3,156 matches
-
neînțelegând că ajutorul era de fapt înăuntrul lor. Acolo trebuiau să caute. Gagii, atât prin înspăimântătoarele personalități pe care le aveau și cu care degajau orice concurență, cât și prin ravisantele veșminte care le mistificau înfățișarea, reduseseră la tăcere orice suflu. Nimeni nu crâcnea ori scotea vreo literă. Toți erau fermecați. Deodată, câțiva zei din anturajul lui Sultan găsiră de cuviință că era momentul să scoată ceva ce aducea cu niște obiecte total necunoscute. Asta pentru a concura, gândiră unii, succesul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
în și pe corpul meu, supunându-mi ființa unor chinuri îngrozitoare, sfârtecându-mă pur și simplu, cât de ciudat!! Cum, dintre toate morțile posibile, să ajung să pier din pricina unei clădiri, ba chiar numai a unei încăperi nebune, care prin suflul demonic al celor care o locuiesc și vizitează a căpătat ea însăși viață, identificându-mă astfel rapid drept dușman al ei și vrând acum să mă nimicească? Iată că... într-adevăr, ceva se întâmplă... iar eu nu par să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
vadă în întregime, dar putea să jure că se ridica deasupra vârfurilor molizilor din spatele lor. Acum se subțiase pe margini și părea că se apleacă peste ei, încercând să-i cuprindă. Deși nu bătea nici o pală de vânt, simțea un suflu înghețat venind dinspre ea. Moș Calistrat îl ținea strâns de braț ridicând toia gul în fața lor. Valuri mai închise la culoare se agitau pe suprafața ei, ca un lichid care fierbe. Toiagul lui Calistrat era ca o barieră de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și își freca bucuros mâinile. Fără îndoială că tensiunea momentului își spunea cuvântul. Cristian se dădu câțiva pași înapoi mai aruncând o ultimă privire. După părerea lui, felul în care aranjase încărcăturile explozive era foarte bun. Avusese grijă să orienteze suflul exploziei în sus, sau, în fine, așa spera el să se întâmple, astfel încât roca să se spargă și să cadă peste gura peșterii. Având în vedere cantitatea de material exploziv, un volum mare de piatră urma să fie dislocat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
unde pusese dinamita. Pietre mici prinseră să zboare în toate părțile și o flacără puternică, urmată de alte patru străluci orbitor. Încercă să o ia la fugă, dar nu apucă să facă mai mult de jumătate de pas înainte ca suflul să-l trântească la pământ. Imediat bubuitul exploziei îi lovi timpanele, asurzindu-l. Și totuși, i se păru că, înainte de asta, aude un geamăt, un huruit surd în măruntaiele muntelui. Stâncile sfărâmate se ridicară puțin în aer, după care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Trebuie să dăm de o parte pietrele celelalte, înainte să se sufoce. Se concentraseră la unul din capete și, în curând, reușiseră să ajungă la Cristian. Era aproape inconștient, plin de vânătăi și zgârieturi, dar în viață. Norocul îi surâsese, suflul exploziei îl aruncase la pământ între două bucăți masive de piatră, ca două lespezi. Deasupra se prăbușise o alta, ce se oprise pe marginea superioară a primelor două, protejându-l ca într-o cutie. Îl trăseseră afară și îl întinseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
precum se crede. Poate că țărîna lor s-o contopi, s-o amesteca și s-o uni... Mai știi? Poate că țărîna lor nu și-o pierde orice simțire, orice amintire a Însușirii primordiale; poate că-n ea mai mocnește suflul cald al vieții... Oh! Sofia mea, Îmi rămîne, așadar, nădejdea, că v-aș mai putea atinge, că v-aș mai putea simți, că m-aș putea contopi cu dumneata, că ne-am putea Îngemăna, atunci cînd nu vom mai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
nu mai vorbim de o abundentă floră și faună. Am urmat-o pe Bernarda printr-o galerie debordînd de frunziș și de specimene de la tropice, care alcătuiau o adevărată seră. Geamurile galeriei cerneau o lumină aurită de pulbere și aburi. Suflul unui pian plutea prin văzduh, languros și tîrÎndu-și notele cu delăsare. Bernarda Își deschidea drum prin desiș Învîrtindu-și brațele de muncitor portuar ca pe niște macete. Eu o urmam Îndeaproape, studiind mediul și remarcînd prezența unei jumătăți de duzină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
fațade și ferestre se risipi cîteva secunde mai tîrziu. Pe trotuarele pline de bălți, felinarele clipeau, stingîndu-se ca niște lumînări În vînt. Pe străzi nu se zărea nici țipenie, iar bezna creată de pana de curent se răspîndi cu un suflu fetid care urca din gurile de scurgere ce se vărsau În sistemul de canalizare. Noaptea deveni opacă și impenetrabilă, iar ploaia - un lințoliu de abur. „Pentru o astfel de femeie, oricine Își poate pierde bunul-simț...“ O luai la goană pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
