2,780 matches
-
Întrebat-o doar ca să fiu prietenoasă: —Cum ai ajuns să ai asemenea lucruri prețioase? Iar ea mi-a răspuns cu mândrie: — Lucrurile astea au aparținut familiei mele. Tatăl meu era un bărbat foarte bogat Înainte de schimbare. Aveam o droaie de servitori și trăiam Într-o casă uriașă cu patru etaje și cinci toalete occidentale pe Rue Massenet. —Poftim? Massenet? Știi la ce mă gândeam! Așa că am Întrebat-o din nou: — Cu ce se ocupa tatăl tău? Ea mi-a răspuns cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Nu aveam o legătură amoroasă cu el. Era foarte amabil. Poate s-a gândit că va câștiga merite dacă mă va ajuta să mă alătur sectei. Nu mă deranja să dau jumătate din bani. Aveam îndatoriri în cadrul sectei. Muncă de servitor. Mergeam la dojo și făceam diverse lucruri. La început nu prea am avut chef de asta. Chiar dacă mă rugau, nu voiam să merg. Până la urmă m-am dus, erau insistenți, iar sala era aproape. Acolo vedeam credincioșii care se mutaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mă fac să văd tăvi cu foc mocnit, purtate prin aer de mâinile nevăzute ale unui mag păgân, celebrând un ritual demonic? Vrea să se omoare pe el, așa cum și-a propus, trăgându-și după el și gardianul, cum odinioară servitorii erau omorâți și îngropați la un loc cu suveranul, pentru a-l însoți în lungul drum fără întoarcere? Ce făceau servitorii în astfel de situații? Se simțeau onorați sau revoltați?..." Toamna căzu brusc peste urbe, cu interminabile ploi mărunte și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
demonic? Vrea să se omoare pe el, așa cum și-a propus, trăgându-și după el și gardianul, cum odinioară servitorii erau omorâți și îngropați la un loc cu suveranul, pentru a-l însoți în lungul drum fără întoarcere? Ce făceau servitorii în astfel de situații? Se simțeau onorați sau revoltați?..." Toamna căzu brusc peste urbe, cu interminabile ploi mărunte și reci și o dată cu ele dispărură și roiurile de țânțari. Spre norocul lui Filip, care era în agonie, Carol încetă și el
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
lui Jordan era atât de stafidit, încât bătrânul se gândi dacă această activitate are menirea de a-i face lui vreun bine sau pur și simplu de a hrăni lipitorile. Privea în tăcere acest inechitabil transfer de sânge, în timp ce un servitor bătrân smulgea cu grijă de pe carnea grafului câte o lipitoare sătulă, pentru a o cufunda apoi într-un mic vas de aramă, plin cu apă și alge. Un rictus imperceptibil făcea să vibreze un mușchi de sub pleoapa grafului, trădându-i
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
astfel aceleași spațiu fără să se întâlnească sau să-și vorbească cu lunile, cu excepția ședințelor de lăsare de sânge ale grafului. Rufus avea o meteahnă pe care graful o cunoștea, dar pe care i-o tolera cu îngăduință. Noaptea, bătrânul servitor cutreiera satul cu un hanger la brâu, sărea gardul în curtea vreunui gospodar și se repezea la câine, încăierându-se cu el, încercând să-l castreze pentru a răzbuna rușinea familiei și moartea fiicei sale. Se întorcea la castel, în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ar putea face nevestei și copiilor tăi. Mai pune la socoteală că, în schimb, dacă afacerea se încheie cu bine, aproape sigur o să reușesc să obțin pentru tine un dar frumos din partea lui: poate chiar un cal și vreo doi servitori care să te ajute la muncă, ce zici de asta? Audbert, încruntându-se, întinse mâna spre ulciorul cu bere. Turnă în paharul său berea rămasă și o dădu pe gât, sub privirea atentă a hunului. Pe urmă, punând jos cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
deci, iute la Pretoriu împreună cu credinciosul Vitalius, iar acolo, intrând în curte, îl găsi pe Audbert așteptându-l. Marcomanul se afla aproape de scara cea mare de piatră, unde o mulțime de gărzi, ștafete, delegați rămași aici din ziua precedentă și servitori se foiau într-un continuu du-te-vino. El îi veni imediat în întâmpinare, într-o stare de evidentă agitație. Sebastianus descălecă și îl salută, în vreme ce Vitalius încredința caii amândurora unui grăjdar. Apucându-l de un braț îl făcu să-l însoțească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să-ți organizez plecarea pentru primele ceasuri ale după-amiezii. Și acum, du-te de aici și lasă-mă în pace. De pe scară, de unde se afla, Audbert încă îi mulțumea, când, trecând de ultima santinelă, intră în apartamentele lui Gundovek. Un servitor se oferi imediat să-i arate