1,369 matches
-
Richter, o Veneră ieșind din mare, alături de un decor pentru film de Milița Petrașcu și numeroase decoruri avangardiste pentru spectacole de teatru... Numere speciale În perioada 1925-1927, Contimporanul a dedicat numere speciale arhitecturii moderne, teatrului și filmului nou, interiorului nou, suprarealismului francez, sculpturii lui Constantin Brâncuși, alături de grupaje consacrate avangardelor belgiană, poloneză, maghiară. A dezvoltat o întreagă rețea de relații și colaborări cu numeroși reprezentanți ai avangardelor europene și nu numai europene, promovînd creațiile și mișcările artistice înnoitoare din întreaga lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
s-a vorbit și de experiențe poetice cubiste (Apollinaire). Nu există, oricum, o „literatură constructivistă” propriu-zisă, așa cum există - spre exemplu - o literatură futuristă sau suprarealistă. Căci futurismul are în prim-plan ritmul, viteza de „aparat Morse” a reportajului poetic, iar suprarealismul are în centru imaginea (fantasma) psihică extinsă la nivelul poemului sau al tabloului. Cu excepția unor experimente extreme și a cîtorva manifeste, nu se poate vorbi nici despre existența unei „literaturi dadaiste” propriu-zise. Dacă acceptăm ideea că există, la Contimporanul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
glas. În politică, revoluțiile se fac pentru instituții noui, în artă nu. Ne proclamăm în stare de revoluție permanentă față de tot ceea ce devine procedeu, sistem, rețetă și gargară în artă. Indiferent de ordinea lor cronologică, de la realismul osificat pînă la suprarealismele în descompunere, totul se poate închide sub același epitaf al neputinței și al istovirii. Singur, spiritul de cercetare, singură, întîmpinarea minunii supraviețuiește”. Eclectismul moderat al revistei intrase însă, între timp, în contradicție cu radicalizarea și polarizarea ideologică din ultimii ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în 1927 - a Gărzii de Fier, nevoia coagulării unei contraofensive de stînga în mediile avangardiste, relativa asimilare a constructivismului (în special prin arhitectura lui Horia Creangă și G.M. Cantacuzino) și estomparea potențialului său „revoluționar” odată cu intrarea în prim-plan a suprarealismului (perceput de-acum, pe plan internațional, ca singura mișcare avangardistă eficientă, cu caracter ferm revoluționar și antifascist), coabitările ideologice și estetice „imposibile” din interiorul Contimporanului, accentuarea eclectismului său neavangardist și estomparea caracterului „de direcție”, autoelogierea inerțială și replierea elitistă, intrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
excomunicarea” lui Ilarie Voronca și prin victoria opțiunii lui Roll pentru o hardline ideologică bolșevizantă, antimodernistă, bref, pentru o „avangardă politică” în locul celei „estetice”, denunțată ca „emasculată”, „sterilă”, „mistică”, făcînd „jocurile burgheziei decadente și profasciste”. Același tip de argumente la adresa suprarealismului vor fi vehiculate, de altfel, și în perioada dictaturii preletariatului... În numărul 47 (septembrie 1924) al Contimporanului este publicată următoarea notiță: „Marinetti și Prampolini ne scriu: Scumpi amici, așteptînd marea plăcere de a vă vedea la București, lansăm o mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în apă. Intriga psihanalitică freudiană (rivalitatea erotică fiu-tată, născută inconștient în copilărie și devenită nevroză obsesională a maturului), explorarea îndrăzneață a traumelor sexualității infantile (v. „agresarea” micului Darie de către cele două fete prepubere) și elementul oniric/halucinatoriu sînt trăsături afine suprarealismului, așa cum grotescul coșmaresc trimite la poetica expresionismului; înaintea „autentiștilor” autohtoni (Camil Petrescu, Eliade, Sebastian). Paradisul suspinelor preia de la Gide convenția jurnalului găsit și comentat. Aceasta este însă parodiată, de fapt, răsturnată în ideea - antimimetică, manieristă... - potrivit căreia „minciuna” ficțiunii e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
