2,090 matches
-
într-o direcție greșită? Am urmărit traseul cu sufletul la gură. Da, așa era. Așa era. Mergeam către centru, când noi ar fi trebuit să ne îndreptăm spre periferie. Din nou mi-a venit să sar din mașină. Dar toate semafoarele erau pe verde. Și mergeam mult prea repede ca să pot face semn cuiva. Oricum, străzile erau pustii. Irezistibil atrasă de oglinda retrovizoare, am observat că șoferul continua să se holbeze la mine. Mi-am dat seama, cu o stare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
apartamentul lui, pentru că era mult mai frumos decât garsoniera mea, iar el se trezea dimineața ridicol de devreme - și eu mă simțeam ciudat de emoționată din cauza părerii pe care putea să și-o facă. Când ne-am oprit la un semafor pe roșu, în mod reflex, Randall a apăsat butonul de blocare a portierelor - sigilându-ne astfel în interior. După un minut, Cox și-a parcat Porsche-ul în fața hogeagului meu dărăpănat. Un grup de adolescenți a început imediat să dea târcoale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
prins când comiți adulter. Ei, aia e o carte pe care șapte din zece oameni căsătoriți vor vrea s-o citească. Lulu pricepe. Pur și simplu, pricepe. Iar instinctele astea nu pot fi învățate, Claire. Mașina a încetinit la un semafor pe roșu, iar Vivian l-a tras pe șofer de gulerul cămășii, smucindu-i capul pe spate. — Ți-am spus că n-ar fi trebuit s-o luăm pe Lexington! Învață să-ți faci nenorocita asta de meserie. Că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
gata pe al ei în timp record. Căsătoria e un angajament extrem de important. Mi-ar fi frică, indiferent cine ar sta în fața altarului. Mașina a demarat și a pornit în direcția bisericii. Douăzeci de străzi. M-am rugat să prindem semafoarele pe roșu. Mai aveam nevoie de timp ca să mă gândesc. Câteva minute în plus și poate aveam să reușesc să-mi dau seama ce se întâmpla cu mine. Totul se petrecuse mult prea repede. Era firesc să mă simt panicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
vinete. Vânătorul de lipitori. Așa le spunea, lipitori. Leac vechi, circulația sângelui. Le culegea de pe stradă, din parcuri, cinematografe, muzee, ștranduri, de oriunde. Le amețea cu politețuri și schimbătorul de viteze al marelui său TAUNUS. Apoi, brusc, ca în fața unui semafor neașteptat, frâna. Privirea ochi în ochi. Fără avertizare, scurt, direct: mergem să-ți dau, te fac fericită. Mergem la mine, te umplu, te fac fericită, ai să alergi după mine ca o nebună, așa sunteți toate, nebune. Nu rezistau, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cotidian. Suntem împreună, iată, toți trei, în marea pungă a zilei, în fața șinelor de tramvai, gata să ne aruncăm, să stopăm bâlciul. O clipă, o fracțiune morbidă, o șansă enormă, sublimă, să redevenim stăpâni, să încheiem parodia. Traversăm strada în dreptul semaforului, lumina ne orbește, iată, v-am dat soare, vi-l păziți, vi-l măriți, până vă orbește, aici, în fața șinelor ucigașe, traversăm, cu grijă, sub pedeapsa soarelui nemilos, soarele turbat al plictiselii noastre, zâna obeză și vicioasă a melancolicilor, dăruiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
soră care a dat un interviu pentru Sunday World în legătură cu tragedia. O fată foarte drăguță. Ruth cred că o chema. Părea înnebunită de durere, săraca! Doamne, Katie, încetează! — Nici măcar nu mă asculți. Mike îmi atinge genunchiul când ne oprim la semafor. —Scuze. Revin imediat în lumea celor vii. Mă las dusă de val uneori. — Te întrebam dacă vezi ceva în viitorul meu. Mă uit atentă la profilul lui. Are fața perfectă, trăsături regulate, piele bronzată, gene negre și dese și păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
tresărind fericită de fiecare dată când citesc pe plăcuțele străzilor că ne apropiem tot mai mult de locul În care vrem să ajungem. SW3... SW11... SW4 ! În sfârșit ! Suntem În Clapham. Aproape am ajuns... Shit. Am prins alt roșu la semafor. Aproape că nu mai pot sta liniștită pe scaun Și șoferul se mulțumește să stea pur și simplu pe locul lui placid, ca și cum n-ar avea nici cea mai mică importanță. OK, e verde ! Hai ! Pornește ! Dar el demarează relaxat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
