9,106 matches
-
de intime? ' Visare îngrozită' e minunat spus și e o expresie inteligent aplicată. Nici că se putea spune mai bine. Lumea e frumoasă și sunt visător, dar cum lumea e vis, cum să ai încredere-n ea? Peste tot sunt spaime. N-am idee dacă sunt spaimele închipuirii mele ori ale lumii din afara mea. M-am molipsit de spaime de la părinții mei, dar nu mă simt terorizat. Există un poem, Against Dullness, care e un text cheie în ce privește această arie intimă
George SZIRTES: Notă de subsol la o literatură nescrisă by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/15665_a_16990]
-
spus și e o expresie inteligent aplicată. Nici că se putea spune mai bine. Lumea e frumoasă și sunt visător, dar cum lumea e vis, cum să ai încredere-n ea? Peste tot sunt spaime. N-am idee dacă sunt spaimele închipuirii mele ori ale lumii din afara mea. M-am molipsit de spaime de la părinții mei, dar nu mă simt terorizat. Există un poem, Against Dullness, care e un text cheie în ce privește această arie intimă. în poem, soția mea tocmai a
George SZIRTES: Notă de subsol la o literatură nescrisă by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/15665_a_16990]
-
mai bine. Lumea e frumoasă și sunt visător, dar cum lumea e vis, cum să ai încredere-n ea? Peste tot sunt spaime. N-am idee dacă sunt spaimele închipuirii mele ori ale lumii din afara mea. M-am molipsit de spaime de la părinții mei, dar nu mă simt terorizat. Există un poem, Against Dullness, care e un text cheie în ce privește această arie intimă. în poem, soția mea tocmai a intrat în casă după ce a umblat în ploaie și s-a așezat
George SZIRTES: Notă de subsol la o literatură nescrisă by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/15665_a_16990]
-
ei udă, dezorientată parcă, fără culoare, părul ei ud leoarcă m-au făcut să mă gândesc o clipă la scheletul mamei din Psycho al lui Hitchcock, dar imaginea voit terifiantă din film a fost pe dată transferată asupra lumii, cu spaimele, cu ambivalența ei. Mai importante sunt ultimele trei versuri, care nu se dezmint în nimic din tot ce am scris. Mila pentru lumea pe care ploaia o întinează cu astfel de pete întunecate mă copleșește. Vorbești de distopie, și se
George SZIRTES: Notă de subsol la o literatură nescrisă by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/15665_a_16990]
-
permanentă încordare, de ce n-ar putea și alții? Am văzut cu ochii mei cât s-au iubit părinții mei în ciuda greutăților, disperărilor din relația lor. Atenție însă, dorința trebuie să se mențină trează, să se alimenteze cu emoția izvorâtă din spaima care nu o părăsește niciodată. Dacă aș pierde această încordare, aș pieri ca poet. The Photographer in Winter are un motto din Orwell. Budapesta e utopia dar și distopia ta. Amintirea nu mai puțin. Faci un recurs inteligent la indeterminare
George SZIRTES: Notă de subsol la o literatură nescrisă by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/15665_a_16990]
-
spun chiar: ' Mă preocupă ce spun zidurile.' Nu știu cum să-mi descriu lumea interioară. E în poeme, toată. Ce urmăresc? Să-mi fac o lume în care să pot să cred. Aș vrea să creadă și alții în ea, fiindcă, în ciuda spaimelor, simt că ar fi o lume mai bună, mai cuprinzătoare decât cele pe care ni le oferim unii altora în mod obișnuit. Nu vreau chiar deloc să-mi alin cititorii, dar nici nu țin să-i șochez cu premeditare. Aș
George SZIRTES: Notă de subsol la o literatură nescrisă by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/15665_a_16990]
-
