879 matches
-
Întunecate, de un verde Închis, și tot așa de răzuite, zdrelite, cu pete de cerneală și cu crestături care nu se mai puteau șterge, nume, desene, formule. Și tabla era la fel, mai mult neagră decât verdeînchis (cum fusese cândva), roasă și ea, căci liniile, care altădată trasau pătrățele, abia se mai zăreau, și asta numai pe margini. Catedra era Înfășurată Într‑o hârtie ordinară, albastră, fixată cu pioneze de tăblie. Ferestrele Înalte aveau zăbrele, ca În mănăstirile din romane. Ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
te frânse, iar ochiul pironit Se adânci în vasta orbitelor oglindă. De atunci, țeasta prinsă în chiciură și zguri Pe trepte de vertebre pătrunde-o noapte groasă. Tipsia luminoasă a gândului de guri Și dalte scrâșnitoare în zimți mărunți e roasă. Iar harurile Celei Rîvinte-mi iată-le... Un vânt le răzlețește în zdrențe lungi de ceață, Și somnul suie-n creștet... căci numai Nephélé Mi-a dăruit sărutul temut, care îngheață. RĂSĂRIT Când cumpăna ridică-n zenit pironul clar Pe chipul
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
se spune că pe ăia care au strigat împotriva regimului i-au împușcat fără milă, aceștia se târau spre trotuar cu ultimele puteri, dar soldații le mai administrau câte o rafală în ceafă, de ziceai că le-au crescut nuferi roși din scăfârlie, apoi i-au lăsat să zacă pe trotuare, în propria lor baltă de sânge, să-i înfricoșeze pe cei de pe margine, nu te răstești la armata populară dacă vrei să trăiești, nici nu ceri lucruri pe care partidul
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
cu chip somnoros și nemulțumit de viață, apoi, asistenta cea în vârstă, mișcându-se lent, cum o învățase îndelungata sa experiență pe linie profesională... Din cadrul ușilor, deschizându-se, rând pe rând, ies capete de bolnavi cu obrajii supți, în pijamale roase și în halate tocite... Doctorul Spătaru dădu neputincios din umeri: Septicemie, diagnostică el. Posibil și un tetanos. Aceasta o arată fălcile lui țepene... Cine mai știe?... Dacă primeam antibioticele mai din vreme, poate-poate... N-a mai scos nimeni nici un cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
sau de roman, nu încerc să-i smulg hainele de pe ea, rămâne în treningul ei bleu, nu explorez cu mâinile, febril, nu bag degete nicăieri, ca instalatorul care verifică dacă nu picură apa pe la îmbinări și coturi și nu-i roasă garnitura, n-am stofă de Ultimul Tango la Paris. Iar faza cu mânjitul pe piept și prin alte locuri cu mâncare nu-mi mai spune nimic de când, pe la vreo patru ani, m-am scăldat în troacă și-aveam terci amestecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Deschid ușa de la baie, aprind lumina, ceva trece pe lângă piciorul meu, se-oprește pe poliță. E-un șobolan gri deschis, numai coada de el, cu ochi mari, negri. Bat din palme, nu se clintește. Pe gresie, o bucată de săpun ros. A mâncat săpun? Fac mai mult zgomot, dar nu se mișcă, se uită la mine, stă ca veverița. - Știi ceva, coșcodanule? Hai să discutăm... mi-aprind o țigară. Ai ceva de văzut aici? Așa crezi, tu? Mare păcăleală ai tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cu căptușeala ruptă, cu buzunarele pline cu firimituri de pâine, cu mânicile zornăind a lanțuri, pufoaica tovarășilor de la partid insigna la reverul din dreapta, carnetul în buzunarul de la inimă; pufoaica milițienilor cu epoleți și vipușcă închisă într-un singur nasture; pufoaica roasă a profului de matematică prea multe rădăcini pătrate într-o câmpie cu numere; pufoaica părintelui tatu microfonul, evanghelia, pistolul, crucea și îngerul (dacă te mai rabdă imaginația) sub poalele popii; pufoaica lui tata duhnind a secărică și a sudoare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
