1,850 matches
-
în care a avut loc o crimă, prilej de a pune în mișcare un întreg repertoriu de fizionomii, comportamente și limbaje: adolescenta pură (Anda Deheleanu), gestionarul hoț (Ștefan Mărăcineanu), femeia vulgară și ușuratică, sprijin neprețuit pentru detectiv datorită limbuției sale (Roza Mărgărit), bătrânul care își transformă casa în tractir (Aram Agopian) sau actrița proxenetă (Mariana Pop). Oarecum diferit este romanul Femei singure (1969), unde accentele psihologice sunt mai judicios distribuite, nuanțând viața interioară a personajelor. Frământările Rodicăi (soția unui condamnat la
BARBUCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285629_a_286958]
-
postbelici, a continuat să fie editat (1946, 1947 ș.u.), s-a bucurat și de o tălmăcire maghiară etc. Fără dimensiunea unei autentice „rupturi”, B. e atras, în următoarele decenii, de noile colecții și antologii pentru copii („Licurici”, „Pogonici”, Almanahul „Roza vânturilor”) și de literatura cu substrat educativ. Scrie laborios și publică, la Editura Tineretului, apoi, constant, la editurile Ion Creangă și Sport-Turism, culegeri de povești, legende, basme, intitulate sugestiv: Orologiul împăratului (1957), Vârful cu dor (1973), Grădina înțelepților (1975), Piatra
BAJENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285555_a_286884]
-
parfumată a buduarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pânzele de în; Cupido, un paj șăgalnic, va ascunde cu-a lui mână, Vioriul glob al lampei, mlădioasa mea stăpînă! " Și uscat foșni mătasa pe podele, între glastre, Între rozele de Șiras și lianele albastre; Dintre flori copila râde și se-nclină peste gratii - Ca un chip ușor de înger e-arătarea adoratei - Din balcon i-aruncă-o roză și cu mînile la gură, Pare că îl dojenește când șoptește cu căldură
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
În Acapulco nu se găseau nici hanuri, nici mănăstiri care să-i găzduiască pe japonezi, așa că negustorii care coborâseră la țărm se întorseseră și ei în cabina cea mare. Solii nu erau în toane bune, căci le fusese rănită mândria. Rozele dogorâte ale amurgului pătrundeau prin hublou, iar cabina era încinsă. Cum intrară în cabină, Tanaka îl dojeni mai întâi pe Nishi pentru că se purtase flușturatic, apoi repetă că fuseseră tratați grosolan de către străini și îl ocărî pe Velasco spunând că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de lângă mare nu scoate din minunea ce se desfășoară în fața lui decât posibilitatea de a face plajă sau de a mânca pește mai des și mai ieftin. O dată cu menajul Axente au apărut și celelalte două nepoate ale lor, Viky și Roza. Pe Viky, sora Ioanei, o cunoșteam mai de mult: grațioasă, descurcîndu-se ușor printre oameni, plăcând imediat băieților, întrebuințînd cu ușurință câteva cunoștințe despre muzică sau literatură căpătate din conversațiile mele cu Ioana și impresionând chiar și pe oamenii mai avertizați
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
zâmbetul lilial, poate ar fi putut fi a unui bărbat (nu din senzualitate, ci numai fiindcă fusese cerută cu insistență și nu avusese tăria să refuze), fără ca cea mai mică transformare să se observe în ființa ei. Pe vara fete-lor, Roza (adoptată de soții Axente, căci părinții ei muriseră) o vedeam pentru prima oară. Fugea de lume și nu se înțelegea nimeni cu ea, cu toate că nu începea nici o discuție. Era mică, grasă, cu părul roșu, și toată fața acoperită cu pistrui
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și toată fața acoperită cu pistrui. Avea o mulțime de umilințe și de terori și o chinuia îndeosebi fizicul ei și gândul că nu a avut ocazia să învețe mai multă carte. Ioana caracterizase imediat: "Viky e dulce și insuportabilă, Roza e singura profundă din toate fetele pe care le cunosc". Viky a primit recomandația cu un surâs grațios, iar Roza cu un început de mânie. Ioana adăugă mai târziu numai pentru mine: "Să fii drăguț cu Roza și să nu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și gândul că nu a avut ocazia să învețe mai multă carte. Ioana caracterizase imediat: "Viky e dulce și insuportabilă, Roza e singura profundă din toate fetele pe care le cunosc". Viky a primit recomandația cu un surâs grațios, iar Roza cu un început de mânie. Ioana adăugă mai târziu numai pentru mine: "Să fii drăguț cu Roza și să nu te impresioneze aparențele. Merită, săraca!" După dejun, într-o trăsură, cu Ioana și Viky, cu un pisoi mititel, numit în
