4,773 matches
-
a exercita asupra semenilor săi un control decis în mod unilateral. El instaurează astfel o reciprocitate trunchiată, „înjumătățită”, generatoare de temeri profunde ce vin să se înrădăcineze în conștiința unui singur om, a unui grup social sau a întregii societăți. Supravegheatul se vede astfel implicat într-o relație de schimb pervertită, în măsura în care „supraveghetorul” își atribuie, din rațiuni nejustificate, lipsite de orice temei, un statut diferit de al lui. Suntem doi, dar celălalt îmi scapă, se eschivează, mă evită. Acest fapt, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
mereu prezente, în timp ce mie îmi este rezervat banalul cotidian, cu toate detaliile lui, și materia cu deplina ei opacitate. O dată în plus, „dublul” funcționează total diferit și inechitabil, căci, a priori, instanța care supraveghează se definește prin „depersonalizare”, în vreme ce instanța supravegheată este redusă la o sumă de informații strict „personale”. Când nu e vorba de spionaj economic sau strategic, ci de supraveghere politică interpersonală, „supraveghetorul” pleacă de la premisa potrivit căreia îndeplinirea corectă a misiunii sale constă în culegerea unui maximum de
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
a misiunii sale constă în culegerea unui maximum de informații individualizate, indiferent de veridicitatea sau de importanța lor. De selectarea și de interpretarea acestora se va ocupa mai târziu o a treia instanță, de obicei plasată în afara relației duale supraveghetor/supravegheat. Relație care, așa cum am mai spus, nu face decât să simuleze reciprocitatea legăturilor pasionale și care nu reprezintă, în fond, decât versiunea lor deteriorată. „Aici nu ești niciodată singur” - supravegherea se exercită tocmai pentru a anula siguranța oricărui refugiu, protecția
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
urmărească elaborarea supravegherii, de data aceasta la nivelul agenților însărcinați cu astfel de misiuni. Supravegherea nu e niciodată strict operațională, ea provoacă uneori confuzii, stârnește patimi, înnoadă și deznoadă legături între oameni. În teatru, tocmai această „corupere” a bipolarității supraveghetor/supravegheat constituie o materie pe care scriitorii o explorează cu predilecție: claritatea inițială se convertește treptat în ambiguitate și revine, în cele din urmă, mai ales în comedii, grație unui deznodământ fericit. La Shakespeare, cât și la Marivaux, decizia de a
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
a supravegherii se încarcă de afectivitate, iar noi urmărim din sală destrămarea travestirii: unde voia ea la început să ajungă și unde a ajuns... Supraveghetorul sfârșește prin a se demasca și capitulează în fața unei forțe mai puternice decât el, forța supravegheatului. Supravegherea pusă la cale e alterată de învălmășeala sentimentelor, agenții sunt deconspirați, misiunea e compromisă. Să nu uităm însă că tocmai elaborarea unei supravegheri se află la originea acestei „încercări” ce duce, treptat, la revelația finală. Nimeni nu scapă neatins
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Ducele însuși. Pentru a obține informațiile indispensabile, stăpânul recurge la o deghizare: nu va fi vorba de vreo „modificare” a sexului, ci doar de o schimbare radicală de statut. Travestit în călugăr, Ducele dă târcoale pe la Curte, se strecoară în preajma supravegheatului, ca un Dumnezeu „absent și pretutindeni prezent”. El exercită un soi de supraveghere orizontală, similară celei operate vertical de către privirea divină. Ducele urmărește îndeaproape evoluția moștenitorului desemnat și, în același timp, îi descoperă viciile, abil disimulate până atunci. Marea încercare
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
așadar, în fiecare ins poate fi descoperită o altă identitate, poate fi dat la iveală un alt adevăr. Acestea nu ies însă la lumină în public, motiv pentru care supraveghetorul operează în spațiul restrâns al vieții particulare, strecurîndu-se în intimitatea supravegheatului sau recurgând la manevre capabile să destabilizeze omul în privința căruia există îndoieli sau care trebuie pus la încercare. Ca să obțină informații, supraveghetorul, cel mai adesea, nu adoptă o abordare frontală, directă, ci una ocolită, piezișă, prefăcută. Forța îi repugnă; el
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
față și demascată esența lui reală. Oamenii nu sunt ceea ce par a fi, nu încetează să repete supraveghetorii, căci numai așa își pot motiva acțiunile și legitima existența. A supraveghea - iată calea cea mai sigură spre străfundurile tainice ale ființei supravegheate, spoliată astfel până și de secretele ei cel mai bine păzite. Fiindcă omul, nu-i așa, disimulează, pentru că e fățarnic și se ascunde în spatele unei aparențe mincinoase, el trebuie supravegheat necontenit, vânat în cele mai intime refugii, „despuiat” sistematic de
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
