1,414 matches
-
transmiterea de idei cu ajutorul vorbirii; întreaga operă este axată pe analiza acestor concepte. Dacă tema dialogului este centrată pe problema capacității cognitive și comunicative a semnelor, în general, și a celor verbale, în special, finalul lucrării pune în lumină intenția subiacentă a autorului de a-i arăta lui Adeodat - ca prototip a celor aflați în căutarea adevărului - căile posibile spre a accede la o viață fericită, prin cunoașterea adevărurilor fundamentale. B. Opere apologetice De civiate Dei Despre cetatea lui Dumnezeu Lucrarea
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
două tipuri: factori externi și factori interni. Factorii externi formează personalitatea aparentă acele trăsături de personalitate pe care le observă ceilalți. Dar sub acestea există un set de trăsături interioare, care formează baza personalității. Deși factorii externi reflectă factorii interni subiacenți, aceștia pot varia de la persoană la persoană. Cattell a considerat că există șaisprezece factori interni esențiali, pe care îi posedă fiecare om într-o măsura mai mare sau mai mică. Teorii umaniste ale personalității Carl Rogers percepe personalitatea ca o
ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
respectă. Unele reguli, cum sunt cele care interzic omorul sau tâlhăria, sunt susținute de afirmația că indivizii protejați au dreptul moral de a fi feriți de vătămarea incriminată. Alte reguli, cum sunt cele antitrust, nu sunt sprijinite de niciun drept subiacent, ci de sunt susținute de pretinsa utilitate a politicilor economice și sociale pe care le promovează. Poate fi discutabil dacă o lege se bazează într-adevăr pe un drept moral, însă întrebarea pe care ar trebui să o punem în
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
în istețime, în competiție homerică cu prostia. Alte contribuții exegetice se referă la cultura și filosofia povestitorului, la aspectul de bildungsroman al unor narațiuni, la metafora (centrală) a drumului și la motivul lumii ca spectacol, la lirism și la romantismul subiacent al întregii opere. Unele afirmații sunt excesive și extravagante (Creangă ar fi „unul dintre ctitorii prozei de analiză”), iar polemismul nu se justifică întotdeauna. Istoria literaturii române este o lucrare fundamentală, conținând binevenite schimbări de accent. La capitolul despre Titu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288294_a_289623]
-
cea a unui behaviorism selectiv, întemeiată pe ocultarea antecedentelor explicative și focalizarea deliberată pe bizarerie. Paradoxal, aceasta e un nou avatar, mai rafinat, al tipicului (al „exponențialului”, după Gabriel Dimisianu), în ultimă analiză recuperabil, între limitele firescului, printr-o explicație subiacentă de o mare finețe sociologică și psihologică, a cărei descifrare de către cititor (pentru că autorul nu o expune niciodată discursiv) face deliciul lecturii. „Bizarii” și „suciții” lui V. au făcut vâlvă la începutul anilor ’60, fiind entități literare insolite în contextul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290480_a_291809]
-
nimic, În vreme ce alții văd În ea cauza tuturor lucrurilor fără excepție, or, aceste două păreri se Îndepărtează deopotrivă de la dreapta și cumpănita măsură. Fără Îndoială, nu greșesc cei care susțin că Platon, atunci când și-a Închipuit că există un element subiacent calităților aparente ale corpului (element pe care Îl numim hyle șmaterieț, dar și physis șnaturăț, i-a eliberat pe filosofi de numeroase și dificile aporii 1. (415) Cu toate acestea, părerea mea este că și mai multe dificultăți În interpretare
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
de la Musique (Paris, 1984�1995) de Ch. De Portzamparc au, �n acord cu complexitatea programatic?, o plasticitate clar monumental?. Finlandezul R. Pietil� (1923-1993) deseneaz? c?minul de studen?i Dipoli (aproape de Helsinki, 1961-1966) că traducere arhitectural? sincopat? a st�ncilor subiacente. Dac? J.P. Kleihues (1933) realizeaz? extinderea spitalului din Berlin�Neuk�lln (1972�1983) dup? o concep?ie simetric? care �mpumut? at�ț de la neoclasicismul lui Schinkel, c�ț ?i de la rigoarea tehnologic? modern?, P. Riboulet (1928) face din spitalul Robert
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
coaste fapt care ar genera mutilări toracice importante. PEP este preferat mai ales la adulții tineri și adolescenți (fig. 6.57). Intervenția constă într-o decolare a pleurei parietale la nivelul apexului și mediastinului, fapt care duce la colabarea plămânului subiacent și punerea în repaus a leziunilor existente la acest nivel. Decolarea extrapleurală trebuie să depășească în jos polul inferior al leziunii cu 2 cm (Cărpinișan C.) [14]. Punga astfel obținută este menținută prin in-suflații periodice cu aer la presiuni pozitive
Tratat de chirurgie vol. IV. Chirurgie toracică. by ADRIAN ALDEA, CRISTINA GRIGORESCU () [Corola-publishinghouse/Science/92106_a_92601]
-
