1,355 matches
-
Era bărbatul cu pardesiu și cu ziar din barul din piața Sarriá, din urmă cu cîteva zile, același care ne urmărise În autobuz, rîzÎnd la glumele lui Fermín. — Uite, ce mă fute pe mine cel mai tare sînt oamenii care scormonesc prin căcat și prin trecut, striga Fumero, rotindu-se În jurul lui Fermín. Chestiile trecute trebuie să le lași În pace, mă-nțelegi? Asta e valabil și pentru tine, și pentru nătăflețul ăsta de prieten al tău. Tu uită-te bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
am convertit la monogamie, dacă nu in mentis, cel puțin de facto. — Îți mulțumesc, Fermín, Însă... Un băiat de optsprezece ani care refuză o asemenea ofertă nu-i În deplinătatea facultăților. Trebuie făcut ceva chiar În clipa asta. Ține. Se scormoni prin buzunare și Îmi Întinse cîteva monede. M-am Întrebat dacă nu cumva erau dublonii cu care avea de gînd să finanțeze vizita la somptuosul harem al nimfelor de podiș. — Cu asta nu primim nici un bună-seara, Fermín. — Dumneata te numeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
imposibil. Dar ce știm noi despre Fermín, ia zi? Pentru Început, reiese că nu știam nici cum Îl cheamă de-adevăratelea. — Te Înșeli În privința lui. — Nu, Daniel. Tu te Înșeli, și chiar În mai multe privințe. Cine te pune să scormonești prin viețile oamenilor? — SÎnt liber să vorbesc cu oricine. Presupun că te simți liber și de consecințe. Insinuezi că sînt răspunzător de moartea femeii ăsteia? — Femeia asta, cum Îi spui tu, avea un nume și un prenume, și o cunoșteai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
zidul o dată și Încă o dată, cu mînia unui deținut care Își deschide drum către libertate. Pumnii și brațele Îi sîngerau cînd prima cărămidă s-a desprins și a căzut de partea cealaltă. Cu degetele Însîngerate, Julián a Început atunci să scormonească pentru a lărgi acea fereastră tăiată În beznă. GÎfîia, epuizat și posedat de o furie de care nu l-aș fi crezut În stare. Una cîte una, cărămizile au cedat și zidul a fost doborît. Julián s-a oprit, acoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lucru ca traducătoare. Acum nimeni nu-și mai amintea de Cabestany și se practica o politică a iertării, a uitării grabnice, lăsînd la o parte vechile rivalități și resentimente. Eu trăiam sub amenințarea permanentă că Fumero se va hotărî să scormonească iar prin trecut, pornind-o din nou pe urmele lui Julián. Uneori, mă convingeam singură că nu, că l-o fi dat drept mort o dată pentru totdeauna sau că o fi uitat de el. Fumero nu mai era ucigașul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Bogdan NEDELCU Eu sunt vântul ce ridică praful până în tăria divină, cu gândul distrug ziduri de piatră pusă peste piatră în trudă de mii de ani șiruri eterne ucigând cu o singură idee . scormonind în cenușă găsesc oasele tatălui pasăre, ale mamei pădure și ale unchiului munte dar le arunc, ele nu mă interesează, pentru că eu caut ceea ce simt că există și nu va exista niciodată . din aripi de îngeri arunc poduri peste râuri
Caracterizare. In: Gânduri şi doruri by Bogdan NEDELCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/509_a_838]
-
murdăria de pe față și de pe abdomen. Dar pretutindeni degetele dădeau de o umezeală lipicioasă. Tot bâjbâind cu mâna, doctorul descoperi În dreapta lui, sub pernă, un locușor ce părea să nu fi fost afectat de borâtură. Degetele sale albe Începură să scormonească febril, răvășind salteaua, până ce dădură de ceva tare. Fără să deschidă ochii, Noimann Își dădu seama că era vorba de o iconiță, cu Pruncul Iisus și Maica Domnului ferecată În argint. Sub ea descoperi o alta, un pic mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
dreptul ochilor icoana, așteptâd ca aceasta să se destrame, evaporându-se ca o fantasmă În fața lui.. Dar icoana nu se destrămă, ci dimpotrivă, chipurile poleite cu aur fin Începură să strălucească și mai tare. Noimann o așeză pe podea și scormoni cu cealaltă mână În groapa ce se căsca sub el. De data aceasta, degetele sale dădură peste un obiect ale cărui dimensiuni se Întindeau de la un capăt la altul al patului. Noimann tresări, deschizând larg ochii, și atunci văzu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Îndrepte mai bine aripile de pe umeri, care Încă mai erau acoperite de o puzderie de frunze. Făcându-și o introspecție și meditând Îndelung la șirul Întâmplărilor ce au avut loc În ultimele zile, Oliver