către miezul nopții. În casa de pe malul Sărății, nimeni nu mișca în front. Dumnezei, cruci, biserici, geamuri sparte, alcool, pumni, palme, nervi, transpirație, haine ude, cizme împuțite, colete poștale, miros de pește, de hățuri, guri de ham și o pufoaică roasă ce încălzea șalele lui Puiu. Puiu, un cal alb, bătrân, ce știa drumul spre casă când nu avea cine să-l îndemne. Puiu se oprea la toate porțile unde, de obicei, poștașul lăsa un ziar, o pensie, o scrisoare, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ermetiza uterele cimitirelor, visele vor despleti curcubeul ca pe o fata morgana în călduri. Pe scaun în dreptul ușii, paznicul dormea cu țigara arsă pe jumătate între degete, cizmele rupte în talpă împrăștiau somnul pe dușumele, pufoaica puțea a lagăr, căciula roasă dosea bilețele de papagal, tristețile împăturite ermetic deconspirau așteptările. Voi ieși de aici, nene Matei, chiar dacă va trebui să mă strecor pe sub pardoseală. Nu sunt nebun, crede-mă, libidinosul acesta de terapeut se lovește de noi, ca să-și justifice leafa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în dosul ușii, știind că altfel pe loc poruncesc să-i taie capul. Fata mea, mare bucurie mi-ai făcut dovedindu-mi limpede cât mă iubești, așa că, înseninându-mă deplin, cată a mă muta în jâlțul cel alb, mai puțin ros decât celelalte două, pentru că mai rar poposesc într-însul. LINGUȘITORUL: Sunt, ca de fiecare dată, gata să te sprijin și să te port, Măria Ta. (Împăratul se mută, se așază din greu, satisfăcut. Sughite) Să-ți fie de bine, Măria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
o jumătate de oră. — Bine, zise ea fără tragere de inimă. Poftim în’untru. M-a condus într-un salonaș pe care l-ai fi putut considera elegant de n-ar fi fost pe covor un ditamai osul, numai parțial ros. M-am uitat împrejur după stăpâna casei, dar nici urmă de ea. — Să nu pui mâna pe nimic, zise tuciuria. Îi voi spune că ai venit. După care, bombănind și mormăind de parcă o întrerupsesem când se afla la baie, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
m-a trecut un fior. Între timp, ea se aplecase. Am văzut botul unui câine ieșind de sub divan. Un cățeluș somnoros de talie medie cu părul scurt și creț și urechile lungi de culoarea ambrei. I-a lins mâna, unghiile roase, fericit ca și cum ar fi primit un premiu. Crevalcore, șopti ea, în timp ce își freca fruntea mare de cea a câinelui care-și dăduse seama de prezența mea, dar părea că mă privește fără nici un interes, cu ochii întunecați de o ceață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
să faceți, doamnă? — Vreau să mă duc acasă, bâigui. — Doamna semnează de ieșire, m-am adresat asistentului, dă-mi formularul. Am scos pixul din buzunarul interior al hainei și am completat eu însumi formularul, apoi l-am împins sub mâinile roase ale Italiei, întinzându-i pixul. Am privit-o, devenise din nou foarte palidă... Am tras înapoi pixul. Nu mai eram sigur de ceea ce făceam, eram un medic, nu puteam să risc. Dar dacă ar fi avut o hemoragie? Nu puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
aceluiași personaj, desemnat, după caz, cu numele de botez, porecla, numele de familie sau al tatălui, ba chiar și apelative ca „văduva lui Jan“, sau „argatul de la hambar“. Dar ceea ce contează sunt detaliile fizice pe care romanul le subliniază, unghiile roase ale lui Bronko, puful de pe gușa lui Brigd, chiar și gesturile, ustensilele folosite, ciocanul de șnițel, strecurătoarea de năsturel, cuțitul de unt, încât fiecare personaj e definit mai întâi prin acest gest sau atribut; mai mult chiar, de parcă cuțitul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
de abordarea lui și fără să uite că singurii bărbați cu care vorbise până acum în Franța erau cu numai angajații hotelului Costes, Emmy zâmbi. — Mă cheamă Emmy, spuse ea. El surâse și-i întinse mâna. N-avea verighetă, unghii roase sau lăcuite — numai semne bune. — Paul Wyckoff. Am auzit din întâmplare ce ți-a spus măgarul ăla... Fir-ar să fie. Era clar ca bună-ziua: în ciuda jeanșilor clasici, a bunelor maniere și a dorinței ei arzătoare de a nu fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
și când o să ne ia am dat de dracu’, datoria externă crește de zici că i-au pus și drojdie, plus că vine și nenorocita de votare peste noi și nu mai știm pe unde să scoatem cămașa cu gulerul ros. Criza rânjește, până și soacră-mea rânjește, cică dacă eram și eu patron acum nu mă mai stresam atât. Da, ce să zică și hoașca, nu se putea să nu comenteze ceva, niciodată nu m-a suferit. Aș cânta toată
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
noapte chiar ieșise să ia puțin aer. Din pragul unui local din josul străzii, o fată Își fluturase spre el mîna. Fiul său ar fi putut să intre și aici, ce l-ar fi oprit ? Un os cu măduvă, trebuia ros, supt. Așa ar fi zis Thomas odinioară; ar fi pășit după fată imediat; altfel, acum, i se părea că ar trebui să Își așeze viața urmașul său madrilen. După cele petrecute la Amsterdam, nimic - atunci cînd era vorba de plăcerile
