3,370 matches
-
să bată cuiele la loc, ar fi făcut prea mult zgomot, așa încât îl apăsă numai cu putere. Își făcu vânt și ieși din groapă. Ileana îl privea nerăbdătoare. Fără să răspundă întrebării ei nerostite, Cristian începu să arunce pământul peste sicriu. 25 Ai pronunțat vreo sumă și eu am spus că e prea mult? întrebă supărat bărbatul așezat în spatele biroului modest, acoperit cu hârtiile împrăștiate din câteva dosare de carton. Deschide odată mina aceea! se răsti el la interlocutorul său așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se lasă părul despletit, bărbații își lasă barbă) trebuie să se pregătească de înmormântare. Mai întâi mortul este spălat, bărbierit, dichisit, îmbrăcat cu haine curate, noi, încălțat cu încălțămintea potrivită, lângă cap și se așează căciula, se așează direct în sicriu sau pe o masă; și se aprind două sfeșnice cu o lumânare și începe privegherea, fiindcă înmormântarea are loc a treia zi. Se bat clopotele, se vorbește cu preotul, se pregătește groapa (poate fi pregătită cu mult timp înainte) de către
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
încă urmează să sosească. Se vedeau nenumărate flori albe, crizanteme în cantitate mare, trandafiri, crini, cale, o floare de cactus de un alb translucid, mii de margarete cărora li se ierta butonașul negru din mijloc. Aliniate la douăzeci de pași, sicriele au fost ridicate pe umeri de rude și prieteni ale decedaților, cei care aveau rude și prieteni, duse în ritmul cortegiului funerar până la gropi, și apoi, sub îndrumarea specializată a groparilor profesioniști, coborâte încet pe frânghii până ce au atins fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Când se întoarse pentru înmormântare, era un tinerel care cunoscuse viața capitalei, priceput în arta conversației, cu baston din lemn lustruit, guler impecabil și o mustăcioară subțire, pomădată à la Jaubert, ultima modă! Bătrânul îi comandă tâmplarului cel mai frumos sicriu, iar acesta lucră pentru singura dată în viața lui unul din palisandru și mahon înainte de a înșuruba pe coșciug mânere din aur. Din aur adevărat. Puse apoi să se construiască un cavou deasupra căruia o statuie de bronz își întinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de stofă. A doua zi după înmormântare, fiul s-a întors la Paris. Rămase acolo încă mulți ani. După aceea, se întoarse într-o zi, prea serios și ajuns procuror. Nu mai era tânărul ageamiu care aruncase trei trandafiri pe sicriul mamei sale cu o strâmbătură de suficiență înainte de a o șterge la fel de nepăsător de teamă că nu va prinde trenul. Ai fi spus că ceva îl frânsese pe dinăuntru. Dar nu s-a știut niciodată ce. Mai târziu, văduvia îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
asta e marea tâmpenie a oamenilor, ne spunem mereu că avem timp, că vom putea face un lucru a doua sau a treia zi, peste un an sau peste două ore. Și apoi totul moare. Ne pomenim că însoțim niște sicrie, ceea ce nu ajută prea mult într-o conversație. Am privit sicriul lui Barbe în timpul înmormântării de parcă aș fi vrut să găsesc acolo niște răspunsuri, dar nu era nimic altceva decât lemn lustruit în jurul căruia preotul împrăștia fumul de tămâie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
timp, că vom putea face un lucru a doua sau a treia zi, peste un an sau peste două ore. Și apoi totul moare. Ne pomenim că însoțim niște sicrie, ceea ce nu ajută prea mult într-o conversație. Am privit sicriul lui Barbe în timpul înmormântării de parcă aș fi vrut să găsesc acolo niște răspunsuri, dar nu era nimic altceva decât lemn lustruit în jurul căruia preotul împrăștia fumul de tămâie și cuvintele rugăciunii. Mergând spre cimitir împreună cu micul grup de voci tremurătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
locatar nu a mai stat vreodată acolo. Iar școala a rămas fără învățător până la sfârșitul războiului. Destinat nu se mai plimbă prin parc. Ieșea din ce în ce mai rar. S-a aflat ceva mai târziu că el a fost cel care a plătit sicriul și monumentul funerar. Găsirăm cu toții că fusese un gest frumos din partea lui. După câteva luni de la moartea învățătoarei, am aflat de la LĂon Schirer, un băiat care era un fel de om bun la toate în palatul de justiție din V.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
gigantic. Casa tatei era vizuina unui porc mistreț. Am încercat degeaba să regăsesc ceva din trecut, amintiri și imagini de altădată. Dar nimic nu mai mișca. Murdăria și praful îmbrăcaseră lucrurile într-un veșmânt de încremenire. Totul arăta ca marele sicriu al unui mort improbabil, care ar fi vrut să ducă totul cu el, dar căruia până la urmă îi lipsise curajul. Mi-am amintit ce ne povestise învățătorul despre Egipt, faraonii lui și despre mormintele pline cu bogățiile lor trecătoare. Cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