de care vorbești undeva, ce valoare afectivă are această țară pentru tine, spațiu al trecutului și prezentului în poezia ta? Am vizitat prima oară România în 1993. A fost o experiență întunecată și confuză. M-au șocat condițiile de viață, spaimele și demoralizarea oamenilor, haosul fizic. Erau acolo spaime cunoscute că așa va ajunge să fie mintea mea. Voiam să fug. Rezultatul a fost poemul Transylvana. E un poem presărat cu orori, în parte comice, în parte lirice. Am revenit în
George SZIRTES: Notă de subsol la o literatură nescrisă by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/15665_a_16990]
-
această țară pentru tine, spațiu al trecutului și prezentului în poezia ta? Am vizitat prima oară România în 1993. A fost o experiență întunecată și confuză. M-au șocat condițiile de viață, spaimele și demoralizarea oamenilor, haosul fizic. Erau acolo spaime cunoscute că așa va ajunge să fie mintea mea. Voiam să fug. Rezultatul a fost poemul Transylvana. E un poem presărat cu orori, în parte comice, în parte lirice. Am revenit în 1997, prin British Council, la o conferință la
George SZIRTES: Notă de subsol la o literatură nescrisă by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/15665_a_16990]
-
profite de vîntul în pupă primit de dincolo de Atlantic. Mesajul anti-euforie al premierului a lăsat presei române o impresie excelentă. În cor, condeierii s-au grăbit să exclame: "Ce om înțelept!" Dar nu înțelepciunea vorbea în domnul Năstase, ci teama. Spaima că nu va putea îndeplini ceea ce și-a asumat. În fond, la Washington d-lui Năstase nu i s-a dat nimic, în schimb i s-a cerut totul. "Cartea albă" despre care s-a vorbit înseamnă, în realitate, o
Zgomotul și euforia by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15706_a_17031]
-
avea cum plăcea nici profesorului Călinescu, autor el însuși al unui roman cu legionari, dar de o factură net satirică, nici profesorului Vianu, care va fi fost cunoscut, în timpul guvernării legionare, deși păstrat la catedră, ceasuri de cea mai mare spaimă, încât o tentativă de sondare a străfundurilor psihice ale unor legionari, de orice soi ar fi fost ei, nu-i putea spune mare lucru. După cum este posibil ca obiecțiile aduse de Tudor Vianu, privind deficiențe ale tehnicii narative a cărții
DINU PILLAT - 80 de ani de la naștere: Un destin împlinit? by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15723_a_17048]
-
două fețe. Căci acest lucru ne stupefiază mai ales: recunoașterea doar de fațadă a trebuinței revizuirilor în raport cu blocarea lor de facto, cu respingerea lor punctuală, sistematică, printr-o arguție avocățească în care se întrevede imaginea greoaie a inerției, în esență spaima de critică. Un anume gen de critică e folosit spre a jugula critica. Pseudolovinescienii nu sînt decît adversari nedeclarați ai criticii, plasați sub scutul unor principii instrumentate demagogic, care nu sînt în măsură a le ascunde oportunismul. Desigur că pe
Un impas al lovinescianismului? (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15726_a_17051]
-
gîtul drept în loc de cravată, mica claviatură a decorațiilor pe uniforma de pînză, uniforma de vară. Prima impresie e ca o străfulgerare. Un tînăr înalt, alb de sus și pînă jos. Iar eu îmi repet în străfundurile memoriei: Măcelarul de la Verdun, spaima lumii, asta a fost bărbatul ăsta în alb, tînărul ăsta, vechiul meu prieten, făgăduială de veșnică amiciție, în ciuda tuturor, făgăduiala de a rămîne puri, de neatins. O planetă de care se va aminti". În casă, unde se vorbea engleza, doar
Martha Bibescu în 1938 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15748_a_17073]
-
Primirea lui Eugen Ionescu în Academia Franceză îi prilejuiește lui Valeriu Anania câteva amintiri despre autorul Rinocerilor și despre Anton Holban, cărora le-a fost elev. Paralela pe care o face între cei doi merită urmărită: "Holban avea o obsedantă spaimă de moarte, lui Ionescu îi era frică fragilitate. Holban ambiționa să nu moară (și a murit), Ionescu se jura să trăiască (și a trăit). Holban tremura ca un om, Ionescu se cutremura ca un creator. Holban avea oroare de groapă
