1,131 matches
-
ladă. Pe unul l-am surprins făcîndu-și cruce cu discreție. Altul își rodea furios pielițele de pe lângă unghii. Altul striga ceva patronului. Dar zgomotul încetă ca retezat, când patronul deschise lădița. Toți își lungiră gâturile, hipnotizați, spre micul obiect negru care scânteia ca bătut în diamante. Era un revolver cu șase gloanțe, bine uns. Patronul îl prezentă asistenței cu gesturi lente, aproape rituale, ca un iluzionist care își arată palmele goale cu care urmează să săvârșească minuni, își trecu apoi palma peste
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
i-am văzut ochiul mjgdalat, uriaș, întinzîndu-se ca într-o lupă și brusc cuprinzîndu-mă din toate părțile. Mi-am acoperit față cu un sentiment îngrozitor de rușine și plăcere. Când am privit din nou, am observat că în peretele borcanului, care scânteia nebunește, apăruseră contururile subțiri ale unei uși. M-am repezit spre ea îngrozit de gândul că ar putea să fie deschisă. Dar am respirat ușurat: un lacăt enorm, moale, ca de carne, atârna la ușă. Pe drumeagul care cobora din
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
taste și clopoței dintr-o parte într-alta. Am citit. Degetele nevăzute luaseră povestirea mea de la început. Ajunseseră la visul cu borcanul de sticlă și tocmai scriau fraza: " Cînd am privit din nou, am observat că în peretele borcanului, care scânteia nebunește, apăruseră contururile subțiri ale unei uși." Citind, am simțit teroarea sărată a împlinirii unei profeții. Ea a crescut brusc, tinzând spre infinit, o dată cu un țiuit galben- auriu, insuportabil, în tâmple. Simțeam că mi se dizolvă țeasta în flăcările groazei
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mai mult din suprafața ei. Ne-am oprit, am lăsat servietele jos și, îmbrățișați și uimiți, am privit acest spectacol de deasupra acoperișurilor. Curând, globul de chihlimbar rămase luminat doar pe jumătate, iar apoi umbra se întinse, lăsând să mai scânteieze doar un corn din ce în ce mai subțire; în acest timp, prin piața Galați treceau taxiuri și autobuze, circulau trecători, dar nimeni nu ni se alătura ca să privească luna, care începu curând să crească din nou până ce, în vreun sfert de oră, redeveni
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
albastru-transparente, am înotat cu mișcări de delfin printr-un lichid gros ca gelatina, care se densifica din loc în loc în desene aurii de degete, omoplați, vertebre, buze, cutii craniene, venele și arterele antebrațului, sistemul limfatic, o structură a rinichiului, totul scânteind orbitor și dizolvîndu-se imediat după închegare. Un pavilion al urechii, un mușchi orbicular, o măsea cu patru rădăcini ascuțite, o față schimonosită urlând ca în ziua de apoi. Pluteam în acel lichid fantomatic, prin culoarul alunecos, până am ieșit la
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
doilea, dar terminîndu-se cu un turnuleț cilindric, crenelat. Lumina galben-verde a verii cădea atât de tăios peste edificiul acesta neașteptat, încît, dacă deschidea până la trandafiriu culoarea unuia dintre ziduri, îl înnegrea pe celălalt până la nuanța vișinii putrede. Abia pe la mijlocul turnului scânteia o ferestruică. Altele nu se mai vedeau, dar era posibil să existe pe partea cealaltă. Nici un pom, nici o altă umbră nu se mai zărea în preajma acelui foișor, în afară de o magazie de scândură, cenușie, aflată la câțiva metri depărtare. Cine ar
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
caldă și senzuală. La patruzeci de ani erau femei planturoase, cu sâni minunați, cu șolduri foarte înalte, adevărate iepe în pantofiori delicați de piele neagră și rochii roșii cu fir de lame și guler "gușă de pelican". Pe piept le scânteiau broșe identice: păianjeni cu corp de opal și picioare de platină. Nici ele nu depășiră linia a cincea. Brusc, una dintre ele se risipi în vânt atât de repede, încît câteva clipe îi mai rămase în picioare scheletul, în pantofi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în jurul măduvei spinării, coborâtă în degete și-n pulpe. Acum, printr-un tunel aspru, elastic și gelatinos, curgeam afară. Pereții tunelului fugeau înapoi cu o viteză infinită. Mă simțeam extinsă și pură. Ieșind din tunel, cu capul înainte, ectoplasmatică și scânteind de fericire, înaintam prin noapte, pe un drum larg cât distanțele dintre stele. Ajunsă la o barieră, care era mai degrabă în mine decât în afara mea, din locurile de negândit de dincolo de ea am văzut apropiindu-se de mine o
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
