830 matches
-
femmes. Elevée au logis, elle eût sans doute moussé, par la religion ou par quelque autre satisfaction nerveuse, leș pointes de désirs dont leș piqûres l'affolaient par instants" [Zola, La Сurée, p.161]. Toate aceste influențe eterogene dau naștere singularității Parizienelor. Parizienele lui Zola sunt diferite, unele par să traducă spiritul curiozității științifice a timpului, cum este cazul lui Caroline Hamelin: "Elle, d'une érudition trop vaste, qui avait perdu son temps, autrefois, à brûler de connaître le vaste monde
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
al XIX-lea teatrul determina înțelegerea estetică a lumii moderne. 2.1.2. Comedia urbană și Pariziana-spectacol Din timpurile antice, orașul își oferea spațiile, deseori spontan, anumitor moduri de spectacole: carnavaluri, iarmaroace, reprezentări publice etc. Această animație corespunde spiritului orașului, singularității sale, conferindu-i vocația de loc de sărbătoare. Se înțelege de la M.Bahtin [1970, p.176] că reprezentarea romanesca a orașului accentuează aspectul carnavalesc al formei narative. Lume de aparente și artificii, domeniu al simulacrului, orașul apare ca simbol al
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
-o, ea este cea care modelează situații și perspective. "Dramatizarea" românului se manifestă în scenele patetice și violențe, al căror instigator sau promotor este deseori femeia pariziana. Pariziana este femeia care relativizează delimitarea sferelor, ocupațiilor și locurilor. Prin originalitatea și singularitatea să, Pariziana îndrăznește să atace o dogmă fundamentală a epocii, cea a supunerii. Dacă tradițional, pentru femei nu există altă morală decât morală tăcerii, Pariziana refuză să se limiteze la rolul ornamental recunoscut de societate, ea are o viziune dinamică
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
dintre elementele fundamentale ale structurii românești personajul se înscrie în problematică reprezentării. Că demers euristic, lucrarea propune o analiză a reprezentării personajului parizienei că dimensionare complexă: reprezentare socială (în Codul civil), reprezentare mentală (reprezentarea colectivă în formă de mit al singularității feminine), reprezentare romanesca (reprezentare de tip mimetic în român și nuvelă) și reprezentare dramatică (felul teatral de a fi și de a se manifestă al Parizienei prin scenarii proprii, joc de roluri, scene). Din perspectiva socio-culturală, Pariziana este identificată că
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
și cele cinci paradoxuri ale modernității: "la superstition du nouveau, la religion du futur, la mânie théoricienne, l'appel à la culture de masse et la passion du reniement" [p.11]. 12 Modernitatea se alimentează din noutăți, se constituie prin singularitatea privirii și acuitatea unei percepții. Pentru J.-F.Lyotard "modernitatea nu este o epocă, ci mai curând un mod (aceasta este originea latină a cuvântului) de gândire, de enunțare, de afirmare a sensibilității" [p.44]. Michel Foucault enunța și el
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
et semblaient presser amoureusement l'ovale de șa figure. Să robe de mousseline clăire, tachetée de petits pois, se répandait à plis nombreux" [Flaubert, L'Éducation sentimentale, p.40]. Această întâlnire are toate simptomele unei întâlniri fatale, cu disperarea și singularitatea ei: "Leurs yeux se rencontrèrent. Plus îl la contemplait, plus îl sentait entre elle et lui se creuser des abîmes. Îl songeait qu'il faudrait la quitter tout à l'heure, irrévocablement, sans avoir arraché une parole, sans lui laisser
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
ultimele decenii, când corpul profesoral a început să includă până și postmoderniști radicali (ca W.J.T. Mitchell și alții; dar poate Homi Bhabha e cazul cel mai interesant, prin toate ramificațiile sale, pe care nu le pot însă explora aici); singularitatea instituției e dată de coexistența - nu întotdeauna pașnică, din moment ce divergențele de opinie au și mize mari (ce cărți să publice prestigioasa editură, ce noi angajări și titularizări să se facă etc.) - mai multor orientări academice, intelectuale, ideologice, politice. Îndeobște, marile
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
un membru al familiei cosmice a Inteligentelor 9. Neîncrezător în demonstrații 10, Poe anunță că, în cartea sa, va încerca mai degrabă să "sugereze", decât să formuleze, "idea dominantă", ceea ce trimite din nou la artă. Gândul este atat de important, singularitatea abordării, atât de manifestă, încât autorul "Corbului" destăinuiește, nu fără o anumita notă de infatuare - "Între tratatele asupra Universului stelar, cu adevarat limitat, deși se presupune dintotdeauna că este nelimitat, nu cunosc nici unul care să garanteze deducțiile din individualitatea viziunii
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
că această realitate ultima nu este un lucru, ci un act - Creația - , pentru care durată bergsoniana pare o aproximare mai potrivită. Pe această linie de gândire, în parafrază barbiana, "stabile[le] corpuri" reprezintă realitatea primară, amintirile spontane, quasi-eterne, păstrate în singularitatea lor ("insolvate", adică indeterminate, ele neconstituind o realitate psihologică, ci una ontologica, virtuală, condiția existenței celei dintâi, fondul existenței noastre, i.e., conul universal memoriei, în care toate nivelele de existență coexista 22 - "veritabilă vale". Aici - mai corect ar fi să
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
instituția școlară, care știe să cunoască și să recunoască drept dotați din punct de vedere școlar pe cei care sunt mai bine dotați din punct de vedere social, se înfăptuiește prin nenumărate acte cognitive care, cu toate că sunt operate cu iluzia singularității și cu convingerea neutralității, sunt obiectiv orchestrate și obiectiv subordonate imperativelor reproducției structurilor sociale, deoarece pun practic în funcțiune categorii ale percepției și ale aprecierii care sunt produsul transformat al încorporării acestor structuri. (P. Bourdieu, 1980, p. 80; apud. E.
