1,327 matches
-
putea să profit de generozitatea voastră și să vă cer o strachină de orez? — Asta-i o cerere ușor de satisfăcut. Dar nu vrei să poftești în casă, măcar un moment? Hideyoshi nu făcu nici o mișcare de a-și dezlega sandalele și de a se relaxa. O vom face altă dată. Azi, trebuie să mă mișc repede. Și soțul, și soția cunoșteau punctele bune și pe cele rele ale caracterului lui Hideyoshi. Îi unea o prietenie care niciodată nu pusese preț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
care arătau atât de impunători cu lăncile și armurile lor, se uitau cu gura căscată de uimire. Dar acesta nu fu singurul lor șoc. Hideyoshi îngenunche la picioarele lui Nobuo, prosternându-se la pământ, astfel că aproape atingea cu fața sandalele de paie ale celuilalt. Apoi, luându-l pe năucitul Nobuo de mână, spuse: — Stăpâne, n-a fost o zi în anul acesta în care să nu mă fi gândit la dorința de a vă întâlni. Înainte de toate, sunt extrem de mulțumit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cîte doi, dîndu-le putere asupra duhurilor necurate. 8. Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum decît un toiag, să n-aibă nici pîine, nici traistă, nici bani de aramă la brîu; 9. să se încalțe cu sandale, și să nu se îmbrace cu două haine. 10. Apoi le-a zis: "În orice casă veți intra, să rămîneți acolo pînă veți pleca din locul acela. 11. Și, dacă în vreun loc nu vă vor primi, și nu vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85114_a_85901]
-
împuținat de timp, fața arsă de soare și pe ochi aceleași aripi. Aripile s-au născut în mine încă din copilărie. Aud glasuri vesele de copii. Sunt tovarășii mei de joacă. Voioșia lor mă cutremură. Tata îmi îndeasă în picioare sandalele noi: “Ca să nu mai suferi!” îmi șoptește și îmi mângâie obrazul cu multă căldură. Arunc, așa cum fac întotdeauna, sandalele peste gard, în tufa de regina-nopții și pornesc desculț, să simt țărâna și ierburile uscate. Alergăm, alergăm și ne umplem de
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
din copilărie. Aud glasuri vesele de copii. Sunt tovarășii mei de joacă. Voioșia lor mă cutremură. Tata îmi îndeasă în picioare sandalele noi: “Ca să nu mai suferi!” îmi șoptește și îmi mângâie obrazul cu multă căldură. Arunc, așa cum fac întotdeauna, sandalele peste gard, în tufa de regina-nopții și pornesc desculț, să simt țărâna și ierburile uscate. Alergăm, alergăm și ne umplem de viață. De ce oi fi vrut să-mi supăr mereu tovarășii de joacă, nu știu. Trup tuciuriu și cu tălpile
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
ne umplem de viață. De ce oi fi vrut să-mi supăr mereu tovarășii de joacă, nu știu. Trup tuciuriu și cu tălpile înspinate, chiar nu te puteai opri? Spre seară ne întorceam acasă. Cu mâna mică pipăiam florile parfumate Găseam sandalele, și tata era mulțumit că nu m-am înspinat. După două trei zile șchiopătam ca o vietate mică și neajutorată. Tata mă lua în brațe. A câta oară îmi căuta și-mi mângâia tălpile rănite? Acum, simt uneori spinii, în
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
pe care-l luasem cu zece dolari de pe Canal Street. Poate că nu arătam chiar de un milion de dolari, dar de douăzeci și șapte-douăzeci și opt arătam sigur. Ca de obicei, am stat pe gânduri dacă să-mi iau sandalele cu toc, din piele de șarpe neagră. Cele cu baretă pe gleznă. Mi-era teamă să nu mă facă prea înaltă. —Ei, hai, mi-a zis Brigit. De ce le-ai mai cumpărat dacă nu le porți niciodată? Și așa am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
am descoperit că nu puteam fi chiar așa de obraznică. Ce să te mai pun să scoți de pe tine? Știu că e de râs, dar primul meu gând, încărcat de teamă, a fost să nu mă pună să-mi scot sandalele. Nu voiam să le dau jos fiindcă erau cu toc și-mi făceau picioarele lungi și subțiri. Ei, în orice caz, nu mai arătau așa de grase ca de obicei. —OK! Scoate-ți sutienul! — A, nu! Ba da, mă tem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
și-a zis: —Doamne, Rachel, scoate-i odată! I-am privit cu lăcomie ochii întunecați, măriți de dorință. Blugii lui erau scoși, chiloții mei ajunseseră undeva, pe la jumătatea coapselor, sfârcurile mă dureau de cât mi le mușcase. Mai aveam încă sandalele în picioare. Amândoi gâfâiam de parc-am fi alergat la curse. Nu mai puteam s-aștept. —Prezervativ, am murmurat plină de febrilitate. —OK, a bolborosit el căutând prin buzunarele hainei. Uite, mi-a spus întinzându-mi pachețelul înfoliat. Vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