oraș ciudat. Era o lume cenușie, ca într-o gravură, plină de construcții uimitoare. Nu era nimerii în tot orașul. Dispuse neregulat, formând străzi gâtuite și piețe triunghiulare, clădirile erau de piatră zgrunțuroasă, poligonale și pline de ferestre transparente, care scânteiau. Uși rotative se mai mișcau încă ușor, ca și când nu de mult ar fi ieșit cineva din palatele enigmatice. Sus, pe cornișe, se aflau statui alegorice, înfățișînd Invidia și Sclavia, în spatele ferestrelor fără perdele (căci totul era aici numai piatră cenușie
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pijamaua mea cu iepurași am ieșit încet din cameră, am traversat în vârful picioarelor holul negru ca smoala și-am deschis ușa de la intrare. M-au izbit deodată în față sutele de mii de stele răsfirate pe cer, arzând și scânteind în toate culorile, între ele, declinând pe boltă, marea cometă alburie își flutura pletele prevestitoare de cataclisme, potopuri, incendii, dezastre. Sub stele, foarte adânc, pe strada mea care părea un fund de fluviu, se mișcau alte lumini, vălurind ciudat. Călcând
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu două brațe pletorice, îmbîcsite de filamente ca niște brațe de meduză. Marele sintetizator era acum și el un element intern al imensului corp. În momentul în care Soarele explodă, aruncând în spațiu, sub forma unei văpăi purpurii și violete, scânteind din milioane de franje, materie volatilă ca eterul, arhitectul își începu migrația lentă spre centrul galaxiei. Universul îmbătrînea, se scofâlcise ca o smochină. Materia lui se fărâmița ca putregaiul. Până și spațiul interstelar, altădată flexibil, aburos, plin de nori de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
diamant. Pășesc pe partea întunecată și mă uit curios la umbra capului meu care trece granița neagră și se rostogolește pe mijlocul trotuarului. Eu însă nu văd luna. Doar când ridic ochii, o zăresc fugind peste ferestrele etajelor superioare și scânteind verde în geamuri. Cufundat în sine, nu dau atenție străzilor pe care merg; trec de la una la alta condus de instinct când, deodată, observ că mă apropii de poarta casei în care stă mama mea. Apuc de inelul care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Totul era bine gândit, își zise. Mângâind brațul fotoliului, dădu peste un buton. Îl apăsă. În secunda următoare tot parcul era inundat de lumină, iar din fântâna arteziană țâșneau jerbe de apă multicolore. Aleile din firimituri de marmură albă străluceau, scânteiau. Era fascinant! Oare cine s-o fi îngrijit de aceste lucruri? Totul era de o mare frumusețe. Gustă câte puțin din ceea ce cumpărase, apoi se ridică alene și intră, cu aceeași cheie, în dormitor. În urma lui auzi un zgomot era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
bocitoare plătită din banii contribuabililor. Când în sfârșit am ajuns la clădirea mea, la căminul meu, toate ferestrele erau în întuneric, cu excepția uneia de la primul etaj, o fereastră de la apartamentul tânărului doctor Abraham Epstein. Și el era licurici. El a scânteiat; am scânteiat și eu drept răspuns. Undeva cineva a pornit o motocicletă. Răsuna ca un șir de petarde. O pisică neagră mi-a tăiat calea chiar în fața ușii de la intrare. — Ralph? a zis ea. Și holul clădirii era în întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
din banii contribuabililor. Când în sfârșit am ajuns la clădirea mea, la căminul meu, toate ferestrele erau în întuneric, cu excepția uneia de la primul etaj, o fereastră de la apartamentul tânărului doctor Abraham Epstein. Și el era licurici. El a scânteiat; am scânteiat și eu drept răspuns. Undeva cineva a pornit o motocicletă. Răsuna ca un șir de petarde. O pisică neagră mi-a tăiat calea chiar în fața ușii de la intrare. — Ralph? a zis ea. Și holul clădirii era în întuneric. Lumina din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
apoi de o fugitivă reamintire a scherzo-ului și a melodiei cantabile de la începutul părții a treia. Tema principală a finalului începe să se contureze. Ea se înfiripă la instrument tele de suflat: Dar căutările încordate care au făcut să scânteieze pentru o clipă această idee, nu au fost încă îndeajuns de rodnice. Revin accentele pătrunzătoare ale recitativului și, în sfârșit, după două acorduri care pun capăt dramaticei înfruntări, se aude la violoncele și contrabași o melodie caldă, cuceritoare. Cântecul se
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