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
În primul rând, Budai-Deleanu punctează unitatea teritorial- geografică a Transilvaniei, Țării Românești și Moldovei. Este indicată apoi unitatea politico-istorică a provinciilor românești, care în trecut au fost prinse laolaltă în regatul Daciei. De asemenea, Budai-Deleanu arată unitatea etnică a românilor, singularitatea unui aceluiași popor răsfirat pe toată suprafața vechii Dacii. Mai mult, este invocată unitatea de destin istoric, întrucât populația care a viețuit pe aceste teritorii "au fost supuse acelorași prefaceri". În fine, cheia de boltă a întregului argument este invocarea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a se citi Manual de istoria Principatului Țării Românești), figura centrală este Mihai Viteazul. La Albineț, în Manualul de istoria Principatului Moldaviei, persoana care domină întregul spectru de figuri istorice este Ștefan cel Mare, pe care îl elogiază conferindu-i singularitate eroică: "Pământul patriei noastre nici mai înainte, nici după aceia n'au mai avut un asemine barbat" (Albineț, 1845, p. 133). În timp ce la Moldovan, în manualul său de Istori'a Ardealului, eroul absolut devine Iancu de Hunedoara, despre care autorul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de-al Treilea Reich trebuie scos din izolarea în care încă se găsește chiar și atunci când este analizat în cadrul "Epocii Fascismului". [...] Demonizarea celui de-al Treilea Reich trebuie să înceteze. [...] O investigare amănunțită și o comparare penetrantă nu va elimina singularitatea celui de-al Treilea Reich [...] (cf. Maier, 1988, pp. 17-18). Argumentul "revizioniștilor"36 a fost că cultura germană în general și memoria colectivă în special manifestă o obsesie față de Holocaust care trebuie depășită. Încă din 1981 cancelarul Helmut Schmidt a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Holocaustului ca o specie a genului genocidar, ca un episod tragic în istoria Germaniei și a Europei, dar care își are corespondente în episoade de un tragism comparabil care au zdruncinat istoria altor societăți. Normalizarea implică renunțarea la ideea de singularitate istorică a Holocaustului, considerat prin această prismă a unicității sale intrinseci ca fiind un eveniment meta-istoric. Corolarul normalizării pentru care militează Nolte și ceilalți revizioniști constă în eliberarea conștiinței germane din prizonieratul Auschwitz-ului. În loc să continue să bântuie din ce în ce mai agresiv prezentul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
este un caz singular, unic. Memoriile doamnelor de la curtea Franței sunt o sursă de informații deosebit de importantă pentru posteritate. În paginile introductive ale Memoriilor doamnei de Motteville, un critic necunoscut, posibil chiar editorul și care semnează A.B. remarcă: „Printre singularitățile care disting memoriile scrise de femei, este una naturală, care se găsește în modul lor de a fi: cel mai adesea nu predomină interesul pentru public, nici propriul interes, ci afecțiunea. Un bărbat, care vorbește despre problemele pe care le
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
va deveni „subiectul clinicii”. Clinica va transforma „discursul bolnavului” în „observație medicală”. Orice act de observație medicală implică două domenii: domeniul spitalicesc și domeniul pedagogic, ambele la fel de importante și inseparabile. Domeniul spitalicesc este cel în care fenomenul morbid apare în singularitatea sa ca „eveniment” într-o serie de date care se succede în mod cronologic. Domeniul pedagogic urmărește descoperirea și cunoașterea adevărului. Nu trebuie făcută diferența între „clinică” văzută ca știință și „clinică” înțeleasă ca spațiu pedagogic. Acesta din urmă formează
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
mușcarea („prinderea cu dinții”), înțelegerea („cuprinderea cu intelectul”), denumirea (desemnarea lingvistică, limbajul); captarea mediului social, prin următoarele mijloace: impresionare, sugestibilitate, asumarea responsabilității. Modul de a fi „în sine” și „pentru sine” (in-der-Welt-über-die-Welt-hinaus-sein) exprimă modul de a fi al individualității, al singularității persoanei redusă la ea însăși, care își este suficientă ei însăși. Este modul de a fi singur, izolat, autist. Acest mod de a fi în viață al persoanei se poate manifesta astfel: a fi pentru sine însăși, autonomă și autosuficientă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Negarea umanului, am fi tentați să răspundem. Nu cumva este vorba, dimpotrivă, de chintesența umanului? Există vreun alt animal capabil să conceapă, să dorească, să organizeze și să calculeze așa ceva? Auschwitz îi face pe oameni să vadă partea monstruoasă a singularității care este animalul-om. Auschwitz e mai mult decît un fapt istoric, e vorba de un posibil propriu ființei umane. A crede că în fața acestui posibil cultura oamenilor este o garanție, a da de înțeles că bagajul de cunoaștere face