simți cum un ghimpe nemilos Îi scormonește În inimă. Stând acolo neclintit În mijlocul camerei, el Își aminti cum, tot alergând pe dealuri și căutând să ajungă la crinii sălbatici ce umpleau altădată câmpul biblic, din neatenție, În vreme ce se tot hârjonea cu niște sălcii aflate pe malul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mai palpabil....” Și, pe măsură ce vorbea, ginecologul continua să răscolească În gaura ce se ivise Într-una din tălpile lui Noimann, care stătea Întins fără să reacționeze, simțind cum din ciotul ciungului apare un baston prevăzut cu un cârlig, ce-i scormonea acum măruntaiele. „Dacă nu e vorba de tumoare, atunci ce ar putea fi?” Întrebă el cu glas stins. „E vorba de o sarcină. Aveți acolo un fetus...” Și cârligul Începu să se răsucească, agățându-i mațele. „Cred că glumiți”, murmură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
apar pe câmp. Ai bătut aici și ai astupat galeria, dar vezi că după un timp, ceva mai Încolo, apar alte ridicături. Așa și sufletele astea care pier: Își caută, după un timp, o altă țărână pe care s-o scormonească... Nimic nu piere definitiv. Rămâne pe undeva, la dracu-n praznic, o matrice care, ca un fel de perpetuum mobile, reface, din nimic, totul la loc...” „Ați Încercat să vă sinucideți?” Îndrăzni să Întrebe Noimann. „Am Încercat, cum să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
chef să facem dragoste: - Hai încetează, fii cuminte, suntem bătrâni! mi-a repetat, mi-a amintit. Planuri, iluzii, proiecte, eșecuri? Dar ea, perfecta, nu-și închipuia să nu mă vadă! M-a căutat și din nou m-a găsit când scormoneam la rândul meu pe poteci singuratice din parcuri, unde pașii noștri se pierdeau în zări, pe sub mări, peste văi înverzite și nu-mi păsa că iubirile mele apocrife și sentimentele mele pestrițe vărsau lacrimi vinovate, însă noapte ca aceea, când
V?rsta prescris? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83733_a_85058]
-
și 2 p.m.). Penelope m-a urmat până la boxa mea și s-a instalat pe scaunul care teoretic era pentru invitați și clienți, deși eu nu avusesem parte până acum de așa ceva. Deci am fixat data, spuse ea pe nerăsuflate, scormonind În farfuria aromată pe care o ținea În echilibru În poală. —A, da? Când? —De săptămâna viitoare fix Într-un an. Pe 10 august, la Martha’s Vineyard, ceea ce mi se pare potrivit, din moment ce acolo a Început totul. Suntem logodiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
Ne Întâlnim de două ori pe lună ca să discutăm despre cărți, să bem ceva și să ne convingem una pe alta că e În regulă să facem ceea ce facem. E o combinație de club de lectură și ședință de terapie. Scormoni prin geanta ei de umăr Tod și găsi o chitanță mototolită. Scoase capacul unui stilou Montblanc cu dinții și mâzgăli o adresă În SoHo și una de email. —Următoarea noastră Întâlnire e luni seara. Vino. Ți-am scris și adresa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
crâncenă încordare și sfântă durere. În sfârșit s-a ajuns la momentul năucitor, abis amar, lâncede și negre cadavre, nedefinite, trupuri, buze strivite, fălci zdrobite, frunți însângerate, tâmple găurite, piepturi zdrobite, brațe încrucișate, țeste sfărâmate, spectacol sumbru, dureri înăbușite. Echipa scormonea cu mare grijă țărâna pentru a contura „straniile” oseminte, negru destin. Familiile îndurerate încercau să-și recunoască pe cel drag după un semn știut din timpul vieții lor. Aici, la deshumarea lor, s au vărsat lacrimi multe. Căpitanul a fost
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
mă doare. Vise arse, vise arse, Strânsu-s-au cuțit în oase, Sfredelesc la geam trecutul, De mă doare ca și cnutul Căci nu pot le-afla cuvântul Câte-au fost, au! câte-au fost, Câte și fără de rost! Numai însetatul poate Scormonind prin vremi și fapte Prin hățiș tăind poteci Ca și cei trecuți în veci, Va găsi un strop de apă Pentru suflet, pentru sapă, În lugubra noastră groapă! Nu-mi da plânsul neputinții Ci dă-mi Doamne noi puteri Clipa
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
iar pe lotru îl servea chiar hangiul... În cele din urmă, hangiul, convins că a lecuit-o de „vrăji”, a lăsat-o să-i pregătească mâncarea de seară.Numai că... ― Uite că nu-mi vine a crede că drăcoaica a scormonit în „sipetul lui Scaraoțchi” și a scos la iveală cine știe ce alte „bojgoane” - a intervenit în vârtejul poveștii unul din colțul cel mai îndepărtat al vagonului. ― Apoi știți doar că femeia l-a învins și pe dracul! Așa că nu-i de
