1,253 matches
-
Nu Înțelegi că trecutul e un cerc vicios? E o buclă. Ne aspiră Înăuntru și ne face să alergăm ca niște hamsteri pe o roată. Atunci Începem să ne repetăm, iarăși și iarăși. Pe când mergeau În sus și-jos pe străduțele unduitoare, fiecare cartier arăta atât de diferit, Încât Armanoush a Început să creadă că Istanbulul era un labirint urban, că existau mai multe orașe Într-unul singur. S-a Întrebat dacă James Baldwin a avut același sentiment când a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
nu-i păsa defel de mâncare. Căuta un loc care să-i spună ceva. Pacificul părea o oglindă lichidă În lumina crepusculului. Era perfect. Un vis devenit realitate. Avea chef să sărbătorească. Îi luase o viață Întreagă să ajungă de pe străduțele prăfuite ale Bucureștiului - o fetiță care nu spera să evadeze din lumea comunistă În care trăia - În acest loc minunat, o altă dimensiune... Simțea nevoia să stea undeva afară și să absoarbă Înăuntrul ei lumea În care ajunsese. — Să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
mii la masa de blackjack. Zece mii sunt o nimica toată pentru el, vrea doar să mă scoată din minți. Chiar Înainte de UCLA, taxiul Întoarse și intră În Bel Air, prin Bellagio Drive, apoi se Îndreptă spre coama dealului, pe niște străduțe abrupte superbe, cu vile imense și ferme micuțe, care Îi aminteau lui Kitty de Sinaia, orașul natal al părinților ei, din Munții Carpați. — Bel Air e tot o parte a Beverly Hills-ului, Îi explică el, și toate străzile au nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
treptat, învățând să devină mut. Nu ascund că am avut momente în care aproape m-am rușinat comparându-mă cu unii dintre bătrâni. Și primul la care mă gândesc spunând asta e Hingherul care hăituise toată viața câinii prin praful străduțelor dosnice, care purta acest păcat în varicele mari, ca niște lipitori vinete, dar care iubea acum câinii cu o căldură și un devotament ce-l făcuseră în ochii mei aproape un sfânt. Mila mea pentru animalele închise în cuști pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu, una mai deschisă, pentru că pe fundal se ridică un fel de Madeleine. După ce trec de piață, ocolind prin spatele templului, găsesc o stradă (e o librărie de anticar pe colț) care cotește curb la dreapta, Într-un șir de străduțe, și mă aflu, bineînțeles, În Barrio Gótico din Barcelona. S-ar putea ieși Într-o stradă foarte largă, plină de lumini, și acolo, pe strada aceea, Îmi amintesc cu o evidență eidetică, pe dreapta, la capătul unei mici fundături, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Un cămătar bătrân, Învăluit Într-un anteriu jerpelit, aproape se atinse de noi trecând, și mi se păru că-l aud murmurând: — Păziți-vă de Athanasius Pernath... Dee murmură: — De alt Athanasius mă tem eu... Și deodată ne trezirăm În străduța Fabricanților de Aur... Aci, și trebuie să spun că urechile pe care nu le mai am Îmi mai tremură și acum sub gluga jerpelită când mi-aduc aminte, fără veste, În Întunericul unui nou gang apărut În cale, se proțăpi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Aveam să-mi amintesc, și William Împreună cu mine, și Împotriva mea. Nu mai spuse nimic. Ceața palidă gudurându-se pe la geamuri, fumul galben gudurându-se pe la geamuri trecea ușor cu limba peste ungherele serii. Ne aflam acum pe o altă străduță, aburi albicioși exhalau din grătarele fixate În pavaj și prin ei se zăreau cocioabe cu pereții lăsați pe-o rână, profilându-se printr-o gradare de cenușiuri fumegoase... Am zărit, În timp ce coboram pe bâjbâite o scară (cu treptele nefiresc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cred contele de Cagliostro. Miezul nopții a bătut adineauri În toate orologiile orașului. Ce liniște nefirească. Tăcerea asta nu-mi spune nimic bun. Seara e splendidă, chiar dacă-i foarte friguroasă, luna de sus, din cer, luminează cu o strălucire glacială străduțele de nepătruns ale bătrânului Paris. Ar putea fi ora zece seara: clopotnița abației Black Friars a bătut nu demult, rar, ora opt. Vântul zgâlțâie cu scrâșnete lugubre fâșiile de tablă de pe Întinderea dezolantă a acoperișurilor. Un strat gros de nori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ei, și de fapt era un căpețel de stradă nu mai largă decât coridorul unui tren, prin părțile vechii Bièvre, În spatele lui Saint Julien le Pauvre. Taxiul nici măcar nu putea intra acolo, așa că mă lăsase la colț. Intrasem ezitând pe străduța aceea, spre care nu se deschidea nici o ușă, dar la un moment dat ea se lărgea puțin, și acolo era librăria. Nu știu de ce avea numărul 3 pe clădire, dat fiind că nu exista nici un număr 1, nici 2, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
