962 matches
-
umăr, deși perspectiva e strict bidimensională. Aștepți. Păuni fluorescenți, animale fantastice, creiere, chipuri. 99 de încăperi în care te poartă visul. Auzi flașnetarul și ți se face poftă de vată de zahăr în timp ce mâna de pe manivelă coboară încet un cadavru spânzurat. Rochiță albă și pantofi negri mici, de balerină. Poți merge mai departe. Room 45. Flori carnivore, vaci albastre, îngeri căzuți, pești puși la afumat. Pereții respiră, pulsează, privesc. Nicăieri alt univers mai grotesc și mai seducător deopotrivă. 99 de încăperi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
îmbrăcate, admirându-le trupurile și așteptându-mi rândul la tuns. Articolul căruia i se făcea reclamă pe copertă se intitula „Femei-călăi îl spânzură pe călăul din Berlin“. N-aveam nici un motiv să bănuiesc că articolul era despre socrul meu. Cu spânzuratul nu se ocupase. Am deschis la articolul cu pricina. Și am privit o vreme fotografia tristă a lui Werner Noth spânzurat de craca unui măr, fără să bănuiesc cine era cel spânzurat. M-am uitat la fețele celor prezenți la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
bănuiesc că articolul era despre socrul meu. Cu spânzuratul nu se ocupase. Am deschis la articolul cu pricina. Și am privit o vreme fotografia tristă a lui Werner Noth spânzurat de craca unui măr, fără să bănuiesc cine era cel spânzurat. M-am uitat la fețele celor prezenți la spânzurare. Erau majoritatea femei, niște zdrențăroase anonime informe. Și am început în mintea mea un joc, numărând în câte feluri mințise coperta revistei. Mai întâi, nu femeile îl spânzurau. Trei bărbați uscățivi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
mereu să își cupleze prietenii apropiați. Dar singura prietenă de-ale lui Ashling pe care Ted chiar o plăcuse era Clodagh, iar aceasta nu era disponibilă. Deloc. —Trage altă carte, îl invită Ashling. A tras-o pe cea a omului spânzurat. — În mod sigur o să ai noroc în seara asta, spuse Ashling. Dar este omul spânzurat! — Nu contează. Ashling știa un singur lucru: că dacă urci un bărbat pe o scenă, indiferent cât de urât ar fi, fie că zdrăngăne la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Ted chiar o plăcuse era Clodagh, iar aceasta nu era disponibilă. Deloc. —Trage altă carte, îl invită Ashling. A tras-o pe cea a omului spânzurat. — În mod sigur o să ai noroc în seara asta, spuse Ashling. Dar este omul spânzurat! — Nu contează. Ashling știa un singur lucru: că dacă urci un bărbat pe o scenă, indiferent cât de urât ar fi, fie că zdrăngăne la o chitară, că țopăie în pantaloni mov sau că se preface că așteaptă autobuzul, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
legat și trântit pe dușumea; 17. Bătaia la testicule cu un creion greu (marca Faber sau Hardmuth); 18. Anchetă cu câini-lupi asmuțiți asupra victimei; 19. Crucificarea pe perete, victima cu brațele desfăcute și legate de două belciuge În perete, era spânzurata și bătută să facă mărturisiri; 20. Anchetă cu o pisică introdusă sub cămașă victimei; 21. Bătaia cu cablul de cupru peste gambele picioarelor; 22. Bătaia pe plăgi deschise; 23. Bătaia cu ciomagul și apoi aruncarea victimei pe o cale ferată
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
exterioare. Calculând parcursul pe care-l făcusem urcând, am Înțeles că periscopul Îmi permitea să văd exteriorul ca și cum aș fi privit prin vitraliile de sus ale corului de la Saint-Martin - ca și cum aș fi privit atârnat de Pendul, ultima viziune a unui spânzurat. Mi-am adaptat mai bine pupila la imaginea aceea albicioasă: acum puteam vedea rue Vaucanson, spre care dădea corul, și rue Conté, care prelungea ideal naosul. Rue Conté dădea În rue Montgolfier, spre stânga, și rue de Turbigo, spre dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
colonelul ieșise, să zicem, pe la miezul nopții, Împreună cu cei doi tipi, iar bătrânul a avut halucinații? Portarul repetă că nu-i prima dată când i se năzar lui astfel de lucruri, acum câțiva ani a zis că văzuse o clientă spânzurată goală, iar pe urmă clienta s-a Întors acasă după o jumătate de oră, proaspătă ca un trandafir, iar pe salteaua bătrânului găsiseră o revistă sadic-pornografică, poate i-o fi venit ideea năstrușnică să se ducă să tragă cu ochiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Liviu Rebreanu PĂDUREA SPÎNZURAȚILOR În amintirea fratelui meu Emil, executat de austro-unguri, pe frontul românesc, în anul 1917. CARTEA ÎNTÎI 1 Sub cerul cenușiu de toamnă ca un clopot uriaș de sticlă aburită, spânzurătoarea nouă și sfidătoare, înfiptă la marginea satului, întindea brațul cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și se învinețeau, și totuși privirea își păstra strălucirea însuflețită, parcă nici moartea n-ar fi în stare s-o întunece sau s-o nimicească... Plutonierul mai spuse ceva caporalului care, disperat, se repezi și, cu amândouă mâinile, cuprinse picioarele spânzuratului, zguduite încă de spasmuri nătânge. ― Dă-i drumul! strigă pretorul speriat. La o parte!... Ce faci? Doctorul, lângă Apostol Bologa, stătea cu ceasornicul în mână, numărând vremea. Perdelele negre ale amurgului se lăsau acuma tot mai grăbite. Vântul se oprise