drumul și îl însoți prin încăperi și coridoare pe jumătate cufundate în întuneric, până la încăperea învecinată cu sala de baie. Cu ajutorul servitorilor, Gundovek se ștergea în fața unei fântâni de marmură, cu siguranță opera unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mulțumea, când, trecând de ultima santinelă, intră în apartamentele lui Gundovek. Un servitor se oferi imediat să-i arate drumul și îl însoți prin încăperi și coridoare pe jumătate cufundate în întuneric, până la încăperea învecinată cu sala de baie. Cu ajutorul servitorilor, Gundovek se ștergea în fața unei fântâni de marmură, cu siguranță opera unui sculptor păgân: apa țâșnea cu zgomot din gura unui amoraș grăsuliu, cobora într-o cochilie de marmură și, de acolo, în cascadă, într-o vană mai mare, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
grăsuliu, cobora într-o cochilie de marmură și, de acolo, în cascadă, într-o vană mai mare, ce avea pe ea, sculptate în relief, trupuri goale de bărbați și femei. în vreme ce conducătorul burgund fixa cu privirea mozaicurile de pe pardoseală, un servitor tânăr îl freca energic pe pielea înroșită de pe umeri cu un ștergar cu broderii ample, multicolore, cu desene celtice. îmbrăcămintea sa, împachetată cu grijă, stătea pe un scăunel de marmură, aproape de perete, lângă care aștepta un alt servitor, atent la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pardoseală, un servitor tânăr îl freca energic pe pielea înroșită de pe umeri cu un ștergar cu broderii ample, multicolore, cu desene celtice. îmbrăcămintea sa, împachetată cu grijă, stătea pe un scăunel de marmură, aproape de perete, lângă care aștepta un alt servitor, atent la orice semn, cât de mic. Intrând în camera plină de aburi din calidarium-ul de alături, Sebastianus se ciocni de Chilperic; acesta, îmbrăcat și cu sabia la șold, stătea în picioare aproape de ușă - era limpede că nu suporta temperatura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era limpede că nu suporta temperatura înaltă din încăpere. Pe chipul ui, ca și pe acela al tatălui său, se citea o vie îngrijorare. De îndată ce Gundovek luă cunoștință de prezența lui Sebastianus, îl salută și făcu imediat semn celor doi servitori să se îndepărteze. Apoi, învelindu-se cu o pânză, se așeză pe una din cele două bănci de marmură lipite de perete. Urmărindu-l din ochi, Sebastianus nu putu alunga gândul că, doar cu cincisprezece ani înainte, pe aceeași bancă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe una din cele două bănci de marmură lipite de perete. Urmărindu-l din ochi, Sebastianus nu putu alunga gândul că, doar cu cincisprezece ani înainte, pe aceeași bancă s-ar fi putut afla un înalt funcționar roman, îngrijit de servitori germanici; acum, însă, se întâmpla contrariul: semnele vremurilor! Dacă el nu ar fi avut mamă burgundă, cu ușurință Gundovek i-ar fi putut părea, îmbrăcat cum era acum, caricatura grotescă a unui roman în togă din vremuri apuse. Trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
număr mare spre Genava. întreaga regiune, pe de altă parte, se mobiliza pentru război: zi de zi, de prin sate, veneau către punctele de adunare sute de războinici burgunzi, fiecare din ei însoțit nu numai de scutierul său și de servitori helveți înarmați, ci și de o mică trupă de țărani înarmați cu securi și sulițe. Cu surprindere, Sebastianus costată că, deși nu trecuseră nici zece ani de când burgunzii, așezându-se în Sapaudia, își luaseră, aproape în toate zonele, două părți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ajutorul împăratului creștin. în realitate, situația dădea puține motive de speranță. întreaga regiune cuprinsă între marele cot a Rinului și Alpi era ca sub apăsarea unui veșmânt greu de spaimă și toți locuitorii ei, de la cel mai încercat războinic până la servitorul cel mai mărunt de la grajduri, de la proprietarul unei mari villa până la ultimul dintre țăranii săi, trăiau cu perspectiva a ceva îngrozitor. Veștile funeste curgeau amenințătoare și, de fiecare dată când trimitea un curier la Mediolanum, punctul central de adunare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
necazurile de care scăpaseră până atunci. Mai mult chiar, ori de câte ori îi întâlneau, mamele își strângeau copiii lângă ele, păstorul alerga să aducă înapoi la turmă oaia care se îndepărtase, în vreme ce matroana se acoperea cu vălul, încercând să se piardă printre servitori, în mulțimea celor de condiție umilă, iar cei care aveau mai multe bagaje - uneori puse de-a valma, în grabă, pe spinarea vreunui catâr îndărătnic - căutau să mărească pasul. Diferitele comunități se adunau, de regulă, în spatele diaconilor, care mergeau ținând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
