813 matches
-
2. popa Vasilie Gogota;<br> 3. popa Lupu Gogota;<br> 4. popa Radu;<br> -1747: 5. popa Vasilie;<br> 6. popa Simion;<br> 7. popa Lupu;<br> -1766: 8. popa Costan Sima;<br> -1820: 9. popa Cosma Iuga - paroh în Săliște(filie);<br> -1836: 10. popa Filip Mihalca - paroh în Cuhe(filie);<br> -1849: 11. popa Vasiliu Mihalca - paroh în Cuhe(filie);<br> -1851: 12. popa Baziliu Kiss - 9 luni;<br> -1852: popa Vasiliu Mihalca - paroh în Dragomirești, mutat din Cuhe
Bocicoel, Maramureș () [Corola-website/Science/301568_a_302897]
-
Bușag, Nistru și (reședința), și din satele Bozânta Mare, Merișor și Ulmoasa. Localitatea are o populație de 7.136 locuitori (2011) și a fost declarată oraș prin Legea nr. 83/2004, împreună cu alte trei comune din județul Maramureș: Șomcuta Mare, Săliștea de Sus și Ulmeni. În componența orașului intră și satele Băița, Bozânta Mare, Bușag, Merișor, Nistru și Ulmoasa. Prima atestare documentară: pentru Tăuți: 1440 (Thotfalw); pentru Magherăuș: 1490 (Monyoros). Etimologia numelui localității: Din n. grup tăuți (< subst. tăut < magh. Tóth
Tăuții-Măgherăuș () [Corola-website/Science/301594_a_302923]
-
nord-est cu moșia Ciumulești - Bărăști . Ori astăzi între Orțești și Bărăști este amplasat Nemțeniul. Într-un document emis de cancelaria domnului Constantin Mavrocordat din anul 1734 , apare menționată o pricina de hotar între Orțești și Pănureștii lui Ion Berea , la Săliște . sătenii din Orțești au avut numeroase neînțelegeri cu satele vecine pentru încălcarea hotarelor , dar și cu M-rea Neamț din cauza pedepselor date sătenilor de către călugări și pentru faptul că mănăstirea refuză să le dea loc pentru hrană .
Orțăști, Neamț () [Corola-website/Science/301657_a_302986]
-
evul mediu a făcut parte din domeniul Amlașului, feudă acordată de Regalitatea Maghiară domnilor de peste munți (munteni), ca loc de refugiu și sursă de venit. Tilișca este situată la 26 km de Sibiu, pe DJ 106 E, care leagă localitățile Săliște, Galeș, Tilișca, Rod, Poiana, Jina, Șugag. Vatra satului Tilișca asezată la confluența apelor Râul Negru (zis și Lunca) și Valea (care în aval formează impreună râul Saliște) este inconjurată de 4 dealuri împădurite cu înălțimi între 700 si 750 m.
Tilișca, Sibiu () [Corola-website/Science/301748_a_303077]
-
Costumul bărbătesc avea următoarele piese specifice: cămașa cu mânecă largă sau cu pumnași, cioarecii albi, strânși pe picior, laibărul și recălul din postav negru, la care, iarna, se adaugă buboul. În jurul anului [[1900]], în sat începe să pătrundă costumul femeiesc „[[săliște]]nesc” , care devine predominant în deceniile următoare, cu nota sa de eleganță și sobrietate, preluat și dezvoltat într-o variantă locală. Acesta se caracteriza prin cârpa neagră, cu ciucuri, prin ia de „"giolgiu"” plină de „pui” cusuți cu arnici negru
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
de Jos, Petridul de Mijloc, Petridul de Sus, Poiana de Arieș, Ponorel, Poșaga de Jos, Poșaga de Sus, Pusta Sâncraiu sau Sâncraiu Deșert, Rachișul de Arieș, Rachișul Român, Runc, Săcalul de Câmpie, Săcel, Sălciua de Jos, Sălciua de Sus, Sălicea, Săliște, Sând, Sângeorgiu, Sânger de Câmpie, Sâniacob, Sânmarghita, Sânmartinul Deșert, Sânmartinul Sărat, Sânmihaiul de Jos, Sânmihaiul de Sus, Sartăș, Sasavința, Șăulia, Șăușa de Câmpie, Săvădisla, Scărișoara, Șchiopi, Silvașul Unguresc, Surduc, Șuțu, Tăureni, Țicud, Trăscău, Tritul de Jos, Tritul de Sus, Tur
Județul Turda (interbelic) () [Corola-website/Science/300648_a_301977]
-
