864 matches
-
cea mai frumoasă călătorie din viața mea. Dacă mă gândesc la viața mea, dacă mă gândesc la un premiu, revăd călătoria aceea. Viteza care clatină frontierele din afara mașinii și noi, nemișcați, în respirația a ceva care ne apare minunat, fără sfâșieri, fără chin. O fericire făcută din nimic, nesperată și profundă. Era ca și cum cerul, cerul acela gri și anonim, ne-ar fi despăgubit. Nu-mi aminteam să mă fi simțit vreodată atât de în armonie cu mine însumi: pieptul sub cămașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
prim vizitator, ce anunță nenumărate răsfoiri de pagini, mișcate de vânt sau de privire. O mai mare rezistență opune latura orizontală, mai ales dacă e alcătuită din pagini duble, care necesită o mișcare lentă înapoi; atunci, sunetul seamănă cu o sfâșiere sufocată, cu note mai triste. Marginea foilor se destramă, dezvăluind țesutul filamentos; se desprind fâșii subțiri, numite „bucle“, plăcute la vedere, ca spuma unui val pe plajă. A-ți croi drum prin bariera filelor implică gândul la ceea ce cuvântul închide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
putea fi și o invitație să ridic ancora, să mă avânt în larg. Ceva în forma grapinei, cei patru dinți îndoiți, cele patru brațe de fier, uzate prin frecarea de stâncile din adâncuri, mă preveneau că orice decizie va implica sfâșieri și suferințe. Spre ușurarea mea, rămânea faptul că nu era vorba de o ancoră grea, de ocean, ci de o mică ancoră subțire: nu mi se cerea, deci, să renunț la disponibilitatea tinereții, ci doar să mă opresc o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
speranță, iar Tarrou, care nu dădea oamenilor dreptul de a condamna pe cineva, care știa cu toate astea că nimeni nu se poate împiedica să condamne și că se întâmplă uneori ca înseși victimele să fie călăi, Tarrou trăise în sfâșiere și contradicții și nu cunoscuse niciodată speranța. Oare de aceea voise el să cunoască sfințenia și căutase pacea interioară punându-se în serviciul oamenilor? De fapt Rieux nu știa nimic în această privință, și lucrul avea puțină importanță. Singurele imagini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
mine am trăit relația inițială cu satul, ultimii ani de totalitarism, relația cu filosofia și, mai ales, primele întâlniri cu „Westul”. Noi suntem „restul” față cu „Westul”. Relația cu Vestul este una de tânjire, șoc, admirație și resentiment. Sunt poveștile sfâșierii între autohtonism și globalizare, între pușcăria generalizată a ultimului deceniu de comunism și ușa deschisă vraiște spre o lume care nu ne înțelegea și ne era încă aproape neinteligibilă. Mircea și cu mine ne-am (re)cunoscut ca exemplare ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
unui jaf, hoardele lor necontrolate năpădeau câmpurile vecine. Nu ne dorim oare, de obicei, ca postul să se Încheie, să vină ziua sărbătorii? În acel an, oamenii și-ar fi dorit ca postul să se prelungească la nesfârșit, ca Sărbătoarea Sfâșierii să nu sosească niciodată. Când se văzu cornul lunii noi, nimeni nu se gândi la bucurii, nimeni se gândi să taie beregata unui miel, Întreaga cetate părea să fie un miel gigantic, Îngrășat pentru jertfă. Noaptea care precede sărbătoarea, acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Ripley, paralizată ca și Kane, dar din motive diferite. Arăta cu degetul spre pieptul ofițerului. Pe tunica lui Kane apăruse o pată de sânge. Se întinse rapid, se lărgi, deveni un gâlgâit de sânge în mijlocul pântecului. Răzbiră atunci zgomote de sfâșiere, smulgere ale unui corp martirizat. Cămașa crăpă, explodă ca un pepene, se răsfiră ca buzele unei răni, când o lighioană, un căpușor cât pumnul, împroșcând cărnurile lui Kane, ieși la aer. Aceasta se zbătea ca un șarpe. Capul minuscul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
sunet foarte puternic. Ash și Ripley, care aveau unul, diminuară rapid volumul. Își continuară drumul pe încă vreo zece metri, dirijați de acul instrumen-lui, când un zgomot mat și dur, cu totul diferit, se făcu auzit: un vaier metalic, o sfâșiere în metal. ― Ușor, murmură Dallas. Aprinse aruncătorul lui de flăcări și se strecură prin ambrașamentul coridorului următor. Izbiturile se întețeau. Știu imediat de unde vine zgomotul. ― Magazia de provizii, șușoti către grup. E înăuntru! ― Ia ascultați! murmură Lambert, înfricoșată. Doamne, trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
