828 matches
-
culcușul de frunze, sub zăpada dindărătul zidului de piatră, nimerise peste Mesalina, cerșetoarea cea mai amărâtă, dintre cei mai săraci cu duhul boschetari ai orașului, pe care noaptea viscolită și cravașa crivățului înverșunat o mânaseră din urmă, până aici, așa cum stihiile Istoriei îi zburătăciseră, din Cadrilater și până în Moldova, segmentele sorții ei amarnice de neam de refugiați. Toate aceste tărășenii nu se răsfrânseră asupra grabei lui Vladimir către repaus, provocându-i vreun dezacord! Nu, câtuși de puțin: el se prăvăli pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cei străini, îți îndreaptă an cu an pasul tainic, și te mint spre ținutul diafan al câmpiilor de-argint. B3: Iar acolo, te oprești; și doar pasul tău ușor, în omăt strălucitor lasă urme viorii, de conduri împărătești, peste albele stihii. B1: Primăvară, unde ești? * F1: Baloane mari de spumă albă prin grădini și zarzării, și vișinii, și merii stau gata să se-nalțe din tulpini spre cerul primăverii... F3: Caisul nostru s-a gătit la poartă cu panglici albe, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
alea lunguiețe, băgam bine-mersi la ghiozdan. De la semnal, strig cu gura plină, dacă e plafonu’ de nori coborât Înspre glie nu mai trece semnalu’ de la satelit. Eu una știu: o fi tehnica de vârf, da’ cu natura nu te pui. Stihiile tot stihii. Ea că nu și nu, că să văd de parabolică. Zice poate s-a mișcat, Sandule, tu ești bărbat și o pui la loc. Bă, de ce trebuie să știe bărbatul să le facă pe toate? De ce e lumea
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
băgam bine-mersi la ghiozdan. De la semnal, strig cu gura plină, dacă e plafonu’ de nori coborât Înspre glie nu mai trece semnalu’ de la satelit. Eu una știu: o fi tehnica de vârf, da’ cu natura nu te pui. Stihiile tot stihii. Ea că nu și nu, că să văd de parabolică. Zice poate s-a mișcat, Sandule, tu ești bărbat și o pui la loc. Bă, de ce trebuie să știe bărbatul să le facă pe toate? De ce e lumea croită strâmb
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
adun, Câțiva fulgi ce zburdă-n stol, Leac la inima să-i pun. Mai târziu, pe lângă foc, Rătăcesc în poezii Diamante, ce-și fac loc Iarna-n nopțile târzii. Trece iarna printre vii, Atingând raze de stea, Dans răzleț printre stihii, Sărută inima mea.
Pl?nge iarna by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83325_a_84650]
-
formule de viață, așa cum apare expresiv în Melancolie. Poezia Strigoii, deși pune în temă moartea, biruitoare până la urmă, cosmicitatea viziunii, forța intelectivă a acestei viziuni: învingerea morții de către sublimitatea iubirii de dincolo, din postviață totul ne înalță emoțional, spiritual deasupra stihiei negative, Albia modelatoare a liricii lui Rabindranath Tagore a fost diada din viziunea Indiei pe de o parte panteismul, ideea că totul este în Unul, iar pe de altă parte, kama, iubirea care asigură monada universală. Exaltarea bucuriei cuprinde, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
antirațională în cultură și în viața de fiecare zi. Poezia este o necesitate cosmică pentru om. Necesitate sacră. Reamintim cuvântul definitiv al lui Hölderlin "numai poetic merită omul să trăiască pe pământ". În rest nu trăiește, este viețuit de toate stihiile antispirituale, antiumane, antiviață ale infernului modern și postmodern care a proclamat bezmetic lupta furibundă împotriva tuturor valorilor, inclusiv împotriva noțiunii de om. Nu știm cât a fost poluat și spațiul cuantic de haosul malign, deși este posibil ca acest spațiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
timpurilor. Prin sortilegiul cântului, el întemeiază o neolume pe care să o poată locui: o Casă a Omului. Poezia sublimă a arhaicului (Benedetto Croce) ritm și melodie -, avea caracter incantatoriu, un ritual magic cu rolul de a conjura zeii și stihiile, iar pe de altă parte, de a se insera în ritmurile cosmice, adresându-se esențialelor necunoscute: moartea (Ghilgameș, Miorița), nașterea lumilor (Rigveda), teleologia faptei umane (Bhagavad Gita) etc. Ca atare, poezia era sacră, sens care se va regăsi la poeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Neliniște și catharsis Un vers frumos te-nalță când inima ți-e grea. Hafiz Neliniștea este intrinsecă, structurală, nu doar psihologic, ci ontologic omului. Apare