4,234 matches
-
socială, de roluri, mai putin de mișcare, sportul nu a fost pentru mine o aptitudine, am fost cam tofoloaga, așa îmi zicea tata, răceam des...nu aveam rezistență fizică, daca alergăm simțeam fie un foc în piept, fie o durere surda în zona splinei, alergăm mai incet decât toți copiii. Și la muncile câmpului nu aveam îndemânare, cred că atuul meu a fost cititul și încercarea de a transmite celorlalți ceea ce am inteles din citit. -Adica te consideri aproape un dascăl
ROMANUL DIANEI de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1388 din 19 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383759_a_385088]
-
Delia îi aruncă soțului o privire acuzatoare. Desigur, nu era cazul să comenteze, probabil așa era. Delia avusese o zi încărcată, două procese dificile. Sosind la birou se așeză la masă, își masă capul care o împovăra cu o durere surdă. Își spuse că îi vine tot mai greu să facă față multiplelor procese. Avea o tânără stagiară, dar era prea puțin. Nici fata nu mai făcea față. O să aduc ajutoare așa nu mai merge! — Lidia, adu-mi dosarul cu furtul
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1872 din 15 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383994_a_385323]
-
Roua care plânge, razele lunii care străpung întunericul și verdele ierbilor sunt imagini grăitoare care contemplă imagini ale sentimentului de dor mângâiat de vise și memorii calde, pe filele cărora au curs lacrimi pure. Departe de negura vremilor și zgomotele surde, frumusețea neștirbită a iubirii își are cuibul în adâncurile sale, acolo unde se poate regăsi cu sine. “Te caut în roua ce-ți plânge pe gleznă,/ Din frageda glie călcată de cerbi,/ În razele lunii străpunse prin beznă,/ În verdele
DUMITRU MARIAN TOMOIAGĂ ŞI DREPTUL LA POEZIE de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1874 din 17 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383990_a_385319]
-
poate regăsi cu sine. “Te caut în roua ce-ți plânge pe gleznă,/ Din frageda glie călcată de cerbi,/ În razele lunii străpunse prin beznă,/ În verdele prea necositelor ierbi./ Te caut în vise și în calde memorii./ În zgomote surde și-n liniștea grea,/ În vremuri uitate de timp și istorii,/ Te regăsesc ascunsă în inima mea...” ( Regăsiri ) Frământări și neliniști se dezlănțuie sub o ploaie rece de gânduri care înoadă iluzii. În ochii singurătății care clipesc de dor profund
DUMITRU MARIAN TOMOIAGĂ ŞI DREPTUL LA POEZIE de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1874 din 17 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383990_a_385319]
-
roagă plângând viețuirea.../ Ghilotina uitării cânt-a lor pomenire/ Peste veacuri, eternă, e totuși iubirea...” ( Echinocțiale ) Cu ființa umană timpul nu are niciodată timp. Cu eternul inamic al ființei umane, timpul, autorul duce un nesfârșit război și , totuși, în aplauze surde se va auzi mereu libertatea sa care va scrie veșnicie. “Nisipul clepsidrei se scurge apatic,/ Cu orice secundă murim câte-un pic,/ La ceas de vecernii sub cerul tomnatic,/ Ne batem cu timpul, etern inamic./ Mă tem de cortina uitării
DUMITRU MARIAN TOMOIAGĂ ŞI DREPTUL LA POEZIE de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1874 din 17 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383990_a_385319]
-
apatic,/ Cu orice secundă murim câte-un pic,/ La ceas de vecernii sub cerul tomnatic,/ Ne batem cu timpul, etern inamic./ Mă tem de cortina uitării absurde,/ De scena pe care-s un jalnic actor,/ Îmi sună pe tâmple aplauze surde,/ Mereu voi fi liber și nemuritor...” ( Atentat la uitare ) O sumă de contradicții și îmbinarea unor elemente simbolice conturează descrierea lăuntrică a autorului. Sunt puse în evidență aspecte și trăsături definitorii ale sale ca, în final, să rezulte o caracterizare
