5,222 matches
-
al limbii, dar cu frecvență diferită, se întîlnesc mai multe posibilități de redare a aceluiași conținut, încît propoziția bimembră nu a eliminat-o pe cea monomembră, hipotaxa nu a produs dispariția parataxei etc., iar apariția de noi raporturi și funcții sintactice a condus la rafinări (stilisti-ce), iar nu la substituții propriu-zise. În cercetarea istorică a limbii, care are în vedere schimbările care se produc în timp, apare deseori cuvîntul evoluție pentru a denumi succesiunea acestor schimbări, cuvînt care, în accepțiunea lui
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
îl menționa Wilhelm von H u m b o l d t și, ca atare, în știința lingvistică a vorbitorului sînt cuprinse cunoștințe privind valoarea fonologică a sunetelor, cuvintele și sensurile lor (semnele lingvistice), afixele, sensul și regimul lor, regulile sintactice, formulele fixe (discursul repetat) etc., precum și o anumită viziune asupra lumii dată de limbă, antropocosmosul modelat de conștiința colectivă și exprimat în limba istorică însușită de individ. Aceste cunoașteri, la care se adaugă norma caracteristică funcționării limbii într-o anumită
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
la nivelul limbii literare. Îndeosebi vocabularul stilurilor și limbajelor manifestă diferențe semnificative de la un caz la altul sub aspectul originii, al surselor de îmbogățire, al statutului, al perioadei de formare, al raporturilor cu limba comună etc. Uneori, și frazeologia, structurile sintactice de bază sau raportarea lor la normă sînt diferențiate în funcție de tradiția proprie, de ceea ce s-a transmis din perioadele anterioare pentru fiecare dintre ele. Un aspect important al relației dintre limbă și tradiție se relevă atunci cînd prin tradiție se
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
dintre logic și lingvistic două aspecte se relevă în mod deosebit: 1) măsura în care conținutul semnelor lingvistice corespunde conținutului noțiunilor logice, iar clasele obiectelor la care se aplică semnele corespund cu sfera noțiunilor și 2) măsura în care structurile sintactice și textuale urmează același model cu formele judecății și ale raționamentului. În legătură cu primul aspect, se remarcă mai întîi lipsa de echivalență între numărul semnelor lingvistice și numărul noțiunilor, fapt evident prin existența sinonimiei, a mai multor semne pentru redarea aceleiași
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
lingvistice pare evidentă. Din acest motiv, în vreme ce structura logică a judecății, de exemplu, este universală, structura propoziției este în mare parte dependentă de particularitățile gramaticale proprii fiecărei limbi. Ca atare, deși se construiește pe baza judecăților și a raționamentelor, structura sintactică și textuală urmează norma specifică fiecărei limbi, iar nu o regulă universală instituită de gîndirea logică. De aceea, de exemplu, poziția determinanților față de determinați variază de la topica liberă la cea fixă prin antepunere sau prin postpunere în funcție de limbile istorice, singura
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cercetarea limbii nu se poate realiza fără a apela la modelele logice, la principii, structuri și relații caracteristice nivelului logic. Dintre compartimentele limbii, vocabularul și sintaxa sînt în mod nemijlocit în relație cu gîndirea. Elementele vocabularului exprimă noțiunile, iar relațiile sintactice exprimă raporturile dintre noțiuni, încît în primul caz se manifestă gîndirea constatatoare, iar în cel de-al doilea gîndirea operativă. Cuvintele presupun activitatea gîndirii prin cunoaștere și denominație, stabilind relația dintre nume și obiecte sau dintre semnificant (o formă și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
iar în cel de-al doilea gîndirea operativă. Cuvintele presupun activitatea gîndirii prin cunoaștere și denominație, stabilind relația dintre nume și obiecte sau dintre semnificant (o formă și imaginea ei acustică) și referent (un element al lumii extralingvistice), iar unitățile sintactice sînt reflexul proceselor logice, care conduc la realizarea judecăților și a raționamentelor. Aceste procese sînt destul de stabile din punct de vedere structural și, de aceea, unitățile sintactice sînt și ele stabile, păstrîn du-și funcțiile chiar și atunci cînd se
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
și imaginea ei acustică) și referent (un element al lumii extralingvistice), iar unitățile sintactice sînt reflexul proceselor logice, care conduc la realizarea judecăților și a raționamentelor. Aceste procese sînt destul de stabile din punct de vedere structural și, de aceea, unitățile sintactice sînt și ele stabile, păstrîn du-și funcțiile chiar și atunci cînd se modifică forma lor de exprimare. Ca atare, și relațiile sintactice manifestă o pro-nunțată constanță în timp și nu prezintă variațiile și fluctuațiile morfologiei, față de care sînt autonome
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
