1,927 matches
-
care debutează aici în 1897 cu versuri), Al. G. Olteanu, pagini postume aparținând lui Traian Demetrescu, basme populare prelucrate. Fără semnătură, din August Strindberg este tradusă nuvela În cimitir, iar din Catulle Mendès schița Julieta victorioasă. O rubrică de note satirice, pe teme îndeosebi politice, se intitulează „Din viața lui Spanachide”. Poetei Ada Negri îi dedică un articol elogios Al. Vlahuță. În afară de unele cronici dramatice privitoare la spectacolele Teatrului Național din Craiova, în ultimii trei ani publicația s-a dezinteresat cu
VOINŢA CRAIOVEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290631_a_291960]
-
se întorsese de la Paris „cu cincisprezece interviuri de la avantgardiști”), de orientare mai degrabă promodernistă și antigândiristă, a condus, împreună cu Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu și Pompiliu Constantinescu, revista „Kalende” (noiembrie 1928-martie1929), iar împreună cu L. G. Legrel, a condus un timp revista satirică „Încotro?” (1937-1938). Personaj rafinat, cultivat și informat, cu obișnuința prezentabilității mondene (Șerban Cioculescu și-l amintește ca pe un „tinerel firav, de 30 de ani, grijuliu de fizicul și de garderoba sa, dintre cele mai asortate cu costume de stofă
SOIMARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289773_a_291102]
-
pentru piesa Afaceriștii. Volumele de publicistică ale lui Ș., anterioare debutului ca dramaturg, nu sunt cu totul lipsite de interes. Constanța este un reportaj parțial liric, în majoritate ironic sau focalizat pe pitorescul „exotic” dobrogean, formulat în registru agreabil, burlesc, satiric, monden sau intimist, o scriere, în parte, deschizătoare de drum pentru o publicistică turistică. Sunt observate orașul, oamenii (localnicii și vilegiaturiștii), comunitățile etnice, mentalitățile, obiceiurile, „folclorul” și tabieturile vilegiaturii, flirtul etc., asezonate cu anecdote de „culoare”, cu umor și melancolie
SOIMARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289773_a_291102]
-
Arad, e din nou funcționar la CFR, dar nu abandonează activitatea de gazetar, fiind corespondent la ziarele „Universul”, „Lupta” și mai târziu la „Adevărul”, „Dimineața” și „România”. În septembrie 1921, împreună cu Ioan Jivi-Bănățeanu și Aurel Cosma, scoate la Arad revista satirică „Urzica”, iar în primăvara lui 1922 participă, cu un grup de intelectuali, între care Aron Cotruș și Constantin Savu, la fondarea ziarului „Solidaritatea”. Tot în 1922, alături de Aron Cotruș, Al. T. Stamatiad, Tiberiu Vuia, Romul Ladea, Gh. Groza și alții
POPESCU-NEGURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288951_a_290280]
-
o mulțime de texte scurte. Preocupat de actualitate - are doar o singură dramă istorică, Ispita (pusă în scenă în 1979), inspirată de perioada dacică -, el exersează, cu oscilații valorice sensibile, o problematică diversă și o sumedenie de modalități, scriind comedii satirice sau amare, farse, drame, melodrame, încercări de parabolă filosofică (Ultima noapte a lui Don Juan) ș.a. Preponderent e filonul comic, prin care piesele și-au câștigat popularitate. Cu înclinație de moralist și ingeniozitate în compoziție și tipologie, scriitorul denunță impostura
POPESCU-27. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288948_a_290277]
-
scris aici se află Al. Macedonski - cu proză, D. Petrino (după conflictul cu Junimea), N. Skelitti, M. Gregoriady de Bonacchi, Pantazi Ghica. O bogată activitate jurnalistică are, în primii ani (1868-1869), Gr. Alexandrescu, semnatar de articole politice, înviorate de accente satirice (Leneșa, Arendașul prudent ș.a.), și traducător din Ed. Laboulaye. Cu articole de polemică politică sau de critică este prezent și Pantazi Ghica, acesta tipărind aici și o scrisoare în care critică scrierile teatrale ale lui B. P. Hasdeu. Cezar Bolliac
PRESSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289014_a_290343]
-
, gazetă satirică apărută la Pesta și apoi la Timișoara, săptămânal între 2 ianuarie și 30 aprilie 1872, 31 martie și 31 decembrie 1874, bilunar între 13 ianuarie și 15 septembrie 1875. În 1872 periodicul, redactat de poetul Iulian Grozescu, este un supliment
PRICULICIUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289020_a_290349]
-
influența politică a familiei bănățene Mocioni. În consecință, P. combate politica activistă și pe reprezentanții ei din Banat, precum și excesele administrației dualiste, dar, prin pana, uneori inspirată, a lui Iulian Grozescu, satira capătă un sens mai general. Schițele, anecdotele, versurile satirice critică politicianismul, parvenitismul. Hazul nu lipsește, deși referirile frecvente la evenimente nesemnificative, cu răsunet local, fac astăzi textele mai greu de înțeles. R.Z.
PRICULICIUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289020_a_290349]
-
cu care autorii debutau editorial în 1951, nu a intrat în librării, fiind dat la topit. Prima carte difuzată a lui P., culegerea Povestiri (1955), relevă un prozator cu peniță sigură, cu spirit de observație, cu simțul umorului și vocație satirică. Cum el însuși o specifică în Cartierul Primăverii. Cap sau pajură, roman apărut postum, în 1998, scriitorul nu a publicat înainte de 1990 „nici o pagină de literatură care să treacă peste anul 1945-1946”; dacă ar fi făcut-o, „ar fi însemnat
POPOVICI-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288967_a_290296]
-
dangătul de clopot. Apărută în 1970, după un deceniu și mai bine de la abandonarea de către autor a uneltelor romancierului, spre a le încerca pe acelea ale literaturii dramatice și cinematografice, nuvela Moartea lui Ipu reia cu mijloace mai subtile filonul satiric din Străinul, arătându-i pe falșii „luminători” într-o situație- limită, de natură a dezvălui întreaga mizerie morală ce li se atribuie. Un soldat neamț este găsit mort pe câmp și, dacă până a doua zi în zori nu s-
POPOVICI-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288967_a_290296]
-
pânză roșie”, un „sistem artificial, avorton al istoriei, însoțit și de un colaps spiritual general”. Cartierul Primăverii... e, structural, o parodie de roman, o compunere analoagă (cu toate marcantele diferențieri) Țiganiadei lui Ion Budai-Deleanu. O scriere cu un caracter esențialmente satiric, indicat printr-un motto din Iuvenal: „Difficile est non satyram scribere”. Preludată arbitrar de trei texte fără adeziune, materia „epică” e distribuită în șase capitole, fiecare având în frunte, cu efect violent antifrastic, citate din Stalin și din Ceaușescu. Subiectul
POPOVICI-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288967_a_290296]
-
Radu Florian), Puiu (Nicolae Ceaușescu), Duța lui Briceag (Elena Ceaușescu), Sultănica Gâlciu (Suzana Gâdea). Deosebit de aceștia se arată Lucrețiu Pătrășcanu (Coriolan Andrei), intelectual autentic, însă crud și dogmatic, și el revoluționar din speța lui Robespierre, Saint-Just, Troțki. Fiind un roman satiric, parodic, Cartierul Primăverii... nu putea, prin definiție, să fie realizat cu mijloace de creație obiectivă. E ceea ce autorul însuși specifică repetat, în dialoguri cu un critic fictiv și nu numai, subliniind că, în loc să urmeze principiul realist de „a lăsa faptele
POPOVICI-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288967_a_290296]
-
a putut lăsa impresia unei oarecare înzestrări pentru observația realistă și vioiciunea dialogului, cert este că Sunt studentă! (1933), construit pe același calapod, schimbat fiind doar cadrul școlar cu cel universitar, fixează coordonatele în care trebuie citită această prozatoare: schițe satirice și caricaturi ce nu pot depăși nivelul de copiere a realității, fără nici o tentativă de transfigurare artistică. Literatura genului va cunoaște multe cărți inspirate din viața școlară, unele devenite bestseller, precum Cișmigiu et Comp. de Grigore Băjenaru, care, deși facile, sunt
RADULESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289102_a_290431]
-
cronici la volumele de poezii ale lui G. Tutoveanu La arme și Albastru. Gazeta include și versuri de același G. Tutoveanu (La Putna, Cuza-Vodă etc.) sau reproduce din Al. Vlahuță (Hristos a înviat!), I. Stătescu, D. Iov, dar și poeme satirice la adresa liberalilor sau a conservatorilor, iscălite cu pseudonime. Epigrame cu aceeași tematică apar în majoritatea numerelor, unele semnate N. Grozea. De reținut sunt și cugetările grupate la rubrica „O vorbă pe săptămână” (semnată Filosof), explicațiile privind tradiția înroșirii ouălor datorate
RASARITUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289139_a_290468]
-
la Ploiești. Frecventează o vreme cursurile Facultății de Drept din București. Funcționar la poștă (1896-1897), conduce apoi publicațiile „Moș Teacă” (1899-1901) și „Zeflemeaua” (1901-1904) și face gazetărie la „Moftul român”, revista lui I. L. Caragiale. Împreună cu N. D. Țăranu editează revista satirică „Furnica” (1904-1916, 1918-1930), pe care o va scrie mulți ani aproape în întregime, cu un remarcabil succes de public. A colaborat și la alte publicații: „Epoca”, „Lupta”, „Povestea vorbei”, „Pagini literare”, „Viața românească”, „România” (Iași). A semnat cu numeroase pseudonime
RANETTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289133_a_290462]
-
căuzașului o dovedesc pamfletele lui versificate, care au circulat pe foi volante sub titlul Plutarhul Moldovei și care i-au fost atribuite de Mihail Kogălniceanu. O însemnătate pur documentară prezintă două broșuri, România după tractat (Bruxelles, 1857), o indignată cronică satirică în versuri, și Unirea și clevetitorii ei (Iași, 1857). Cele 101 maxime și întrebări sunt cugetări retorice lipsite de adâncime, un fel de jocuri de cuvinte vizând politica, dragostea, morala. În „România literară” lui R. îi apare O scrisoare de pe
RALET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289122_a_290451]
-
pentru moldo-români” (1852). Om cult - cunoștea limbile greacă și latină, franceză și germană -, publicistul intervine în dezbaterile filologice ale vremii în articolul Limba noastră, combătând purismul și etimologismul latinist și sugerând folosirea limbii populare și a celei cronicărești. În proza satirică, R. șarjează o serie de ciudățenii sau fapte compromițătoare, ridicole, din viața boierului sau a burghezului arivist. Apetența pentru portretul moral este evidentă, scriitorul izbutind câteva tipuri caracteristice. Schițele de moravuri, aceste „caractere” ale lui R., apar în „Propășirea” (1844
RALET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289122_a_290451]
-
Alfonzel connected to Internel, ed. bilingvă, tr. Zoia Onița, Deva, 1999; Carte de rugăciunițe, Deva, 2000; Cartea cu politice, Bistrița, 2001. Repere bibliografice: Laurențiu Ulici, În discurs, RL, 1977, 12; Alex. Ștefănescu, Comicul gravității, „Urzica”, 1989, 766; Cornel Moraru, Vocație satirică, VTRA, 1989, 4; Oliv Mircea, Patimile după Alfonz, TR, 1989, 22; Ioan Holban, Exerciții de intuiție, CRC, 1989, 29; Ion Mureșan, Romanul ca mozaic, TR, 1989, 37; Alexandru Țion, Registre ale comicului, AST, 1989, 9; Cristina Müller, Ficțiuni utile, AFT
RAŢIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289145_a_290474]
-
Dacă se adaugă și lumea cazonă, școlărească și sportivă, sunt aici principalele ținte asupra cărora moralistul R. își fixează atenția. E. Lovinescu îl reținea în Istoria literaturii române contemporane din 1937 la secțiunea Poezia epică urbană, capitolul Epica umoristică și satirică: „Tânărul caricaturist [...] e ultimul nostru umorist, cu spirite dislocate, dar cu o notație plină de fantezie și de pitoresc”, iar G. Călinescu, în Istoria literaturii române de la origini până în prezent din 1941, îl plasa în secțiunea Momentul 1932, menționându-l
RADULESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289105_a_290434]
-