o schimbare în ceea ce privește calitatea interactivă a ședințelor: Sylvie are, în mod vizibil, o plăcere din ce în ce mai mare să se exprime, discursul său este mai bogat, asociațiile sale sunt din ce în ce mai ușor de realizat. Apar astfel, puțin câte puțin, mai multe axe conflictuale: - subiacent conflictului cu fratele său și rivalității fraternale clasice apare o problemă legată de identitatea sexuală. Astfel, ea își amintește de o întâmplare petrecută când avea cinci ani și jumătate: fratele i-a stricat păpușa preferată, păpușă primită de la bunica sa
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
simptoame, tulburări alimentare, comportamente toxicomaniace, hiperactivitate etc. erau în aparență izolate. Se vorbea astfel despre „echivalențe depresive” fie pentru că simptomul părea că se ameliorează sau că dispare sub tratament medicamentos antidepresiv, fie pentru că abordarea psihoterapeutică releva existența unei stări depresive subiacente acestui simptom (cf. cazul clinic Thomas). Abordarea psihoterapeutică continuă să aducă argumente în acest sens, evidențiind frecvența afectelor și emoțiilor de natură depresivă susceptibile să apară în timpul psihoterapiei. Astfel, tablourile semiologice atât de diferite ca anorexia mentală, crizele de bulimie
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
intenția de a le întrerupe datorită anxietății sale, dar mama sa l-a îndemnat să continue, evocând necesitatea obținerii unei diplome pentru a continua ascensiunea socială pe care, în mod evident, ea însăși a întrerupt-o în cadrul familiei sale. Astfel, subiacent depresiei legate de sentimentul de cuplabilitate în raport cu imaginea tatălui și a ramurii paterne, apare o a doua direcție de conflict. Thomas trebuie, pe de o parte, să-și continue studiile pentru a satisface dorința maternă și să se înscrie într-
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
de o intensitate excesivă între un părinte și unul dintre copii: pierderea acestei legături poate reprezenta amenințarea unei prea mari suferințe la adolescent. Totuși, patologiile observate în acest caz iau prea ușor aspectul unei „depresii mascate” sau a unei depresivități subiacente, de exemplu a unei fobii școlare sau a unei anorexii mentale. Ne vom referi în cele ce urmează aceea de-a treia problematică, adică la capacitatea și la acceptarea părinților de a se lăsa „deposedați” de funcția și de rolul
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
revelatorul agresiv al propriilor lor dificultăți, în special conflictele de cuplu. Prin capacitatea sa de a protesta, adolescentul este transmițătorul unui mesaj familial pe care unul sau altul dintre soți își interzic să-l enunțe. Tot în cazul lui Julien, subiacent culpabilității, chiar și mama se simte foarte afectată de aceste frecvente schimbări de domiciliu: ea a lăsat în urmă o parte din ambițiile sale profesionale, dar nu îndrăznește să spună aceasta soțului și, chiar mai mult, să-și mărturisească sie
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
soțului și, chiar mai mult, să-și mărturisească sie însăși. Depresia lui Julien spune acest lucru întregii familii, inclusiv tatălui. IDENTIFICARE DEPRESIVĂ ÎNTRE ADOLESCENT ȘI UNUL DINTRE PĂRINȚII DEPRESIVI Nu se întâmplă rar să regăsim la părinți o problematică depresivă subiacentă sau manifestă, trecută sau actuală. Poate fi vorba de antecedente de episoade depresive, de doliu non-elaborat, de depresie la adolescență a unui părinte, problematică reactualizată pe de o parte prin oscilațiile afective ale copilului lor devenit adolescent, și prin amenințările
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
copii cu vârste între 5 și 11 ani prezentând o stare depresivă gravă. Autorul concluzionează că depresiile grave ale copilului corespund unor organizări structurale psihopatologice care pot fi diferite: depresia nu constituie decât un ansamblu semiologic care nu prejudiciază structura subiacentă. Totuși, o problematică depresivă durabilă ar constitui, după autor, principalul factor organizator al structurilor patologice care apar ca tot atâtea sistematizări defensive față de această depresie. Evoluția favorabilă la o jumătate din numărul de cazuri ar depinde de capacitățile de elaborare
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
singura sursă de plăcere, în special la actul agresiv în cadrul relației, puțin culpabilizat, deoarece este trăit ca singurul mijloc de a fi pe lume, de a nu fi respins, de a nu se simți singur, abandonat, dominat de o angoasă subiacentă omniprezentă. Așa cum se întâmplă întotdeauna, presiunea școlară atenuându-se deoarece a fost găsită o soluție de așteptare (plasare într-un centru de educație specială - SES), Pascal își întrerupe vizitele, la fel și mama sa. Doi ani mai târziu, directorul ne
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
din familie, mama în particular, așa cum era posibil în copilărie. Adolescentul este fie bărbat, fie femeie: nu poate fi cei doi în același timp. Exemplul clinic al pacienților cu anorexie mentală arată foarte bine cum această transformare pubertară amenință sentimentul subiacent de omnipotență și măsura în care afectele depresive sunt gata să se manifeste atunci când adolescentul începe să renunțe la această omnipotență. Transformarea relației oedipiene Adolescentul trebuie să se desprindă de relația cu obiectele oedipiene din copilărie. Blos a descris acest
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