și a raționamentelor. Aceste procese sînt destul de stabile din punct de vedere structural și, de aceea, unitățile sintactice sînt și ele stabile, păstrîn du-și funcțiile chiar și atunci cînd se modifică forma lor de exprimare. Ca atare, și relațiile sintactice manifestă o pro-nunțată constanță în timp și nu prezintă variațiile și fluctuațiile morfologiei, față de care sînt autonome 294. Topica este condiționată de structurile limbii, fiind dependentă de capacitatea membrilor propoziției și frazei (enunțului) de a exprima prin însăși forma lor
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
o pro-nunțată constanță în timp și nu prezintă variațiile și fluctuațiile morfologiei, față de care sînt autonome 294. Topica este condiționată de structurile limbii, fiind dependentă de capacitatea membrilor propoziției și frazei (enunțului) de a exprima prin însăși forma lor funcțiile sintactice pe care le îndeplinesc, astfel încît ea este mai liberă în limbile sintetice decît în cele analitice. Progresul în sintaxă se produce prin creșterea complexității unităților sintactice, care reflectă evoluția gîndirii spre forme tot mai complexe 295. Limbă și psihic
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
membrilor propoziției și frazei (enunțului) de a exprima prin însăși forma lor funcțiile sintactice pe care le îndeplinesc, astfel încît ea este mai liberă în limbile sintetice decît în cele analitice. Progresul în sintaxă se produce prin creșterea complexității unităților sintactice, care reflectă evoluția gîndirii spre forme tot mai complexe 295. Limbă și psihic Psihologii subliniază că fără înțelegerea adevăratei na-turi a vorbirii omenești, cunoașterea dezvoltării intelectului uman ar rămîne superficială și inadecvată. Limba și vorbirea nu sînt legate însă numai
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limbă de cultură, care impune reguli realizate prin normare (norma-lege sau norma-legiferată). În raport cu această ordine normativă se manifestă libertatea lingvistică, care nu trebuie înțeleasă numaidecît ca o opțiune pentru abaterea de la norma-cutumă sau de la norma-legiferată prin anumite preferințe lexicale, morfologice, sintactice sau stilistice. Se poate întîmpla de multe ori ca prin creație să nu se producă o abatere de la normă, ci numai să se realizeze ceea ce nu a mai fost realizat sau ceea ce a fost uitat. Sub acest aspect, literatul tinde
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în legătură cu posibilitatea traducerii eficiente privesc, în special, două tipuri de texte: pe cele poetice și pe cele filozofice. Limbajele stilului beletristic, îndeosebi cel poetic, valorifică în mod expres particulăritățile limbii, inclusiv pe cele care țin de latura fonetică, de îmbinările sintactice sau de topică, iar aceste particularități nu se pot reda, în principiu, pe terenul altei limbi care are alte trăsături proprii. Datorită acestei extinse implicări a semnificantului în construcția textului poetic, ceea ce într-o limbă se exprimă într-un mod
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a poeziei. Exprimarea filozofiei realizează un limbaj care face parte din stilul științific, dar care se concretizează în forme discursive foarte variate și marcate de personalitatea autorului de text filozofic. În mod obișnuit, limbajul filozofic se organizează însă textual și sintactic, de cele mai multe ori, din perspectiva structurilor de tip raționament și se caracterizează printr-o terminologie destul de bine delimitată, atît de alte terminologii, cît și de lexemele limbii comune. Realitățile desemnate de termenii filozofici sînt construcții ale rațiunii și, de aceea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
condiționare și 2) relațiile fără presupoziție sau de combinare. În urma unei cercetări extinse, Rodica N a g y (Sintaxa limbii române. Unități, raporturi și funcții, Institutul European, Iași, 2005, p. 81-96) a ajuns la concluzia că textul este "o unitate sintactică, semantică și pragmatică superioară frazei" (p. 96) și a constatat că, potrivit unei opinii autorizate -precum cea a lui Eugen Coșeriu−, există elemente pentru "o minimă departajare" între discurs și text, "discursul fiind definit ca act lingvistic individual, iar textul
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Language", vol. 45, num. 3, sept. 1969, p. 483498). 321 Paul Ricoeur, Despre traducere, Polirom, Iași, 2005, p. 61. 322 De obicei, cînd se manifestă îndoieli în legătură cu posibilitatea traducerii se au în vedere diferențele dintre limbi, în primul rînd incongruențele sintactice și lexicale, dar nu se observă și faptul că, chiar în interiorul aceleiași culturi, există deosebiri, uneori destul de pronunțate, de la un text la altul și de la un autor la altul (mai ales în domeniile beletristic, publicistic și filozofic). La acestea se
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
despre poezie ca despre o artă a cuvântului, pentru că nu putem identifica poezia cu cuvintele din care este compusă. În poezie putem vorbi despre necuvinte; cuvântul are funcția unei roți, simplu vehicul care nu transportă deasupra semantica sa proprie ci, sintactic vorbind, provoacă o semantică identificabilă numai la modul sintactic" (Respirări, 1982, p. 173). Nimic nou sub soare! Mallarmé, "maestru suprem al magiei" (cum îi apărea lui A. Huxley), lansase cu mult înainte aceeași idee: "Versul care din mai multe vocabule
