KorAP: Find »[drukola/base=stepă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...29 30 31 ...116 >

2,893 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

robie comunitățile supuse, jefuiau și distrugeau bunuri, clădiri ș.a. Numai treptat, mongolii au înțeles că o stăpânire chibzuită a teritoriilor cucerite era de natură să le aducă beneficii durabile în raport cu spolierea nemiloasă, sălbatică, de la început.13 După dobândirea hegemoniei asupra stepelor de la sud de lacul Baikal, marele han a întreprins primele cuceriri de amploare asupra popoarelor învecinate. Conflictele cu triburile turcice situate la nord și apus de ținuturile mongole au pus în evidență virtuțile războinice ale mongolilor. Concret, încă din 1207

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vânători din regiunea pădurilor nordice, kirghizi și oirați, apoi, în 1209, a supus pe uiguri, așezați la nord de Tibet, popor turcic convertit la creștinismul nestorian, care n-au opus rezistență. După aceste reușite militare asupra unor populații simple de stepă, în 1211, ofensiva mongolă s-a îndreptat spre o civilizație sedentară superioară, China, împărțită, la începutul secolului al XIII-lea, în trei mari state: 1. Imperiul Xixia al tanguților, de origine tibetană, în nord-vestul țării; 2. Imperiul Jin al jurchenilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
după doi ani de războaie. Campania mongolă din 1221-1223 nu și-a propus ocuparea de noi teritorii din aria ponto-caspică și durase foarte mult, de aceea marea victorie de pe Kalka nu a fost exploatată și nu a dus la ocuparea stepelor sudice din răsăritul Europei. Expediția scurtă din 1222-1223 a reprezentat pentru mongoli o inițiere necesară cu factorii naturali, etnici și politici din răsăritul european. Ținuturile de stepă din spațiul nord-pontic (dintre Marea Caspică și Marea Neagră) erau foarte prielnice pentru nomazii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
victorie de pe Kalka nu a fost exploatată și nu a dus la ocuparea stepelor sudice din răsăritul Europei. Expediția scurtă din 1222-1223 a reprezentat pentru mongoli o inițiere necesară cu factorii naturali, etnici și politici din răsăritul european. Ținuturile de stepă din spațiul nord-pontic (dintre Marea Caspică și Marea Neagră) erau foarte prielnice pentru nomazii mongoli, iar ocuparea lor era ținta următoarei campanii militare. Căpeteniile mongole (printre care, fiul cel mare a lui Gingis-han, Djuci) erau încântate de aspectul acestor ținuturi: "În

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
acest scop, au fost întreprinse noi acțiuni militare și dincolo de hotarele apusene ale Imperiului mongol, după 1229, fiind vizate teritoriile ce aparțineau unor cumani, bulgari, saksini și alte populații din stânga Volgăi. Ei și-au asigurat, în această împrejurare, stăpânirea asupra stepelor dintre Ural și Volga, pregătindu-și baza de atac asupra Europei. În "anul șoarecelui", 1235, "marele kuriltai", sfatul nobilimii mongole, întrunit de către Ogodai, succesorul și fiul lui Gingis-han, hotăra relansarea ofensivei în vederea împlinirii misiunii universale atribuite ulusului (statului) de fondatorul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dări periodice (tributuri). Expediția militară mongolă împotriva Europei, organizată sub Ogodai, a fost, prin anvergura ei și prin forțele implicate, una din cele mai mari din istoria lumii. În "anul maimuței", 1236, marea armată condusă de Batu a pornit din stepă mongolă spre Soare Apune. Aproape întreaga elită militară, aparținând familiei marelui han și care avea o experiență războinică apreciabilă, era prezentă în această campanie: alături de Batu, se aflau frații săi Ordu, Berke și Siban, doi fii ai lui Ogodai, Guyuk

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
iar lupta de pe râul Sit, cu cneazul Iurii Vsevolodovici, s-a încheiat cu victoria mongolilor. În mod cu totul neașteptat, ei nu au atacat Novgorodul, centru comercial prosper din nord-estul Europei. Pe parcursul anului 1238, mongolii și-au concentrat forțele în stepele dintre Marea Caspică și Marea Neagră în vederea supunerii populației nord-caucaziene și a cumanilor. Luptele cu alanii și circasienii și cu alte triburi de pe versanții muntelui s-au prelungit până în 1240. Încununarea campaniei mongole în ținuturile rusești a constituit-o cucerirea Kievului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aici brutalitatea extremă cu care cuceritorii i-au tratat pe învinși: un foarte mare număr de cumani au fost exterminați (un adevărat măcel), după cronicarul Giovanni da Pian del Carpini. Cruzimea extremă a mongolilor a provocat un adevărat exod din Stepa Cumanilor (Deșt-i Kâpciak), o parte a turanicilor care nu au acceptat să se supună s-au refugiat spre Caucaz, sudul Dunării și Ungaria. Grupul cel mai numeros de cumani, apreciat la 40.000 de războinici, în frunte cu căpetenia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și, pe de altă parte, forțele mongole erau istovite, după șase ani de campanie neîntreruptă, având mari dificultăți de aprovizionare. În aceste condiții, conducerea militară mongolă a decis să renunțe la ocuparea completă a Ungariei și să înceapă retragerea spre stepele nord-pontice, în ordine, pentru a putea păstra uriașele prăzi capturate. Corpul mongol aflat sub conducerea lui Kadan, care a petrecut iarna din 1241-1242 în Croația și Dalmația, pe drumul de întoarcere, a distrus orașele Târnovo și Chilia din "țara Ulaqut