alergam după Margaret și Claire cu piciorușele mele grăsuțe, încercând să țin pasul cu ele. Numai pentru ca la un moment dat să mi se spună „Du-te acasă. Tu nu poți să vii. Ești prea mică“. Sau cum tânjeam după sandalele albastre și lucioase ale lui Claire, sandalele alea cu o baretă peste degetul mare și alta în jurul gleznei și - partea cea mai bună - o floare albă și lucioasă prinsă pe cureaua de deasupra degetului mare. Se putea ca amintirea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mele grăsuțe, încercând să țin pasul cu ele. Numai pentru ca la un moment dat să mi se spună „Du-te acasă. Tu nu poți să vii. Ești prea mică“. Sau cum tânjeam după sandalele albastre și lucioase ale lui Claire, sandalele alea cu o baretă peste degetul mare și alta în jurul gleznei și - partea cea mai bună - o floare albă și lucioasă prinsă pe cureaua de deasupra degetului mare. Se putea ca amintirea mea cea mai veche să fie aceea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
voalată. Doar că nu mergeam chiar fără țintă. De fapt, aveam o țintă foarte clară. Era mai mult decât ceea ce s-ar putea numi o retrospectivă a vieții mele în New York. Era un omagiu. Aici era locul de unde îmi cumpărasem sandalele de un verde-lămâie cu care fusesem încălțată în prima noapte în care m-am culcat cu Luke, acolo era clădirea în care lucra Brigit, în sus era Old Shillayleagh, în jos era garajul ăla nenorocit unde mersesem cu Brigit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Vlădescu Dragoș. Ușa deschisă inchisa, a intrat Vlădescu Dragoș: nepoata lui Gulliver. Fața enormă, dospită, rotundă, umedă. Gura mare, roșie, ochii holbați. Părul cânepă, strâns în coc. Fusta trasă sus, peste burtă, dezgolind coloanele abundente ale picioarelor albe și umflate. Sandale, laba piciorului imensă. Piciorul, un corp în sine, independent. — Dumneata? — Pentru soț, Vlădescu Dragoș. Doctorul Marga caută dosarul Vlădescu Dragoș, îl găsește, se adâncește în lectură, ridică în sfârșit ochelarii din hârtii, scrutează zdrahonul din fața sa, reia lectura, zâmbește, livrează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sunt deja cât se poate de compatibili. — Ei, eu Îmi iau mâinile de pe tine, spune Jemima, care Încă mai clatină din cap. Și cu ce te Îmbraci ? Mijește ochii. Unde ți-s hainele ? — Cu rochia neagră, spun nevinovată. Și cu sandalele cu barete. Arăt spre ușă, de care rochia mea neagră stă agățată, pe umeraș. Jemima mijește și mai tare ochii. Ar fi fost o SS-istă pe cinste, mă gândesc adesea. Să știi că nu Îți Împrumut nimic de la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
ea sunt foarte delicate. Înțelegi ? Nu, Îmi vine să-i spun. Nu, nu Înțeleg. Eu ți-am spus absolut totul despre mine. Cred că da, spun, ridicând vag din umeri. Ploaia răpăie din ce În ce mai tare pe acoperiș și-mi intră În sandalele argintii ale Jemimei. Dumnezeule, sper să nu i se păteze. — Îmi pare rău că seara asta te-a dezamăgit atât de tare, spune Jack, ridicând glasul pentru a acoperi zgomotul. — Nu m-a dezamăgit, spun, simțindu-mă brusc destul de prost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
de găsit atunci, relația mea de la Miliția din Costinești a rămas secretă peste ani. Pe coridorul cu miros tare de dezinfectant stătea în picioare o fată de o vârstă incertă, minionă, într-un tricou cool, pantaloni albi strânși pe gleznă, sandale pe piciorul gol, cu baretele albe destul de uzate... După ce m-a studiat probabil mai multe minute, s-a apropiat, păcănind autoritar din toace pe cimentul ud, de banca scorojită unde eu dormitam. Mă cunoști de undeva? a întrebat. A, nu-nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
mine, doctorul privește și el scena cu un aer complice. Alice, studenta de la Arte Frumoase, tocmai i se confesase despre gândurile ei de viitor, care începeau cu plecarea din România, și odată și-a aruncat de pe ea tricoul, șortul fraise, sandalele... Dacă n-ajungi pân’ la turci n-ai făcut nimic, i-a strigat Doc-ul pe când se îndrepta spre apă, cu picioarele îndoite mult în alergare și plantele curbate spre noi. Toți simțeam nevoia să ne relaxăm după călătoria fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