exemplu, izotopia „plus Uman” -, producînd efect comic și demascarea locurilor comune, mai precis, a fondului rezidual de prejudecăți sociale. Concluziile criticului cu privire la „originea cultă a poemului în proză suprarealist” sînt în general pertinente. O observație se impune totuși: nu de „suprarealism” e vorba aici (termenul e, de altfel, mult prea lax și prea vag definit de către stilisticianul român), ci de avangardismul „estetizant” al perioadei pre-suprarealiste... Propunerea lui Mihai Zamfir nu va avea însă ecoul scontat: Costin va reintra în conul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
informează că: „În recenta sa călătorie în Occident, Marcel Iancu a revăzut pe prietenii Contimporanului din Franța, Germania, Elveția, conducătorii mișcării literare și artistice din acele țări”. Majoritatea declarațiilor/interviurilor oferite de aceștia vor fi publicate în nr. 67, dedicat suprarealismului. Unul singur însă - Joseph Delteil - se „pronunță” asupra literaturii române: „Nu cunosc literatura română, dar am o deosebită dragoste pentru dînsa (sic!!). Primul meu volum, Le coeur grec, a fost prefațat de Elena Văcărescu și printre prietenii mei îi număr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al mișcării) și scrisoarea deschisă adresată de suprarealiști lui Paul Claudel, pe atunci ambasador al Franței în Japonia; răspunzînd unui interviu acordat de poetul Odelor în Il Secolo, reprodus în revista Comoedia din 17 iunie 1925, care taxa dadaismul și suprarealismul de „pederastie”, textul scrisorii se remarcă prin caracterul anticolonial, antioccidental și antifrancez, dar și prin credo-ul artistic „revoluționar” opus conservatorismului liric claudelian (v. nr. 64). Volumele lui Desnos, Delteil, Soupault sînt, și ele, prompt recenzate: „contimporanii” nu au rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
se remarcă prin caracterul anticolonial, antioccidental și antifrancez, dar și prin credo-ul artistic „revoluționar” opus conservatorismului liric claudelian (v. nr. 64). Volumele lui Desnos, Delteil, Soupault sînt, și ele, prompt recenzate: „contimporanii” nu au rămas datori, deși simpatia pentru suprarealismul francez este mai curînd conjuncturală, bazată pe afinități de suprafață, pe receptivitatea la avangarda europeană și pe apartenența comună la „spiritul nou”. Complexul nerecunoașterii externe se manifestă uneori la Contimporanul printr-un complex de superioritate, ilustrat - compensator? - prin teza „precursoratului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de manuscrise ale colaboratorilor de la revista pe care o redacta, spre traducere și publicare într-un viitor unu. Ceea ce n-am făcut. Acel material se află și astăzi în arhiva mea. Nepublicîndu-l, a prevalat părerea lui Roll, noi, de pe pozițiile suprarealismului, depășisem constructivismul și expresionismul Sturm-ului. Cred că purtarea noastră a fost cam șolticărească și a supărat pe corifeul avangărzii germane” (op. cit., p. 289). M.H. Maxy, redactor al Contimporanului pînă la ruptura din 1925, a expus în 1922 la Berlin, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
curent „integralist” - îi indică dramaturgului italian o cale vizînd „cît mai strînsa colaborare între arte”, definindu-și astfel sintetic opțiunea programatică: „INTEGRALISMUL. Considerîndu-l ca o sinteză științifică și obiectivă a tuturor sforțărilor estetice pînă în prezent încercate (futurism, expresionism, cubism, suprarealism etc.), totul pe fundamente constructiviste, și tinzînd să resfrîngă viața intensă și grandioasă a secolului nostru răscolit de vitezele mecanicismului, de inteligența rece a inginerului și de triumful sănătos al sportsman-ului, - integralismul vă oferă garanțiile artei viitorului?”. Iată, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