Jurnal de portrete by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15761_a_17086]
-
acceptat al celor mai frumoși ani ai vieții, situație care ar fi putut lua, în roman, aspecte de cel mai declarat dramatism. Însă, la cea de a treia persoană, eroul nu-și exhibă rănile, nu se autocompătimește, nu-și urlă spaimele, ci doar narează împrejurări, cu răceala istoricului. Și, paradoxal, din acest ton, narațiunea primește un suflu tineresc, romanul o tentă detectivistică, primează aventura, pariul. Numai punându-te în locul celui ce nu știa dacă va izbuti să treacă neobservat în tren
În luptă cu atotputernicii by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15766_a_17091]
-
uriaș, țintuit de gât pe pragul de sus al porții; era negru și fosforescent și părea vrăjitoria unui țigan, cu ochii încă vii și dinții ca fierăstrăul în fălcile larg căscate. Aveam pe atunci nouă ani, și am simțit o spaimă atât de cumplită în fața acelei apariții de coșmar, că mi-a pierit graiul. Iar fratele meu, care era cu doi ani mai mic, aruncă tuburile de oxigen, măștile și aripioarele de înot, și o rupse la fugă cu un strigăt
Gabriel Garcia Márquez - Vara fericită a doamnei Forbes by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15735_a_17060]
-
doamnei Forbes, un carabinier înarmat păzea intrarea, dar ușa era la perete. Dădurăm să intrăm, cu inima grea, dar nu făcurăm bine doi pași când Fulvia Flaminea ieși ca din pușcă din bucătărie și închise ușa cu un strigăt de spaimă: - Pentru Dumnezeu, figlioli, nu vă uitați la ea! Era însă prea târziu. Niciodată, în tot restul vieții, n-aveam să uităm clipa aceea fugară. Doi bărbați în civil măsurau cu o ruletă distanța dintre pat și perete, în vreme ce altul făcea
Gabriel Garcia Márquez - Vara fericită a doamnei Forbes by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15735_a_17060]
-
imaginate) alternează cu o liniște terifiantă și cu ecoul auzit din văi. Natura îi joacă feste omului, oricît de rațional ar fi acesta și cu oricîtă detașare științifică ar fi înzestrat. Călătorul/pelerinul/cititorul se confruntă, periodic și circular, cu spaime atotcuprinzătoare, însă nu disperă în a-și căuta un echilibru interior, oricum precar - chiar și în rarele momente de respiro. Ne aflăm, aproape permanent, la margini de pădure și civilizații. Chiar și atunci cînd își angajează o călăuză, omul este
Urcușul muntelui spre sine by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15775_a_17100]
-
sîngele/ o suavă maree pînă sub unghii/ și lumina mai lesne se-ncheagă/ în protoplasma gîndirii". Lumea s-a estompat acoperită de metafore și topită în esențe transcendentale. Dar, cum au remarcat criticii, și cu poeme subversive și aluzii directe: "spaimele se-ascund în noi/ ca ziua stelele-n fîntîni", "după ce am purtat îndelung/ lipită aproape de spaima oaselor/ cămașa de forță a tăcerii/ dintr-odată ochii uitați/ așteaptă o decolare de culori înflorite/ de cuvinte frumoase/ de pe buzele mele arse încă
Fire și noduri by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15781_a_17106]
-
Lumea s-a estompat acoperită de metafore și topită în esențe transcendentale. Dar, cum au remarcat criticii, și cu poeme subversive și aluzii directe: "spaimele se-ascund în noi/ ca ziua stelele-n fîntîni", "după ce am purtat îndelung/ lipită aproape de spaima oaselor/ cămașa de forță a tăcerii/ dintr-odată ochii uitați/ așteaptă o decolare de culori înflorite/ de cuvinte frumoase/ de pe buzele mele arse încă/ de pecetea muțeniei", "te-ntrebi: cum ai ajuns în timpul care/ își infiltrează ceața-n cele mai
