1,460 matches
-
soldat în grădină. S-a oprit să mă apere. — Dar, domina, dacă tu i-ai văzut în grădină, acum probabil că sunt în clădire și, deci, în curând... Neclintită, Hippolita scutură din cap energic. — Așteaptă, îți zic. Neliniștiți, ochii ei scrutau curtea largă. Luna plină era din când în când umbrită de trecerea norilor, dar mantia de nori îndepărta strălucirea ce se ridica din satul în flăcări, proiectând când și când, licăriri de lumină însângerată pe pereții clădirilor unde se găseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un soi de huruit sumbru, înăbușit. Rutilius se munci o vreme ca să le atragă atenția și primi în schimb priviri mustrătoare și exclamații de nemulțumire; în final, însă, un bărbat cu fizic impunător, care, sprijinit cu ambele mâini de zid, scruta atent câmpia, le îngădui să se apropie. Bărbatul acela era Sangiban. 15 înfățișarea căpeteniei alanilor îl descumpăni pe Sebastianus. Se afla în fața unui bărbat de statură mai înaltă decât media, cu semne clare de obezitate, dar care părea mai tânăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
strâmt ce se deschidea între două care și încordă arcul. Sebastianus însă întinse brațul să-l oprească: — Așteaptă! Cred că vrea să vorbească. într-adevăr, Balamber își oprise calul la nu mai mult de douăzeci de pași de baricadă și scruta mulțimea, printre care. înțelegând că își căuta un interlocutor, Sebastianus coborî în stradă. — Dacă vrei să vorbești, sunt aici. Hunul îl măsură cu atenție, fără grabă. Apoi, dintr-odată, chipul i se lumină. — Prefectul lui Etius! exclamă. Așadar, ne întâlnim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
luând cu el încă mulțime de care, desigur, încărcate în grabă și de-a valma, precum și toate animalele pe care ai săi reușiseră să le recupereze. — Atila pleacă, constată Maliban, arătându-i armata pe fugă. întorcându-se în spate, Sebastianus scrută cu nerăbdare, în mai multe rânduri, de-a lungul străzii, cu speranța că va vedea milițiile lui Sangiban îndreptându-se spre poartă, pentru a încerca, printr-o manevră de ieșire, să vină în ajutorul celor din armata de întărire. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai pierdea vremea în locul acela: cu excepția a două opriri, necesare pentru a lăsa caii să-și mai tragă sufletul, fusese în șa toată ziua și era, deci, o prostie să amâne momentul odihnei. Chiar în momentul acela ajunse acolo Odolgan, scrutând neliniștit câmpia, pe cuprinsul căreia culorile se stingeau una câte una, înghițite de noaptea ce stătea să coboare. Gândindu-se că se oprise să controleze dacă unitatea era întreagă și în ordine, îl întrebă: — E ceva în neregulă? Nu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fel de duruit înăbușit, ce părea să urmărească mingan-ul împreună cu furtuna. Oamenii își ținură caii și începură să ciulească urechile și să se întrebe unii pe alții din priviri. Balamber și Mandzuk, alarmați, se duseseră deja spre marginea drumului și scrutau peste câmpia punctată de pâlcuri de plopi ce se aplecau de vânt, când câțiva hiung-nu ce fuseseră lăsați în ariergardă parcurseră coloana în galop și se opriră înaintea lor. în cel care îi conducea, Balamber îl recunoscu pe Toraman, unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
stindardului ce flutura în vânt ținut de Mandzuk. Balamber, care, pentru a câștiga timp, își luase peste cămașa de in doar platoșa cu plăci metalice, umerarele și coiful ascuțit, se afla în fața lui Mandzuk la două lungimi de cal și scruta atent înaintea sa, în căutarea dușmanului. Refăcând drumul pe care-l străbătuseră până atunci, mingan-ul urcă, apoi coborî de mai multe ori lungile ondulări ale câmpiei, străbătând în goană șiruri de plopi și desișuri de stejar, traversând în zbor pârâiașele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și întoarce-te la locul tău. Negru la față, în vreme ce auzea iarba foșnind sub pașii prietenului său ce se îndepărta, întoarse încă o dată privirea către regele său: călare pe magnificul roib, pe culmea lunguiață, ieșise din cercul preacredincioșilor săi și scruta cu o privire întunecată câmpul de luptă. Balamber își zise că el, părintele întregului neam Hiung-nu, știa, desigur, ce trebuia făcut și, cu siguranță, avea să-și conducă oamenii la victorie - o splendidă victorie. Dar avea oare să-și amintească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îmbrăca în zale calul. Gărzile din suita sa își luau și ele armele. Regele însuși, așadar, se grăbea să coboare pe câmpul de luptă, gândind în mod clar că bătălia intrase într-o fază hotărâtoare. în timp ce îl îmbrăcau, continuau să scruteze cu privirea atentă câmpia. Balamber, cuprins de o vie emoție, fu parcă orbit de înfățișarea sa. Atila era de statură modestă, dar foarte robust. Mai mult decât mădularele sale, încă pline de forță, cei cincizeci de ani ai săi i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