numit astăzi „La Siliște“ prima așezare răzășească, care a stăpânit pământul în devălmășie. Această așezare, după toate probabilitățile, s-a întemeiat anterior perioadei lui Alexandru cel Bun. Din povestirile bătrânilor se spune că în acest loc era amplasat vechiul sat „Săliște“, avea o biserică de lemn, cimitir, case și o curte boierească, toate împrejmuite cu un gard de nuiele dublu, umplut cu pământ. Și astăzi cetățenii satului spun „La Țântirim“ unei părți din așezarea „La Siliște“. Tot din spusele bătrânilor acest
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]
-
ani, pe măsura creșterii numărului de locuitori, o parte a populației satului Corni, atrasă de rodnicia solurilor din lunca Siretului, în frunte cu un cetățean de vază, pe nume Costescu, părăsesc satul Corni, se stabilesc pe vatra fostului sat Vlădeni (Săliște, conform legendei) și întemeiază satul Costești. Satul Costești din lunca Siretului este atestat documentar prin actul dat de Ștefan al II-lea Tomșa (1611-1615) Mănăstirii Solca (Anexa 3). La 18 martie 1615 Ștefan Tomșa dăruiește Mănăstirii Solca, ctitorită de el
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]
-
cuprinzând 231 de gospodării, restul de numere reprezentând grădini (locuri de casă fără construcții). În legătură cu istoricul satului, se cunoaște că populația acestuia, până prin secolele al XII-lea - al XV-lea, se găsea așezată undeva pe pârâul Urășa, localitatea numindu-se "Săliște", în "Braniștea Urășei", (atestată în anul 1400, într-un document emis de cancelaria voievodului muntean Mircea cel Bătrân), dar din cauza lipsei de apă, tot mai acută, ori din cauza apropierii prea mari de hotarul satului Toderița, populația a început să se
Vad, Brașov () [Corola-website/Science/300979_a_302308]
-
63 de târle așezate la iernat, însumând 57000 de oi, dar și bivine, căi și capre. Majoritatea tîrlelor își aveau locația în valea Râului Râmnic de la Ciorăști la Râmniceni. Potrivit vameșilor, în plasă Marginea de Jos sunt înregistrate turme din Săliște, Satulung, Purcăreni, Cernatu, Breșcu, Târlugeni, Galeș, Covasna, Codlea și Prejmer din județul Brașov. Pastorii pătrundeau prin depresiunile Dumitrești, Andreiașu, Vârteșcoiu, dar și prin sud-vest pe "drumurile pastorale" de pe plaiurile Buzăului. Odată ajunși aici, cei mai mulți își fixau târlele pentru iernat sau
Râmniceni, Vrancea () [Corola-website/Science/301895_a_303224]
-
s", în 1523 ""Mikews"", în 1733 ""Mikus"", iar în anul 1854 ""Mikes"" sau ""Micuș"". În legătură cu acest sat, legenda spune că aici ar fi existat o cetate a Banului Mikud, unde locuitorii se adăposteau în timpul năvălirilor tătare. Satele învecinate Micești și Săliște au avut, multă vreme, un singur stăpân. În secolele XV-XVI, aceste sate, ca și altele, și-au schimbat des stăpânii. În anul 1600 Mihai Viteazul face cadou cele două sate lui Napraghi Demeter, pentru serviciul făcut. Documente de arhivă arată
Micești, Cluj () [Corola-website/Science/300340_a_301669]
-
adâncime a unui masiv de sare. Izvorul este captat într-un puț, căptușit cu scânduri groase, nivelul saramurii ajungând la suprafața solului. Satele din jur (Tureni, Ceanu Mic, Rediu, Mărtinești, Comșești, Vâlcele, Petreștii de Jos, Deleni, Livada, Plaiuri, Agriș, Crăești, Săliște) se aprovizionau sistematic cu saramură de aici, utilizată în alimentație si pentru conservarea cărnii de porc. Fiind domeniu obștesc, accesul era gratuit pentru sătenii din Micești. Pentru cei ce veneau din alte sate era percepută o taxă, practică ce s-
Micești, Cluj () [Corola-website/Science/300340_a_301669]
-
