889 matches
-
Maria Spiridon, deschisă larg pentru a lăsa lumina să pătrundă În Încăpere, lumină care ascundea surse invizibile de inspirație, depuse ofrandă pe biroul la care se afla poetul. „Bună ziua!” m-am auzit zicând cu voce scăzută și cu privirile Împrăștiate temător, pe tablourile aflate pe pereți: Creangă, Caragiale, Eminescu, L. Blaga, M. Sorescu, Titu Maiorescu, Bacovia, Sadoveanu etc. „Doamne! Ce caut eu aici!?” Îmi repetam În gând, obsedant, năucitor, uitându-mă după un punct de sprijin pentru a nu mă prăbuși
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
la mine, mi-a zis Luke. Fără prea mare tragere de inimă, am ridicat ochii și când, în sfârșit, ne-am privit, ceva a izbucnit în mine. Ceva ce vedeam oglindit și pe chipul lui. M-am uitat la el temătoare, minunându-mă de ceea ce vedeam și simțind, în același timp, că-l doream. îmi doream să mă atingă, să fie tandru cu mine, să mă sărute, să-i simt bărbia nerasă pe obraz, să-i respir parfumul pielii. Am ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
eu mișcată de grija pe care mi-o arăta Misty. Mie n-o să mi se întâmple la fel. Sunt hotărâtă să fac totul ca la carte. —O să te întorci în New York? m-a întrebat ea. Imediat am devenit confuză și temătoare. Și al dracului de furioasă. Perspectiva mea roz asupra vieții nu fusese extinsă asupra lui Luke și a lui Brigit. Ticăloșii! — Nu cred c-o să mă mai întorc niciodată în nenorocitul ăla de New York, am bolborosit. — Te îngrijorează ce-or
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Și vino! — Unde? — Vino, mi-a spus ea cu răsuflarea tăiată de nerăbdare. Nola a mărșăluit în susul străzii și, zdrăngănind niște chei, s-a apropiat de o mașină sport, argintie. Urcă, draga mea, mi-a ordonat. Am intrat în mașină temătoare. — Unde mergem? am întrebat-o în timp ce Nola accelera ca o nebună. —Vreau să-ți arăt ceva, a bolborosit ea fără să-mi dea alte detalii. O să-ți placă. Altceva nici c-a mai spus până nu ne-am oprit, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
tratasem. M-am simțit foarte rușinată și tristă. Ca să nu mai spun că mi-era o frică de moarte fiindcă Nola mă tot bătea la cap să-i scriu și să-mi cer iertare. Or, eram mult prea jenată și temătoare ca să fac asta. Mă terifia posibilitatea ca Luke să-mi spună să mă duc dracului. Trebuie să-l înfrunți, mă tot îndemna Nola. Haide, pare un băiat de zahăr. Și-n orice caz, o să te simți mult mai bine. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
din cămin erau, în majoritate, venite de la fermele dintr-unul din statele din sud. Ăla care era capitala mondială a incestului. Aveau niște nume grozave ca Jimmy-Jean, Bobby-Jane sau Billy-Jill. Eram chitită să mă împrietenesc cu ele, dar păreau cam temătoare și suspicioase cu toți cei din afara cercului lor. Singurele care erau prietenoase cu mine erau Wanda, o texancă de doi metri, cu părul oxigenat, care mesteca tot timpul gumă și avea dificultăți în a se obișnui să nu mai locuiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
se frânse. Șoarecele alerga bezmetic pe cărările numai de el știute. Mânat de foame, ieșise din gaura sa și pornise să caute de mâncare. Îi vedea trupul plăpând, acoperit de blăniță cenușie și boticul roz, fremătând în toate părțile, adulmecând temător aerul nopții. Văzând că nu-l pândea nici un pericol, greierele reîncepu să țârâie. Un altul îi răspunse și, în curând un adevărat concert nocturn răsuna în noapte. Îi simțea pe toți, iar dacă voia, putea să ajungă la fiecare din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
i se taie capul! Măria Ta, îndrăzni logofătul Dumitrașcu, dragostea l-a tulburat. Iartă-l Doamne! cerură îndurare și ceilalți boieri din Divan. Doamne, dar pe slugerul Ilie l-ai iertat, de ce pedepsești așa aspru pe sluga Domniei Tale, rosti temător spătarul Vasile. Catrina-i fată de domn și a fost juruită hatmanului Barnovschi! zise Domnul, strângând buzduganul aurit. Tată, strigă Catrina, omoară-ne pe-amândoi! Hotărârea mea-i luată: tu, Catrină, o să pleci la Galata, la sfânta mănăstire, să te rogi
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
impresiilor. Prin tot palatul se luptau oameni într-o panică crescândă împotriva forței deosebite care-i lovea. Când panica aceasta va fi amorsată, aceasta va crește până la isterie. Și din secundă în secundă creștea. Stimulii țâșneau fulgerător dintr-un talamus temător, accelerând inima, respirația, întinzând mușchii, excitând glandele - și fiecare organ supraexcitat trimițând înapoi un nou stimul talamusului. Foarte repede, ciclul se accelera și se intensifica. Și totuși, era de ajuns să se oprească o clipă, să se gândească: "Stimulul, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