Grandea poate relua titlul inițial. La R. Grandea a scris articole politice, romane (în foileton), versuri, articole de critică literară și teatrală, recenzii, articole polemice. Aici au apărut sau au fost retipărite poeziile sale cu subiecte din istoria națională, romanul satiric cu cheie Berlicoco, romanul Fulga ș.a. Au mai colaborat G. Crețeanu, cu articole și amintiri despre scriitori (Alexandru Sihleanu), Iosif Sterca-Șuluțiu (memorii privind evenimentele de la 1848-1849), C.C. Pleșoianu (versuri), N.T. Orășanu, Pantazi Ghica, Al. G. Drăghicescu, Th. M. Stoenescu, Bonifaciu
RESBOIUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289176_a_290505]
-
Gaster, E. Lovinescu, T.T. Burada, Șt. St. Tuțescu, cât și numeroase traduceri (poezii, teatru, romane, nuvele, schițe) din literatura universală, din autori al căror registru cuprinde poezia romantică și parnasiană, proza realistă și naturalistă, de anticipație și istorică, fantastică și satirică ori teatrul de idei ibsenian. C.A.
MUNCA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288281_a_289610]
-
părăsește definitiv conducerea, treburile redacționale vor rămâne în seama unui comitet, cu excepția perioadei 17 octombrie 1899 - 20 februarie 1900, când Ranetti figurează ca director. Structural, M.T. se înrudește cu „Moftul român”, înscriindu-se într-o tradiție care pleacă de la gazetele satirice „Nichipercea” sau „Bondarul”. Coperta, ocupată în întregime de o caricatură politică, indică pentru fiecare număr situarea în imediata actualitate socială și politică. Editorialul, redactat mai întotdeauna de Anton Bacalbașa, sprijină cu argumente ingenioase, într-un stil febril, incisiv, atitudinea politică
MOS TEACA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288258_a_289587]
-
Bacalbașa, sprijină cu argumente ingenioase, într-un stil febril, incisiv, atitudinea politică adoptată, care de cele mai multe ori nu este a redacției în întregime, ci a directorului. Ceilalți redactori și colaboratori erau preocupați de latura umoristică propriu-zisă, furnizând materialul literar și satiric. Câteva rubrici alcătuiesc osatura revistei: pagina literară, variată, cu articole și note îmbibate de sarcasm; „Moș Teacă în provincie”, culegere săptămânală de știri și informații provinciale, vie și temută, care a provocat numeroase conflicte de presă; o rubrică de informații
MOS TEACA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288258_a_289587]
-
iar în plan sentimental domină lipsa de moralitate. Decebal Necșulescu visează un fotoliu ministerial și, cum scopul scuză mijloacele, cameleonismul său politic este foarte eficient. Fără scrupule și demagog, cu atitudini conjuncturale, el reprezintă tipul politicianului agresiv, portretizat cu virulență satirică. Pe un ton patetic, încearcă legitimarea ascensiunii sale politice, dar pledoaria, vădind venalitatea unui Cațavencu, eșuează în ilar: „Viu dintr-o familie imensă de «Ești» [...] ținuți fără pâine de moravurile politice ale unei țări eminamente agricole. Ei bine, azi viu
MUSATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288326_a_289655]
-
planul comicului de limbaj, unde afectarea „culturală” a Chiriței este pusă în evidență de inventivitatea lingvistică inepuizabilă a lui M. Scriitorul a mai abordat melodrama cu accente sociale - Țara fericirii (1945), satira socială - Al optulea păcat (1946) și farsa violent satirică - A murit Bubi (1948). Comedia de moravuri Burtă verde (1952) batjocorește carierismul politic, dar, lipsită de consistența tipologică din ...Escu, pare mai curând o autopastișă sub semnul schematismului tendențios al epocii în care este scrisă. De altfel, după 1944 are
MUSATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288326_a_289655]