3,677 matches
-
Da, ăsta.“ Unul dintre ucenici o porni În fugă pînă la cel mai apropiat cătun și se Întoarse cu niște lucrători care tocmai isprăviseră o fîntînă. Duceau În spate cazmale, lopeți, toporiști. În urma lor mergea tot satul, tot ce era suflare, căci În tot ținutul se dusese vestea apariției unui mag egiptean care avea să facă o minune. „La șase coți adîncime“, stărui Simon. Lucrătorii se puseră pe treabă și primul strat nisipos fu curînd urmat de pietriș, apoi de pămînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
timpului și al veșniciei. În preajma sa, la stînga și la dreapta, Îi presimțea pe cei doi prieteni ai săi, pe păstorul Ioan și pe Malhus, căzuți Într-un somn letargic, Îi simțea, deși erau duși cu dușii, neclintiți și făr-de suflare, ca Îmbălsămați, nu mai aveau nici un miros de om, nici o miasmă, deși el le simțea prezența nepămînteană, presimțind mai la stînga sa, la picioarele lui Iovan, și trupul nepămîntean și Îmbălsămat al cîinelui păstorului care, cu labele din față Întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
peste velința jilavă și rece pe deasupra căreia purta odoare de mătase, era tot vis? Oare și ăsta era tot vis, izul pămîntului care-i umplea nările amorțite de atîta somn și lîncezeală, mirosul reavăn al pămîntului și al ierbii, binecuvîntata suflare a luminii și a vieții care, după miasma mucedă a grotei, Îl Îmbia ca o mireasmă de măr? Oare și ăsta era tot vis? Binecuvîntata licoare a spiritului și a trupului său, străfulgerarea de care nu se Încumeta să deschidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
mării. Cum pînă atunci moțăise ca-ntr-un leagăn, scuturat de scîncetul roților, trupul său vlăguit, cu oasele-i firave, cu măruntaiele-i secătuite, cu inima-i tihnită, cu pielea-i veștejită se lăsa acum În voia sfîrșelii, Într-o suflare lină, simțindu-se ca un prunc buimac de somn. Nu, acela nu mai era vis, acea sfîrșeală, acea iluminare! 18. Înainte să se uite-n stînga și În dreapta sa, Înainte să se Întrebe dacă era vis, Înainte să poată pricepe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
carului Încremenise, și cînd În suflet i se crestase dulcele nume al Priskăi, iar În nări avea mireasma trandafirilor, În acel ceas, aflat iarăși În negura grotei, În mormîntul veșnic, se trezi În el o fericire tulbure și Îndepărtată, o suflare Înduioșătoare care Îi umezea trupul cu o lumină caldă și Îndepărtată, ca apoi totul să devină un calvar În negura vremii. 19. Zăcea În bezna grotei și zadarnic Încerca să-și forțeze ochii, zadarnic Îi tot striga pe Malhus, copărtașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
buzunar, placată În sidef, și și-o apropie de față. Își văzu Întîi nasul pistruiat, apoi ochii și părul roșcat, precum coada veveriței. Apoi chipul ei dispăru, Întîi pistruii de pe nas, apoi numai nasul, apoi ochii. Peste oglindă se așternu suflarea ei, ca boarea ușoară de pe un măr verde. Iar ea ținea mai departe oglinda În dreptul chipului, pentru că acum vedea pădurea și frunzele unduitoare ale stejarilor. O pasăre Își luă brusc zborul dintr-un tufiș, fără nici un zgomot; un fluturaș ruginiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
vizetă, s-a putut Încredința cum condamnatul dormise buștean, de parcă-l aștepta nunta, nu moartea. Chiar și el, Într-o scurgere ciudată a timpului, auzise deja cum acel ofițer povestise la popotă: „Domnilor, tînărul Esterhazy a dormit buștean astă-noapte, fără suflare, de parcă-l așteapta Însurătoarea, nu execuția. Vă dau cuvîntul meu de ofițer! Domnilor, să-i aducem omagiul nostru!“ Atunci se auzi (el auzi) clinchetul cristalin al paharelor. Cin! Cin! Extazul morții, ca și autocontrolul Îl vor ține Încordat toată dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
totuși atît de diferite, zăcuseră timp de aproape șaizeci de ani la o distanță de patru litere, ca-ntr-un interval cabalistic (chiar și cuvîntul cabalistic Îl scriu cu teamă). Și În timp ce prima va părăsi lunga poliță Întunecoasă a raftului - suflarea ei otrăvitoare venind În contact cu respirația cititorului, iar marginile ei atestînd urmele acelor Întîlniri, ale acelor iluminări (cînd cititorul va descoperi În gîndurile altora reflectarea propriilor nedumeriri, a gîndurilor sale lăuntrice) - ce-a de-a doua va zăcea Înecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și patronul bisericii din satul stăpânăit. Pe de altă parte, potrivit unei păreri care s-a încetățenit, vorbim de un sat pe deplin întemeiat atunci când are biserică proprie, adică atunci când s-a realizat unitatea spirituală a comunității întregi, când toată suflarea ascult cântările dumnezeiești; își botează, căsătorescă copiii în biserică și în cimitirul bisericii își îngroapă morții. Nu avem nicio dovadă că acești doi proprietari ai moșiei Filipeni ar fi făcut mai întâi biserică în Fruntești, este o presupunere, dar dacă