ajuns chiar aici, sub cuibul reapretat în fiecare zi al dragostei tale. înălțimi, adieri de tine toate lucrurile în viața mea fuseseră strivite, atrase de gravitația nemiloasă a ambițiilor fugare, ale mele, ale altora toate imaginile din această viață erau temătoare, dârdâind în ritmuri friguroase nu voiam să vină nimic, voiam numai o emigrație o teleportare a păsărilor mele care călătoresc, logic și nefiresc îmi doream să încep în alt ținut o silabă, o atingere, o casă o protectivă carcasă de
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
nu-l chemi încoace? Tânărul se retrase, apoi privi în spatele clădirii. În fața petuniilor închise la culoare, înflorite luxuriant, Yusho stătea așezat cu privirea în gol, ținându-și genunchii. Curând, când Toshimitsu ieși pe poartă, tânărul și Yusho plecaseră. Toshimitsu era temător. Își spunea că Mitsuhide întârzia prea mult cu întoarcerea. Chiar dacă era pe deplin conștient că un banchet se putea prelungi până noaptea târziu. Ieșind prin poarta veche, cu acoperiș de stuf, cărarea ajungea repede la drumul de lângă lac. Ultimele urme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o găletușă și o cufundă într-o covată lăcuită. Stropind peste tot cu apă, ca o rață, își spălă, grăbit, fața. — Ăh, vi se udă mâneca, stăpâne. — Lăsați-mă să vă schimb apa. Pajii erau îngroziți. Unul din ei ridică, temător, mâneca albă a lui Nobunaga, de la spate, în timp ce altul scoase apă proaspătă. Un al treilea luă un prosop, pe când îi îngenunchea la picioare. În același timp, oamenii din locuințele samurailor părăsiră corpul de gardă pentru noapte și începură să deschidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Câteva sute? Cercetașii se uitară unii la alții. Dându-i omului drumul, se întoarseră imediat să-i raporteze lui Katsuie. Vestea era destul de neașteptată. Inamicul avea o armată atât de mică, încât Katsuie și generalii săi erau acum și mai temători. Oricum, se dădu ordinul de a avansa, și armata își continuă drumul înainte. Chiar în acel moment, se primi vestea că un trimis al lui Hideyoshi călărea în direcția lor. Când omul apăru, în sfârșit, putură vedea că nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
numără peste optzeci de mii de oameni și că împreună cu aliații, are mult peste o sută cincizeci de mii, spuse Nobuo, ca și cum nici un moment nu i-ar fi trecut prin minte că el era cauza acelei mari bătălii. Ochii lui temători divulgau ceea ce nu putea fi ascuns în pieptul său. * * * Shonyu se strâmbă, în fumul focurilor de seară din bucătării, pe când intra călare pe poarta castelului. Războinicii clanului Ikeda se temeau de gândurile sale doar privindu-i chipul. Cu toții știau că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Probabil că Nobuo îi zărise și el pe oamenii ce așteptau lângă râu, căci începu imediat să se consulte cu generalii din stânga și din dreapta lui, în timp ce privea țintă pe Hideyoshi. Își opri calul la distanță și descălecă, părând încă destul de temător. Mulțimea de războinici care-l însoțeau se traseră într-o parte și-n alta. Plasându-se în mijlocul lor, Nobuo porni spre Hideyoshi, în armura care-i arăta tot prestigiul marțial. Hideyoshi. Acolo se afla omul care, până deunăzi, fusese înfierat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se luminau și apăreau, clar, pe măsură ce magma și pasta perfect omogenă pe care o forma piesa trupei Ionescu se stingea ușor, declarând dulci revederi și păreri de rău. Acum - liniște. Odată cu trupa se opriră și bătăile inimilor celor de față, temătoare de a nu distruge tăcerea cu bătăile lor dulci și gingașe, cu infinita lor părere de rău, realizând, înspăimântate de moarte, că tocmai s-au îndrăgostit. Pe scenă se aprinse un singur bec, nu tocmai mare, luminând vag fețele celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
deosebit de violent, astfel că scaunele prinseră să zboare prin spărtura lăsată de Giordano. Cât despre mine și Maro, e inutil să vă mai spun că realmente râdeam fără încetare, ceea ce ne făcea ca din când în când să schimbăm priviri temătoare și speriate. Într-un târziu, pe când o parte din energia entuziasmului celor prezenți se mai stinse, iar eu și Maro găsirăm resursele necesare de a ne opri o vreme din râs, iată că și Euripide își făcu apariția de sub masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