urmele carbonizate - dar nu întru totul sigure - ale unui turn de pază și semnalizare aflat pe Muncelul Cetanului, la circa 2 km în linie dreaptă, de biserică. Turnul asigura relația vizuală cu castrul de la Cășeiu și cu turnurile de pe Muncelul Săliștii și de pe Ponița de la Ciceu-Corabia, inclusiv în zilele în care ceața acoperea culoarul Someșului. Satul este cunoscut documentar abia de la sfârșitul primei jumătăți a secolului al XVI-lea, ca posesiune a orașului Dej apoi și a unor familii nobiliare: Kinde
Cetan, Cluj () [Corola-website/Science/300365_a_301694]
-
locuitori zic că ar provenii de la „jigla” alții de la „Jiu”, în unire cu numele bărbătesc de Gherea. Comună este așezată pe actualul loc din 1837-38, căci până la această dată era așezată mai spre sud cu un km, în locul numit azi Săliște. Mutarea a fost cauzată de nisipurile zburătoare. În vechime forma un sat cu numele Nedeița, ce există chiar în anul 1672. Nu se știe de când datează schimbarea numelui de Nedeița în Gighera. Din vechime, la această comună, spre sud la
Comuna Gighera, Dolj () [Corola-website/Science/300399_a_301728]
-
și la salvarea satului de la distrugere. • Plopșoru - Într-un act din 18 iunie 1517 sunt menționați megieșii Târtabă, Stere și Dan Plopșor. • Ceplea - Un document datat : 18.12.1534 al Pârcălabului Vlad Vintilă care donează Mănăstirii Tismana mai multe sate, „săliști și bălti printre care și Năsipul” identificat a fi satul Ceplea. La 24 aprilie 1536 Radu Paisie Voievod, întărește și „Stârcii de la ceple a doua parte”.• Izvoarele - Intr-un hrisov din 30 iunie 1496 Vlad Călugărul confirmă lui Român, Jitianul
Comuna Plopșoru, Gorj () [Corola-website/Science/300465_a_301794]
-
Ciurila (în ) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Ciurila (reședința), Filea de Jos, Filea de Sus, Pădureni, Pruniș, Sălicea, Săliște și Șutu. Comuna Ciurila, situată la 20 km față de Cluj-Napoca, 25 km de municipiul Turda și la 30 km de Câmpia Turzii. Se întinde pe o suprafață de 72 km, având o populație de peste 1.500 de locuitori, dispuși în satul
Comuna Ciurila, Cluj () [Corola-website/Science/299577_a_300906]
-
30 km de Câmpia Turzii. Se întinde pe o suprafață de 72 km, având o populație de peste 1.500 de locuitori, dispuși în satul reședință de comună Ciurila și satele Șutu, Filea de Jos, Filea de Sus, Pădureni, Pruniș, Sălicea și Săliște. Comuna este așezată pe Dealul Feleacului - depresiunea Hășdate, în zona bazinului hidrografic al râului Hășdate. Accesul în comună se face prin localitatea Sălicea. În comuna Ciurila se găsește o rezervație naturală pe valea Dumbrava Filei (cunoscută pentru specia de orhidee
Comuna Ciurila, Cluj () [Corola-website/Science/299577_a_300906]
-
Pamfil, Paul Abrudan, Mircea Avram, Dan Mârza și alții au început să pună în valoare bogăția spirituală a ASTREI. În 1965 la Târgu Lăpuș s-a reînființat Astra Lăpușneanu de către cărturarul Valentin Blitz. Între 29-31 august 1986 la Sibiu și Săliște a avut loc sesiunea „125 de ani de la înființarea Astrei“, onorată cu participarea președintelui Academiei Române și a mitropolitului Antonie Plămădeală. După Revoluția Română din 1989, la începutul anului 1990, vechii astriști și intelectualii mai tineri care cunoșteau activitatea Astrei, au
Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român () [Corola-website/Science/299054_a_300383]
-
Beresii, Moiseiului, Arșița, Deluț, Znida, Măguricea, Poduri, Stăpan, Purcăreț, Hâgele, Piciorul Gradului, Tunsului, Motoiului, Podul lui Ciuban, Rogorului, Mare, Lazul, Lăcșorul, Jurchii, Leurda, Față, Muncelaș, Alacul, Păroșii, Prisloapa. Văi: Uncoaiei, Beresii, Rea, Măguricii, Morii, Sânii, Undiului, Săcăturii, Hotarului, Pleșii, Motoiului, Săliștii, Păulenilor (Polenilor), Vășcoaiei (în unele variante, Ivășcoaiei), Ciuban, Pecijnei, Păroșii. Izvoare: Izvorul lui Dragoș și Izvorul Negru Moiseiul, ca și Depresiunea Maramureșului, are o temperatură medie anuală de 6 grade Celsius. Temperatura maximă a fost de 39 de grade Celsius