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
domnișoare de onoare), scoteau toată zestrea, o prezentau, o cântau, o jucau, arătând cât de harnică și avută este mireasa. Și la plecarea miresei cu zestrea, carul era oprit și iar se plătea. Alaiul de nuntă era însoțit de toată suflarea, copiii ieșeau în întâmpinarea mirilor cu gălețile pline ochi cu apă, în semn de belșug și bunăstare; mirii le răsturnau cu piciorul și aruncau pe josă câțiva bănuți. Cu strigări, muzică, vorbe de duh se ajungea la casa mirelui unde
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
reale precum aerul pe care-l respirau m-au tîrÎt Într-un tunel de aventură și mister din care nu voiam să mai scap. Pagină după pagină, m-am lăsat Învăluit de farmecul povestirii și al lumii sale, pînă cînd suflarea dimineții mi-a dezmierdat fereastra și ochii mei istoviți au alunecat peste ultima filă. M-am Întins În penumbra albăstrie a zorilor cu cartea pe piept și am ascultat rumoarea orașului adormit picurînd peste acoperișurile presărate cu purpură. Visul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
camera lui, rănit de tăcere. Am strîns farfuriile și le-am depozitat În micul spălător de marmură din bucătărie, ca să le curăț. CÎnd m-am Întors În salon, am stins lumina și m-am așezat În vechiul fotoliu al tatei. Suflarea străzii fîlfîia perdelele. Nu-mi era somn și nici n-aveam chef să Încerc să adorm. M-am ăndreptat spre balcon și am ieșit, pînă cînd am văzut lucirea vaporoasă revărsată de felinarele de la Puerta del Ángel. O figură se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Nu-i nimic, șopti el. Mă-ntorc Îndată. Neri s-a ridicat și s-a năpustit spre mine ca o ghiulea, strîngînd pumnii. Nici nu l-am văzut venind. Nu-mi puteam lua ochii de la Clara, Învăluită În sudoare, fără suflare, cu coastele desenîndu-i-se pe sub piele și cu sînii tresăltîndu-i de dorință. Profesorul de muzică m-a Înșfăcat de guler și m-a tîrÎt afară din Încăpere. Mi-am simțit picioarele cum abia ștergeau pardoseala și, oricît am Încercat, n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
clipea. I-am făcut un semn de salut și m-am avîntat pe scări În jos. CÎnd am ieșit În stradă, Încă mai purtam chipul, glasul și mirosul ei Întipărite În suflet. Am dus cu mine atingerea buzelor și a suflării ei peste piele pe străzi Înțesate de oameni fără chip, care ieșeau din birouri și din magazine. CÎnd am luat-o pe strada Canuda, m-a izbit o briză Înghețată ce reteza forfota. I-am fost recunoscător aerului rece care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cedase nici măcar o clipă farmecului moleșitor al tropicelor, dimpotrivă, era mai activă, mai mondenă, mai hotărâtă decât ar fi putut socoti posibil orice persoană deprinsă cu clima temperată. În mod evident era o persoană foarte volubilă și acum dintr-o suflare dădea drumul la un întreg șuvoi de anecdote și comentarii. Făcu toată conversația pe care o avusesem până atunci să pară ceva îndepărtat și ireal. Curând Dr. Coutras se întoarse către mine: — Mai am încă în birou tabloul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
tuse violentă, În timp ce senzația de greață se Întețea. Reuși doar să se Încredințeze că prin hainele lor nu mai exista nici un obiect vrednic de interes, Înainte să părăsească Încăperea. De cum ajunse afară, stătu locului câteva momente, pentru a-și recăpăta suflarea. Mintea Îi fugi către moartea atroce a vâslașilor. Acum le Înțelegea cumplita Încordare a membrelor. Cei care scăpaseră de otravă fuseseră lăsați În lanțuri, să moară de sete sub soarele arzător, fără ca asasinul să fi catadicsit să le desfacă butucii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