rece, ostilă, și am găsit reliefurile ușii de stejar și ciocănelele din aluminiu. Am căutat orificiul Încuietorii și am introdus cheia pe bîjbîite. CÎnd ușa apartamentului s-a deschis, o franjă de luminozitate albastră m-a orbit momentan, iar un suflu de aer cald mi-a mîngîiat pielea. Camera Bernardei se afla În partea din spate a apartamentului, lîngă bucătărie. M-am Îndreptat mai Întîi Într-acolo, deși eram sigur că servitoarea lipsea. Am ciocănit cu degetele și, neprimind nici un răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
fi dat fuguța la Întîlnirea cu chioșcul de bunătăți. ZÎmbetul Îmi Îngheță cît ai clipi. Spectatorul care luase loc cu șase rînduri mai În față se Întorsese și mă privea fix. Fasciculul luminos al proiectorului perfora negurile din sală, un suflu de lumină clipitoare care abia contura linii și pete de culoare. L-am recunoscut de Îndată pe omul fără chip, Coubert. Privirea lui lipsită de pleoape lucea, oțelită. ZÎmbetul său lipsit de buze rînjea În beznă. Am simțit cum niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Îi spuneți individului ăluia că nu... Să nu-mi spuneți că nu muriți de curiozitate să aflați ce-i Înăuntru. Doña Aurora mă privi pieziș. — SÎnteți un diavol. Ușa a cedat precum lespedea unui mormînt, cu un scîrțîit brusc, exhalînd suflul fetid și viciat al interiorului. Am Împins-o spre Înăuntru, dezvăluind un culoar ce se adîncea În Întuneric. Aerul duhnea a Închis și a umezeală. Volute de jeg și de praf Încununau colțurile tavanului, atîrnînd ca niște fire de păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
am zîmbit eu către portăreasă. — Auziți, dacă Încăperea asta era Închisă, o fi vreun motiv. Fie și numai din respect pentru memoria... Dacă preferați, mă puteți aștepta jos, la poartă, doña Aurora. — SÎnteți un diavol. Hai, descuiați odată. 16 Un suflu de aer rece șuieră prin orificiul Încuietorii, măturîndu-mi degetele În timp ce introduceam cheia. Domnul Fortuny pusese să fie instalat un zăvor la ușa de la camera neocupată a fiului său, de trei ori mai mare decît cel de la ușa apartamentului. Doña Aurora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
prin minte că o acțiune ca aceasta ar reuși să se impună, oameni votând masiv în alb fără să-i fi îndemnat nimeni, doar de nebuni, deocamdată guvernul încă nu a ieșit din buimăceala sa și încearcă să-și regăsească suflul, totuși prima victorie o au deja, ne-au întors spatele și ne-au trimis la dracu’, căci, în opinia lor, este ceea ce merităm, și trebuie să avem în vedere și presiunile internaționale, pariez că la ora aceasta guvernele și partidele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Dă Primele Roade. Lumina încă redusă și trepidația mașinii pe pietrele pavajului nu permiteau citirea literelor mici. În mai puțin de cinci minute, taxiul oprea la ușa clădirii. Comisarul plăti, lăsă restul în mâna șoferului și intră rapid. Ca un suflu, trecu pe lângă portar fără să-i adreseze vreun cuvânt, intră în lift, agitația aproape îl făcea să bată din picioare de nerăbdare, haidem, haidem, dar mașinăria, care-și ducea toată viața urcând și coborând oameni, auzind conversații, monologuri neterminate, fragmente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
răsturnate spre pupa, În jurul timonei. Cadavrele erau umflate și acoperite de un lichid uleios, ca și când ar fi rămas mai multe zile expuse la soarele fierbinte. Privi În jur dezorientat. O adiere de vânt cald mătură puntea, ridicând dinspre bănci un suflu infect de putreziciune. - E ciumă la bord! șopti bargello, Încercând să se ferească cu mâna de duhoarea ce urca de pe jos. Dante clătină din cap. Corabia aceea trebuia să fi Înaintat cu mare precizie, cu o iscusință extremă, ca să urce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