DUMITRU MARIAN TOMOIAGĂ ŞI DREPTUL LA POEZIE de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1874 din 17 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383990_a_385319]
-
și dintr-odată am simțit că se învârte pământul cu mine, că mi se pune ceață pe ochi și imediat am căzut pe trotuar ca un boxer dintr-un pumn bine plasat. - Cum așa? - Foarte simplu. A fost o durere surdă în capul pieptului, o amețeală și poc, la pământ. Noroc că era zăpadă și în căzătură nu am simțit nimic. Când m-au trezit pietonii mă durea la tâmplă și acasă am observat în oglindă o pată mai roșie, cu
ROMAN , CAP. SASE de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1855 din 29 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384007_a_385336]
-
zborul și atunci voi suferi și mai mult. Să mai am puțină răbdare” se autoconsolează el. Dar un alt gând îl sâcâie “frate nici grăbit ca nebunul, dar nici răbdător ca idiotul...greu, complicat moment” proclamă el și nehotărârea, neliniștea surdă începe să-l macine. Îi trimite un mesaj Ștefaniei, scuzându-se că nici măcar nu i-a întins mâna. “Nu-i nimic, data viitoare sigur vom fi mai îndrăzneți” îi răspunde tânăra. Decriptează imediat optimismul ei molipsitor. El prinde aripi și
CUIBUL VISURILOR, DE MARINEL GÎLCĂ de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383933_a_385262]
-
care te îndeamnă Să iuți de tine și de toate Și să iubești până la moarte. Sclav fericirii tu să fii, Să nu mai știi de unde vii, Să te miri și să nu crezi, Să tot privești și să nu vezi. Surd de vei fi, dar să auzi Cum îngerii îți cântă rugi, La drum mereu plecat să fii, Să tot iubești și să nu știi. De fericire să fii beat, Să nu știi ce ți s-antâmplat, Lumea să-ți pară paradis
SPERANŢA de IONEL GRECU în ediţia nr. 1857 din 31 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384077_a_385406]
-
Flori de gheață pitite sub aburi... Șoptea povești desprinse din clipe Ce-au curs înspre infinit, în pripe, Risipite-n tăceri și lacrimi seci, Printre răstimpuri cu atingeri reci, Ce astăzi pătrund în oglinzi nude Cu ecouri lungi prin simțiri surde... Nu mai e loc in jur de amintiri, De împliniri noi sau vechi netrăiri, Devin doar tristeți ucigătoare, Dor mereu, deși sunt trecătoare Și se sting pe rând, în al lor scurt drum Spre nicăieri, transformându-se-n scrum! Picături
SUFLET ÎNCĂTUŞAT ÎN ŞOAPTE de CRISTINA P. KORYS în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383392_a_384721]
-
Acasa > Poezie > Imagini > PAȘI DE LUMINI ȘI UMBRE Autor: Gabriela Docuță Publicat în: Ediția nr. 1912 din 26 martie 2016 Toate Articolele Autorului Părea că muzica-i sfârșită Sau mintea devenise surdă La cânt de inimi tremurânde Dansează-n flăcări lumânarea,...arde! Umbrele-i reci creează pasaje secrete Păzite cu timpul de vise, Micuța lumânare deschide întunericul, Fiică a jertfei, primește-ți... momentul! Celest e gândul ce-i poposește Și-i cere
PAŞI DE LUMINI ŞI UMBRE de GABRIELA DOCUȚĂ în ediţia nr. 1912 din 26 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383384_a_384713]
-
este durerea, Nu voi pierde-a ei speranță, S-a înfiripat din ceață Plânsul, înnoind vederea... Și văd în inimă frumos Durerea florii ce moare Jertfind parfum, lină boare, Iar glasul i-l aud duios. Și văd iarba-ngenuncheată De pașii surzi, mult prea grăbiți S-audă copaci-nverziți Cântându-mi ca niciodată! Și văd cerului durerea Plângându-și ploaia peste noi, Îi simt iubirea, uit apoi Gândul meu și-i dau tăcerea.. Stau și gândesc! O fi oare Tabu a simți
MUZĂ ÎMI ESTE DUREREA de GABRIELA DOCUȚĂ în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383600_a_384929]
-