mă întreabă, trăgând un fum din țigară. — Da, zic, fluturându‑i hârtia în față. Am notat totul. Până la ultima pereche de șosete. — Bravo! — Și singurul lucru pe care mai trebuie să‑l cumpăr, adaug în treacăt, este o pereche de sandale lila. — Sandale lila? — Mmm? ridic ochii cu inocență. Da, îmi trebuie. Știi și tu, o pereche de sandale ieftine și drăguțe care să se asorteze la mai multe haine... — Am înțeles, spune Suze și se oprește, ușor încruntată. Bex... nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
trăgând un fum din țigară. — Da, zic, fluturându‑i hârtia în față. Am notat totul. Până la ultima pereche de șosete. — Bravo! — Și singurul lucru pe care mai trebuie să‑l cumpăr, adaug în treacăt, este o pereche de sandale lila. — Sandale lila? — Mmm? ridic ochii cu inocență. Da, îmi trebuie. Știi și tu, o pereche de sandale ieftine și drăguțe care să se asorteze la mai multe haine... — Am înțeles, spune Suze și se oprește, ușor încruntată. Bex... nu mi‑ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
ultima pereche de șosete. — Bravo! — Și singurul lucru pe care mai trebuie să‑l cumpăr, adaug în treacăt, este o pereche de sandale lila. — Sandale lila? — Mmm? ridic ochii cu inocență. Da, îmi trebuie. Știi și tu, o pereche de sandale ieftine și drăguțe care să se asorteze la mai multe haine... — Am înțeles, spune Suze și se oprește, ușor încruntată. Bex... nu mi‑ai zis săptămâna trecută de niște sandale lila? Foarte scumpe, de la LK Bennett? — Da? Simt că‑ncep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
inocență. Da, îmi trebuie. Știi și tu, o pereche de sandale ieftine și drăguțe care să se asorteze la mai multe haine... — Am înțeles, spune Suze și se oprește, ușor încruntată. Bex... nu mi‑ai zis săptămâna trecută de niște sandale lila? Foarte scumpe, de la LK Bennett? — Da? Simt că‑ncep să mă înroșesc un pic. Nu... nu‑mi amintesc. Poate. Oricum... — Bex, îmi aruncă Suze o privire brusc suspicioasă. Acum spune‑mi adevărul. Chiar ai nevoie de o pereche de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
lila? Foarte scumpe, de la LK Bennett? — Da? Simt că‑ncep să mă înroșesc un pic. Nu... nu‑mi amintesc. Poate. Oricum... — Bex, îmi aruncă Suze o privire brusc suspicioasă. Acum spune‑mi adevărul. Chiar ai nevoie de o pereche de sandale lila? Sau pur și simplu ți le dorești? Nu! zic, cu un aer defensiv. Chiar am nevoie de ele! Uite! Îmi scot planul vestimentar, îl desfac și i‑l arăt. Trebuie să recunosc, sunt destul de mândră de el. E o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
că asta e dacă mergem la un restaurant select și am purtat deja rochia de la Whistles cu o seară înainte. — Și asta? Asta e dacă facem alpinism. Și asta - arăt către un pătrat gol - e când o să am nevoie de sandale lila. Dacă nu le am, hainele astea nu mai merg, și nici astealalte... și totul se duce de râpă. Pot să nici nu mă mai duc. Suze tace o clipă, uitându‑se pe planul meu, în timp ce eu îmi mușc buza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
exemplu, când ajung la LK Bennett, sunt incredibl de focalizată și de directă. Cum intru, privirea îmi e atrasă de o pereche de cizme roșii cu toc înalt, dar instantaneu mă uit în altă parte, pornind țintă spre raionul de sandale. Așa îmi fac cumpărăturile în ultimul timp: fără opriri, fără treceri în revistă, fără ocheade către alte articole. Nici măcar către balerinii ăia cu paiete de acolo. Mă duc întins la sandalele pe care le vreau, le iau din raft și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
uit în altă parte, pornind țintă spre raionul de sandale. Așa îmi fac cumpărăturile în ultimul timp: fără opriri, fără treceri în revistă, fără ocheade către alte articole. Nici măcar către balerinii ăia cu paiete de acolo. Mă duc întins la sandalele pe care le vreau, le iau din raft și îi spun vânzătoarei: — Aș vrea un 39, vă rog. Scurt și la obiect. Cumperi doar ce‑ți trebuie și nimic altceva. Asta e cheia shopping‑ului controlat. Nici măcar n‑o să arunc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]