1,075 matches
-
păreau a trece fără rost. Nici bunică, nici fată nu făceau nimic dorind să nu se sperie una pe cealaltă, dar se simțeau vinovate tocmai pentru această inerție. Neștiind ce face, alarmată fiind, într-o noapte friguroasă cu lună plină scânteind pe cerul întunecat, Violetta și-a pregătit echipamentul nefolosit niciodată, mâncare și câteva haine, după care, fără să aștepte dimineața, a plecat la drum, după ce a aruncat în grabă pe masa veche din bucătărie un scurt bilet: “Mi-e teamă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
marginea pâlcului de mistere se pare că niciunul nu a reușit să se cațere pe arborii existenței lui, așa cum nici pădurea întreagă nu va reuși să zărească oamenii cățărându-se. Sunt prea mici, neînsemnați, mânjiți în subconștientul lor pentru a scânteia în fața unor adevărate inimi lipsite de păcat, cum se găsesc în scorburile seculare ale puieților de stejar, de două ori mai falnici decât stejarii înșiși și de zeci de ori minuscule în fața firului de iarbă, pendula unui ceasornic răsturnat de
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
fim transparenți, colorați, suavi ca fluturii de mai, iar Pământul să orchestreze muzici de pace. Lumea vorbește despre timp, în special, plânge lipsa lui. Măsor și eu clipele, dar cu alt ceas: ceasul adolescenței. El nu strălucește pe mână, dar scânteiază prin ochii mei albaștri. Ceasul meu altfel măsoară clipele, orele: prin întrebări, nedumeriri, emoții, tristețe, așteptări. Cred că dincolo de podoaba de pe mână, privirea fiecăruia măsoară timpul într-un fel aparte. În ochii noștri bate ceasul vârstelor, iar ,,muzica” lui pornește
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
adevărat că mă simt acasă lângă apă, dar mi-am găsit bucuria în dealuri uscate, unde fântâna e departe și praful e gros. Benia mi-a strâns mâna și am văzut Egiptul trecând pe dinaintea noastră, verde de smarald, în timp ce soarele scânteia în apă în nenumărate puncte de lumină. Dimineața și la apus, când barca acosta pentru noapte, Menashe și Efraim săreau în apă. Servitorii păzeau să nu vină crocodili sau șerpi, iar bărbatul meu n-a putut rezista invitației de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
arunce În brațe, să se facă mică la pieptul lui, ca să alunge neliniștea surdă care o chinuia. Preț de o clipă, muselina Însîngerată se suprapuse peste spuma roșie de sînge. Apoi privi marea și valurile mărunte ale căror creste argintate scînteiau blînd sub lumina lunii, și Își spuse că era o idioată. Marea nu Îi era dușman. Fusese vorba doar de un coșmar. Doar atît? Era pe punctul să se Întoarcă În cameră cînd o mișcare furișă Îi atrase atenția. Făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ales. Era convins În sinea lui că Loïc știa unde i se ascunsese fiul și trăgea nădejde că un arest preventiv Îl va stimula să colaboreze. - Dacă ar ști, crezi cu adevărat că ar fi atît de neliniștit? Ochii Mariei scînteiau de mînie și de disperare. - Lasă-mă să-i vorbesc, Îmi cunosc bine fratele, n-ai să scoți nimic de la el luîndu-l tare. Nici măcar nu se osteni să-i răspundă. În stadiul În care se aflau, habar n-avea dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
goeleta care se Îndepărta... Savură o clipă ce avea să urmeze. - Ei bine, aș fi jurat că cel care ținea cîrma avea cu cel puțin zece centimetri mai puțin ca dumneata. - Și te-ai fi Înșelat. Capătul țigării de foi scînteie roșu. - E la fel ca pentru cabin-cruiser-ul furat În plină furtună, busola lui Nicolas găsită la țanc În epavă și anexa cu grijă ascunsă Într-un golf din Morgat, continuă Lucas, implacabil. Toate astea fără să fi părăsit cafeneaua din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
a cîștigat nimic la Loto, și ca să mă menajezi nu mi-ai spus nimic, Îi reproșă Marie cu blîndețe. El eludă Întrebarea. - Ryan a fost mai puțin delicat. - Totuși, fără el eu n-aș fi acum aici. Privi marea care scînteia cît vedeai cu ochii, cu gîndul la cel a cărui viață Începuse În Irlanda și se terminase la Lands’en. O insulă pentru o altă insulă. Pe Ryan, destinul lui Îl ajunsese din urmă. Cum putuse ea să aibă compasiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ea sfîrșită de puteri, se uita la perechea pe picior de plecare. Surprinse o privire a lui PM care, Înainte de a lua loc În limuzina familiei, se Întoarse spre fereastra de la care ea Îi observa. Era o privire aproape animalică, scînteind de ură. Își zise că toți se metamorfozaseră la Lands’en, ca și cum, Întorcîndu-se pe insulă, ea trezise, precum o zînă malefică, partea cea mai Întunecată a fiecăruia. Tresări simțind mîna lui Lucas strecurîndu-i-se În plete. Se desprinse, făcu un efort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