felii de costiță cu brânză. Contrar obiceiului, când ajunse în pat nu mai deschise televizorul și adormi cu veioza aprinsă. O trezi soarele nefiresc al dimineții de noiembrie. Buimacă din cauza somniferelor, nu trăsese jaluzelele. Când clătină capul, simți o durere surdă în ceafă și văzu și care era motivul: dormise pe două perne. Dădu perna de deasupra la o parte și folosind perna specială încercă să-și îndrepte gâtul amorțit. Se ridică apoi și începu să facă rotații ale capului pentru
LUCIA (CAPITOLUL II) de ELENA NEACŞU în ediţia nr. 2283 din 01 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382782_a_384111]
-
Chemând foșnirea primăverii. Înalță-mă pe creștet de visare Împodobindu-mi sufletul cu viorele, Încântă-mă cu-a ta mirare În despletirea simțurilor mele. Privește-mi trupul fremătând Sub mângâierea-ți plină de suspine Îmbată-mă cu tine, ascultând Refrenul surd al focului din mine. Ninge-mă cu vorbe de iubire În noaptea ce ne strânge trupul. Iubește-mă, și-n fizică unire Să ne cuprindem fără scrupul. Mirela Stancu, 21.02.2017 Mulțumesc, Oana Vengerov pentru inspirație! <3 photo: Salil
NINGE-MĂ de MIRELA STANCU în ediţia nr. 2244 din 21 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382871_a_384200]
-
la apus Când e lună plină dă-ne ,,floare-albastră'', Lor să l-i te-arăți când se-adună-n haită Să-și împartă prada hămesiți de vers, Strălucirea ta... ochii să le scoată, Să revină arta iar spre bunul mers, Muți și surzi să fie...sufletele goale, Să-i îngropi în Geea sub stejari bătrâni Care să-i sufoce-n rădăcini, în vale... Temnița durerii... Mama lor de câini! Spune-mi ceva Ana Podaru Spune-mi ceva despre tine, despre păsări cum zboară
SALT PESTE TIMP- SCRISOARE CĂTRE EMINESCU de ANA PODARU în ediţia nr. 2212 din 20 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382940_a_384269]
-
le tăia, și parcă toată acea dimensiune (în fond, doar intuită) se prăbușea cu totul în adînc, deveneam întins și greu ca un pachebot-fantomă pe niște ape nesfîrșite, mă înnămoleam, cum s-ar spune, în hoitul acelei perspective grandioase și surde, absolut personale. Stăteam pe un butuc, mă sprijineam într-un toiag sculptat pe alocuri, mai veneau pe la mine unii plini de bune intenții și cu nuci în buzunare, în starea în care eram, nu puteam să vorbesc, priveam la niște
PURTAU ÎN BUZUNARE NUCI de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2346 din 03 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383091_a_384420]
-
și tu, frate, Ne-am născut, funciar, spre-a ne iubi, Asta-i salvatoarea libertate, Și suprema, cît mai sîntem vii. E planeta uneori prea mică, Să încapă-atîta ură-n ea, Și te-apucă parc-un fel de frică, Ceasul surd al Terrei c-o să stea. În definitiv, sîntem doar oameni, Niște foarte simpli muritori, Ce prea ne-am obișnuit, ca fameni, Să tot viețuim printre erori. Voi, ce vă urîți cu disperare, ‒ Împotriva celor ce simțiți, Fiți pasibili, astăzi, de
VREMEA ÎMPĂCĂRII de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2310 din 28 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383085_a_384414]
-
pasul tău târziu Și muntele așteaptă să se crape. Nu știu dacă dorința mea-i absurdă, Nu știu dacă pământu-i din pământ, Nu știu dacă aleargă sau doar zburdă Tomnaticele frunze, care sunt Pe buzele-mi și pe urechea-mi surdă. Nu pot sinele meu să reclădesc, Nu pot s-aduc un răsărit în mine, Nu pot să mor murind, nici să trăiesc, Nu pot să-mpiedic iarna care vine, Dar pot la mine-n gând să asfințesc. Ascult o simfonie
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
-a sfărâmat sub pasul tău târziuși muntele așteaptă să se crape.Nu știu dacă dorința mea-i absurdă,Nu știu dacă pământu-i din pământ,Nu știu dacă aleargă sau doar zburdăTomnaticele frunze, care suntPe buzele-mi și pe urechea-mi surdă.Nu pot sinele meu să reclădesc,Nu pot s-aduc un răsărit în mine,Nu pot să mor murind, nici să trăiesc,Nu pot să-mpiedic iarna care vine, Dar pot la mine-n gând să asfințesc.Ascult o simfonie
