentru atât: bunicu’ era doar în misiune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
pentru atât: bunicu’ era doar în misiune de patrulare, nu bombarda orașul. Văzută de sus, dintre aripi, Calea Victoriei arăta ca o doamnă cuminte și distinsă. Și aici, povestea se bifurcă, plimbată în direcții diferite de uruitul motorului. După unii, Vitalian Robe ar fi fost rudă sau măcar prieten cu Baronul Roșu, asul aviației germane, care ciuruia aparatele britanicilor în primul război mondial: în zilele senine, prin carlinga de sticlă și lemn, le fluturau urechile de la casca din piele roșie. De la Ploiești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
pe Alexei Matrosov (flăcăul cu aptitudini de detonator, acoperind o grenadă germană) și poate chiar pe Sașa Marinesko (teroarea Mării Baltice, călăul lui „Gustloff“ și „Steuben“). Dacă nu față-n față, măcar din povești. După alții, singurele proiectile pe care Vitalian Robe le-ar fi lansat vreodată ar fi fost cele de după masa de seară, la plimbarea dinspre motel spre casa fratelui său din Moroieni. Trecuse vremea războaielor, comuniștii se ocupaseră, democratic, și de Robani, și de Leotești (se cumințiseră toți, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
liniștit, urmărind tramvaiele prin Piața Victoriei și fetele de liceu prin Cișmigiu și Grădina Icoanei. Elevele îi făceau cu mâna printre coroanele copacilor, așteptând un zâmbet sau o acrobație. Pentru una din ele (care avea să devină bunica Aneta), Vitalian Robe a executat un looping în formă de treflă, într-o dimineață de iunie, chiar înainte de sesiunea de bacalaureat. După război, Vitalian Robe s-a întors în Moroieni, cu două decorații în piept și câteva grame de plumb în umăr. Decorațiile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
copacilor, așteptând un zâmbet sau o acrobație. Pentru una din ele (care avea să devină bunica Aneta), Vitalian Robe a executat un looping în formă de treflă, într-o dimineață de iunie, chiar înainte de sesiunea de bacalaureat. După război, Vitalian Robe s-a întors în Moroieni, cu două decorații în piept și câteva grame de plumb în umăr. Decorațiile, mai degrabă decât plumbul, i-au atras necazurile. Prin 1952, un vecin a avut impresia că-l vede îngropând ceva sub un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
până la urmă tot l-au prins. A fost ridicat de Securitate și dus la Rahova, în București. Pe cât părea orașul de frumos privit de sus, din avion, pe-atât arăta de urât în beciurile comuniștilor. Bătut temeinic de milițieni, Vitalian Robe a spus tot ce era de spus, înainte să intre cinci ani la închisoare. Siliștea a fost săpată din vale până în vârf, prunii au fost smulși din rădăcini și lăsați să putrezească în ploaie. Casa părintească a fost confiscată, cu tot cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
scleroză și țintuit în pat de o semipareză, avea să se trezească o dată la câteva zile, pentru a-și întreba familia de care avusese grijă atâta timp: „Pâine? E pâine?“ VII. București, Facultatea de Litere. Noiembrie 2005 Povestea lui Vitalian Robe nu se închide însă odată cu plăcile sclerozei. După moartea lui, când am început să-i arunc bucățile peticite de viață veche, care mă fascinau și-mi făceau rău în aceeași măsură (fotolii roase, bufeturi ciobite, lăzi, perne, veioze, covoare deșirate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-ți dai seama că povestea scârțâia din toate încheieturile. Scrisoarea fusese scrisă cu stiloul, era adresată Comitetului Central al Partidului Comunist Român și avea prinsă de-un colț, cu agrafe lungi de metal, o chitanță de mână. Stimați tovarăși, Subsemnatul, Robe Vitalian, domiciliat în București, str. Vitejescu nr.9 bis, sector 4, declar următoarele: În data de 15 aprilie 1968, cu ocazia nașterii nepotului meu, Robe Alexandru, fiica mea cea mică, Robe Maria, a primit la spitalul Filantropia o vizită din partea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de-un colț, cu agrafe lungi de metal, o chitanță de mână. Stimați tovarăși, Subsemnatul, Robe Vitalian, domiciliat în București, str. Vitejescu nr.9 bis, sector 4, declar următoarele: În data de 15 aprilie 1968, cu ocazia nașterii nepotului meu, Robe Alexandru, fiica mea cea mică, Robe Maria, a primit la spitalul Filantropia o vizită din partea unui cadru al Ministerului de Interne. Acesta s-a recomandat drept Rusescu Raul, căpitan la Miliția Capitalei. Cu această ocazie, fiica mea a fost întrebată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de metal, o chitanță de mână. Stimați tovarăși, Subsemnatul, Robe Vitalian, domiciliat în București, str. Vitejescu nr.9 bis, sector 4, declar următoarele: În data de 15 aprilie 1968, cu ocazia nașterii nepotului meu, Robe Alexandru, fiica mea cea mică, Robe Maria, a primit la spitalul Filantropia o vizită din partea unui cadru al Ministerului de Interne. Acesta s-a recomandat drept Rusescu Raul, căpitan la Miliția Capitalei. Cu această ocazie, fiica mea a fost întrebată dacă are la cunoștință faptul că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
primit la spitalul Filantropia o vizită din partea unui cadru al Ministerului de Interne. Acesta s-a recomandat drept Rusescu Raul, căpitan la Miliția Capitalei. Cu această ocazie, fiica mea a fost întrebată dacă are la cunoștință faptul că soțul ei, Robe Victor, născut [aici numele era șters cu pastă neagră, dar, dacă întorceai pagina apăreau literele pe dos: Manolescu sau Manoilescu], a preluat imediat după căsătorie numele soției sale și în ce scop? De asemenea, fiica mea a fost întrebată în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]