cu ideea clară de a mă folosi de tine. Nu-nțeleg cum de are chiar atâta tupeu, să-mi spună asta. — Ba da, evident că asta ai făcut ! spun, smulgându-mi brațul din mâna lui și apăsând nervoasă butonul de la semafor. Evident că asta ai făcut ! Nu nega că nu despre mine ai vorbit În interviul ăla. Nu nega că la mine te-ai gândit. Simt că mă străbate un nou val de umilință. Fiecare detaliu era despre mine. Fiecare nenorocit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
neg faptul că la tine m-am gândit. Nu neg că mi te-ai strecurat În... Dar asta nu Înseamnă că... Ridică privirea. Mă gândesc aproape În permanență la tine. Ăsta-i adevărul, mă gândesc mereu la tine. Lumina de la semafor se aprinde, spunându-ne că putem traversa. Acum e momentul să pornesc vijelioasă pe zebră, și el să fugă În urma mea, dar nici unul dintre noi nu face nici o mișcare. Vreau să pornesc vijelioasă, dar cumva corpul nu vrea deloc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
neacoperită de mâneca tricoului, exact când eram gata să fac traversarea fatală. Ea spune ceva, dă semne că m-ar cunoaște, până la urmă se supără, fiindcă eu rămăsesem paralizat cu mâna pe butonul care ar fi trebuit să schimbe culoarea semaforului pentru traversare. Abia când ea s-a îndepărtat, pășind ușor în espadrile, mișcarea de aer mi-a adus mirosul ei de creme de plajă. În visele mele, marea pe care pot să mă abandonez făcând pluta pe spate de la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
mal, un puști tot încerca s-o agațe cu bățul undiței - i-a prins chiar poala puloverului, i-a ridicat-o, ea a zvârlit scurt din picior după el... Totul trebuie să se petreacă repede, până se schimbă culoarea la semafor. Locul dintre crăci trebuie să fie mai bun decât toate gangurile pe unde-o fi locuit puștoaica asta de când a ajuns în București, chiar dacă în martie mai veneau și dimineți friguroase. Parcă ieșisem dintr-o vacanță mai lungă după plecarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
altfel n‑aș face‑o. Mă întorc încet la mașină, în timp ce Luke își lasă mobilul jos. — Îți mulțumesc, Becky, zice în clipa în care mă așez. Sincer. Îmi atinge ușor obrazul, apoi învârtește cheia în contact. În timp ce ne îndreptăm spre semafor, mă uit la el, apoi la mobilul lui, care i se vede ieșind din buzunar. Chiar l‑ai sunat? zic. — Dar tu chiar aveai de gând să pleci acasă? îmi răspunde, fără să se uite la mine. Ăsta e cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
o întrebare care îmi va bântui mult timp prin minte că și nerostita întrebare cètre Corina, spune-mi! ai dansat cu domnul procuror ? Îmi place, îmi mèrturisește ea, sè conduc noaptea, nu trebuie sè opresc la treceri de pietoni, iar semafoarele sunt, de obicei, oprite, Dar, în noaptea asta, în mod excepțional, semafoarele funcționeazè, Stau la dreapta ei și mi pare cè nu m-am urcat pentru prima oarè în mașină asta, desi te asigur cè, Am amintiri din mașina ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
nerostita întrebare cètre Corina, spune-mi! ai dansat cu domnul procuror ? Îmi place, îmi mèrturisește ea, sè conduc noaptea, nu trebuie sè opresc la treceri de pietoni, iar semafoarele sunt, de obicei, oprite, Dar, în noaptea asta, în mod excepțional, semafoarele funcționeazè, Stau la dreapta ei și mi pare cè nu m-am urcat pentru prima oarè în mașină asta, desi te asigur cè, Am amintiri din mașina ta, nu știu de unde și de când, sau sunt amintiri pe care urmeazè sè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
fac un salt aerian, zburètècind porumbeii de pe coroană regelui și, înconjurând biserică catolicè, fac, în zborul meu, sè freamète acele din brazii ce înconjurè biserică precum o centurè de castitate, cu un ultim efort, zbor peste mașinile care așteaptè la semafor și mè strecor printre drugii de fier ai porții închise a muzeului, azi fiind luni e închis pentru public, apoi, tot aerian, fèrè sè ating treptele, fac un salt pânè la etajul întâi, acolo unde se aflè biroul ei, ezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
gândit femeia, o sun și-i spun să mă mai aștepte câteva minute. Da’ unde-o fi telefonul? Traficul de pe strada pe care trebuia s-o traverseze era aglomerat, așa că Susan s-a oprit la colț și-a așteptat ca semaforul din depărtare să se facă roșu. Între timp, s-a aplecat, și-a pus geanta pe jos și s-a apucat, din nou, să cotrobăie prin ea în căutarea mobilului. Stând așa, cu capul în jos, absorbită de ceea ce făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