aș fi știut... dacă aș fi știut“. Problema e că nu știm niciodată. În biserică, noi nu eram prea mulți. Spun „noi“ pentru că mi se părea că suntem încă împreună, chiar dacă eu stăteam în picioare, iar Clămence era culcată în sicriul din lemn de stejar înconjurat de candele mari, deși nu o mai vedeam, nu o mai simțeam. Părintele Lurant oficia ceremonia. Spuse cuvinte simple și drepte. Sub straiele lui de liturghie, îl revedeam pe omul cu care împărțisem o masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și cu mine. Părintele Lurant rosti ultima rugăciune. Ostrane puse mâinile sale bătătorite pe lopată. Eu priveam peisajul, pajiștile care se întindeau spre Guerlante, costișa cu arbori goi și cărări cafenii și murdare, cerul acoperit. Bătrânele aruncară o floare pe sicriu. Preotul făcu semnul crucii. Ostrane începu să arunce pământ. Am plecat primul. Nu voiam să văd. În noaptea următoare am avut un vis. Clămence era sub pământ și plângea. Tot felul de animale veneau spre ea, cu capetele lor hidoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ploile!, să deschidem porțile, mă! L-au îngropat apoi, s-au dus spre un loc ascuns între ierburi, prima fată ducea steagul făcut dintr-o trestie cu o batistă albă în vârf, după asta mergea popa, două fete care duceau sicriul cu Caloianul, făcut dintr-o scândurică pe care puseseră păpușa împodobită, ce știau ele, fetele, să facă un sicriu?, apoi urma Romanița mea, dascălul, tot învăța dăscălița șirul lung de fete, aprindeți lumânările, făăă!!!, păi, la cântat, muică!!!, mai striga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
fată ducea steagul făcut dintr-o trestie cu o batistă albă în vârf, după asta mergea popa, două fete care duceau sicriul cu Caloianul, făcut dintr-o scândurică pe care puseseră păpușa împodobită, ce știau ele, fetele, să facă un sicriu?, apoi urma Romanița mea, dascălul, tot învăța dăscălița șirul lung de fete, aprindeți lumânările, făăă!!!, păi, la cântat, muică!!!, mai striga ea și începea prima: Caloiene, Ene!/ Cum ne curg lacrimile/ Să curgă și ploile,/ Zilele și nopțile,/ Să umple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Eu n-am fost pe-acolo, m-am prefăcut, în sinea mea, că nu s-a întâmplat nimic, nu m-am dus la înmormântare. În ziua aia de-au băgat-o în pământ, a plouat de dimineață până seara, în sicriu, Ani se îneca și, de teamă, ridica brațele cerând ajutor, mă îneeec!!!, știu asta sigur. Dar țipetele celor morți nu se aud niciodată. Nu i-am dus flori de rugi, adică de măceș, ca la noi, la Cristești, să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ridica brațele cerând ajutor, mă îneeec!!!, știu asta sigur. Dar țipetele celor morți nu se aud niciodată. Nu i-am dus flori de rugi, adică de măceș, ca la noi, la Cristești, să-i așez eu florile de rugi în sicriu, florile alea roz, pe care nu i le dădusem niciodată. N-am putut, am lăsat-o singură și atunci, am stat acasă, am plâns și am ascultat muzică, Michel-Richard de Lalande, De profundis clamavi ad te, Domine. Singur, în casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de păcate. Thornton Hancock, doamna Lawrence, ambasadorii Marii Britanii și Italiei, nunțiul papal și o mulțime de preoți și prieteni au ținut să fie prezenți. Totuși inexorabilele foarfece retezaseră toate firele ținute strâns În pumn de Monsignor. Văzându-l Întins În sicriu, cu mâinile Împreunate pe odăjdiile purpurii, Amory a fost cuprins de o durere lugubră. Chipul nu i se schimbase și, ca și cum n-ar fi Înțeles că moare, pe el nu se citea nici un fel de emoție sau frică. Era bunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
pentru acești ingrați, cu atât mai bine. Dacă e să danseze ultima oară pentru Mișu, care o purtase prin rușine și prin sublim, prin dragoste și prin indiferență, foarte bine. Se gândi din nou la imaginea lui Mișu, ginerică deasupra sicriului. Bine că păstrase rochia de mireasă! Numai să mai aibă timp. Își trase pe ea bluzița și fustița. Sprijinită de Mișu, Mariana ajunse pe scenă, în aplauzele tuturor. Baby, take off your clothes... Și Mariana începu, pentru a treia oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