iată calea cea mai sigură spre străfundurile tainice ale ființei supravegheate, spoliată astfel până și de secretele ei cel mai bine păzite. Fiindcă omul, nu-i așa, disimulează, pentru că e fățarnic și se ascunde în spatele unei aparențe mincinoase, el trebuie supravegheat necontenit, vânat în cele mai intime refugii, „despuiat” sistematic de tot ceea ce îi aparține, și asta prin orice mijloace. Ia-o pe drumuri lăturalnice ca să ajungi în centru: deviza oricărei supravegheri! Politica, aidoma teatrului - unde regăsim mecanisme asemănătoare -, se bazează
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
lui politică. Ele însoțesc practica zilnică a supravegherii, plasând-o într-o dimensiune temporală ce depășește prezentul, depășește momentul... trecutul e bine pus la păstrare, pentru a reduce oricând la tăcere un adversar ori pentru a compromite viitorul fiecărui ins supravegheat, în realitate, viitorul tuturor. Arhivele, teribilă armă cu reacție întârziată! Cum am putea explica altfel decât prin perspectiva unei utilizări eficiente, la timpul potrivit, performanțele operațiilor de arhivare care au sfârșit prin a constitui, în fosta Republică Democrată Germană, un
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
-i putem găsi leacul” (Hamlet, p. 65). Cum gărzile nu-i furnizaseră informațiile necesare, Claudius elaborează o strategie specială, destinată să scoată la iveală motivele ascunse ale purtării bizare a lui Hamlet: „Când e vorba de un prinț, nebunia trebuie supravegheată”, spune regele, formulând aproape o regulă de conduită pentru uzul capetelor încoronate. De unde și porunca dată „prietenilor-agenți”, de a reține „din vorbele schimbate în cursul conversației” (p. 89) acele amănunte semnificative pe care, în zilele noastre, le înregistrează microfoanele ori
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
își limitează funcțiile la testarea fidelității supușilor; stăpânul se servește de ea și pentru a-și destabiliza adversarii, manipulând abil mărturiile. Efect pervers, ilustrat exemplar de o scenă din Britannicus, al cărei interes se explică prin depășirea diviziunii antinomice supraveghetor/supravegheat. Când supravegherea nu se mai joacă în doi, ci devine tripartită, cruzimea ei sporește. Nero, stăpân autoritar, o obligă pe Iunia să-și calce jurămintele și să-și renege iubirea pentru Britannicus, într-o întâlnire care, o previne el, se
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
scutit o privire” (III, 7, v. 997) se plânge el, uitând de perspicacitatea aprigului supraveghetor. Iunia e „prinsă la mijloc” între supravegherea anunțată de Nero și inocența lui Britannicus. Racine surprinde aici ambiguitatea situației în care se află o ființă supravegheată care se adresează unui partener ce n-are habar de dispozitivul al cărui „obiectiv” este: tânăra fată se vede silită să se prefacă, în timp ce noi, cei din sală, asistăm la cea mai sfâșietoare dovadă a acestei „duble gândiri” care reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
această taină. Să ieșim ș...ț” (III, 6, v. 929-930), îl povățuiește Narcis, care își ia acele măsuri de precauție pe care și le luau și intelectualii, germani sau ruși, în vremea lui Hitler sau a lui Stalin: știindu-se supravegheați, aceștia preferau „să iasă”, sacrificând socialitatea locurilor publice în favoarea parcurilor, unde se simțeau „mai în siguranță”. Spațiul este poros, încăperile împânzite de microfoane, numai natura mai poate oferi iluzia unei protecții. Dar și natura se dovedește a fi un refugiu
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
deseori, a te lăsa contaminat, căci, de fiecare dată, este vorba de o coprezență. Fapt confirmat ori de câte ori intervine o implicare psihică în exercițiul supravegherii. În schimb, se întâmplă rareori ca supravegherea să fie tratată ca postură exterioară, cu supraveghetori și supravegheați complet separați, lipsiți de orice comunicare între ei. O astfel de relație neutră funcționează mai ales în tipul de supraveghere pe care l-am putea numi supraveghere-cadru. În acest sens, Disputa rămâne exemplul cel mai elocvent. Principiul „cadrului” ca prealabil
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
grav, pune individul în fața unei năucitoare revelații. Urmările sunt întotdeauna tragice: omul o apucă pe căi greșite sau, cum se întâmplă la Strindberg, își constată eșecul total, de altfel ultimul din viața lui. Puterea „supraveghetorului” Gustav se convertește în disperarea „supravegheatului” Adolf. „Din spatele ușii”, prin mișcări bruște, necontrolate, acesta din urmă își exprimă exasperarea, iar semnalele lui o alertează pe Tekla, căreia Gustav, ca să o liniștească, îi va spune, cinic: „Cine știe, o fi vreun câine închis acolo” (p. 361). Acest
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
reconstituie scenic una dintre loviturile date Revoluției Franceze și care a contribuit la eșecul acesteia. Se impune mai întâi metafora închisorii, în care se joacă un episod din Revoluție pus în scenă de către marchiz, evident sedus de reacțiunea aristocratică. Deși supravegheat, la rândul său, de către directorul închisorii, Sade, în calitate de regizor, urmărește spectacolul și practică, ceea ce e propriu oricărui regizor, o supraveghere de traseu, cu atât mai legitimă cu cât actorii, dată fiind starea precară a sănătății lor mintale, riscă în fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