sosească și să spună vai, ce coincidență grozavă, e și prietenul lui Jacopo Belbo aici, vino, vino și dumneata...“ M-am ridicat imediat, am salutat și am ieșit. Am străbătut Într-un minut rue de la Manticore, am cotit pe alte străduțe, m-am trezit pe cheiul Senei. „Imbecilule, Îmi spuneam, ce anume pretindeai? Să ajungi acolo, să-l găsești pe Agliè, să-l apuci de haină, el s-ar fi scuzat, totul a fost doar un echivoc, iată-l pe prietenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de seară și avu grijă să se țină departe de Jack și de ochii lui pătrunzători. Își dădu seama că nu mâncase nimic la prânz, nici măcar un sendviș. Nu era de mirare că se simțea ciudat. O luară pe îngustele străduțe lăturalnice din Woodbury, pe lângă catedrală și prin vechea piață de lână, până când zăriră luminile strălucitoare și îmbietoare ale restaurantului italian. „Mamma“ de la Mamma Cucina se dovedi a fi o femeie sfrijită și acră la vreo cincizeci de ani și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ne plimbăm pe lângă râu. Te rog. Fran șovăi numai o clipă. Problemele ziarului aveau s-o aștepte tot acolo la întoarcere, însă Laurence nu. — Bine. Dar nu mai mult de o jumătate de oră. O porniră în tăcere pe îngustele străduțe lăturalnice din Woodbury, bucuroși că erau atât de liniștite încât rareori îi deranja vreo mașină, apoi de-a lungul parcului, străbătând pajiștile irigate, până ajunseră pe malul râului. Era extrem de liniște acolo, doar din când în când câte o persoană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
în care se putea bea la ore târzii nu era nici pe departe cuibul de desfrâu la care se aștepta ea. Nici urmă de jocuri de noroc, whisky și femei pierdute. The Feathers era un mic pub de pe una din străduțele lăturalnice din Woodbury, care se putea lăuda cu doar două bărulețe, fiecare nu mai mare decât o sufragerie și decorat într-un stil destul de intim. Ora de închidere, observă Fran, părea să fie un concept care le scăpa. Polițiștii au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
eram la școală, răspunse Sean, încă și mai intrigat. Și de când sunt aici am văzut destul teatru de amatori cu trupa din Woodbury Dene ca să-mi ajungă toată viața. — Bun. Uite ce vreau să faci. Îl trase după colț, pe străduța dinspre catedrală. — Ah, domnule Morton, salută Fran cu un zâmbet larg cinci minute mai târziu intrând în magazinul spațios, mulțumind cerului că măcar proprietarul era acolo. — Ce-mi aud urechile? Nu vreți să expuneți minunata noastră publicație? — Bună ziua, domnișoară Tyler
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
-ți iei precauții? întrebă Stevie, simțindu-se în elementul ei, în timp ce se apuca să refacă rubrica de Matrimoniale de una singură. Trenul de Londra era plin de turiști care bifaseră Woodbury pe lista lor cu catedrale englezești, se extaziaseră dinaintea străduțelor sale medievale, ignoraseră împrejurimile industriale și se minunaseră văzând cât de puțin se schimbase de-a lungul veacurilor. Fran ar fi putut să le spulbere iluziile povestindu-le despre problemele cu care se confrunta, care includeau persoane fără adăpost și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
promițându-și că avea să ia un taxi la întoarcere. În tren era cald ca în pântecele mamei, așa că fu cât pe-aci să adoarmă și să uite să coboare. Când găsi în sfârșit laboratorul, care era ascuns pe o străduță laterală, o recepționeră amabilă o îndrumă spre etajul unu, unde i se dădu un plic alb pe care era scris ceva cu litere de tipar. Oare tehnicianul știa ce conține? se întrebă. Văzând că îi evita discret privirea, deduse că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
pe cale să i se anchilozeze. S-a agățat de brațul meu și, clătinându-se, m-a rugat să-l însoțesc o bucată de drum. Am ieșit din strada Mesè aproape de locul unde ne întâlniserăm și am luat-o pe o străduță îngustă. Pășea încet, greoi, iar eu mă nelinișteam văzând cum cerul se întuneca. El a simțit nevoia să mă asigure: - Nu-ți face griji că se înnoptează, Stiliano. Soarele nu asfințește niciodată pe strada Mesè. Dar să nu te abați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