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
dulce și insuportabilă, Roza e singura profundă din toate fetele pe care le cunosc". Viky a primit recomandația cu un surâs grațios, iar Roza cu un început de mânie. Ioana adăugă mai târziu numai pentru mine: "Să fii drăguț cu Roza și să nu te impresioneze aparențele. Merită, săraca!" După dejun, într-o trăsură, cu Ioana și Viky, cu un pisoi mititel, numit în glumă pentru culoare locală Ahmed, am pornit spre mare. Cavarna: o singură stradă, cu prăvălii neînsemnate ținute
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
poartă după dânsa, îi vorbește cu același farmec și nu-l părăsește noaptea târziu înainte de a-și fi luat angajamente pentru a doua zi. Eu cu Ioana, fatal, mereu în preajma ei. Cum nu bănuie nimic din toate dezastrele noastre? Cu Roza, în schimb, când cobor la mare, nu pot vorbi prea mult, căci, extrem de sensibilă, orice vorbă amabilă i-ai spune, o și bănuiește că-i convențională, spusă numai ca să-i facă plăcere, ceea ce o face să sufere și să se
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nu pot vorbi prea mult, căci, extrem de sensibilă, orice vorbă amabilă i-ai spune, o și bănuiește că-i convențională, spusă numai ca să-i facă plăcere, ceea ce o face să sufere și să se închidă în ea. Mă port cu Roza cu multă băgare de seamă, căci o consider un exemplar rar al umanității, dar am spaime și nu pot să fac prea multe sacrificii: hotărât, nu-mi place deloc aspectul ei, părul roșu, pistruii, silueta fără grații. Închid repede orice
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
e întotdeauna așa de subtilă în nuanțele sufletești. Sau enervant (dar și duios) e obiceiul ei de a se îmbrăca imediat cu vreo rochie nouă a Ioanei și a nu o mai schimba toată ziua. Ioana mi-a spus părerea Rozei despre mine: "E singurul om întreg pe care l-am întîlnit". Părerea aceasta denotă sau un fel de a-i face plăcere Ioanei, sau o părere grăbită asupra mea - căci de-abia îi vorbisem, și niciodată serios - sau o slăbiciune
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
serios - sau o slăbiciune pentru mine, când nu-ți mai sunt controlate observațiile, sau mai ales singurătatea în care trăise și în care nu întîlnise decât oameni simpli. Totuși și eu și Ioana am fost mândri de părerea măgulitoare a Rozei, și-mi pare rău că nu știu să mă plătesc în vreun fel. Niciodată n-o să pricep exact ce se numește fericire, așa aspectul ei variază după om și după clipă. Parcă e valul superb care se întinde până la mine
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cu o melodie tărăgănată. Cântecul lui, cu toate că e fals, căzând peste sufletele noastre în veșnică emoție, în timp ce cerul se încovoaie miraculos cu stelele strălucitoare, pare plin de nostalgie. Obosiți, spunem numai câte o vorbă, tot despre bolnavă, și suntem cu toții (Roza ne întovărășește până la colțul de unde drumul o pornește spre cîmpie) pioși, ca într-o biserică. După ce ne luăm rămas bun de la Roza, cu frica morții lui Viky în noi și a singurătății, sub stele și lună, printre umbrele mișcătoare ale
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
stelele strălucitoare, pare plin de nostalgie. Obosiți, spunem numai câte o vorbă, tot despre bolnavă, și suntem cu toții (Roza ne întovărășește până la colțul de unde drumul o pornește spre cîmpie) pioși, ca într-o biserică. După ce ne luăm rămas bun de la Roza, cu frica morții lui Viky în noi și a singurătății, sub stele și lună, printre umbrele mișcătoare ale vreunui copac, abia vorbind, apropiați, coborâm spre mare. Doctorul Petroff nu ne inspiră nici o încredere. De câte ori vine, așteptăm cu emoție decizia lui
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în fața mea nu face nici cel mai mic gest de autoritate, dar Ioana mi-a povestit că a fost toată viața lui un despot, înspăimîntă încă pe oamenii cu care are relații și pe cei mai apropiați chiar ii terorizează. Roza suferă mult din pricina supărărilor lui. Însă am impresia că față de nevastă-sa e foarte supus și, în orice caz, că ea face din el orișice, cu puțină șiretenie. Pe fața doamnei Axente nu se întrevăd de loc urmele unor îndelungi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mai tîrziu" etc. - și dacă aude vreun zgomot de la Viky, se întrerupe cu destulă neplăcere și, înainte de a pleca, ne face un semn cu înțelesul: "Mă întorc numaidecît!" Iar noi așteptăm. Cu