deschise Psaltirele de pergament și intonând, acum urmați doar de câteva glasuri din mulțimea epuizată, psalmi ce implorau îndurarea divină. Cât despre nobilitas, se deplasau mai ales pe cai ori în care de călătorie și, de multe ori, ajutați de servitori și gărzi înarmate, nu șovăiau să-și facă loc cu forța. Cercetând de la înălțime, până acolo unde putea ajunge cu privirea, panglica vechiului drum, ce urmărea, cu cotituri largi, versanții înverziți ai văii, Sebastianus o vedea pretutindeni punctată de siluetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lună înainte., El nutrea o afecțiune aproape filială pentru bătrânul războinic, care, deși nu și-o mărturisea și și-o masca printr-o camaraderie tipică pentru oamenii de arme, mergea mult mai departe decât ar fi fost firesc față de un servitor fidel: în bătălia de la Utus, de pildă, îi salvase viața, riscându-și-o pe a sa - se întorsese de unul singur să-i dea ajutor într-un moment de confuzie, în care Mandzuk rămăsese izolat într-o zonă plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
le distrează pe animalele astea. — Și... ceilalți prizonieri? Spuneai că... încă în genunchi în fața lui, cu mâinile pe picioare, ea scutură din cap. — De regulă, ăștia nu iau prizonieri, frumosul meu! Mai degrabă își iau țărani ca să-i țină ca servitori, dar pe aceia i-au pus în altă parte. Pe tine te-au lăsat în viață fiindcă ești un ofițer roman O a doua figură feminină i se alătură: — S-a trezit, în sfârșit! Din glasul său, Sebastianus înțelese că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
unul dintre prietenii lui, o s-o sfârșesc în mijlocul lor, făcu, dând din cap. Toate cele pe care le vezi aici, chiar și ea, sunt la dispoziția hunilor - și sunt din aceia pentru care nimic nu contează, înțelegi? Sau chiar a servitorilor lor, cum sunt cei trei care au intrat ceva mai înainte. Brusc, se ridică. — Acum trebuie să plec, spuse. Ești sigur că nu vrei să mănânci? — Cred că n-aș putea înghiți nimic acum. Mai târziu, poate. Lidania încuviință. îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ori de Bactriana, defilau splendide copile acoperite cu văl alb, împodobite cu brățări de aur și cu coliere de perle, care alergau să-l primească bucuroase pe marele rege ori de câte ori se întorcea de la o incursiune glorioasă, însoțit de zeci de servitori ce purtau daruri noi pentru fiecare din ele; toate, însă, erau gata să se dea la o parte respectuoase la apariția nobilei figuri a Herecăi, prima sa soție, căreia îi revenea conducerea casei. Atila nu era un bărbat infatuat, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
decât toți ceilalți. Focul ambiției mocnea în sufletul său, dar, până în acel moment, el se gândise mai mult să dea lustru taurului negru ce-l avea pe stindard decât de roadele succeselor sale. Irosea bogățiile adunate din jafuri, încredința turmele servitorilor păstori, fără a cere socoteală, și nu-și mai amintea câte concubine uitase pe drumul campaniilor sale de luptă, nici de câți sclavi se eliberase, uneori ucigându-i într-o izbucnire de furie. își amintise doar de gloria și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
își ținuse privirea ațintită asupra abatelui. — Nu-mi pasă câtuși de puțin de el. Nici de tine. Voi, romanii, sunteți buni de gură; sunteți buni să dați din gură și să vă rugați, dar la luptă i-ați trimis e servitorii voștri burgunzi. Știu sigur că mulți dintre ei s-au refugiat acolo, înăuntru. Suspinând, Canzianus încuviință: — E adevărat, nu neg. Dar acum nu mai sunt aici. Au luat calea munților. Balamber zâmbi din nou; își explică acum de ce nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu era în măsură să-i înțeleagă dialectul; într-adevăr, sprâncenele lui Canzianus se încruntau deja, neliniștite, prevestind un protest energic. Ei și: cu atât mai rău! — Femeile lăsați-le în pace! Pe toate! Am vorbit limpede? Luați, în schimb servitorii și câțiva oameni mai robuști ca să facă muncile din tabără și să încarce carele și duceți-i jos. — Dar... izbucni Canzianus, renunțând să mai ascundă că înțelegea, chiar dacă doar sumar, limba hunilor. Sunt oameni ca toți ceilalți, creaturile lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]