2,085 matches
-
În mișcare. Cunoștea deja existența surorii, a mai tinerei Francine Lange? Ea pretindea că nu, și poate că era adevărat. Un ziar Îi adusese la cunoștință că exista, că tocmai sosise la Vichy. Atunci Îi trecuse prin cap să-i telefoneze, să dea dovadă de toată răbdarea și șiretenia pentru a descoperi numele hotelului la care stătea. Dacă Hélène nu vorbise, poate că sora cea mică ar fi fost tentată de o sumă mare de bani! Bărbatul era bogat, important. Altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
căreia Îi trimitea banii În bancnote la diferitele oficii poștale indicate de ea. Altfel, Hélène Lange ar fi fost moartă mai de mult? „Mai rămâneți la Vichy două-trei zile.” Asta era ultima lui șansă, chiar dacă ar fi fost prins. Va telefona. Dar asta depindea de momentul În care ar fi putut scăpa de soția lui. Acum Însă, În apropierea celor mia multe cabinelor telefonice stătea la pândă un colaborator al lui Lecoeur. Maigret se Înșelase crezând că nu va telefona dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Va telefona. Dar asta depindea de momentul În care ar fi putut scăpa de soția lui. Acum Însă, În apropierea celor mia multe cabinelor telefonice stătea la pândă un colaborator al lui Lecoeur. Maigret se Înșelase crezând că nu va telefona dintr-o cafenea, dintr-un bar, din camera de hotel? Trecu, Împreună cu soția, pe lângă una dintre acele cabine. Prin geam, zăriră o tânără care vorbea cu mare veselie. — Crezi că va cădea În plasă? — Da, foarte repede. Deoarece acest bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Îl aștept pe comisar, care e pe drum. Am dat-o-n bară din cauza mea. Stăteam În apropierea unei cabine pe bulevardul Kennedy. Acolo erau câțiva copaci și nu-mi era greu să mă ascund. — Un bărbat a intrat să telefoneze? — Da. Un bărbat Înalt, corpolent, ale cărui semnalmente se potriveau cu ale omului nostru. Părea circumspect. S-a uitat În jur, dar nu avea cum să mă vadă. A Început să formeze numărul. Mi-am arătat prea mult capul? E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
că Îl chema pe Maigret În ajutor, dar acesta nu avu nici o reacție. — Nu-mi place să-l las să fiarbă În suc propriu toată noaptea. Bănuiește că a fost reperat. S-a Întâmplat ceva care l-a Împiedicat să telefoneze. Prezența soției sale la câțiva pași de cabina telefonică mă derutează. Și adăugă, ca un reproș: — Nu spuneți nimic, șefule? — N-am nimic de spus. — Ce-ați face În locul meu? — Nici eu n-aș aștepta. Aș evita să urc sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Încăperea de la capătul culoarului era folosită foarte rar; de aceea nu era aproape deloc mobilată și iluminatul se reducea la un bec atârnat de un fir. — În seara asta, când ați ieșit cu soția, știați că vă veți opri să telefonați? Ezită, apoi dădu din cap. — Soția dumneavoastră nu știa? — Despre telefonul pe care trebuia să-l dau? — Dacă vreți. Nu. — Nu știa nimic despre unele fapte pe care le-ați făcut? — Absolut nimic. — Și totuși ați intrat Într-o cabină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
pe care le-ați făcut? — Absolut nimic. — Și totuși ați intrat Într-o cabină telefonică... — M-a Însoțit În ultimul moment. N-am avut răbdare să aștept altă ocazie. I-am spus că lăsasem cheile apartamentului În ușă și că telefonam la recepție. — De ce n-ați mai telefonat? — Am simțit că mă urmărește cineva. Ați văzut ceva? — Ceva mișca În spatele unui copac. În același timp, mi-am spus că era inutil. — De ce? Nu răspunse. Își ținea mâinile pe genunchi, cu palmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Și totuși ați intrat Într-o cabină telefonică... — M-a Însoțit În ultimul moment. N-am avut răbdare să aștept altă ocazie. I-am spus că lăsasem cheile apartamentului În ușă și că telefonam la recepție. — De ce n-ați mai telefonat? — Am simțit că mă urmărește cineva. Ați văzut ceva? — Ceva mișca În spatele unui copac. În același timp, mi-am spus că era inutil. — De ce? Nu răspunse. Își ținea mâinile pe genunchi, cu palmele În jos; niște mâini grăsuțe, albe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