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de Aur și-a constituit o arie de dominație directă și o zonă de hegemonie, în care au fost înglobate în diferite grade de dependență statele și popoarele cucerite. În componența efectivă a Hoardei de Aur au intrat regiunile de stepă din sud-estul Moldovei (Bugeacul) și nordul Dobrogei. Celelalte teritorii românești de la sud și est de Carpați au rămas sub administrația conducătorilor locali, dar au devenit tributare mongolilor, precum cnezatele rusești și statul bulgar. Dar se pare că ei controlau direct

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
despre 1000 de luptători și nu se spune de unde au venit. În prima jumătate a secolului al XII-lea, berendeii au părăsit sudul Rusiei și s-au îndreptat spre teritoriile extracarpatice și regatul ungar; ei nu se puteau stabili în stepele nord-pontice, unde se aflau cumanii. Berendeii s-au deplasat în grupuri mici, de aceea prezența lor n-a fost înregistrată documentar sau au migrat înglobați de populații turce mai numeroase.20 Pe lângă triburile turanice nomade, în teritoriile carpato-dunărene, s-au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o viață seminomadă sau nomadă, ca și cumanii. Dealtfel, numele lor sugerează această viață nomadă, care înseamnă a pribegi, a rătăci, așadar o populație de pribegi, hoinari. Faptul că se aflau în compania cumanilor și predilecția lor pentru zonele de stepă din nordul Mării Negre, care la începutul mileniului II erau locuite de populații turce, duce la concluzia apartenenței lor la familia popoarelor turanice.22 Simbioza româno-pecenego-cumană Cele două seminții turce, pecenegii și cumanii au locuit (stat) în regiunile noastre peste trei sute

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
numerosul element elenic de pe marginea Mării Negre, care n-a putut dispărea.24 Despre populațiile turce, pecenegi, uzi, cumani, instalate la noi, P. P. Panaitescu ne dă unele amănunte: iarna locuiau în regiunile joase, aproape de mare, iar vara în pășunile de stepă, nu aveau așezări statornice (sate), nici locuințe, ci trăiau în care acoperite cu femeile și copiii. Carele lor, așezate cap la cap, alcătuiau o adevărată tabără de luptă. Nu practicau agricultura, se hrăneau cu lapte și fiertură de mei, luat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
menționa și nume de localități: Bârlad, Tecuci, Caracal sau ținuturi ca Teleorman sau Bărăgan, deja amintite. Frecvența acestor nume în Moldova, între Prut și Siret, și în sudul Munteniei este o dovadă că, fiind populații de nomazi, de locuitori ai stepei, ei n-au pătruns în regiunea subcarpatică și muntoasă. În regiunile în care s-au așezat, ei locuiau împreună cu românii, în Codex Cumanicus, scris în Ungaria, apar cumani cu nume românești. După trecerea la viața sedentară, cumanii au intrat în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de nomazi asiatici, ei plăteau dijmele cerute de stăpânitorii pământurilor (ținuturilor) lor, fără a mai fi supărați de cineva și, uneori, la cererea acestora, îi însoțeau în expedițiile organizate de migratori.25 Năvălirea tătarilor și românii Ultima migrație a neamurilor stepei în Europa răsăriteană și în ținuturile românești a fost năvălirea mongolo-tătară din 1241. Ne vom referi aici doar la acțiunile corpurilor armate mongole pătrunse pe teritoriile locuite de români, deoarece năvălirea și dominația lor au avut consecințe însemnate asupra istoriei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
turanici) de a-și asocia lor pe cei supuși, așa procedează cu rușii, cu cumanii, așa vor face și cu românii. În părțile Mureșului (Transilvania), tătarii dau voie satelor românești să-și aleagă "regi tătari" ca patroni, susține Iorga. Năvălitorii stepei, pricepuți în guvernarea populațiilor supuse, numesc cneji (canesi), în număr de o sută, unul din ei fiind numit pentru o mie de sate. Acești canesi (balivi) sunt tătari, dar instituția era împrumutată de la români. Canesii se adună aproape săptămânal, un

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
să coopereze cu tătarii.27 Societatea nomadă și relațiile sale cu populația românească Prezența triburilor turanice (vechi turce) în spațiul extracarpatic, pe lângă mențiunile izvoarelor scrise, este atestată și de sursele arheologice. Au fost descoperite complexe funerare asemănătoare cu cele din stepele meridionale ale Rusiei-aici s-au aflat 1000 de morminte din secolele X-XIV ale triburilor nomade turce. După unele izvoare, populațiile nomade turanice rareori dispuneau de așezări stabile, ele locuind îndeosebi în căruțe și corturi. Din datele pe care le