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
aceea pe care eu, Benjamin O. Lesage, aveam s-o țin Într-o zi În propriile-mi mâini. A fost Întotdeauna aidoma la atingere, presupun. O piele groasă, aspră, adâncituri În formă de coadă de păun, margini de pagină neregulate, roase. Dar, când o deschide Khayyam, În acea noapte de vară de neuitat, nu vede decât două sute cincizeci și șase de pagini goale, Încă fără poeme, fără picturi, fără comentarii pe margini, fără miniaturi. Ca să-și ascundă emoția, Abu Taher adoptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
din aliaje rezistente. Dallas îndreptă fascicolul de lumină în sus, trecu în revistă la repezeală încâlceala de țevi, monitoare, indicatoare de nivel. ― Acolo! Deasupra lor își făcu apariția gazul, urmat de un mic șențuleț de lichid gălbui amestecat cu aliaj ros. Șiroi un moment și apoi se desprinse în stropi grei fumegători. Imediat, locul unde cădeau începu să sfârâie și să clocotească. Dallas și Brett, dezarmați, se uitau cum se întindea mica baltă și apoi cum se scurgea prin orificiul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
-ntâmplă sus. Se răsuci pe călcâie și făcu drumul invers către scara superioară. Ea îi găsi pe toți încovoiați deasupra găurii. ― Ce se întâmplă? Lichidul n-a ajuns în coridorul C. ― Cred că s-a sfârșit, zise Ash inspectând metalul ros. Fie că reacțiile în lanț cauzate de întâlnirea cu aliajele au diluat putererea lui corozivă, fie că pierde din potențialul caustic după un anumit timp. Oricum ar fi, nu mai pare activ. Ripley se deplasă pentru a verifica adâncimea găurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
resturile de cărămizi la ghenă. Închide ușa de la ghenă și se întoarce spre lift. În raza privirii îi apar două picioare de femeie. Ridicându-și încetișor privirea, vede mai întâi o fustă de piele demodată, o curea subțire și puțin roasă, un bichon frisé care obturează o pereche de sâni la limita observabilității, o pereche de ochelari de vedere severi și, în cele din urmă, pe Liliane, posesoarea picioarelor, fustei, curelei, cățelușului, sânilor și ochelarilor. Liliane e vecina de palier a
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
dintâi țipăt ‐ despică noaptea în bloc, țipătul lui își face loc pe fereastră, primul lui țipăt ce spune mumii și lumii: Eu sunt! Sunt stăpân pe pământ! Primii pași îi va face între scaun și masă, pe scoarța rărită și roasă ce ‐ am adus‐ o cu noi ... Colțul dulapului va păstra amintirea primu lui cucui, ‐ Usciorul ușii, semnele creșterii, fereastra îi va aduce ‐ nainte lumea de schele unde încă zidim ‐ să dureze pereții - anii și sufletul generației mele ... Iar casa însăși
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
tot așa, oare? 19 decembrie 2004 REFLECȚII (CLXVI) Circulă un vis integru Între cei mai mari „sforari”, Că se va schimba la „negru” Leu pe-o mie de dolari. Nevăzute ziduri groase Se înalță între inși; Sufletele-s tot mai roase, Oameni ’n-egoism cuprinși. * Ieri, „pentru un blid de linte” Te-a vândut în ceas nocturn; Azi, cu miere în cuvinte Te cumpără-n timp diurn. Tot spunând ce vreau să public, Am primit promisiuni De-ajutor, dar care oblic
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
uscate, Acuș o armonie de-amor și voluptate Ca molcoma cadență a undelor pe lac. III "... cum de multe ori când mor oamenii, mulți deîntr-acei morți zic se scoală de se fac Strigoi... " Indereptarea legii, 1652. În salele pustie lumine roși de torții Rănesc întunecimea ca pete de jeratic; Arald se primblă singur, râzând, vorbind sălbatic - Arald, tânărul rege, e-un rege singuratic - Palatu-i parc-așteaptă în veci să-i vie morții. Pe-oglinzi de marmuri negre un negru nimitez, A
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
o să-mi răsai ca o icoană A pururi verginei Marii, Pe fruntea ta purtând coroană - Unde te duci? Când o să vii? {EminescuOpI 119} SONETE I Afară-i toamnă, frunză-mprăștiată, Iar vântul svîrle-n geamuri grele picuri; Și tu citești scrisori din roase plicuri Și într-un ceas gândești la vieața toată. Pierzîndu-ți timpul tău cu dulci nimicuri, N-ai vrea ca nime-n ușa ta să bată; Dar și mai bine-i, când afară-i sloată, Să stai visând la foc, de
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]