mâini grăsuțe, albe și Îngrijite. Dacă doriți să fumați... Nu fumez. Nu vă deranjează fumul? — Soția mea fumează mult. Prea mult... — Bănuiați că Francine Lange că nu vă va răspunde? Bărbatul nu spuse nimic, dar nici nu negă. — I-ați telefonat ieri-seară. Ați anunțat-o că o veți suna din nou să-i dați Întâlnire. Am toate motivele să cred că stabiliserăți deja ora și locul Întâlnirii. — Îmi cer scuze că nu cooperez mai mult. Uneori Își trăgea sufletul și, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
cine să se ocupe de el. Mă așteptam să fiu arestat. Probabil că mi-ați luat amprentele digitale... — Fără să le comparăm cu ale dumneavoastră. Dar v-am fi găsit până la urmă. — Trebuia să știu, să iau niște hotărâri... — Ați telefonat la câteva hoteluri, În ordine alfabetică... — De unde știți? Era copilăresc, dar Lecoeur avea nevoie de o satisfacție. — Sunați de la cabine telefonice diferite. — Așadar, fusesem reperat? — Aproape... — Dar Philippe? — Băiatul născut de Francine Lange a fost dus la doică, la puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Încercând să-și folosească logica și bunul-simț. A doua zi după dispariția prietenilor săi, pe 27 decembrie, reușise să convingă pe cineva să-l ducă cu barca până la stațiunea Prințesa de Aur În căutarea unei persoane care știa cum să telefoneze la ambasada SUA din Rangoon. Într-un final dădu de un expatriat american, dar bărbatul nu era optimist. —E o treabă delicată, spuse el. Îi explică faptul că cei de la ambasadă aveau nevoie Întâi de aprobarea juntei pentru a părăsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
metri. Poate câțiva dintre ei să coboare și să cheme ajutor? Dar ideea de a fi lăsată În urmă a Înspăimântat-o pe Esmé, care strigă: Dacă nu mai găsiți drumul Înapoi? Dacă va cădea podul din nou? — Poate putem telefonăm acum și cerem ajutor de la oameni? sugeră Pată Neagră. Să telefonăm? Se scrântise? — Am uitat spus voi. Este atâtea miracole. Pată Neagră s-a Îndreptat spre marginea taberei În desișul de bambus, iar când a ieșit, a scos dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Dar ideea de a fi lăsată În urmă a Înspăimântat-o pe Esmé, care strigă: Dacă nu mai găsiți drumul Înapoi? Dacă va cădea podul din nou? — Poate putem telefonăm acum și cerem ajutor de la oameni? sugeră Pată Neagră. Să telefonăm? Se scrântise? — Am uitat spus voi. Este atâtea miracole. Pată Neagră s-a Îndreptat spre marginea taberei În desișul de bambus, iar când a ieșit, a scos dintr-un sac un obiect lunguieț de plastic albastru: telefonul lui Glick. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
dus la spitalul X din apropierea companiei. Nici la spital nu mi s-a dat nici o explicație. „S-ar putea să fie o situație urgentă, tocmai am coborât din metrou...“, le-am spus, dar nu m-au luat în serios. Am telefonat la firmă și i-am anunțat: „Nu mă simt grozav, o să întârzii puțin“. Am așteptat trei ore. Trei ore și nimeni nu a mișcat un deget. Respirația mi se îngreuna, vederea mi se întuneca din ce în ce mai mult și ei nu făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
General Nakano și mi-au făcut un control oftalmologic. Pentru că mi se contractaseră pupilele, mi-au înjectat antidotul și mi-au pus perfuzii. Mi-au făcut și analiza sângelui. Până nu-mi scădea nivelul colinesterazei, nu mă puteau externa. Am telefonat la firmă și le-am zis: „Din cauza aceasta trebuie să mă internez. Nu știu pentru câte zile. Îmi cer scuze că vă deranjez, dar vă rog să-mi strângeți și mie lucrurile de pe birou“. Am sunat și acasă: „Adineaori mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Nu aveam timp să ștergem lichidul de pe podea. L-am lăsat să meargă la stațiea următoare. Dar, era acel miros ciudat, pe jos era ud, așa că cei de la Ogikubo trebuiau să curețe. M-am dus în birou și le-am telefonat: „În metroul A777 e mizerie pe jos, vă rog să vă ocupați voi!“. În acest timp, toți au început să se simtă rău. Și colegii, și pasagerii. Era în jur de 8:40. De la Nakano-sakaue până la Ogikubo sunt patru stații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