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
altor oameni din apropiere. Se zăpăci și simți că i s-a uscat cerul gurii. " De ce geme soldatul?" se gândi dânsul ca să-și domolească inima; dar în clipa când îi răsări întrebarea aceasta în creier, privirea lui întîlni iarăși ochii spânzuratului, în care acuma strălucirea de adineaori, mândră și încrezătoare, se zbuciuma gâtuită de întuneric. Trecură astfel câteva minute. Corpul spânzuratului nu mai mișca de mult. Amurgul acoperea întreg pământul, ca un lințoliu negru... ― Ce facem, doctore? izbucni deodată generalul, ursuz
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dânsul ca să-și domolească inima; dar în clipa când îi răsări întrebarea aceasta în creier, privirea lui întîlni iarăși ochii spânzuratului, în care acuma strălucirea de adineaori, mândră și încrezătoare, se zbuciuma gâtuită de întuneric. Trecură astfel câteva minute. Corpul spânzuratului nu mai mișca de mult. Amurgul acoperea întreg pământul, ca un lințoliu negru... ― Ce facem, doctore? izbucni deodată generalul, ursuz. Nu vezi că s-a întunecat? ― Datoria, excelență, răspunse medicul liniștit, cu ochii la ceas. ― Ce datorie?... Constată! Asta-i
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
deodată generalul, ursuz. Nu vezi că s-a întunecat? ― Datoria, excelență, răspunse medicul liniștit, cu ochii la ceas. ― Ce datorie?... Constată! Asta-i datoria dumitale! zise generalul mai îndîrjit. Doctorul ridică din umeri, se apropie de stâlp și pipăi pulsul spânzuratului, iar pe urmă murmură: ― A murit mai repede, parcă i-a fost silă de viață... ― Lasă comentariile! se înfurie generalul. Rezultatul! ― Excelență, condamnatul a expirat, raportă doctorul salutând. ― Atunci? Ei? zise generalul nerăbdător, întorcîndu-se către pretorul buimăcit. ― Excelență, sentința s-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
plutonierului și apoi alergă după general, să-i explice că vina incidentelor cade exclusiv în sarcina oamenilor nedisciplinați. Pe urmă toată lumea se urni și câmpul se umplu de pași. Numai Apostol Bologa rămase pironit pe loc, cu ochii mereu la spânzuratul căruia vântul îi zvârcolea aripile hainei. ― Bietul om! zise deodată căpitanul Cervenko, cu glas plâns, lângă Bologa. ― Cum? Ce zici? făcu Bologa tresărind și adăugând îndată, ca să-și ascundă emoția: De ce bietul om? De ce adică... Dar nu sfârși, nici nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vei face apologia trădării? îl întrerupse iar grav locotenentul de huzari. ― Dacă în vreme ce tu, aici, suferi sau faci vitejii, niște ticăloși ar spânzura acasă pe tatăl tău sub o învinuire oarecare, spune, eroule, n-ai imita pe Svoboda? ― Adică tatăl spînzuratului?... Întrebă Bologa cu ochii cât pumnii, întinzînd gâtul spre Gross. Bine, atunci de ce n-a vorbit, de ce? ― Și dacă ar fi vorbit? zise Gross înăbușit și cu scârbă. Cel mult o circumstanță agravantă... ― O, o, dar e... este ― bolborosi Bologa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
domnilor! Și doar au fost aduși înadins ca să se întoarcă cu groaza în tranșee și să spună oamenilor că e mai bine să înfrunte gloanțele dușmanului decât ștreangul patriei... Foarte... foarte ciudat!... Dar dacă tatăl osânditului a fost într-adevăr spânzurat, atunci... Apostol se uită repede înapoi, ca și cum ar fi auzit un glas din spate, pe urmă mormăi rugător: ― A fost vinovat... Domnule căpitan, a fost vinovat... Sosiră în colțul ulicioarei, spre locuința locotenentului. Lumina albă chiar atunci răsări iarăși în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