sine). Invers, o pierdere narcisiacă poate fi tolerată datorită investițiilor obiectale menținute sau întărite. STAREA CONFLICTUALĂ NARCISIACO-OBIECTALĂ A ADOLESCENTULUI Necesitatea imperioasă pe care o trăiește adolescentul de a se separa de obiectele sale oedipiene dezvăluie, în mod brutal, fundamentele narcisiace subiacente și scoate la lumină calitatea interiorizării legăturilor interactive cu „obiectele primare”. Impactul pubertar actualizează două famtasme care sunt resortul esențial al vieții pulsionale inconștiente a oricărui adolescent: fantasma incestuoasă, fantasma paricidă. Acesta este motivul pentru care adolescentul trebuie să se
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
de idealizare (un obiect foarte puternic, omniscient, protector), de devalorizare (un obiect decăzut, devalorizat, nefast), de negare etc., aceștia se apără cu dârzenie împotriva percepției interne a unei absențe, a unei suferințe, a unei amenințări cu separarea. Este evident că, subiacent acestei direcții conflictuale situată în zona relației obiectuale, acesta se găsește imediat confruntat cu multiplele diminuări ale imaginii de sine și ale investiției sale sau, altfel spus, cu multiplele diminuări ale elaborării narcisismului. Nici un afect depresiv nu este tolerat, nici o
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
mai bună adaptare socială aparentă (în momentul bilanțului medico-psihologic), dar în același timp printr-o „mai mare prevalență a tulburărilor psihiatrice grave, în special depresie majoră în momentul gestului lor sinucigaș”. Autorul trage concluzia că există o mare heterogenitate psihopatologică subiacentă comportamentului suicidar, heterogenitate în mod foarte strâns legată de contextul psihosocial și de capacitatea de comunicare a individului. Aceste rezultate par să arate, de asemenea, că populația „sinucigașilor” nu coincide exact cu cea a „celor care au avut o tentativă
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
cu un eveniment punctual, ar fi în cel mai bun caz foarte incompletă, dacă nu chiar total înșelătoare. Cu toate acestea, în psihologia simțului comun tocmai acest gen de explicații pare să atragă întotdeauna adepți. În plus, trăsăturile de personalitate subiacente nu permit deloc să ajungem la concluzia existenței unei organizări a personalității sau a unei patologii precise care „ar explica” gestul suicidar, omițând dimensiunea depresivă și impulsivă asociată în mod obișnuit, dar nu constant, unei tentative de suicid. Dacă sinuciderea
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
suicidar, în contextul anxiogen, are drept finalitate încercarea de a pune capăt acestei percepții inacceptabile. Dacă evenimentul, în mod aparent cauzal, are valoare de pierdere, acest lucru se întâmplă mai ales datorită efectului de repetare a amenințării de pierdere narcisiacă. Subiacent aceste vulnerabilități relaționale, vulnerabilitatea identitară exprimă fragilitatea fundamentelor narcisiace. Numeroși autori au insistat asupra acestei fragilități (Laufer și Laufer, 1989, Alleon și Morvan, 1995, Carbone și Gino, 1995), dar singurul care a pus cel mai bine în lumină această dimensiune
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
pusă în relație cu tentativa de suicid, chiar dacă există în mod incontestabil direcții de tensiune și axe conflictuale comune pentru diferitele tentative de suicid. Ponderea celor două dimensiuni prevalente, respectiv dimensiunea depresivă, dimensiunea impulsivă, explică diversitatea tablourilor semiologice și psihopatologice subiacente însuși „actului suicidar”: adolescenții care comit acest gest suferă de o tulburare a cărei gravitatea este foarte variabilă și nu prezintă în mod necesar o patologie mentală indentificabilă din punct de vedere nosografic. Totuși, însuși gestul suicidar trebuie înțeles întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
fi importanți pentru evaluarea capacităților de modificare a dinamicii familiale și a posibilităților de schimbare(ări): - capacitatea de a recunoaște gravitatea actului opusă banalizării; - capacitatea de a accepta și de a recunoaște realitatea suferinței intrapsihice, în particular a afectelor depresive subiacente opusă negării acestei suferințe și a acestor afecte. Această dublă recunoaștere îl privește la fel de bine pe adolescentul însuși, cât și pe părinți și pe medicul consultant. Posibilitatea obținerii unor modificări psihopatologice individuale și interactive familiale depinde de această recunoaștere. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
semiologic, această tentativă de suicid este adesea izolată, fără să prezinte alte manifestări simptomatice co-morbide în afara simptoamelor depresive sau anxioase. Destinul evolutiv al unei astfel de tentative de suicid depinde de capacitatea, în special a părinților, de a recunoaște afectele subiacente acestei treceri la act: o recunoaștere adecvată a afectelor și a gravității potențiale a gestului de către părinți permite un travaliu de transformare. În aceste situații, sentimentul dominant în ceea ce-i privește pe părinți este culpabilitatea. Este vorba, adesea, despre o
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]