exemplificată mai sus, se împletește cu cea a bucuriei. La începutul mișcării allegro ma non troppo tanto (coda), tenorul și baritonul, pe urmă soprana și altista, preamăresc încă odată bucuria. Corul proclamă: ,,Toți pe lume frați noi suntem”...bucuria năvalnică scânteiază din nou ca un fulger; ea cuprinde întreaga masă corală și orchestrală în aceeași expresie a dragostei și fericirii, ce va fi cucerită prin înfrățirea a milioane de oameni. ORCHESTRA SIMFONICĂ Orchestra simfonică cuprinde multe și felurite instrumente muzicale care
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
a descuraja evaziunea fiscală. El crede că, la 5%, nu se mai complică nimeni să lucreze la negru. Nu mai are sens. «L-am chemat înainte de 2012 pe Viorel Popescu de la TVR 2 și i-am spus: La fostul IAS Scânteia, se aduce grâu din Ungaria, se basculează aici și vin alte tiruri care încarcă și duc în țară. A venit Viorel Popescu, a filmat, i-a prins în flagrant. Am anunțat și Poliția, și pe cei de la SRI. „Gata, mergem
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
să crească de astă dată ! Se întoarce brusc pe călcâiele pantofilor trotteurs și mișcarea bruscă, tinerească o mulțumește. Penumbra dulce și mirosul vechi, răcoros de levănțică, de mult intrat în lemnul de trandafir al șifonierului. O rază venită de-afară scânteiază dintr-odată orbitor pe sideful prins în rama neagră a oglinzii ; raza alunecă și se stinge. Pe Ivona un singur gând o mai neliniștește. Iese din dormitor și caută în hall, din ochi, pendula. Cam acum spunea Niki că are să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
uscățiv, lăsând privirea îmblânzită să îi alunece prin ferestrele limpezi și mari ce dau spre terasa cu clematite. Un cer prea curat, prea intens albastru ca să fie al toamnei, o lumină mierie și moale în care, din când în când, scânteiază metalic coroanele aurii ale pomilor din grădină. Căldura perversă a unei veri întârziate i-a făcut pe toți să umble toropiți de o săptămână, cu obrazul tras, cu privirea vagă. Astăzi dimineață însă, un abur rece a înecat grădina - o
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
însă o senzație deranjantă, el evită să dea frâu liber gândurilor în această direcție. Profesorul le întoarce celorlalți un obraz neatent și binevoitor, potrivindu-și rama ochelarilor pe nas. Freamătul viu și odihnitor al camerei îl înconjoară, briliantele unei broșe scânteiază într-un jabou, dantelăria spumoasă a unei dantele despică penumbra... Ferește ! Vai de mine, donșoară ! Ferește ! Foșnet de fuste, țipete, tropăituri, zgomot de cești lăsate în grabă pe farfurioare. Și totuși el, cel fără de reflexe, el, distratul ochelarist, a ajuns
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
am ieșit pe terasă : aerul avea o frăgezime dulce, foarte sănătoasă, de care am gândit că e bine să profit. Am cerut să se aducă măsuța și fotoliile de răchită, ca să luăm aici cafeaua. Ploaia se oprise și picături diamantine scânteiau pe trandafirii care au înflorit zilele acestea pentru a doua oară. Cea mai sublimă priveliște o oferea însă nu grădina - cu tot covorul de frunze galben-verzi, smulse de torentele de ploaie-, ci modesta noastră perdea de iederă care îmbracă zidul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
încoace... Dacă ea nu ar fi venit spre mine, se întreabă, eu aș fi recunoscut-o?!" Înclină capul într-un gest plin de politețe, prin care, de fapt, face o măsurătoare pe verticală: de după lentilele ochelarilor parabolici, doi ochi vioi, scînteind în lumina slabă a becurilor din jur, îl fixează, iar părul negru, încadrînd ovalul feței, își risipește buclele peste marginea gulerului ridicat împotriva vîntului rece. Sărut mîinile! răspunde. Ai călătorit bine? Da. Cum a fost la școală? Fiică-mea s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
un român sadea, cu sînge latin în el, n-ai cunoscut? Ba da! Pe tine! Ești mulțumit? Răspunsul ferm al femeii creează o clipă senzația unui gol imens, ca o ruptură definitivă. Dar cînd ochii lor își întîlnesc luminile vii, scînteind, camera se umple imediat de valurile unui rîs lung, molipsitor. * La lumina slabă venită de pe hol, Mihai o vede pe Liliana înfășurată pînă sub brațe în prosopul mare, umblînd prin încăpere cu pași mărunți, de gheișă. Cînd îi spune cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
Antiteza acestui ton fundamental ar putea să ni-l prezinte Porzia în Neguțitoriul de Veneția. Ș-aicea nu vedem alta decât suflet și inimă, însă o natură pătrunsă de-o împăcare deplină, de-o pace râzătoare, care de-aceea și scânteie de mult umor. Însă dintr-aceste fulgere a umorului vom trebui să simțim că ele răsar dintr-o natură într-adevăr amabilă și adâncă totodată. Această împregiurare tonul fundamental are s-o sensibilize. El trebuie să fie depărtat atâta de tonul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]