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
cercetătorului multă imaginație. A CONTRASTA LUMILE Care sunt posibilele și imposibilele caracteristice omului modern, cele care ne fac să fim ceea ce suntem în istoria umanității? E suficient să formulăm întrebarea ca să ne dăm seama de dificultatea unei astfel de abordări. Singularitatea unei lumi este creată tocmai de evidența pe care o împărtășesc cei care o locuiesc și o alcătuiesc. Din moment ce este vorba despre punctul nostru orb, cum putem să percepem posibilele și imposibilele care ne fundamentează lumea? Cum să vedem ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
să vedem ceea ce este cel mai greu de văzut, pentru că suntem orbi în fața evidenței, a transparenței? J.-Y. Leloup o spune cel mai bine: "Înțelepciunea noastră/ n-a fost niciodată/ să rezolvăm enigme/ ci să mîngîiem/ evidențe 45." Neputînd percepe singularitatea unei lumi din interiorul ei, e nevoie să practicăm "un ocol antropologic". Cum doar principiul diferenței ne apropie de propria lume, demersul constă în a o contrasta cu alte lumi. Astfel, perceperea imposibilului navajo înseamnă să ne dăm seama, să
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
imposibil să nu gîndim în termeni de artă, să nu distingem ceea ce alte lumi nu pot distinge, spre exemplu, arta de medicină. A ne îndepărta de lumea noastră pentru a o vedea mai bine și a face să-i apară singularitățile prin studiul posibilelor și imposibilelor altor lumi, iată pariul pe care se bazează a doua noastră serie de studii. LUMILE ȘI SPAIMELE LOR Neputînd percepe lumea o configurare de posibile și de imposibile în totalitatea ei, care este calea potrivită
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
viitor. Nu plecăm la drum cu convingerea că lumea noastră e mai civilizată, mai bună, superioară. Nu există grupuri umane necivilizate, există civilizații diferite. Ca orice altă lume, a noastră e pur și simplu diferită. Plecăm în căutarea propriei noastre singularități. Călătoria la care purcedem ne va duce cît mai departe posibil în istoria umanității, pentru a reveni apoi, în cîteva etape, la lumea noastră. Fiecare dintre lumile acestui larg ocol va fi studiată prin prisma temerilor, spaimelor, scandalurilor proprii. Vom
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
un ansamblu uman organizat care nu este condus (fără șefi) reprezintă un asemenea imposibil, încît nu avem cuvintele și expresiile adecvate pentru a vorbi despre asta. Limbajul nostru conține posibilele și imposibilele noastre. Limbajul este cel care face să transpară singularitatea lumii noastre. Suntem atenți, ascultăm noi ce ne spune limbajul? LUMI FĂRĂ CULTUL MUNCII Pentru faptul că lucrările etnologilor denunță multe dintre clișeele care se aplică societăților "primitive", omul modern nu le privește cu ochi buni. Guayakii muncesc foarte puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
căreia îi corespund forme determinate ale conștiinței sociale. Modul de producție a vieții materiale domină în general dezvoltarea vieții sociale, politice și intelectuale 67." Locul rezervat economiei în raport cu politica pare inversat în primele societăți, dacă le comparăm cu lumea modernă. Singularitatea lor politică (imperativul "nedivizării") pare să explice singularitatea lor economică (limitarea muncii și a producției, reflexul antisurplus, refuzul egoismului). Ipoteza singularității economice a primelor societăți e susținută în special de Karl Polanyi 68 ale cărui lucrări sunt un punct de
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Modul de producție a vieții materiale domină în general dezvoltarea vieții sociale, politice și intelectuale 67." Locul rezervat economiei în raport cu politica pare inversat în primele societăți, dacă le comparăm cu lumea modernă. Singularitatea lor politică (imperativul "nedivizării") pare să explice singularitatea lor economică (limitarea muncii și a producției, reflexul antisurplus, refuzul egoismului). Ipoteza singularității economice a primelor societăți e susținută în special de Karl Polanyi 68 ale cărui lucrări sunt un punct de referință obligatoriu în această dezbatere. Cum motivațiile "primitivilor
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]