ar afla într-unul dintre acele „saloane” la scara orașului, care sunt piețele și piațetele. Privirea scrutează o lojă cu aceeași aviditate cu care ar pătrunde prin fereastra apartamentului vecin... În ambele cazuri, fiecare ins poate fi, rând pe rând, supravegheat și supraveghetor, infinită permutație ciclică datorată unei socialități ce generează fără întrerupere supravegherea „de aproape”. Ceea ce o distinge de celălalt tip de supraveghere, polițienească, sunt consecințele, deși, uneori, cele două se pot confunda. „Romanele” teatrului relatează intrigi și delațiuni, rumori
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Peter Sellars la Hans Castorf, ca să nu cităm decât figurile cele mai emblematice - dotează platoul de joc cu circuite interne, introduc aparatură video care explorează culisele, furnizând fără întrerupere imagini menite să amintească publicului că trăiește într-o lume constant supravegheată. De data aceasta, scena nu e refractară la modernitate; din contră, se arată disponibilă, deschisă, permeabilă. Asistăm când la captarea imaginilor, când la proiectarea lor, iar scena se erijează într-un veritabil dublu al lumii actuale, fiind, ca și lumea
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Utilizarea tehnologiei moderne a supravegherii este dovada unei voințe de contemporaneizare preocupate să disimuleze vârsta atât de înaintată a teatrului, să-i camufleze ridurile, să-l întinerească prin inserția de instrumente care transformă deopotrivă scena și culisele într-un teritoriu supravegheat necontenit. Nimic nu scapă de sub controlul mașinăriilor care au invadat platoul. Ubicuitatea lor este absolută, dar, ca și în societate, tot explorând și tot pândind, peste ce-or da ele oare, ce-or descoperi oare? Și ce se întâmplă dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
pe cea a teatrului cu timpul. Răspunsul la aceste întrebări implică o opțiune: fie masa lui Planchon, fie tehnologiile lui Castorf. Timp al actualității? Timp al Antichității? În loc de concluziitc "În loc de concluzii" Ubicuitatea controlului și insulițele supravegheatetc "Ubicuitatea controlului și insulițele supravegheate" În Tratative, Gilles Deleuze revine de câteva ori - dovadă a importanței acordate diagnosticului! - asupra trecerii de la societățile disciplinare la societățile actuale, „societăți de control” care încetează să mai funcționeze pe baza circumscrierilor, a delimitărilor stricte. Astăzi, insistă Deleuze, delimitarea mediilor
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Gilles Deleuze revine de câteva ori - dovadă a importanței acordate diagnosticului! - asupra trecerii de la societățile disciplinare la societățile actuale, „societăți de control” care încetează să mai funcționeze pe baza circumscrierilor, a delimitărilor stricte. Astăzi, insistă Deleuze, delimitarea mediilor ce trebuie supravegheate și-a pierdut exactitatea de altădată, închiderile etanșe „ne apar ca ținând de trecut” (Deleuze, p. 237). Această erodare a granițelor care îi permiteau supravegherii să se focalizeze pe un teritoriu insular este însoțită de generalizarea „controlului”, termen substitutiv avansat
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Bauman, vorbește despre „modernitatea lichidă”, acompaniată de o delocalizare permanentă a oamenilor și a întreprinderilor, de o migrație perpetuă și de un alt mod de a ne defini în raport cu instanțele de reperaj. Vechiul principiu al cunoașterii reciproce dintre supraveghetor și supravegheat e azi înlocuit de modalități noi, mult mai abstracte. Schimbarea antrenează instaurarea domniei „controlului”, fază ce ar putea fi catalogată drept supraveghere „moale” sau „blândă”. Aceasta se dilată și operează atât la scara planetei, cât și la scara diferitelor societăți
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
absolut inedit. Kafka a fost primul care a avut intuiția acestei trăsături a modernității: controlul impersonal coexistă cu supravegherea personală. Noi ne aflăm, chiar și la ora actuală, într-o zonă intermediară, în interstițiul dintre mediile închise care se lasă supravegheate și mediile deschise, nedefinite, plasate sub control. Cele dintâi trăiesc cu teama unor sancțiuni imediate, decise de către supraveghetori direcți - concediere, reducerea primelor etc.; celelalte, cu convingerea, presupusă a fi descurajantă, că o putere omniprezentă și nevăzută le urmărește fiecare pas
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
materialitatea corpului văzut și auzit. Supraveghere de proximitate! Fiind de neînlocuit, ea e unică. Am scris această carte din perspectiva unui om care a cunoscut îndeaproape supravegherea și, fără îndoială, experiența biografică m-a făcut să devin sensibil la „scena supravegheată”, la textele din repertoriu și la provocările de pe platoul de joc. Ca spectator, am descoperit cât de mult îmi place să fiu martor al supravegherii, al dispozitivelor și al strategiilor ei, în timp ce, în viața de zi cu zi, m-ar
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]