sub două hipostaze: existențială și metafizică. Cea dintâi are cauză moartea, cealaltă misterul, drama cunoașterii. Stihia neliniștii în existența umană a fost recunoscută și discutată filozofic de la presocratici și până la Heidegger, care îi dedică capitolul final din Sein und Zeit. Heraclit pare a se fi aflat printre primele profunde conștiințe mărturisitoare ale neliniștii ontologice: Moarte este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poetul se plânge că, deși și-a deschis ochii cunoașterii către toate adâncurile, deși cu întreaga creatură și-a ridicat rănile în vânt. "nici o minune nu se împlinește". Și totuși, "cu cuvinte simple ca ale noastre s-au făcut lumea, stihiile, apa și focul". Atunci de ce rugile noastre, cuvintele poetului nu izbutesc să împlinească nici un miracol ? În poezia Din adânc, răzbate strigătul spaimei de moarte: poetul își întreabă mama, cea care a fost la început mormântul său, de ce acum îi este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
posibilul uman. Imaginează o lume care nu a fost niciodată, care nu ar fi fost cunoscută dacă poetul, muzicianul, pictorul, sculptorul, arhitectul nu at fi existat. Poezia este piatra filozofală a omului. Are magia de a ne vindeca de sclavia stihiilor și a deschide calea spre libertatea radicală. Căci dacă filozofia vorbește despre ființare, poezia este ființare; filozofia speculează despre libertate, poezia eliberează. Amintim cuvântul lui Hafiz: "Un vers frumos te-nalță când inima ți-e grea./ Tu zboruri fără număr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
asemenea lebedelor în zbor extatic din viziunea lui Tagore. Poezie și imposibil Tu m'attendais depuis l'éternité, Et maintenant qu'as-Tu fait de ma chance? Seigneur, ne fus-je que la conscience De l'absolue impossibilité ? 1942 Imposibilul este stihia care domină lumea: este imposibil ca nimicul să nu existe, este imposibil ca ceva să nu existe și este imposibil ca existentul să dureze, să nu se întoarcă în neant. Ființarea este o încercare sisifică, tragică, pe toată întinderea veșniciei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
la morți să deie vieață, În ochi-i să se scurgă scântei din steaua lină, A părului lucire s-o deie luna plină, iar duh dă-i tu, Zamolxe, sămânță de lumină Din duhul gurii tale ce arde și înghiață. Stihii a lumei patru, supuse lui Arald, Străbateți voi pământul și a lui măruntaie, Faceți din piatră aur și din îngheț văpaie, Să-nchege apa-n sânge, din pietre foc să saie, Dar inima-i fecioară hrăniți cu sânge cald". Atuncea
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl... Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii, E stăpânul fără margini peste marginile lumii... De-atunci negura eternă se desface în fășii, De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii... De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute Și în roiuri luminoase izvorând din infinit, Sunt atrase în vieață de un dor nemărginit. Iar în lumea asta mare, noi copii
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
PAȘI NEFÅCUȚI Era ceasul aproape douåsprezece din noapte Timpul când stihiile negurilor își arată dinții sclipind în lună și liniștea se unduiește agale printre păduri peste pământul încolțit după lunga înfrigurare a iernii Și ticăitul sec al secundarului de alamă tăia în felii egale repetat monoton ca un clopot spart disperând
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1647]
-
și te-oi momi în lumi de taină, plăpânda fericire-adăpostind, în care-am lepădat, cândva, împreună, scântei de năluciri și vis trăit. ne-om minuna cu sufletul la gură de calmul trupului alint, crescut din lunecări de zgură și din stihii de ape răscolite. vom străluci părelnici și sfioși și vom pieri în destrămare ca mireasma. o, ce neașteptat sfârșit și prea frumos. plâns de nai din verdele ofilit nu crește vara, din soare oxidat lumina nu mai curge. în ochiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
Să știi cî s-o făcut di chindii șî amuș sî înopteazî. Cini știi cum om mai agiungi noi acasî, băietu’ tati’?” - așa îi vorbea bătrânul murgului, conducându-l cu grijă. În scurtă vreme, s-a lăsat întunericul. În toată stihia din jur, singurele semne după care se putea orienta erau câte un copac sau câte o fântână, știute de bătrân... „Aha. Aista îi copacu’ di pi colțu’ spri Păscării. Ce ar fi s-o luăm pe acolo? Îi mai de-