constrânge să tragă pe dreapta, strigând oprește-te, oprește-te, oprește-te, vreau să cobor. Antonio nu se opri, porni sirena pe care nu avea dreptul să o folosească, dar oricum legea sunt eu, și intră cu toată viteza pe străduța care mergea În paralel cu Farnesina, intră brusc pe Lungotevere și se avântă puternic, ca și cum ar fi vrut s-o izbească de sfera ruginită de la Pomodoro. Și pentru că Emma continua să-l tragă de mână pentru a-l convinge să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
revistele și carcasele casetelor de pe bord. Și pata de sânge de pe scaunul pasagerului. Mașina era Închisă. Scoase chitanța de amendă de sub ștergătorul de parbriz. Fusese Întocmită la ora 20.40. Antonio și copiii trebuiau să fie Încă În Împrejurimi. Răscoliră străduțele și piețele aglomerate de adolescenți care veneau În centru pentru petrecerea nopții de vineri, și toate colțurile Întunecate și pustii din zona Tor di Nona, unde un rottweiler ivit dintre niște tufe Îi amenință rânjindu-și colții ascuțiți ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
inaccesibil lui Zogru. S-a întors spre Gingirică, dar acesta tocmai intrase în curte, ca niciodată, și cum în starea lui plutitoare se urnea greu, ca un balon de săpun, s-a lăsat pe creasta vântului, tăind-o pe-o străduță laterală care dădea în Gemeni. Trebuia să ajungă la Andrei Ionescu, neapărat și înaintea ei. Chiar dacă ea nu se ducea acolo, tot la el era bine să ajungă. Preventiv. Era amiază mare și o zi caldă, ca în mijlocul verii, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
putut să-l omor pe Andrei, cum am putut să omor atâția oameni, atâtea vieți nevinovate, atâtea suflete pline de vise, speranțe. L-am rănit pe Alex, un om atât de bun, atât de cald. Am stat toată seara pe străduță și mam gândit la tot ce am făcut. Spre dimineață gândul mi-a zburat la criminalul din acest oraș, la dorința lui Alex de a-l prinde. E un vampir foarte puternic care poate constrânge oricâți oameni vrea. Nimeni nu
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
la ceea ce tocmai s-a întâmplat și la ceea ce probabil aș fi simțit pentru Shen. Și... nu! Lumina palidă a felinarului îmi lumină pielea puțin catifelată. Ești un nimeni, tu, băiete! Am țipat în mijlocului parcului unde mă aduseseră toate străduțele ocolitoare pe care le urmasem. Mă simțeam mai bine, spunând asta cu voce tare. Acel sărut, scuză-mă, acea întâmplare nedorită mi-a dat ocazia să-mi fac ordine în gânduri și în sentimente, concretizând astfel că nu am sentimente
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
din nou și era oftatul unei orfane, iar asta a umplut camera de o melancolie de moment care a anunțat sfârșitul unei petreceri de bun-venit. Se lăsa deja noaptea când Menna ne-a condus pe Meryt și pe mine pe străduțele luminate de lună înspre casa lui, care era aproape. Deși era mai mare și mai bine aranjată decât a lui Hori, înăuntru era cald și neaerisit, așa că am urcat cu așternuturile pe o scară pe acoperiș, unde stelele păreau aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
avu răgazul de a adînci și mai mult ipoteza, Lucas o prinsese de braț și o trăgea după el: nu aveau timp de pierdut, trebuia să pună cît mai iute mîna pe Stéphane. TÎnărul jandarm Își alesese domiciliul pe o străduță din spatele portului. Închiriase de la primărie una din acele Înguste case de pescari, sumar reabilitate, În care doar turiștii locuiau vara. Se crăpa de ziuă cînd ajunseră cu discreție În fața ușii lui Morineau. Lucas o deschise În tăcere cu un șperaclu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
aud, altfel trag. Mergi! Marie Încerca să gîndească, era mai bine să iasă, poate că se vor Încrucișa cu cineva, poate că va găsi un mijloc să dea alarma, să-l ajute pe Lucas dacă mai era vreo șansă. Dar străduța era pustie, obloanele rămîneau Închise. Ajunseră În port, și el pustiu la ora aceea matinală, pescarii plecaseră deja odată cu refluxul, nu era țipenie de om, destinul Îi era potrivnic. Stéphane o conduse pînă la vedeta jandarmeriei, ea opuse rezistență, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]