o importanță foarte mare. Dar de ce? l-a implorat femeia. În fond, știu că mă iubești, așa că de ce Dumnezeului nu vrei să ai un copil cu mine, indiferent de metodă?! Gara se vedea deja. Până la ea nu mai era decât semaforul de care se apropiau. Alison a tras mașina în parcare, la câțiva metri de casieria de bilete, dar a lăsat motorul să meargă. —De ce, Luca? l-a întrebat ea din nou. Bărbatul a deschis portiera, a scos un picior din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
de băieți care-și croiau drum cu coatele pe străzi, făcând mare tărăboi, adepți ai stilului Goth, cu fețe pictate În alb, cu buze purpurii și straturi de haine cu franjuri negre. Strada era Întunecată și udă de la ploaie, iar semaforul din marea intersecție de lângă stația de metrou, ale cărui lumini verzi, galbene și roșii clipeau În băltoace, nu era băgat de nimeni În seamă cu excepția mașinilor care claxonau. Așa arăta colțul În care locuiam. Iubeam acel loc, căci nicăieri nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
să înghită totul. Apoi își întocmea de obicei un rânjet simpatic și pretindea că a avut un moment de slăbiciune. Colegii îl siliseră, îl convinseseră încă o dată, el n-avusese nici cea mai mică intenție să facă așa ceva. Pe urmă, semaforul rămăsese mult timp pe roșu, iar el n-a vrut să treacă strada pe stop, domnul profesor va înțelege că nu se poate. Și coada fusese lungă, pe două rânduri, afară în stradă, până la prăvălia pălărierului, căci vânzătoarea cea nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
să vezi portretul în culori, cărbunele nu îți poate reda culorile, apoi se retrage într-o clipă, se întoarce la masa lui, mâna îi alunecă pe foaia de hârtie, ochii îi sunt ațintiți asupra feței mele. Ambulanța se oprește la semafor și iat-o aici, pe dreapta, cafeneaua aceea veche, diminețile mele furate, nu pe el îl iubeam, pe mine mă iubeam eu, așa cum eram în tablourile lui, dar unde sunt mesele acelea rotunde din lemn, îmbietoare, unde sunt tăvile cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mai ieși din casă niciodată, numai de-ar putea să meargă din nou, Noghi a mea, să poată vorbi, să nu pățească nimic, deja suntem în ambulanță, exact ca acum, numai că atunci sirena era pornită și nu oprea la semafor, ea era inconștientă, o păpușă albă din ceară, cu fața împietrită de teroare sub masca de oxigen, ca și când ar fi ascultat o poveste de groază, al cărei sfârșit nu putea fi încă prevăzut, iar chipul ei cerea un final fericit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
îi urmărisem liniile feței, pentru a mi le întipări în memorie, nu îi ghidasem vorbele spre urechile mele, ce șoptise acolo, între pulpele mele, respirația lui topind silabe dulci, care mi se prelingeau pe pielea fină, calde și lipicioase. Culorile semaforului se schimbă, dar eu privesc încă fumul acela alb, viziunile mi se amestecă nedeslușit în el, de parcă mie mi-ar fi fost destinat, ca o cortină grea îmi acoperă ochii, separându-mă de semafoarele existenței, aștept un semnal din partea mașinilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pielea fină, calde și lipicioase. Culorile semaforului se schimbă, dar eu privesc încă fumul acela alb, viziunile mi se amestecă nedeslușit în el, de parcă mie mi-ar fi fost destinat, ca o cortină grea îmi acoperă ochii, separându-mă de semafoarele existenței, aștept un semnal din partea mașinilor de lângă mine, bine că acum sunt nevoită să îmi continui drumul, să mă apropii de sentința destinului, ce alte jurăminte ar mai fi de făcut în afara celor pe care le-am făcut atunci, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ar fi adevărații proprietari ai acelei case, iar noi, Noga și cu mine, am fi doar niște musafiri oarecare, speriați și triști, după plecarea cărora gazdele răsuflă ușurate. Capitolul unsprezecetc "Capitolul unsprezece" În drum spre cămin, uit să număr încordată semafoarele, uit deodată să mă mai tem, așa cum făceam în fiecare dimineață a ultimelor săptămâni, să mă tem de Hava, directoarea, de suspinele sfâșietoare din camere, de neputința mea de a mai fi de ajutor. Un suflu nou mă conduce semafor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]