le putea auzi și îi arăta ceva înspre stânga Ce se întâmpla oare? Trăgând de hățuri Balamber își opri calul și se întoarse în spate pentru a vedea mai bine lăsându-i pe cei care îl urmau să treacă înainte. Scrutând aripa stângă pe deasupra mulțimii în tumult a combatanților, reuși să distingă prin norii de praf hoarde de cavaleri goți ce galopau mâncând pământul în direcția câmpului de luptă. Nu mai încăpea nici o îndoială: armata lui Valamir se retrăgea în fugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
hrană războinicilor ce se înghesuiau în jurul lor, căutând să se mai întremeze. în lumina torțelor, Balamber constată că dublul cerc de care și palisada rudimentară care fusese ridicată pentru a-l proteja erau apărate de sute de arcași preocupați să scruteze agitați întinderea câmpiei din care răzbătea încă un zgomot confuz. Veneau încontinuu ați și alți războinici spre acea baricadă mare, transportând cu febrilitate legături de javeline și tolbe pline de săgeți. în vreme ce înainta prin mulțime urmat de ai săi, observă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fi dezavantajat foarte mult pe războinicii hiung-nu. Se întoarse repede la calul său. — Pe cai! îi ordonă lui Mandzuk. Patrule înainte și pe flancuri. Și lăsați carele să meargă. Trebuie să plecăm de-aici. în vreme ce oamenii se adunau, continua să scruteze pădurea. Frediana era acolo, undeva, era sigur de asta. Urmărise, cu oamenii ei, armata mai mult de cincizeci de mile, doar ca să-și împlinească răzbunarea și, cu siguranță, nu avea să se mulțumească doar cu moartea lui Reinwalt și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ușor. Avu nevoie de puțin mai mult de trei minute. Apoi se ridică, nesigur dar calm. Nu-și mai pierdu timpul privind la prizoniera lui, ci se îndepărtă grăbit, mergând un timp paralel cu gardul. Apoi o luă printre copaci, scrută zona de după gard, care era așa cum și-o amintea: bine împădurită. Satisfăcut, Craig se apropie de gard și începu să se cațăre. Așa cum descoperise și la prima încercare, de acum două luni și ceva, gardul în sine nu era greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
animată. Uneori își întrerupe momentele de distracție printr-o întoarcere bruscă și cordială spre mine, însoțită de un "da" rostit încet și repede, confirmând fără necesitate cuvintele mele. Femeia asta tânără și curioasă de viață și de stări sufletești mă scrutează necontenit, fără să aibă aerul. Eu îmi îngroș cât se poate epiderma sufletului, s-o fac impermeabilă. Dar cu femeile jocul e pierdut întotdeauna. Ele privesc în sufletul bărbatului ca într-o vitrină. Manejul e interesant. Dar, în definitiv, n-
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Acest incident, probabil cu totul neînsemnat în univers, îmi paraliză inteligența. Doamna M... abuzează de regimul vegetal. Îi recomandai, cred, o alimentație mai sub-stanțială. Adela își isprăvea toaleta. Pe fața femeii din oglindă se zugrăvea interesul intens cu care o scruta femeia din odaie. Când veni, în sfârșit, în balcon, cu o pelerină mică pe umeri, cele două puncte de lumină din ochi se jucau cu impresia pe care ea bănuia că mi-a făcut-o pe când dădeam consultația medicală doamnei
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
punctul luat drept reper, orizontul s-a deplasat. Asemenea linii imaginare sunt înseși rândurile din a căror suprapunere se alcătuiește cartea, orizontul atins al lecturii. Cititorul nu-și poate depăși condiția decât într-un singur sens, printr-o lectură "vizionară": scrutând, prin fanta-vizor deschisă între două rânduri, neantul. Mihai DINU GHEORGHIU, Ibrăileanu. Romanul criticului, Editura Albatros, București, 1981, p. 136-155. OMUL DIN GÎND ȘI FICȚIUNE Amintirile, prin statutul lor, reprezintă o cheie pentru descifrarea unei personalități așa cum vrea ea să pară
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