despre ei de când plecase pentru a se dedica luptei politice din orașul lui. Iar acum reveneau, În compania morții. Moartea. De multă vreme devenise tovarășa lui de drum. Îi simțea pasul tăcut atunci când străbătea străzile Însorite ale Florenței, Îi simțea suflarea atunci când părul i se zburlea fără motiv, ca blana unui câine. Trăia În fiecare vers al viitoarei sale opere. Marele poem despre cer și pământ. Dialogul unui pelerin cu marile suflete din vechime, unde avea să dezvăluie toate secretele lumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mai apropiată. I se păru că zărește o umbră nedeslușită și se opri, ținându-se de vârful unui stâlp. Dintr-o dată, oboseala se abătu peste el. Până În acel moment, tensiunea nervoasă Îl susținuse, dar acum simți cum i se taie suflarea Într-o gâfâială chinuită, iar genunchii i se Îndoiră. Stâlpul continua să se legene și o amețeală neașteptată Îl sili să Închidă ochii, În timp ce În creier Îi exploda o jerbă de scântei. Se simți pierdut: dacă nu cădea, oricum, sabia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se așezase lângă el luase, probabil, neatenția lui drept un semn de Încurajare. Repetă gestul cu mai multă hotărâre. - Care va să zică, brunețel frumușel? Ești nou pe aici? Nu te-am mai văzut. Dante se răsuci spre cel de la care venea. O suflare pestilențială Îl Învăluise. Văzu o față lungă și galbenă, Înconjurată de o barbă subțire și bălaie, o față pe care ardeau doi ochi Înfrigurați. Omul ținea În mană o cană de vin, din care tocmai băuse. De fapt, câteva picături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cei trei fără nici o vorbă. Simți cum În urmă se lăsase o tăcere vinovată. Sau poate că era doar zeflemea, se gândi el mânios, În timp ce se Îndepărta. La Priorat Șeful gărzilor se opri gâfâind la capătul scărilor, ca să Își recapete suflarea. Apoi Înaintă hotărât spre prior. - Există noutăți, și Încă mari. Oamenii mei au cules o mărturisire, pe timpul unui control la tarabele din piață. „În timp ce estorcau bani ca să Închidă ochii la furturile și la samavolniciile care se Întâmplau acolo, la lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
-i ceafa, iar apoi atrăgându-l domol către buzele deschise. Gura ei avea gust de somn și de miere. Dante se lăsă În voia sărutului cu voluptate, Încercând să stingă surâsul acela care Îi răsărea mereu În fața ochilor. Respirându-i suflarea, Începu să Înlăture vălul subțire care Îi acoperea sânul. Sfârcurile Întărite de excitație se Întinseră către el, slobozite din apăsare. Când Începu să slăbească voalul care Îi strângea pântecul, Amara Îi apucă mâna, cu o forță neașteptată, oprindu-l. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din urmă, dădu peste prima treaptă a unei scări. O parcurse și ieși În puțul din For. În spate se ivi și tovarășul lui gâfâind din greu. Era leoarcă de sudoare. Se uita În jur rătăcit, căutând să-și recapete suflarea. - Unde suntem? Întrebă el buimăcit. Dante recunoscuse balta de apă liniștită de la picioare. - În vechiul puț roman, zise el, arătând către rampa Îngustă de trepte care ducea la aer liber. Aici ar trebui să fim În siguranță. - Blestematul... - Cu cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Cel care Îi bântuie permanent mintea. Arrigo, cu beteșugul său de la picior, semnul pe care i-l lăsase necuratul. Arrigo, „omul neîntreg”. Celălalt păru pe punctul să adauge ceva. Stătea acolo și Își tot masa gâtul, Încercând să-și recapete suflarea. Însă mai apoi se răsuci brusc, plecând În direcția indicată de Dante; acesta Îl văzu cum se face nevăzut În volutele de fum Înecăcios. După o clipă, poetul se dezmetici. Cu un ultim efort, ridică lada pe umeri și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care, brusc, astrologul se ridică În picioare, ca și când o forță diavolească l-ar fi luat În stăpânire. Poetul Își aminti de ceea ce auzise În unele povestiri: că există trupuri moarte pe care infernul le ia În stăpânire, animându-le cu suflarea sa. Îl văzu Îndreptându-se Încet spre portalul rămas deschis, lăsând În urmă o dâră de sânge și dispărând În labirintul de străduțe, către miazănoapte. Moartea lichidă te-a respins, Guido! Știința dumitale era confuză, oarbă precum spiritul dumitale! Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de iunie, s-a minunat de ea cu răsuflarea tăiată și, ca s-o știe toți bărbații, i-a rimat ochii cu viața și cu moartea. „Prin timp Îmi voi salva dragostea“, a spus el, dar Frumoasa a dispărut o dată cu suflarea lui și a murit, cu iubiții ei cu tot... ...Mereu spiritul lui și nu ochii ei, mereu arta lui și nu părul ei. „Cine a Învățat un tertip rimat să fie Înțelept și să se oprească Înainte de sonetul de aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]