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nu putem identifica poezia cu cuvintele din care este compusă. În poezie putem vorbi despre necuvinte; cuvântul are funcția unei roți, simplu vehicul care nu transportă deasupra semantica sa proprie ci, sintactic vorbind, provoacă o semantică identificabilă numai la modul sintactic" (Respirări, 1982, p. 173). Nimic nou sub soare! Mallarmé, "maestru suprem al magiei" (cum îi apărea lui A. Huxley), lansase cu mult înainte aceeași idee: "Versul care din mai multe vocabule reface un cuvânt total, nou, străin limbii și oarecum
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Testamentul unui poet cunoscut, după Mihai Codreanu. Alteori, jovialitatea discretă are atingeri cu Miron Radu Paraschivescu ale cărui Cântice țigănești erau din 1941 și căruia i se dedică un poem. Non-academismul, mai puțin izbitor la nivel lexical, frapează la nivel sintactic; deliberat, autorul Libertății de a trage cu pușca practică un jemanfișism delicios, recurgând la locuri comune, la banalități învederând suficiența vorbitorilor: "Unii credeau că stelele sunt niște globuri frumoase și colorate... Știți, nu-i adevărat nici că stelele au colțuri
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Goethe spusese că o poezie este un trop imens!). Propria explicație vizând ideea de Necuvinte e de găsit într-un eseu dintre cele mai interesante, Fiziologia poeziei sau despre durere: "Ca vehicul poetic (...), cuvântul scris tinde să-și piardă proprietățile sintactice, integrându-se unei morfologii pure, în care o propoziție, sau chiar o frază întreagă are valoarea funcțională a unui singur cuvânt, sau chiar a unui singur fonem. Astfel, în structura unei poezii, grupurile de cuvinte transportă un ce aparte, un
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
și nici antinor"; iar fiindcă nu există un revers, se ajunge la o "mare generalizare", pe când verbele, toate, acceptă un invers al lor..." Departajarea e, nici vorbă, tranșantă în exces. Nu fără impulsuri dinspre suprarealism, Nichita Stănescu contează pe disponibilitățile sintactice ale verbului, destrămând, forțând, inventând, rezidind și desfăcând necontenit. "N-ai să vii și n-ai să morți / N-ai să șapte între sorți / N-ai să iarnă, primăvară / N-ai să doamnă domnișoară (N-ai să vii); Și s-
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
despre poezie ca despre o artă a cuvântului, pentru că nu putem identifica poezia cu cuvintele din care este compusă. În poezie putem vorbi despre necuvinte; cuvântul are funcția unei roți, simplu vehicul care nu transportă deasupra semantica sa proprie ci, sintactic vorbind, provoacă o semantică identificabilă numai la modul sintactic..." Micro-eseurile, reflecțiile poetului, sentențiile lui nu de puține ori paradoxale (Cartea de recitire și Respirări 1972, respectiv 1982) nu se constituie bineînțeles într-un organon estetic, dat fiind că în atenția
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nu putem identifica poezia cu cuvintele din care este compusă. În poezie putem vorbi despre necuvinte; cuvântul are funcția unei roți, simplu vehicul care nu transportă deasupra semantica sa proprie ci, sintactic vorbind, provoacă o semantică identificabilă numai la modul sintactic..." Micro-eseurile, reflecțiile poetului, sentențiile lui nu de puține ori paradoxale (Cartea de recitire și Respirări 1972, respectiv 1982) nu se constituie bineînțeles într-un organon estetic, dat fiind că în atenția radiară a autorului intră câte ceva din toate: sentimentul patriei
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
asianic caucazian (de exemplu, hitit, care s-a manifestat până în Antichitate). Ne raportăm la un fond lingvistic comun care a supraviețuit, sub o anumită formă, până acum. În cazul limbilor vorbite astăzi în Balcani, se remarcă o sumedenie de similarități sintactice, morfologice, idiomatic între română, bulgară, greacă, albaneză (turca jucând rolul de suprastrat). Compatibilitățile lingvistice s-au fundamentat pe realitatea faptului că populațiile care au migrat în peninsulă s-au înrudit îndeaproape. Pe baza acestor similarități s-a vorbit chiar de
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
unei abordări teoretice date, în sensul că „profilul epistemologic” al antropologiei vorbește, în primul rând, de „conținutul” aceste științe și modul de organizare al acestui conținut și, abia apoi de „forma” și inventarul tematic al disciplinei în discuție. Dar maniera sintactică în care este scrisă cartea profesorului Geană apare nu ca o transpunere strict „didactică” și expositivă, ci, adeseori, într-o notă narativă, evocatoare, proprie unei științe umaniste. Ajunge să amintim aici citatele din Mihai Eminescu, Lucian Blaga și Mihail Sadoveanu
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2157_a_3482]