nerăbdare. De ce n-aș mărturisi-o? În timpul acesta Roza stă cuminte intr-un colț al odăii ca să n-o vadă domnul Axente și să nu-i dea vreo nouă poruncă, iar Ioana, fără rost, se plimbă prin antreu, iese afără, se întoarce iar. Gîn-dește desigur: "Ce oribil este să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ce se întîmplă, ne calmăm puțin. Mi se pare insuportabil de petrecut atâta vreme la casa menajului Axente. Povestirile doamnei Axente au devenit de-a dreptul plictisitoare, iar tonul dezmierdat al domnului mă torturează. Am plecat cu Ioana și cu Roza în orășel și, ca să găsesc un mijloc de distracție, am intrat în cafenele, m-am amuzat la vitrinele sărăcăcioase. Am cumpărat tot ce mi s-a părut bun de mâncare, ca să avem provizii la mare. Am regretat lipsa oricărui mijloc
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
urmă ne-am dus în grădina publică, mare dar neîngrijită. Ne-am instalat pe niște fân și am început să mâncăm cu poftă struguri cu pâine. Ca desert, șocolată. Eu am povestit istorii vechi și am făcut planuri pentru viitorul Rozei. Bine dispuși și complect singuri în locurile acestea, ne-am jucat copilărește, chiar de-a prinselea. La întoarcere, în poartă, ne aștepta doamna Axente. Triumfătoare, își relua rolul mare pe care îl diminuasem zi cu zi și chiar i-l
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
așa de bolnavă? Am întîrziat, toată Cavarna e în întuneric, numai de la fereastra bolnavei vine o lumină slabă, arătând că acolo se petrec ciudățenii. Domnul Axente nu se mai vede în antreu făcând pasiențe, probabil s-a dus la culcare. Roza a dispărut în camera ei. Doamna Axente poate ca a ațipit puțin lângă bolnavă. O iau pe Ioana de braț, o strâng bine, și încet, prin liniște și umbre, fără să mai spunem nici o vorbă ne îndreptăm spre mare. Ce
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cu traista în băț, pe umăr. Era un om năcăjit, cu obrazul ars, cu fruntea încrețită. Răspunse săltându-și în sus căciula cu mâna stângă: — Pe aici, tot înainte... Este loc bun pe lângă pădure... tot pe margine... pe lângă curțile cucoanei Roza... da’ acelea nu se văd... pe lângă moșia lui domnu Todirescu și pe la conu Dumitrache... —Așa? bun. Da’ mai avem mult?... —Ei, nu, nu mai este așa de mult... Omul porni fără să ne mai privească, caii urniră trăsura grea; doctorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
drumul! vorbi doctorul, oftând greu. Dar cred că n-o fi fiind așa departe până la Hârlău... Acum mergem și singuri, nu mai suntem coadă de șarpe... Dar eu nu înțeleg, dragă, de ce atâta pustietate... Unde-or fi fiind casele cucoanei Roza?... Apoi zice că nu se văd... Așa-i, nu se văd... șopti doctorul, căscând plictisit. Tăcură multă vreme. În urmă-ne se deșirau miriști și lanuri pustii. Treceam prin ținuturile de pământ sfărâmicios, negru, al Botoșanilor, „prin partea câmpului“, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ca o suflare fierbinte. Deodată simțirăm umbra și mirosul pădurii. Doctorul răsuflă de două ori adânc, cu nările larg deschise, și îndată scoase capul. —La stânga pădure... La dreapta văd un fel de sat... Pe-aici trebuie să fie casele cucoanei Roza, dar nu se văd... Și începu a râde înveselit. Satul era gol. Nici cânii nu lătrau. Oamenii erau undeva, la lucru, pe câmpiile întinse. Totuși, un om sta rezemat în băț la o cotitură, sub geana întunecoasă a pădurii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
doarme ea, - Case de fier în case de zid, Și porțile grele se-nchid. Un clavis îngînă-ncet la un etaj, Umbra mea stă în noroi ca un trist bagaj - Stropii sar, Ninge zoios, La un geam, într-un pahar, O roză galbenă se uită-n jos. Plumb de toamnă De-acum, tușind, a și murit o fată, Un palid visător s-a împușcat; E toamnă și de-acuma s-a-nnoptat... - Tu ce mai faci, iubita mea uitată? Într-o grădină publică, tăcută
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
orișicând, Dar iar rămâne totul o lungă teorie. O, când va fi un cântec de alte primăveri?!... Matinală Auroră violetă Plouă rouă de culori - Venus, plină de fiori, Pare-o vie violetă. Bat la geamul tău încet, Bat cu-o roză sângeroasă - Vino, floare somnoroasă, Cât pe zări e violet. Plâns de ape se repetă, Încă totu-i adormit - Ca în vise s-a pornit Roata morii - violetă. Gol e-al sânului buchet, Floare goală, somnoroasă... Trist, cu roza sângeroasă, Bat
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]