intellectuels. Que peuvent faire les surréalistes? Position de la question, par A.D., Paris, 1926, André Breton: Légitime defense, dans La Révolution surréaliste, no. 8, dec. 1926), Benjamin Fondane aduce una dintre cele mai importante contribuții teoretice autohtone în problema raporturilor dintre suprarealism și comunism. Pornind de la un punct de vedere poetico-metafizic asupra suprarealismului francez (Le surréalisme en tant que recherche pure d’une métaphysique de la poesie etait la pointe la plus avanceé de l’Europe d’apres guerre. Il y est encore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Paris, 1926, André Breton: Légitime defense, dans La Révolution surréaliste, no. 8, dec. 1926), Benjamin Fondane aduce una dintre cele mai importante contribuții teoretice autohtone în problema raporturilor dintre suprarealism și comunism. Pornind de la un punct de vedere poetico-metafizic asupra suprarealismului francez (Le surréalisme en tant que recherche pure d’une métaphysique de la poesie etait la pointe la plus avanceé de l’Europe d’apres guerre. Il y est encore), autorul identifică prompt incompatibilitatea dintre voința de libertate absolută, anarhică a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de l’intellect, Fondane observă că Le futurisme s’adapte infiniment mieux d’ailleurs a la civilisation des bolchéviques qu’a celle d’Italie de Mussolini, son disciple. Spiritul școlii lui Marinetti se regăsește, embrionar, în insurgența Dadaismului și a Suprarealismului: il y a du manifeste futuriste dans Dada, aussi bien que dans le surréalisme. On en trouvera pour longtemps dans toute école à venir. Scindat între activism și mistică, suprarealismul poetic își asumă astfel un risc nobil: acela de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Marinetti se regăsește, embrionar, în insurgența Dadaismului și a Suprarealismului: il y a du manifeste futuriste dans Dada, aussi bien que dans le surréalisme. On en trouvera pour longtemps dans toute école à venir. Scindat între activism și mistică, suprarealismul poetic își asumă astfel un risc nobil: acela de a testa în permanență - ca un „Charlot explorator” - limitele actului artistic. Miza explorării este însăși libertatea umană: Un grand morceau de notre liberte en est l’enjeu. * Spre deosebire de Contimporanul, Punct și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
articol panoramic, M.H. Maxy apreciază situarea inițială a publicației în speță la „stînga plasticei și a lirismului poetic”, cu o „atitudine democratică cuviincioasă”. O notiță din nr. 18 comentează amabil editorialul „Cheia viselor“ al lui Ion Vinea, iar afinitatea cu suprarealismul nu scapă comentatorului anonim, care își amintește astfel că directorul Contimporanului este „un literat de bună speță”. Nu va fi uitat însă faptul că, de la o vreme, revista condusă de el a (re)devenit mai mult politică decît literară. Politică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
atent asupra lui, cu atît mai mult cu cît autorul (fost la Punct, ulterior la 75 HP și Integral, constant mefient, în pofida colaborărilor sporadice, față de revista lui Vinea și Iancu) este o personalitate „de tranziție” între primul val avangardist și suprarealism. Nu numai inconsecvențele estetice și ideologice ale Contimporanului sînt incriminate aici. Critica „uniștilor” se exercită, acum, de pe poziții suprarealiste asumate. Căci, odată cu „compromiterea” futurismului și a constructivismului, mișcarea condusă de André Breton devenise portdrapelul revoltei artistice: „Contrastul dintre desenul publicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a.m.d. Acest „estetism individualist” va fi, în curînd, denunțat ca un handicap, ca o lașitate și ca o „concesie” oportunistă de către colegii de la unu. Un adevărat conflict de interese, generat de o „nepotrivire de caracter”. Căci pentru Ilarie Voronca suprarealismul nu era decît o formă de radicalitate poetică. Intrarea sa în Societatea Scriitorilor Români și premierea de către aceeași organizație a volumului Incantații apărut la Cultura Națională - editură rezervată autorilor canonici, „candidaților la Panteonul literaturii