fabula: „Istoria frumoasei noastre verișoare Apuleia Varilia, care își face pieptănături pline de fantezie, iubește bijuteriile și poartă veșminte de in brodate în Aegyptus“. Dar nu era o fabula. „Alaltăieri-seară, în fața multor prieteni, frumoasa Varilia a spus că, din cauza tăcerii temătoare a bătrânilor, tinerii nu știu nimic despre viața Liviei, Maștera. A spus că vrea să ne-o povestească, iar eu o transcriu aici. Când Maștera, acum în vârstă de optzeci de ani, care a distrus familia noastră, a intrat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o capitală mică, absurdă. Dar Gajus se plimba prin galeriile vilei, fără să treacă de granița reprezentată de atrium. Date fiind condiția lui ambiguă de oaspete prizonier, tragica moștenire a numelui și amintirea fratelui ucis, era slujit de doi-trei sclavi temători. El înțelese că, în timp ce îl serveau, se întrebau dacă aveau să-l mai vadă viu a doua zi. Îl întrebau ce dorește și observară că îi plăceau peștele din marea aceea, fructele și prăjiturile cu miere. „Mâncarea unui copil“, comentară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și tabloul de bord forfoteau, înțesate de hoarda aceea retiniană. Ignorând mâna ridicată a lui Vaughan, am deschis portiera șoferului. Vaughan încercă să mă oprească. Își ținea fața epuizată ridicată într-un gest prevenitor, un rictus de alarmă și îngrijorare, temător parcă de ce aș putea găsi afară. Am coborât, alungând mecanic acei corpusculi ai iritației optice de pe mâini și brațe. Intrasem într-o lume abandonată. Pietrele de pe suprafața străzii îmi înțepau, inegale, tălpile pantofilor, aruncate acolo în urma trecerii unui uragan. Zidurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
azi clipele celei mai întețite urgii”, autorul articolului consideră că „propagarea ideii străvechi de libertate și democrație” se lovește nu atît de instituțiile viciate (monarhia, Curtea, camarila, Siguranța, Comisarul regal, politicienii chiar), ci, înainte de orice, de rezistența publicului „inconștient și temător, trîntit în paiele nepăsării lui tradiționale, aici, cu România lui Mare trasă în inima civilizației europene”, prin urmare „trezirea acestui public e unicul scop”. Soluția preconizată de Vinea - „educarea” publicului românesc operată de o minoritate intelectuală „avansată” - se va regăsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
infinitei lor inutilități în lașitatea anonimatului. Vorbesc despre oameni, de cultură sau nu, cu acte de identitate la vedere, care au traversat deceniul '67 '77, și mai departe, către iarna anului '89, într-o liniște mormântală, într-o perpetuă șoaptă temătoare, paralizați de frica rostirii unui singur adevăr cu voce tare; oameni care, din '90 și până astăzi, ne țin predici despre lipsa de caracter a celor care nu le sunt pe plac. Nu poți vorbi despre "comunistul de bine, Păunescu
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
pune toate lucrurile la locul lor este semn de gândire sănătoasă. Unora le poate părea o manie... Fixează-ți scopuri precise, realiste și o gândire limpede. Și-abia după aceea treci la treabă! Omul (aidoma celorlalte făpturi) este o ființă temătoare! Teama cea mai cumplită e teama omului față de...om! Se spune că viața bate filmul! Dar filmul, la rându-i, uneori, schimonosește și infectează viața! Nu există păcat mic sau păcat mare, păcatul e... păcat! Păcatul e ca un stigmat
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
și umblu. Pleacă-ți ramurile tale, Poate-aș vrea să spânzur Tot trecutul și o parte Din trecute gânduri. Poate-acoperi o pereche Ce iubesc în noapte, Arborele stă de veghe, Gemete și șoapte. Uneori pământul nu ne-ncape. Un sunet temător Un sunet temător și surd, Cad fructele din Pomul Vieții, Doar Cântecul, prin el mai curg Ambițiile întâietății. Lupii se-ascund, noi nu-i vedem, Tristețea nu are căutare, Cu libertatea în tandem vin dragostea și ura. Oare? Quid est
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
-ți ramurile tale, Poate-aș vrea să spânzur Tot trecutul și o parte Din trecute gânduri. Poate-acoperi o pereche Ce iubesc în noapte, Arborele stă de veghe, Gemete și șoapte. Uneori pământul nu ne-ncape. Un sunet temător Un sunet temător și surd, Cad fructele din Pomul Vieții, Doar Cântecul, prin el mai curg Ambițiile întâietății. Lupii se-ascund, noi nu-i vedem, Tristețea nu are căutare, Cu libertatea în tandem vin dragostea și ura. Oare? Quid est veritas? Întreabă Motanul
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]