întrebe dacă totul era în ordine. «Oare ce s-o fi întâmplat?» Am deschis televizorul și am văzut nebunia de la metrou. Mai întâi am sunat la soția mea la serviciu și mi-a spus că nu are nimic. Apoi am telefonat acasă. Dacă se întâmplase ceva, probabil că sora mea ar fi sunat acasă. Dar nimic. «Probabil că nu s-a întâmplat nimic. Acum trebuie să fie la programaul de pregătire», ne-am zis noi. Pentru că nu am reușit să iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
treabă. M-am urcat în mașină și m-am dus la un client. Apoi am primit un telefon de la firmă. Mi-au spus să o contactez de urgență pe mama mea. Asta s-a întâmplat între 10:30-11:00. Am telefonat imediat și mi-a spus: «M-a sunat cei de la poliție. Shizuko a fost rănită la metrou și a fost transportată la spital. Du-te repede la spital!» Era la spitalul din Nishi-shinjuku. M-am întors la firmă, am luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
fost rănită la metrou și a fost transportată la spital. Du-te repede la spital!» Era la spitalul din Nishi-shinjuku. M-am întors la firmă, am luat metroul până la Shinjuku și am ajuns la spital pe la 12.00. De la firmă, telefonasem la spital să mă interesez de starea ei, dar nu mi-au dat prea multe informații. Nu putem să vă spuneam nimic până nu veniți aici.» Am întrebat: «Îi este pusă viața în pericol?» Mi-au răspuns în termeni medicali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
la telefonul public și sunau: «O să întârzii la firmă.», «Cum să mă duc?». Ceasul arăta 8:30. Nu se crease panică sau dezordine. Toți se învârteau prin stație și se întrebau: «Cum să ajungem, dacă linia Hibiya e închisă?» Am telefonat și eu la firmă și le-am spus: «Nu pot să vin pentru că metrourile de pe linia Hibiya sunt oprite.» Un coleg mi-a zis: Dacă tot ai ajuns până acolo, încearcă!» L-am întrebat pe un observator din stație cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
cred că s-au urcat mulți din al doilea vagon din spate. Dar eu am coborât din metrou și am rămas acolo. Trebuia să merg până la Kasumigaseki, să trec la linia Marunouchi și să mă duc la școală. Pentru a telefona acasă, am trecut de barieră și am ieșit la suprafață. Imediat lângă ieșire era o cabină telefonică, de unde am putut suna acasă. În timp ce urcam scările, am văzut persoane care își țineau batista la gură și stăteau pe vine. «Aha, deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
efect toxic», mi-am zis în momentul ăla. Starea de sufocare persista și la mine, dar, cum am urcat scările, am uitat complet de simptome. «Ce bine! Azi nu mă duc la școală!» Ideea era foarte plăcută (râde). După ce am telefonat acasă, ca din senin, mi s-a făcut foarte rău. Aveam stări de greață. Vedeam negru în fața ochilor, dar era prima oară când coboram la Kamiyachō și nu cunoșteam deloc împrejurimile. Când m-am întors acasă, totul era învăluit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
am trimis prin fax informații spitalelor care erau menționate acolo. «Aveți ca antidot atropina sau piridinul, ar fi bine să folosiți la tratament perfuziile și ca tranchilizant diazepamul.» Cam așa suna faxul. Între 09.10 și 9:30, le-am telefonat prima oară celor de la Spitalul Sfântul Luca. Dar nu puteam deloc să-i prind. Când am încercat pe telefonul mobil, am prins imediat legătura. Probabil că linia telefonică era diferită. Le-am spus: «Vă rog să mi-l dați pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
de la firmă. Mi-au spus: «Se pare că a fost prins în nebunia aceea. Vă mai sunăm.» După zece minute m-au anunțat că a fost transportat la spital. «E la spitalul Nakajima. Vă trimitem detalii despre spital prin fax. Telefonați dumneavoastră la spital!“ Am dat telefon, dar erau zăpăciți rău. Mi-au răspuns: Nu avem timp de așa ceva. Nu știm cine și unde este.» Mi-au închis telefonul în nas. Așteptam lângă telefon. La 10.00 a sunat. «Veniți imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
o jumătate dar nu-mi reveneam de fel. Undeva adânc în interiorul meu se declanșase o alarmă ce suna continuu că s-a întâmplat ceva grav cu mine. Am scos telefonul mobil și l-am aruncat pe scaunul șoferului ca să telefoneze la salvare și lui Katy la serviciu. A dat omul telefon și apoi am așteptat acolo sprijinit de mașină să vină salvarea. Cred că deja începusem parțial să-mi pierd cunoștința să nu mai rețin scurgerea timpului fiindcă mi s-
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]