renunțare. Nici una din cele două aspirații, spre trecut sau spre viitor, nu rămîne la el liberă, aripa fiecăreia e Încătușată de cealaltă, astfel că zborul devine cu neputință În ambele sensuri. Ianus, disprețuit pentru duplicitate, trăiește În realitate această veșnică sfîșiere. El nu-și va cîștiga niciodată libertatea pentru că principiul captivității se găsește În efortul său Împărțit În două direcții contrare. Ceea ce părea un privilegiu se dovedește a fi doar o formă de sclavie. Are sens să-mi amintesc acum atîtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
are loc printr-un "fin dezastru", printr-un seism sublim, ce apar deosebit de pregnant în tablourile lui El Greco și Van Gogh, în Chant sacré din Cvartetul 132 beethovenian, în lirica lui Hölderlin, în Iluminările lui Rimbaud... Această "ruptură inefabilă" această "sfâșiere luminoasă" (Valéry), are loc în momentul când tensiunea trăirii poetice atinge punctul critic al purificării și ec-stazei, astfel încât, prin descărcările energetice ale transei poetice, eul uman hibrid se transformă în eter pur. "În cea mai înaltă formă a existenței tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
necutezând să-și ostoiască goana, să încenunche și să sărute sfios soreanca, să-i șoptească dorul de-l pustiise până atunci, să atingă cu buzele lui mistuite de arșiți răcoreala mămoasei deschideri a străpătrunderilor pustiitoare, să asculte cum, furnicate de sfâșierea pormbei din străfund, fierbinți și tremurânde ca frunzele plopului când îi cântă spânzuratului, buzele deschizătoarei gem cu țipătul celei din adânc de trup, râd cu urletul ei, zvâcnesc din prăbușirea ei, înfloresc din paloarea ei de porumboaică învinsă și cheamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
rulat câteva videoclipuri, și, desigur, cel În care sunt prezentați cei 73 de poeți cuprinși În paginile antologiei. „Artă sfâșiată...” ( gânduri...) Prin intermediul poeziei am reușit să cunosc poeți din toate colțurile țării, dar și din diaspora. Scrierea lor a necesitat “sfâșiere”, nopți albe, peregrinare prin labirintul propriului Sine, neliniști duse până la “strigăt” și agonie... singurătăți “everestice”, sufletul lor, luminând ca un rug În nopțile smolite . Volumul s-a bucurat de o recenzie deosebită care a necesitat o muncă sisifică recenzie realizată
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
un hău! Și... să nu ne resemnăm sub semnele neaugure - Panta rei! ( Prof.Vasile Popovici) Antologia este ca o “mică familie” care-și consumă existența, arzând la aceeași flacără a creației. Pentru a ajunge la creație e nevoie de ardere, sfâșiere interioară, de zbucium sufletesc. Doar astfel, adâncurile necunoscute vor fi puse În mișcare, vor fi luminate de cuget și lava cuvintelor se va revărsa pe țărmurile “poemelor nescrise”. Antologia a strâns laolaltă poeți de o mare diversitate de exprimare, o
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Întrebări și să cauți răspunsuri ce nu vor veni vreodată. Dar tu, sfâșiat de un zbucium interior, cauți cu Încăpățânare, refuzând să rămâi suspendat În nemilosul și tragicul destin. Dorința de a ieși din anonimat, de a-mi striga zădărnicia, sfâșierea interioară m-a apropiat de litera scrisă. “Tot ce n-a fost scris n-a existat niciodată” afirma un scriitor consacrat. Și ce adevăr dureros! Talentul primit În dar la naștere trebuie multiplicat. Voi face o paranteză:“ (Sensul culturii În
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
masă o sticlă cu wisky, din care mi-am turnat Într-un pahar vreo 50 de grame, pe care le-am dat peste cap dintr-o singură suflare. Asta m-a ajutat să mă eliberez de toată suferința adunată. O sfâșiere neînțeleasă mi-a pătruns În suflet, la Început lent, apoi tot mai acut și mai răscolitor, și arsura lacrimilor devenea tot mai dureroasă. La un moment dat, au Început și ele să lăcrimeze. Am hotărât să revin la Tulcea Într-
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
cunoșteam încă; ființa ei complexă avea nevoie de mult timp pentru a se descoperi în întregime. Se zbuciuma întruna, tresărea cuprinsă de o neliniște apăsătoare, mă îmbrățișa pierdută, ca în preajma unei primejdii. Și deodată o podideau lacrimile. Plângea cu atâta sfâșiere încît m-am speriat: ― Ce-i asta? Ce ți-a venit? Te doare ceva? ― Tu uiți că în revărsatul zorilor vom muri? ― De ce? am bâiguit prostește. ― Pentru că sîntem osândiți... știi bine!... a ripostat nervos și ochii ei incandescenți s-au
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
se întîmplase azi-noapte nu fusese decât un vis urât și o clipă mă scăldă o bucurie imensă. Dar frumoasa amăgire nu ținu mai mult de o clipă. Luciditatea îmi reveni și, odată cu ea, conștiința îngrozitoarei realități. Atunci am suferit o sfâșiere îngrozitoare: parcă o mână de fier s-a introdus în coșul pieptului nimicind tot ce se afla acolo. Nu era însă o durere fizică, ci una sufletească. Degeaba încercam s-o alung invocând justificări neroade sau gîndindu-mă la falanga inepuizabilă