Moisei, Maramureș () [Corola-website/Science/299764_a_301093]
-
În aceste diplome, apare sub mai multe nume: Moyse (1365), Moyzey (1465), Moyzen (1465), Moyzyn (1495), Moyszen și Moszey (1828, 1851). Din cele 12 "Diplome Maramureșene" reise că o parte a pământului comunei Moisei a fost averea unor nobili din Săliște, Vișeu și din alte comune, dobândit ca rezultat al luptelor duse în războaie. Din aceleași diplome rezultă că au avut loc conflicte între obști și juzii locali, pe de o parte, și cnezii de vale, familia Dolhenilor, străină de Maramureș
Moisei, Maramureș () [Corola-website/Science/299764_a_301093]
-
bocanci. 1864, Apoldu de Jos - 1947, Sibiu medic și publicist Studiile universitare: la Viena și Graz. Doctor în medicină la 1 martie 1890, la Universitatea din Graz. De la 1 august 1891 până la 30 octombrie 1893 a fost medic pentru pretura Săliște, iar de la 1 mai 1894 a fost medic al Seminarului arhidiecezan din Sibiu. Membru al ASTRA, colaborator la prima enciclopedie românească, apărută în 1898, 1900, 1904, cunoscută sub numele de Enciclopedia Diaconovici, apărută sub auspiciile Asociațiunii ASTRA. Opera: Igiena școlară
Apoldu de Jos, Sibiu () [Corola-website/Science/299829_a_301158]
-
(n. 10 august 1875, Săliște, Sibiu - d. 13 august 1959, Sibiu) a fost un profesor și publicist român, membru de onoare al Academiei Române. După studii liceale la Sibiu și Brașov, a urmat literele la Budapesta, fiind, din 1898, profesor de limba și literatura română și
Axente Banciu () [Corola-website/Science/307084_a_308413]
-
profesor la Catedra de Chimie Organică din Institutul Politehnic București (Universitatea POLITEHNICA din București), membru titular al Academiei Române (2000) și președintele Secției de Științe Chimice a Academiei Române (2002-2005). Este descendent pe linie paternă dintr-o veche familie de transilvăneni din Săliște, comună emblematică din Mărginimea Sibiului, din care s-au ridicat un număr impresionant de iluștri academicieni: Dionisie Romano, Ioan Lupaș, Onisifor Ghibu, D.D. Roșca, Andrei Oțetea, Axente Banciu, Mircea Săndulescu. Pe linie maternă descinde dintr-o familie tot atât de veche de
Mircea Desideriu Banciu () [Corola-website/Science/307086_a_308415]
-
Mălina, Mănăilă, Mândra, Micu, Negrea, Negrilă" etc.; locurile (așezări, munți, ape, alte particularități de relief): "Apșa, Bârsănescu, Basarabă, Bătrâna, Brusturi, Bucureasa, Copaci, Cuc, Dobric, Frumoasa, Frumușaua, Gușat, Laz(uri), Leordina, Lunca, Muncel Piatra, Pietriceaua, Poieni, Prislop, Răchitiș, Rotunda, Ruginoasa, Săcel, Săliște, Slatina, Slătioara, Spini, Stâna, Strâmba, Vad" etc. Nume de oameni și locuri tipice pentru tot arealul de răspândire a limbii române. Studiul este făcut la fața locului, implicând prezența nemijlocită a cercetătorului nu numai în teritoriu, ci și contactul cu
Ioan Mihaly de Apșa () [Corola-website/Science/307210_a_308539]
-
și împrumuturi reciproce inovatoare în formele lăcașelor de cult ale românilor și ucrainenilor. La sud de Dunăre, în Serbia, se păstrează câteva biserici de lemn în zona Morava-Timoc, asemănătoare celor din Oltenia și Banat. Peste tot la români, în toate săliștile, târgurile și așezămintele monahale, primele lăcașe de cult au fost ridicate mai mult sau mai puțin din lemn. Marile catedrale, biserici, mănăstiri, vechile noastre vetre de spiritualitate și cultură, au mai toate o bisericuță de lemn la începutul destinului lor
Biserici de lemn din România () [Corola-website/Science/307978_a_309307]