instantaneu, aceasta își dezvăluie secretele peste veacuri. Prăvăliile și celelalte magazine, prostituatele și clienții lor, prizonierii legați, la fel ca și animalele domestice, cuptoarele brutarilor și tarabele negustorilor de pește, locurile de cult, bordelurile, locuințele private, construcțiile publice: din acest sicriu de cenușă răcită renaște o întreagă populație. în rândurile ei se găsesc probabil și niște filosofi care trăiesc într-o vilă creată cu o sută și mai bine de ani înainte de către un alt filosof, Philodemos din Gadara. Când, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
se cade pe brânci ca să mă-nchin, Că bănuiam caicul lui Hogea Nastratin. Un zvon ne turburase. Ziceau: e închis subt ape Răsfățul ce nici marea turcească nu-l încape, Și ușuratul Hoge, mereu soitariu, Încheie-acum Bosforul cel limpede-n sicriu Cu mâlul giulgi. - Eu, unul, n-am vrut să cred. Și iată, Lucești în bucuria cetății înviată! Dar ne mâhnești c-o față prea tristă; hai, curînd! Nu sta pe punte, coabe cu pântecul flămînd! Noi ți-am adus năutul
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
lui Sartorius: Gauss zum Gedächtnis. E o dovadă a acelui fel de religiozitate care merge până la canonizare, ce Gauss a știut să o inspire ucenicilor. " În seara de 25 februarie Gauss odihni pentru ultima noapte în odaia sa. După ce un sicriu negru, simplu, fu pregătit, numai prietenii apropiați (nici o mână laică n-a ajuns să-l atingă) săvârșiră ultima datorie pioasă. Așternurăm racla sa liniștită, îl așezarăm cu multe griji într-însa și încoronarăm cu merișor verde și florile primăverii, capul
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
ajuns să-l atingă) săvârșiră ultima datorie pioasă. Așternurăm racla sa liniștită, îl așezarăm cu multe griji într-însa și încoronarăm cu merișor verde și florile primăverii, capul său foarte nobil și nemișcata-i statură. Dimineața următoare, înainte de ceasul 9, sicriul deschis, înconjurat de făclii și ramure de cipri, se găsea în aula Observatorului. În întîmpinarea acelei ore grave, trăsăturile mortului se turnase parcă în alte tipare. Măreția lor actuală nu păstra nimic din dulceața înfățișării de ieri. Fruntea înaltă, înconjurată
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
mai spre seară. Acum am de rezolvat câteva probleme ce nu suportă amânare. Ai grijă de tine. La revedere! N-am apucat să spun și eu „la revedere”, deoarece telefonul s-a închisimediat. Surd, sec, ca un capac peste un sicriu în care zăcea o iubire moartă. O iubire încă în floare, atât de frumoasă în cumințenia ei, în neînțeleasa ei suferință. Mi s-a părut că mi-a zâmbit amar. Nu puteam s-o las așa, să dispară în neant
ULTIMA ÎMBRĂŢIŞARE... de VALENTINA BECART în ediţia nr. 939 din 27 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364288_a_365617]
-
al patrulea loc sfânt al islamului, pretinde că posedă moaște din sfanțul sau cap. Părintele Sofian Boghiu vizitând această moschee, povestește că atunci când niște musulmani au lovit cu toporul racla cu moaștele sale spunând: ,, Ce căuta ghiaurul acesta aici?”, din sicriu au început să curgă valuri de sânge, țâșnea sângele din sicriu și din marmură. Și ei s-au speriat foarte tare și au chemat preoții ortodocși să vină să facă rugăciuni ca să oprească aceste valuri de sânge care au umplut
TĂIEREA CAPULUI SF. IOAN BOTEZĂTORUL de ION UNTARU în ediţia nr. 972 din 29 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364397_a_365726]
-
sfanțul sau cap. Părintele Sofian Boghiu vizitând această moschee, povestește că atunci când niște musulmani au lovit cu toporul racla cu moaștele sale spunând: ,, Ce căuta ghiaurul acesta aici?”, din sicriu au început să curgă valuri de sânge, țâșnea sângele din sicriu și din marmură. Și ei s-au speriat foarte tare și au chemat preoții ortodocși să vină să facă rugăciuni ca să oprească aceste valuri de sânge care au umplut moschea... De-atunci, deși sunt musulmani, ei au un mare respect
TĂIEREA CAPULUI SF. IOAN BOTEZĂTORUL de ION UNTARU în ediţia nr. 972 din 29 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364397_a_365726]
-
de Ioachim Boris, Violetta Petre, Niculai Șorea, în timp ce rima clasică se îmbină cu versul alb chiar în paginile aceluiași autor. Impresionează în poezia lui Constantin Marafet uzitarea cu destoinicie a ingambamentului: "Las visului tulpina și umbra înșelată, / ca mâine și sicriul își ia din dor rugina Din dorul de albastru din marginea curbată / a bolților. / ... /" (Imoralis). În finalul antologiei, în loc de semnătură, Valentina Becart își definește și ea versul ca un "cântec de sirenă" ce cheamă în adâncuri pentru ca lectorul să descopereperla
RECENZIE REALIZATĂ ANTOLOGIEI “ARTĂ SFÂŞIATĂ”( 73 DE POEŢI CONTEMPORANI) de VALENTINA BECART în ediţia nr. 385 din 20 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361356_a_362685]