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
a informat că tocmai jefuise un magazin de spirtoase în Hermosa Beach, bătându-l cu tocul pistolului pe proprietar, iar acum intenționa să-i plătească cele șase miare pe care i le datora lui Buzz din suma furată. În timp ce Fud scormonea prin punga lui de hârtie îmbibată cu sânge, s-a auzit o bătaie în ușă. Buzz s-a uitat prin vizor și a văzut doi tipi în uniforme albastre. A decis că sângele e mai gros ca apa și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
de corecție, dar ați rămas curați. E impresionant. Și noi n-am venit ca să vă ridicăm pentru ceva ce v-ați făcut unii altora. Juan Duarte își stinse țigara. — Vrei să zici că e vorba de prietenii noștri? Mal își scormoni creierul după muniție din dosare și alese informația că toți trei încercaseră să se înroleze în forțele armate după Pearl Harbor. — Păi, m-am uitat la dosarele voastre de recrutare. Ați ieșit din banda aia, ați încercat să luptați împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
și e tot ce vreau să știu. Considine împinse carnetul deoparte. — Hai să improvizăm pe tema asta. „Cum de poți privi asemenea lucruri atât de simplist?” Vitezele lui mentale funcționau acum ca unse - clic, clic, clic. Danny renunță să mai scormonească după replici și se avântă inspirat: — Claire, există fasciștii și existăm noi, apoi tu și cu mine. De ce complici întotdeauna lucrurile? Considine se avântă ca o femeie fatală: — „Știi că te pot hali cu fulgi cu tot.” — Îmi plac dinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
cu medicamente și găsi unul imediat: un flacon prescris de medic pentru secobarbital de sodiu, adică biletul spre moarte al lui Wiltsie și Lindenaur într-o fiolă - somniferele lui Reynolds Loftis, prescrise de medicul D. Waltrow pe 14.11.1949. Scormoni prin rafturile cu alifii, tincturi și pastile, dar nu mai găsi nimic altceva. Observă o a doua ușă, întredeschisă, lângă cabina de duș. O deschise mai tare și văzu un birou confortabil, rafturi cu cărți, scaune aranjate în jurul unei canapele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
porum bului copt, m-a copleșit bucuria întoarcerii acasă. Era un sentiment de o ciudată reciprocitate: ni se părea amân durora că descopeream în aceeași clipă, una prin cealaltă, România iubită a unor vremuri de demult. Privirile noastre 111 se scormoneau în căutarea nostalgică a familiei dispărute, a țării noastre de altădată. — Deși am părăsit totul când eram atât de tânără, mărturisi Ioana după un moment de tăcere, am luat în suflet România copilăriei și adolescenței mele. Așa se face că
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
noi. - Fiul cel mare... murmură tătarul. - Ce ai spus? tresări Angelo. - Ce am spus și mai devreme. Poate Înălțimea voastră n-a fost atentă la formulare. Era vorba de fiul cel mare al căpitanului Oană. - Deocamdată, e singurul... spuse Angelo, scormonindu-l cu privirea pe mesager. Am auzit și noi zvonuri, dar ne e greu să credem În legende... - Fiul cel mare, repetă mesagerul, privind drept În ochii lui Angelo. Căci fiul cel mic este stăpânul suprem al Cuceritorilor, luptătorul sosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
clipa În care, la cel mult patru aruncături de săgeată, se auzi cântecul grav și prelung al unui tulnic. Nu vedea dealurile din jur. Vedea doar o ceață care avea culoarea violetă a Înserării. - Ce e asta, căpitane? Întrebă sultanul, scormonindu-l cu o privire rea, de uliu flămând. - Ce anume, Înălțimea voastră? - Cum ce? Nu vezi departe, spre nord? Și acum mai jos, spre vest? În vârfurile dealurilor? - Ce să văd, Înălțimea voastră? - Focurile!! izbucni Mahomed, enervat. Focurile care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cât a coborât ceața, a ucis toată ariergarda lui Mahomed. Același care acum răzbună moartea lui Amir Baian. Fratele lui de sânge. Andà, după tradiția mongolilor. Și care... e... fratele bun al lui Alexandru. Fiul tău. Ștefănel. Oană rămase nemișcat, scormonind cu privirea lui albastră chipul lui Pietro. De departe venea zgomotul unei ciocniri violente. Gemete de moarte și nechezat de cai. Vasile al lui Scatoalcă se ridică, dar nu Îndrăzni să Încalece. Mesaje cu săgeată sosiră dinspre Răsărit și dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]