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
câteva organizații le fac pentru a unifica breasla sunt un lucru bun, vezi reînvierea Conveției Organizațiilor de Media-COM, dar se fac pe proiecte și, dacă nu finațează cineva punerea laolaltă a jurnaliștilor din diverse colțuri ale țării, rămâne o luptă surdă. „Să nu uităm că foarte mulți jurnaliști scriu pe nimic” Scriați, prin vară, în „22”, că, după 25 de ani, România primește un calificativ mediocru, de „presă parțial liberă”, pe locul 84 în clasamentul mondial alcătuit de Freedom House și
Brînduşa Armanca: „Social vorbind, jurnaliştii sunt zero în faţa societăţii, neavând niciun fel de protecție socială” [Corola-blog/BlogPost/92929_a_94221]
-
cu acest tip de cancer”, declară pictorul Daniel Relenschi. În luna septembrie a anului trecut, artistul s-a alăturat Asociației “Salvează o inimă”, pentru a-l salva pe Matei Tedor, un băiețel de doar câteva luni care s-a născut surd și avea nevoie de un dispozitiv special foarte costisitor pentru a auzi. Daniel Relenschi a scos la licitație unul dintre cele mai valoroase tablouri ale sale, care o înfățișa pe celebra cântăreață de muzică populară Sofia Vicoveanca, iar datorită generozității
Unul dintre cei mai mari pictori din România, diagnosticat cu cancer de piele. Are nevoie de ajutorul nostru! [Corola-blog/BlogPost/93013_a_94305]
-
pasivi, lipsiți de demnitate națională, prea îndobitociți și devotați regimului, puțini sunt dintre acei care îndrăznesc să-și apere drepturile și libertatea pe „baricade”. Or, după cum afirma Vasile Alecsandri: „Atunci o nație se apropie de moarte, când începe a fi surdă la glasul libertății”. Ce-i drept, sunt și dintre acei derbedei, care, cu toate că sunt fricoși și ticăloși, sunt mobilizați pentru „a-l apăra” pe Ianukovyci, pentru a sta în spatele „Berkut”-ului și a demonstra lumii că și criminalul regim are
ATUNCI O NAŢIUNE SE APROPIE DE MOARTE, CÂND ÎNCEPE A FI SURDĂ LA GLASUL LIBERTĂŢII [Corola-blog/BlogPost/93370_a_94662]
-
speranța prinde din nou viață. Simte cum mașima urcă rampa și-apoi se-nvârte la nesfârșit printre surorile ce-o așteptau tăcute și cuminți în cala vaporului imens. Motorul se oprește iar portiera ,deși nu e trântită, face un zgomot surd ,amplificat de ecoul spațiului închis în care se găsește. Mai trec vreo două ore în care Daciile, absolut noi, își găsesc locul predestinat pe care să îl ocupe. Ș-apoi,doar întuneric și tăcere. Atât de lungă și de- apăsătoare
VIATA LA PLUS INFINIT (5) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383205_a_384534]
-
le tăia, și parcă toată acea dimensiune (în fond, doar intuită) se prăbușea cu totul în adînc, deveneam întins și greu ca un pachebot-fantomă pe niște ape nesfîrșite, mă înnămoleam, cum s-ar spune, în hoitul acelei perspective grandioase și surde, absolut personale. Stăteam pe un butuc, mă sprijineam într-un toiag sculptat pe alocuri, mai veneau pe la mine unii plini de bune ... Citește mai mult Mă învățasem să mă obișnuiesc cu greutatea confuzăa timpului suspendat, din mine,era ca o
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
nu știu cine le tăia,și parcă toată acea dimensiune (în fond, doar intuită)se prăbușea cu totul în adînc,deveneam întins și greu ca un pachebot-fantomă pe nișteape nesfîrșite, mă înnămoleam, cum s-ar spune,în hoitul acelei perspective grandioase și surde,absolut personale. Stăteam pe un butuc, mă sprijineam într-un toiag sculptatpe alocuri, mai veneau pe la mine unii plini de bune ... IV. ÎNTOARCEREA LUI ȚEPEȘ, de Dragoș Niculescu, publicat în Ediția nr. 2343 din 31 mai 2017. Mai cade cîte-o
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]