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
morminte tumulare ale cumanilor sunt după 1241-1242, ceea ce arată că mongolii n-au exterminat cu totul pe cumani. Aceste morminte ale nomazilor turci s-au aflat în extremitatea nordică a Moldovei, în ținuturile de câmpie din preajma Dunării, situate în prelungirea stepelor eurasiatice. O situație identică se constată și la sud de Carpați, în câmpia munteană, unde mormintele turanicilor sunt masate în Bărăgan. Complexele funerare din partea centrală și nordică a Moldovei, foarte puține, se află în vecinătatea cursurilor de apă, unde s-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
rare deoarece autohtonii, sub presiunea nomazilor, s-au retras în regiunile de deal și podiș, unde se puteau apăra mai lesne.28 Prin pătrunderea turanicilor, apoi a mongolilor, întinse teritorii au fost dezafectate vreme îndelungată agriculturii, iar câmpia Bărăganului și stepa Bugeacului au avut o redusă populație până în epoca modernă. Pe lângă aceasta, populația ce locuia în apropierea teritoriilor unde sălășluiau nomazii se pare că a fost supusă unor prestații tributare-nu sunt date concrete în acest sens, dar se presupune că erau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a pus capăt dominației cumane în teritoriile extra-carpatice, deschizând în același timp drumul spre Dunăre și Marea Neagră. Astfel, prin acțiunile Ordinului, Cumania neagră își înceta existența și, concomitent, dinspre răsărit, cumanii erau zdrobiți de mongoli la Kalka (1223), încât Imperiul stepelor intra în extincție. Rapida dezintegrare a împărăției lor înlesnea acțiunea Ordinului în Cumania apuseană: aflați în pragul pieirii, cumanii se supun inițiativei regilor unguri de creștinare a lor (1227). Subsumarea unei părți a cumanilor forțelor politico-militare și spirituale ale Ordinului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și baltic, la începutul secolului al XIII-lea, după cucerirea Constantinopolului, au inspirat papalității proiectul de a integra întreaga Europă răsăriteană sub autoritatea Romei. Dar incursiunile cutezătoare ale misionarilor latini până la marginile răsăritene ale Europei n-au rămas fără urmări: stepa nord-pontică în imensitatea ei, ca și lumea sedentară urmau a fi integrate în formele universalismului roman, dar, provocată, stepa a reacționat devastator, în 1240-1241. 5 "Secolul mongol" (1241-1359) Evul mediu românesc propriu-zis este precedat de o perioadă mai lungă, pe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Europă răsăriteană sub autoritatea Romei. Dar incursiunile cutezătoare ale misionarilor latini până la marginile răsăritene ale Europei n-au rămas fără urmări: stepa nord-pontică în imensitatea ei, ca și lumea sedentară urmau a fi integrate în formele universalismului roman, dar, provocată, stepa a reacționat devastator, în 1240-1241. 5 "Secolul mongol" (1241-1359) Evul mediu românesc propriu-zis este precedat de o perioadă mai lungă, pe care noi am numit-o "secolul mongol". Această perioadă cuprinde intervalul de timp dintre pătrunderea mongolilor în regiunile noastre

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
1236-1241 a avut drept consecință principală și imediată constituirea unui nou stat (ulus) mongol de tip nomad în răsăritul Europei, cu centrul pe Volga, numit Hoarda de Aur (Ulus-Djuci), care va dăinui câteva secole. Noul organism politic-statal, reîntrupare a "Imperiului stepei" în Europa (al treilea, după cel hun și avar), s-a substituit stăpânirii cumane, sfărâmată de mongoli la Kalka (1223), dar în forme mult mai riguroase și mai apăsătoare pentru cei supuși. Hoarda de Aur s-a desprins de sub autoritatea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
întâi la Sarai-Batu, apoi la Sarai-Berke, într-o zonă cu o viață urbană dezvoltată, unde se intersectau drumuri comerciale de mare însemnătate. Aici și-a instalat centrul puterii Batu, care s-a retras din Ungaria și s-a întors în stepele din nordul Mării Negre, într-o poziție avantajoasă pentru el, la egală distanță față de Mongolia, răsăritul Europei și ținutul Caucazului. Noul organism statal era creația lui Batu, fiul lui Djuci, nepotul lui Gingis-han. După moartea lui Ogodai, el nu s-a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în lupta pentru succesiune la Karakorum, ci a preferat să construiască un puternic stat (ulus) în teritoriile atribuite tatălui său de marele han întemeietor. Retras aici și mulțumindu-se să-și stăpânească noii supuși, noul stat devenea un exponent al stepei, în felul acesta, "torentul devastator reintrase în matca sa" (Iorga). Odată închegată, Hoarda de Aur și-a constituit o arie de dominație directă și o zonă de hegemonie, în care au fost înglobate, în diferite grade de dependență, statele și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]