Fire și noduri by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15781_a_17106]
-
ei dormind în fundul apelor de cristal�) contrastează strident cu detaliile morbide din prezentarea aceluiași doliu (păstrarea cozilor chihlimbarii ale moartei pe pian, sub un geam de cristal). O corespondență stranie se stabilește între poezia hipersensibilă a marelui oraș melancolic și spaima de viciu, de păcat a locuitorilor săi, ale căror trăiri interioare sînt prizonierele unor constrîngeri religioase mai vechi și mai negre decît zidurile printre care se plimbă îndureratul, confuzul Viane. Jane Scott, femeia care seamănă halucinant cu moarta, e o
Superbe lucruri moarte by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/16116_a_17441]
-
manuscrisul unei poeme dăruită ei de poet și la lectura sa explicativă, Mite exultînd de emoție față de talentul înalt al autorului, romancierul îi surprinde lui Maiorescu că "privise spre femeie de sus, ușor ironic; în ochi i se citea poate spaima unor incendii viitoare; mai sigur, puțin necaz de a-l vedea pe altul atît de exaltat în conștiința cumnatei lui, în care își credea locul unic. Atît de stăpînit de obicei, nu se stăpînise totuși, dar izbutise să-și mlădie
Eminescu și Mite by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16160_a_17485]
-
alegerilor și la respectarea regulilor democratice ale jocului. O parte din criza actuală provine din această neglijență tendențioasă în organizare. Alta, din teama d-lui Uricaru de a pierde scaunul lui Zaharia Stancu. Nu vreau să spun mai mult. Această spaimă nu e democratică. Și, de obicei, ascunde alte alea. În ce mă privește, aveam tot dreptul să mă retrag, cînd nu se respecta legalitatea, și să revin, dacă s-a reintrat în normal. Ceea ce dl Uricaru refuză să admită este
Conferința scriitorilor by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16184_a_17509]
-
s-ar fi insinuat peste tot, iar noi am trăi și astăzi în liniște, am avea locuri de muncă asigurate și bani să cumpărăm nemuritorele gheare de pui și salamul cu soia! În traducere, toate acestea înseamnă un singur lucru: spaima de responsabilitate. E eticheta pe care-o poți citi pe fruntea marii majorități a românilor. Echipa Năstase a înțeles prea bine acest deziderat național și acționează în consecință. Aș spune chiar că, aducându-i în funcții-cheie pe securiști cu grade
Lașitatea are degete umede by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16202_a_17527]
-
se spune că izbucnirea scandalului Reșița l-a făcut să se răzgândească și să treacă la privatizarea accelerată a unuia dintre cei mai grozavi bugetofori din Europa!) Așadar, fermitatea de ultim moment a d-lui Năstase e mai degrabă reflexul spaimei de a înfrunta dezastrul, decât al unei decizii politice raționale. Gestul său a fost întâmpinat, după cum spuneam, cu mârâituri înfundate de către "vechea gardă" a partidului. Jucând încă un rol impresionant în PDSR, bătrânii iliescieni nu se vor da în lături
Țara puciurilor liniștite by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16222_a_17547]
-
catastrofală - și premierul ar trebui să știe asta. Securiștii îl vor trăda întotdeauna în favoarea celui mai tare. Iar cel mai tare este, și astăzi, Ion Iliescu. Și cum să nu fie, când are de partea sa totul: nostalgia comunismului, lenea, spaima de schimbare, refuzul riscului și, mai nou, un tot mai accentuat antiamericanism. Antiamericanismul și anti-occidentalismul - manifestări, deocamdată, marginale - sunt cele mai recente fantasme ale românilor. Pariez însă că în următorul interval ele vor deveni fenomene de masă extrem de virulente. Probabil
Țara puciurilor liniștite by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16222_a_17547]