la ea, apoi la fotografie. — Vă referiți la ea așa cum arată în poza asta? În copilărie? Sau cum arată acum? Cum arată în filme? La care vă referiți? — De fapt, la amândouă. Dar mai ales aici, în fotografie. Locotenentul a scrutat fotografia - cu oarecare severitate, m-am gândit eu, ca și cum nu era sub nici un chip de acord cu felul în care doamna Silsburn, în fond o civilă și o femeie, îi ceruse să examineze poza. — Cu Muriel, a răspuns scurt. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
-și dăduse seama când trecuse timpul. În depărtări, deasupra cumpenei ce se profila În dreapta ei pe cer, clipocea Luceafărul de dimineață. Mașa stătea cu strachina de agheasmă Într-o mână și cu o farfurioară de tablă plină cu tămâie arsă, scrutând cu atenție bolta cerească, pe care nici ea nu știa de ce, În copilăria ei, o asemăna cu o tablă neagră, plină de tot felul de litere și cifre. Această tablă Îi apăruse deseori În vis. Fostul ei Învățător, Îmbrăcat Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de prima tinerețe. - Bună dimineața, Îi ură Mașa, apropiindu-se de cerdac. Extraterestrul Însă privea undeva pe deasupra ei, fără să-i răspundă la urare. - V-ați sculat de mult? Îl Întrebă ea din nou, oprindu-se la trepte. Ochii oaspetelui scrutau depărtările. Înfățișarea sa Îi aducea aminte Mașei de cocostârcii care, stând În cuibul lor clădit cu atâta trudă, scrutau, toamna târziu, zile Întregi orizontul, pregătindu-se să-și ia zborul spre alte țărmuri, ceva mai primitoare... O Înstrăinare rece Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
să-i răspundă la urare. - V-ați sculat de mult? Îl Întrebă ea din nou, oprindu-se la trepte. Ochii oaspetelui scrutau depărtările. Înfățișarea sa Îi aducea aminte Mașei de cocostârcii care, stând În cuibul lor clădit cu atâta trudă, scrutau, toamna târziu, zile Întregi orizontul, pregătindu-se să-și ia zborul spre alte țărmuri, ceva mai primitoare... O Înstrăinare rece Îl Înconjura ca o aură. - De mult, făcu el absent, adăugând: Da, m-am sculat de câtva timp... - Nu cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
după ce Îi arătă paguba provocată de apă, Își puse chipiul și, purtându-se ca un șofer cu Sammler, nu tratându-l ca pe ruda săracă, Îi deschise ușa argintie. — Vreți să dau drumul la aerul condiționat, domnule Sammler? — Mulțumesc, Emil. Scrutând cerul, Emil spuse: Pare că Wallace are acum toate pozele. Probabil că e pe drum spre Newark. — Da, a plecat, slavă Domnului. — Știu că doctorul vrea să vă vadă. Sammler stătea deja jos. Ce s-a Întâmplat cu pantofii dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
am Îndoit de cîteva ori degetele de la picioare ca să-mi pun sîngele În mișcare. — Și locul de destrăbălare? Acolo, Înăuntru ? — Nu, nu aici, spuse bucătarul, strecurînd cu Îndemînare tăițeii fierți printr-o sită metalică și scuturîndu-i bine de apă. Mă scrută atent. — Mai bine las-o baltă. Alea nu-s femei... care-și pun fundul la bătaie Într-un asemenea loc. — Atunci ce alte distracții mai sînt? — Tocmai am Închiriat camera tipului ăluia care vine mereu... Din păcate, mie-mi vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
trei sticle și n-ați consumat nimic, și mă vede șefu’ dom’le, nu vă supărați, știți că n-am voie să servesc băutură fără mâncare...” Logica te face orgolios. E ca un microscop pe care îl ții ascuns și scrutezi argumentele celuilalt, chiar în momentul în care el le expune, fără să o știe. Stai după uluci și-ți zici: „Ee, aici ai o asumpție implicită pe care o iei ca adevărată, da’ nu-i; nu, nu, aici se pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
credea capabile de migrațiune în real. Era deci, la prima vedere, și chiar la a doua, un soț „ideal” cum se obișnuiește să se spună, și lucrurile chiar așa stăteau pentru că nimeni dimprejur nu avea răbdarea, poate nici priceperea să scruteze mai adânc, până la a treia, a patra sau cine știe a câta privire pentru descoperirea adevăratei ființe, care de multe ori, nu se lasă dezvăluită nici când e vorba de noi înșine. Descătușat de stinghereala convorbirii, pe care tot el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
calitatea membrilor din serviciul diplomatic, despre profesionalismul acestora, se regăsește în actele de politică externă ale României valoarea și gradul de implicare în promovarea intereselor naționale, pe care ei le-au îndeplinit și în modul cum acestea au fost evaluate. Scrutând situația printre cei care încă mai supraviețuiesc cel puțin la nivelul Asociației noastre, tabloul poate fi creionat în următorii termeni: un număr important dintre ambasadorii care nu mai sunt în prezent în activitate, au obținut la vremea respectivă, titluri științifice
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]