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
de ieniceri și spahii. Ne-am reconstruit casele arse și am supraviețuit, în umbra unui imperiu steril și corupt. N-am avut, măcar, norocul de a ne măsura cu un inamic civilizat. Ne apăram de ieniceri și spahii, ca de stihiile naturii, fără să învățăm nimic de la ei. Căci turcii nu duceau cu ei nici o idee. Și nu lăsau în urmă decât fum și pustiu. Ne-am istovit, așadar, în bătălii care nu ne-au stimulat decât să răsuflăm ușurați când
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
labă. Am dormit. Am dormit multe ore, sau cel puțin așa cred. Și când m-am trezit, nu mai - nu mai aveam nici o legătură cu timpul real. Lecturile și coordonatele mele mă purtau în continuare printre supersonice și căști și stihiile spațiului atlantic. Timpul călătorește. Noaptea și ziua trec pe lângă mine deplasându-se într-o direcție greșită. Rămân în urmă. Trebuie să mă întorc în timp, trebuie să mă apuc de ceva, trebuie să fiu sigur că m-am agățat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
un strop de whisky. Tu și ea. Sper că nu formați deja un cuplu. Am simțit că forța de gravitație a crescut brusc, așa cum crescuse presiunea atmosferică în ultima vreme. Am simțit că gravitatea tocmai a încheiat o înțelegere cu stihiile. Îmi strivea obrajii și inima, cum, de altfel, strivea toată plevușca, toate gângăniile insignifiante din păturile inferioare ale atmosferei. M-am supus instinctului. Am spus: — Nu. S-a terminat. I-am dat papucii. De ce? — Bun, făcu Terry, și căscă. Vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ca un câine scăpat din lanț n-ar fi început s-o latre. Netrebnicul rupea copaci, desprindea tabla de pe acoperișurile caselor de parcă ar fi fost turbat. Rău câine poate fi un vânt când aleargă nestăpânit să anunțe un anotimp al stihiilor. Olga ajunse acasă într-un târziu. Mama ei, care o aștepta plină de îngrijorare, intui încă de la ușă că nu fiica ei, ci o străină, o ființă deznădăjduită, pierită, intrase în casă. - Ce ai, fato? Ți-e rău? - Da, nu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
furioasă tot ce întâlnea în cale, determinându-i pe cei aflați încă pe străzile orașului să-și grăbească pașii spre casă. I se părea că întreaga natură trăia tulburarea lui. Trase draperia grea, de catifea, pentru a se despărți de stihia de afară. Trezit la realitatea crudă, Alex încerca un soi de mâhnire, chiar de jenă față de el însuși, și-și reproșa că procedase ca un ușuratic, un naiv în relația cu Olga. Se confirma acum, cu prisosință, temerea sa de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
țintire. Iubirea a rămas o recitare ... Când se face primăvară? Când în talpă mă sărută firul ierbii verde crud, Când stau mugurii pe ramuri tremurând cu trupul nud, Când viorile inundă cu solfegii viorii, Atunci este primăvară ies cocori de sub stihii ? Când cerbii ridică arbori spirală spre cer senin, Când pădurea se deschide împânzind miros de pin, Când și-nalță ciocârlia clinchetele argintii, Atunci este primăvară, când-și-au zborul fluturii? Când pe lac sclipiri de aur se-oglindesc în ochi
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
văzut o dată... Cerul se întunecă brusc, ca de un fum gros; urmă o bubuitură tărăgănată, ascunsă, apoi o scăpărare ca de amnar... vântul înălță vârtejuri, și furtuna și ploaia se dezlănțuiră cu o violență de neînchipuit. Și, tot așa, brusc, stihia se potoli, ploaia a stat și a ieșit soarele; și, sus pe deal s-a înseninat un colț de cer. În fața ochilor, ca un miracol, curcubeul lucea deasupra norilor, care încet-încet se ștergeau... Acolo, cântecul ciocârliei care se înălța în
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Schimnicii se închinau și se împărtășeau cu Sf. Cuminecătură. Bătrâna moașă, ca o umbră se strecură, cu o lumânare aprinsă, și i-o puse în mâinile încrucișate pe piept. ...Din senin, în văzduh se descătușă o vijelie... o dezlănțuire de stihii, cum nu s-a mai văzut. Anton închise ochii strâns... strâns până la durere, scrâșnind din măsele să crape, înnăbușindu-și cu pumnii în piept un geamăt. Când deschise ochii, moarta avea pleoapele coborâte, cu genele lungi întoarse, strivind ultimele lacrimi pentru
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]