afurisindu-l. - Blestemat să fii! Strigă ea, În timp ce el o lua din nou la goană. Străbătuse cel puțin două sute de pași când fu nevoit să se oprească din pricina gâfâielii care Îi tăia respirația; se aplecă pe genunchi ca să Își recapete suflul. În față, dincolo de capătul străduței, vedea un vârtej de torțe, dinaintea porții bisericii. Abia sunase de vespere și era Încă destulă lumină. Flăcările acelea aveau un scop cu mult mai sinistru, gândi el, reluându-și alergarea. Strada din fața portalului abației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sângerând, agitându-și pumnul și înjurând, făcându-l în toate felurile, apoi lovindu-și fesele amuzat și râzând să-și dea afară plămânii, râzând multă vreme, până când râsul se transforma în sughițuri grotești, oprindu-se din râs, mormăind, recăpătându-și suflul, aerul serios, plictiseala și vidul. Turnându-și vin cu o mână tremurătoare, bându-l dintr-o înghițitură, gândindu-se că nu e mare lucru de capul nostru, da, nu mare lucru, că asta nu poate să mai dureze mult, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
intense și trăsăturile lui Bourrache, purpuriu, care tremura, tremura și care deodată își trase mâinile de pe gâtul meu, de parcă fusese ars cu un fier roșu, înainte de a se arunca la pământ și de a izbucni în plâns. Mi-am recăpătat suflul. Eram ud leoarcă. L-am ridicat pe Bourrache, apoi l-am ajutat să se așeze la masa cea mai apropiată. Se lăsa pe mâna mea fără să se împotrivească în vreun fel. Plângea și își trăgea nasul. Știam unde erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
arătau cam la fel. Erau camere goale. Vreau să spun că fuseseră dintotdeauna goale, că le simțeai abandonate, fără amintiri, fără trecut, fără ecou. Aveau tristețea obiectelor care nu au folosit niciodată la nimic. Le lipsise puțină agitație, zgârieturi, un suflu omenesc lângă geamurile lor, greutatea unui corp greu și obosit în paturile cu baldachin, jocuri de copii pe covoare, lovituri în uși, lacrimi pierdute prin parchetul lor. La capătul unui culoar se afla camera lui Destinat, la o anumită distanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nu. Mă simțeam rușinat. Carnetul din buzunarul meu avea o greutate considerabilă. Am alergat, am alergat, m-am simțit captiv în casa cea mare, a trebuit să beau, pe nerăsuflate, o jumătate de sticlă de vin, pentru a-mi recăpăta suflul și calmul. Și am așteptat seara, cu micul carnet pe genunchi, fără a îndrăzni să-l deschid, privindu-l ore întregi, ca pe ceva viu, ceva secret și viu. Când se lăsă seara, capul îmi ardea. Nu-mi mai simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
aminte de școala generală din orașul meu natal, cu treptele scobite pe mijloc de la atâția pași care trecuseră peste ele. Și eu, și Yazaki ne-am oprit de mai multe ori, sprijinindu-ne cu mâinile de pereți ca să ne recăpătăm suflul. La etajul al doilea era un culoar lung, la fel ca acela de jos, care scârțâia din toate Încheieturile. Din spatele uneia dintre ușile solide răzbăteau sunetele Înăbușite ale unei tobe În ritmuri de rap. Partea interioară a ușii probabil era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
zis sora medicală care m-a condus sus. Era drăguță. Ca o negustoreasă baltică de pește, dar fără conversația țărănească a acesteia. La momentul când terminase de făcut patul meu și-a spus să mă dezbrac, aproape că rămăsesem fără suflu de emoție. Mai întâi slujnica lui Frau Lange, apoi asta, la fel de străină de ruj precum e un pterodactil. Și nu că nu ar fi fost și asistente mai drăguțe prin preajmă. Văzusem destule la parter. Ce se gândiseră ei, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
este suflet, iar a acționa asupra unuia presupune să-l soliciți și pe celălalt. A te rostogoli vara pe nisip și iarna pe zăpadă, iată niște practici care vizează călirea carcasei, desigur, dar și a sufletului. Exersându-și mușchii, pielea, suflul, adoptând o anumită dietă și mâncând mai puțin, muncind din greu pentru a urma lecțiile de rezistență și de sobrietate oferite de animale - broaștele și șoarecii, care se bucură de afecțiunea lui Diogene... -, filosoful își creează libertate, se construiește ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Herodot asupra fenomenelor cerești: infinitatea întregului; așadar, infinitatea celor compuse, precum și aceea a lumilor; eternitatea mișcării; inexistența începuturilor; adevărul simulacrelor; invizibilitatea acestora în raport cu viteza lor; corporalitatea sufletului, așadar materialitatea sa; diseminarea particulelor fine ale sufletului în agregatul trupului, asemeni unui suflu; sufletul ca sediu al sensibilității; legătura intimă dintre suflet și trup, de fapt, continuumul material în discontinuitatea structurilor atomice; despărțirea sufletului material de trupul material ca definiție a morții. Un asemenea material de construcție permite o adevărată soteriologie, în special
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]