române” - a echivalat pentru mulți „uniști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mult de sovietism, „uniștii” îmbrățișează - ce-i drept, timid - teza determinării social-politice a artei. Respingerea futurismului italian de către foștii săi adepți (Roll, Mihail Cosma ș.a.) echivalează unei respingeri a separării dintre artistic și politic. Sub acest aspect, opțiunea lor pentru suprarealism are semnificația unei revolte mai pure și mai articulate, căci nu doar „burghezia” e respinsă acum, ci și fascismul futuriștilor italieni. Dicteul automat, sexualismul freudist, scufundarea în oniric și celelalte tehnici de eliberare a inconștientului au semnificația unui refuz al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
scufundarea în oniric și celelalte tehnici de eliberare a inconștientului au semnificația unui refuz al realității diurne, represive și utilitariste, în favoarea unei lumi reprimate, subterane și subversive la adresa „ordinii” oficiale. În plus, spre deosebire de futurismul italian - naționalist și războinic prin excelență -, suprarealismul devenise la acea dată un curent internaționalist și emancipator, aflat „în slujba revoluției” proletare... Problema celor de la unu constă în imposibilitatea lor de a interveni eficient (citește: politic) în realitate prin artă. Drept urmare, foarte curînd, apare sentimentul insatisfacției față de caracterul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
internaționalist și emancipator, aflat „în slujba revoluției” proletare... Problema celor de la unu constă în imposibilitatea lor de a interveni eficient (citește: politic) în realitate prin artă. Drept urmare, foarte curînd, apare sentimentul insatisfacției față de caracterul anarhic, obscur al avangardismului și al suprarealismului, ineficiente în planul acțiunii sociale. Nici Sașa Pană, nici Stephan Roll, nici Sernet sau mai tînărul Miron Radu Paraschivescu nu erau propriu-zis niște suprarealiști. Adeziunea lor la principiile noului curent era mai curînd conjuncturală, superficială, mimetică: un mod (printre altele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de către cuvinte va fi considerată - nu neapărat și de către Fondane - ca o concesie făcută comercialului și „tiraniei discursive”. Oricum, e de notat faptul că preocuparea pentru cinematograf a poetului franco-român este intim legată de adeziunea la aripa „poetică”, antipolitică a Suprarealismului de după 1926. La fel și articolele trimise pentru Integral despre poeții francezi (Eluard, Aragon, dar mai ales textul însoțitor al grupajului „Le grand ballet de la poésie française modérne”, publicat în ultimul număr al revistei - adevărată profesiune de credință în funcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
textul însoțitor al grupajului „Le grand ballet de la poésie française modérne”, publicat în ultimul număr al revistei - adevărată profesiune de credință în funcția negativ-soteriologică, eliberatoare a poeziei). Și datorită lor, îl putem considera pe Fondane drept primul promotor important al suprarealismului francez în cultura română, înaintea publicațiilor Urmuz și unu. „Purificarea” cinema-ului merge în paralel cu încorporarea tehnicilor cinematografice în literatură/poezie. Ambele deziderate vor fi puse în practică de Fondane, autor al unui volum de „cine-poeme” (Trois Scénario — Ciné-poèmes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de filmul Goana după aur) înseamnă un nou îndemn pentru o viață alta”. Amănunt important: visul nu mai e privit ca evazionism romantic, ci ca formă de acțiune. Unul dintre cele mai interesante articole din Integral ale lui B. Florian („Suprarealismul în cinematograf”, ibid., nr. 8) stabilește - pe urmele lui Tzara, Freud, Breton - o legătură între cinematograf și „vagabondajul” oniric eliberator: „Vagabondajul din vis, personal, eliberat de acea constrîngere care îi acorda conștiința, trăiește virtualmente în realizarea cinematografică”. Sub semnul visului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]