totuși n-am îndrăznit să tremur. Ca să-mi pot tăinui mai lesne înfiorarea, mi-a trecut prin minte să-i număr, să văd câți sunt... Închipuiește-ți ticăloșie de om! Dar cum să-i numeri, când toată pădurea era plină de spînzurați? Ori poate că numai groaza m-a făcut să-mi pară mai mulți?... Atunci am închis ochii, gîndindu-mă cu mirare stupidă: "Asta-i pădurea spînzuraților..." Un maior ungur, înalt și cu profil de păsare, mi-a șoptit, poate ca să mă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Închipuiește-ți ticăloșie de om! Dar cum să-i numeri, când toată pădurea era plină de spînzurați? Ori poate că numai groaza m-a făcut să-mi pară mai mulți?... Atunci am închis ochii, gîndindu-mă cu mirare stupidă: "Asta-i pădurea spînzuraților..." Un maior ungur, înalt și cu profil de păsare, mi-a șoptit, poate ca să mă ispitească: "Toți sunt cehi... și ofițerii, și soldații... numai cehi!" Am tăcut, parcă mi-ar fi făcut o mustrare. Apoi i-au spânzurat pe toți
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
inima îmi tremura, încet, fricoasă, hoțește, ca nu cumva s-o audă vreun vecin... Peste câteva zile am fost mutat ca suspect... Acuma vezi de ce am fost mutat?... Și crezi că am plâns măcar după ce m-am întors de la pădurea spînzuraților? Sau măcar în tren, venind încoace? Sau aici?... M-am bucurat, Bologa, auzi, că trăiesc, c-am scăpat de pădurea spînzuraților! Până adineaori m-am bucurat, până când m-a întrebat colonelul de ce am fost mutat! Numai adineaori am plâns, cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
suspect... Acuma vezi de ce am fost mutat?... Și crezi că am plâns măcar după ce m-am întors de la pădurea spînzuraților? Sau măcar în tren, venind încoace? Sau aici?... M-am bucurat, Bologa, auzi, că trăiesc, c-am scăpat de pădurea spînzuraților! Până adineaori m-am bucurat, până când m-a întrebat colonelul de ce am fost mutat! Numai adineaori am plâns, cu capul vârât în mantie, ca să nu mă simtă nici ordonanța. Numai adineaori, de frica pădurii spînzuraților! Klapka se opri cu niște
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
c-am scăpat de pădurea spînzuraților! Până adineaori m-am bucurat, până când m-a întrebat colonelul de ce am fost mutat! Numai adineaori am plâns, cu capul vârât în mantie, ca să nu mă simtă nici ordonanța. Numai adineaori, de frica pădurii spînzuraților! Klapka se opri cu niște ochi atât de mari și de îngroziți, că Bologa își simți sufletul copleșit de milă. În tăcerea adăpostului inimile lor băteau deopotrivă de înfricoșate... Locotenentul vru să-i spuie o vorbă de mângâiere și se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ochi atât de mari și de îngroziți, că Bologa își simți sufletul copleșit de milă. În tăcerea adăpostului inimile lor băteau deopotrivă de înfricoșate... Locotenentul vru să-i spuie o vorbă de mângâiere și se pomeni șoptind: ― Domnule căpitan, pădurea spânzuraților... Își luă seama însă și plecă ochii în pământ, neputincios și umilit. ― Acuma înțelegi întrebarea colonelului? reveni căpitanul cutremurîndu-se, parcă ar fi vrut să se scuture de o apăsare. Și observația cu reflectorul?... Vezi cum se leagă?... Observația e amenințătoare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o ușoară ezitare. Dacă n-a vrut să vie... ― Cine? întrebă Klapka. A, da... Ia mai dă-i dracului de reflector, Bologa! adăugă apoi nepăsător. Locotenentul tăcu zăpăcit, uitîndu-se în ochii căpitanului, în care acuma câteva zile îl îngrozise pădurea spânzuraților. Klapka însă urmă netulburat: ― Omul cu buba se sperie de toate umbrele. Așa și eu cu colonelul nostru! Că-i mâncător de oameni, călău... Când colo, e om foarte de treabă... A, nu ți-am spus?... A venit mai în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ta, totuși voi aveți și mângâierea că barem există și în tabăra cealaltă frați care luptă pentru mântuirea voastră, pe când noi nici n-avem încotro să ne aruncăm privirea! Pentru noi singurul mijloc de a fi eroi este să murim spînzurați! Bologa se lăsase pe un scaun, copleșit. Klapka, încredințat că l-a potolit, continuă cu mai multă siguranță: ― O crimă imensă e îndeobște războiul, dar cu deosebire războiul Austriei! Încaltea când un popor de același sânge ia armele, cu sau
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fi așteptat de mult vorbele locotenentului. Dar dacă nu izbutești, știi ce te așteaptă!... Numai deunăzi ți-am povestit despre cei trei... Și ei au vorbit ca tine, ba și mai năzdrăvan... Iar azi poate că sunt tot în pădurea spânzuraților, ca să îngrozească pe alții! ― În privința asta n-am nici o grijă, zise Bologa, cu încredere. Când ar fi să mă prindă, m-aș împușca și aș isprăvi repede!... În orice caz, eu n-am să mor spânzurat, asta ți-o garantez
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]