sertar al bufetului un obiect pe care Marie Îl recunoscu imediat. - Un tip de la Federația franceză a navigației cu pînze a venit să te vadă azi-dimineață, a lăsat asta pentru tine. Îi Întinse, deschizînd-o, cutioara din piele roșie, Marie văzu scînteind aurul verighetelor. - Venea să-ți prezinte condoleanțe, au găsit-o În lucrurile lui Christian. Jeanne veni mai aproape Întinzîndu-i cutioara. Marie se dădu un pas Îndărăt, Își Întoarse privirea și se Îndreptă spre ușă, așa cum face cineva care vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o a doua șansă, dragostea mea, să n-o lăsăm să treacă. Anunțurile au fost deja făcute publice. Ne putem căsători mîine. Mărită-te cu mine. Cutioara roșie apăru ca prin farmec În mîna lui. O deschise. Cele două verighete scînteiară. - Nu. Deși fusese slab, cu toții avură impresia că strigătul se repercutase pînă la capătul digului. Acordeonul amuțise. Oaspeții plecaseră pentru a-i lăsa să-și pună lucrurile la punct În cadrul familiei. Conștientă de privirile părinților ei, ale lui Anne și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Îi erau total indiferenți. Îi lăsă În mijlocul proprietății, spunându-le că pot să-și ridice corturile unde vor; voia să se culce, de preferință fără a mai Întâlni pe nimeni. Fizic, Întrupa Încă tipul bărbatului versat și senzual, cu privirea scânteind de ironie sau chiar de Înțelepciune; unele fete mai proaste credeau chiar că are un chip luminos și binevoitor. Nu, nu simțea În el nici o bunăvoință și În plus avea impresia că este un actor de mâna a doua: cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
entități susceptibile de a fi reidentificate și numite Într-o asemenea ontologie sunt funcțiile de undă și, prin intermediul lor, vectorii de stare - de unde posibilitatea analogică de a reda un sens fraternității, simpatiei și iubirii. Mergeau pe drumul spre Ballyconneely; oceanul scânteia la picioarele lor. În depărtare, la orizont, soarele asfințea peste Atlantic. Din ce În ce mai des, Walcott avea impresia că gândirea lui Djerzinski rătăcește pe căi obscure, chiar mistice. Walcott rămânea adeptul unui instrumentalism radical; produs al unei tradiții pragmatice anglo-saxone, marcat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Chipul său anxios și mobil părea să-și fi găsit liniștea. Făcea lungi plimbări visătoare, fără un scop precis, pe Sky Road; mergea cu cerul alături. Șerpuind printre dealuri, drumul spre vest urma o pantă când abruptă, când lină. Oceanul scânteia, reverbera o lumină schimbătoare pe ultimele insulițe stâncoase. Rostogolindu-se rapid la orizont, norii formau o masă luminoasă și confuză, cu o stranie prezență materială. El mergea Îndelung, fără efort, cu chipul Învăluit Într-o ceață acvatică vaporoasă. Știa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
nerăbdare. Dar, în afară de asta, am mintea complet goală. Nu o străbate absolut nici un gând. Ceea ce probabil că nu e un lucru rău. După răcoarea din casă, căldura din grădină mi se pare și mai încinsă ; aerul e nemișcat și aproape scânteiază. Merg la umbră pe cărarea laterală, fără să știu în ce zonă lucrează ; și nici încotro mă îndrept. Și atunci îl văd, în mijlocul unui șir de flori de levănțică și de culoarea liliacului, cu fruntea încruntată în bătaia soarelui, înnodând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
În spital. Doctorii l‑au repartizat la secția de terapie intensivă. Îl țineau sub oxigen. Nu permiteau să aibă mai mult de doi vizitatori o dată. Ravelstein aproape că nu vorbea. Câteodată Îmi arunca o privire de recunoaștere. Ochii mari Îi scânteiau din turnul cranian care era capul lui pleșuv. Brațele, niciodată prea bine dezvoltate, și‑au pierdut În curând tot ce mai era mușchi. În primele zile ale infecției cu virusul Barré, nu a fost În stare să‑și folosească mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