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
mână de fier s-a introdus în coșul pieptului nimicind tot ce se afla acolo. Nu era însă o durere fizică, ci una sufletească. Degeaba încercam s-o alung invocând justificări neroade sau gîndindu-mă la falanga inepuizabilă a cârnățăreselor. Cumplita sfâșiere interioară stăruia, e drept, cu intermitențe, dar tocmai din cauza asta devenise mai insuportabilă. Era de ajuns să-mi închipui pe Mihaela în brațele lui Nenișor (ce nume!) dîndu-i-se cu frenezie, așa cum făcea cu mine odinioară, ca să-mi simt toată ființa
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
i-a scăpat, cu ce era pe ei, dintre pistolarii cu ochi înguști și mitraliere, oprindu-le bagajele și docarul cu trăgători cu tot. Au scăpat cu fuga și sufletul la gură, ajungând în sânul țării lor plină de jalea sfâșierilor teritoriale. Evenimentele din Europa își grăbeau alert desfășurarea. Savel își amintește bine și opoziția din Consiliul de Coroană în frunte cu N. Iorga și încă doi propunători ai rezistenței pe vechile frontiere. Atunci, mai mult ca acum, erau și oameni
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
aceea, o știam de fapt foarte bine! Când, rămas cu gura căscată, m-am uitat peste umăr, vederea femeii care se-ndepăr tase, dar a cărei dâră de parfum încă ajungea până la mine, mi-a provocat o nouă răbufnire, o nouă sfâșiere. Cred, de fapt, că această senzație fără nume seamănă cel mai bine cu suferința intensă a unei iubiri neîm păr tășite sau pierdute. Cu greu m-am urnit mai departe spre liceu. Mi se făcuse frică: aveam să înne bu
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
sau neauzit, năprasnic ca un cataclism, îmi rezona în piept să-l spargă, prelungindu-se în țipătul ei de spaimă. Întârziat, ca un ecou, amplificat de ape, suprapus peste strigătul meu mut, îl resimțeam în coșul pieptului ca pe o sfâșiere insuportabilă. Și-atunci, pentru a-mi controla spaima, strigătul meu descătușat s-a dezlănțuit, a penetrat perdeaua de ceață ce învăluia plaja, a umplut cerul și marea. Și, deopotrivă, privirile uimite ale costumelor de epocă de pe plaja suspendată deasupra mării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
că a fost ucis? Dante nu răspunse imediat. Mai degrabă s-ar fi Întrebat pentru ce. Dar, În fond, Întrebarea nu era nelalocul ei. De câte ori felul cum s-au petrecut unele fapte nu dezvăluie, oare, și cauzele acestora? Indică o sfâșiere pe ceafă. Poate că a fost atacat pe la spate și a leșinat. Apoi, l-au sufocat. — L-au strangulat? — Nu asta i-a pricinuit moartea, zise poetul, cercetând funia care Îi menținea capul În acea poziție nefirească. Nu era strânsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
era În viață, nu se putea să fi fost sufletul lui cel care Îl vizitase. Așadar, era vorba probabil de un incubus care luase Înfățișarea lui, pentru a-l Înșela și pentru a-l răni. Se spunea că prin aceste sfâșieri ale conștiinței demonul s-ar insinua În mintea omenească. Se spălă pe față, În timp ce simțurile Îi reveneau Încetul cu Încetul la starea de veghe. Logica sa, Întărită de dreapta judecată și de harul lui Dumnezeu, nu putea fi Înșelată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
acestuia datorează Îndeajuns de mult dandysmului pentru a-l așeza În deschiderea paradei noastre. Spiritul rebel, de contestatar impenitent, Îl animă Încă din adolescență. Suita de eroi ai poemelor sale Îi poartă, sublimate, pasiunea, melancolia, revolta, Înflăcărarea, freamătul În fața naturii, sfâșierea Între extreme. Dar așa trăiește chiar el până În clipa morții. Nimic mai străin de firea unui dandy adevărat. Și atunci? Câteva detalii din felul de a fi al lui Byron poartă Însă inconfundabila amprentă a unui stil dandy. Întâi, admirația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ziua aceea îngerul morții vă va întreba: „Oare pământul lui Dumnezeu nu e destul de mare? Nu puteați să vă părăsiți țara spre a căuta refugiu altundeva?“ De acum, veți avea iadul drept locuință. În acel an de încercări și de sfâșieri se termina răgazul de trei ani acordat granadinilor pentru a alege fie supunerea, fie pribegia. Potrivit acordului de capitulare, mai aveam vreme până la începutul anului creștin 1495 ca să ne hotărâm, dar cum traversarea mării spre Maghreb se dovedea riscantă începând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]