mi, Chick, tțțț‑ah, cum arăt? - La față? - Fața, capul. Tu ai un ochi ager, Chick. Și nu mă menaja. - Arăți ca un pepene galben răscopt, culcat pe o pernă. A râs. Ochii i s‑au mijit și i‑au scânteiat; Îi plăceau ocolișurile mele mentale. În genul acesta de observație vedea semnul unor facultăți mentale mai Înalte, În plină derulare. Apoi a continuat, În legătură cu mașina: - Agenția a Încercat să‑mi vândă un BMW de culoarea vinului. Eu prefer unul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
supraviețuitori. Cuvintele lui Ravelstein nu au sunat chiar așa. L‑am parafrazat. De fapt a spus că noi, ca evrei, știm acum la ce ne‑am putea aștepta. - Și nu e cu putință să prevezi din care colț va izbucni scânteia data viitoare. Din colțul francez? Nu, nu, nu din Franța. Francezii și‑au avut porția lor suficientă de sânge În secolul al XVIII‑lea; nu s‑ar Împotrivi să se Întâmple, dar nu ei o vor face. Oare rușii? Protocoalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Iliuță se apleacă spre câine și încet, cu grijă, îl mângâie pe grumaz, pe piept, pe burtă, apoi cu amândouă mâinile îl trage în sus de labele de față. Câinele se supune și se ridică, dând din coadă. Ochii îi scânteiază a joacă. Sunt al tău, să știi. Am fost dintotdeauna al tău. Iar tu ești dintotdeauna al meu, asta e. Dar ce-o să zică mama? îl întreabă băiatul. Fii atent, mă duc eu mai întâi în casă și vorbesc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
găsit și va găsi întotdeauna o populație îndestulătoare de șoricei neprevăzători. A privit și va privi fără patimă prăbușirea unui oraș și ridicarea altuia, prin fisurile căruia vechile veninuri țâșnesc cu forță înzecită - verzi, albastre, liliachii, jerbe precum cele ce scânteiau odată în Fântâna Zodiac, la intrarea în Parcul Libertății. Pascal Ciortea a stat odată de vorbă cu această pasăre, într-o seară caldă de iunie, cu mulți ani în urmă. Luna era în primul pătrar și lumina ei cădea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
bocitoare plătită din banii contribuabililor. Când în sfârșit am ajuns la clădirea mea, la căminul meu, toate ferestrele erau în întuneric, cu excepția uneia de la primul etaj, o fereastră de la apartamentul tânărului doctor Abraham Epstein. Și el era licurici. El a scânteiat; am scânteiat și eu drept răspuns. Undeva cineva a pornit o motocicletă. Răsuna ca un șir de petarde. O pisică neagră mi-a tăiat calea chiar în fața ușii de la intrare. — Ralph? a zis ea. Și holul clădirii era în întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
din banii contribuabililor. Când în sfârșit am ajuns la clădirea mea, la căminul meu, toate ferestrele erau în întuneric, cu excepția uneia de la primul etaj, o fereastră de la apartamentul tânărului doctor Abraham Epstein. Și el era licurici. El a scânteiat; am scânteiat și eu drept răspuns. Undeva cineva a pornit o motocicletă. Răsuna ca un șir de petarde. O pisică neagră mi-a tăiat calea chiar în fața ușii de la intrare. — Ralph? a zis ea. Și holul clădirii era în întuneric. Lumina din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
ăsta, care e generalul de-acuma. Venise cu echipa, cu plotoanele de milițieni, să-i lămurească să se-nscrie de bună voie la colectivă. Băteau majurii cu săculeți, să nu rămână urme. Nu bătea ăla. Goncea stătea pă scaun, citea ziarul Scânteia sau bea un pahar de șpriț, ciugulea semințe de bostan. De bătut bătea alți malaci, da’ Goncea stătea și cică lămurea omu’ cu ideologia și glasul partidului. Că era specialist. Câți a lămurit el... Oftă visător, scărpinându-se după ceafă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
lăsă capul în jos, părând extrem de jenată de situație, și mormăi un salut către Violet. Altfel, Tabitha era foarte sigură pe ea. Făcuse chiar câțiva pași în față și se străduia s-o privească pe Violet de sus. Ochii îi scânteiau și stătea cu mâinile în șolduri; părea una din dansatoarele de flamenco ale lui Joaquin Cortez, provocându-și o colegă la duel pentru un solo cu însuși dl. Super Picioare. —Ei bine, eu sunt Tabitha, zise ea, și n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și de droguri s-a petrecut atât de discret încât, dacă n-aș fi avut idee despre ce se întâmpla acolo, n-aș fi băgat nimic de seamă. Sally se desprinse și o luă cu hotărâre înspre Fisher, cu ochii scânteind, iar Hugo, cuprinzând camera dintr-o privire cu nobila demnitate a unuia care are cel puțin doi metri și un nas lung din vârful căruia să se uite la ceilalți, m-a zărit, în cele din urmă, lângă scară. Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]