1,728 matches
-
N-a fost suficient pentru el. —Să nu zici că mă crezi, dacă nu-i așa. Sunt de acord cu tine, Daniel. Pe bune. Cel puțin așa ajunseră acasă și în pat. Dar autopsia continuă, pe întuneric. El se adresă tencuielii crăpate din tavan. Toată dezbaterea a fost un dezastru absolut, nu-i așa? Nu-și dădea seama dacă și-ar fi dorit ca ea să-l aprobe sau să-l contrazică. —N-am știut ce ne-a lovit. Imediat am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
S-a mai obișnuit cu chestia asta, cu ravagiile. Mici fragmente de tâmpenii se înșiră pe coridor: o factură veche de telefon, o brichetă goală. O bucată de prelată și două sticle de bere. O pojghiță subțire de praf din tencuială acoperă podeaua. Dar un om ar putea trăi aici. Nu-i mare lucru. Omul se obișnuiește cu orice. Ea stă în picioare în vechea lui cameră, arătând cu degetul, făcând: pat, dulap, rafturi, ladă de jucării. Ochii ei îi cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
nu divorțeze sau pe vecini să nu se dea în judecată. Uneori reușea, alteori, nu. Îmi aduc aminte că nu a putut împăca pe Soca-neni, o babă din Radna, cu o vecină de-a dumneaei ale cărei gâște îi distrugeau tencuiala casei cu ciocul. Mi s-a părut o poveste de necrezut, până m-am convins cu ochii mei că aceste păsări semisălbatice aveau aceasta plăcere păgubosă. Uneori, după ședințele de la Comisie se mai petreceau și alte cele care nu-mi
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
dormitor și... și aș fi dispărut, cum v-ați fi dat seama? — Vai, dar apare un semn de obicei. Ultimul meu chiriaș a lăsat o mizerie de nedescris în urmă, cearșafuri peste tot, ușile garderobului date în lături, jumătate din tencuiala tavanului căzută - de atunci n-am mai putut închiria camera. Și urletele lui! înfiorătoare. Dar știam că tu n-o să pleci așa, Lanark. Tu ești un om potolit. Oricum, nu erai în casă, așa că am traversat palierul. Ușa era deschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
provocată de un cuvînt rostit de el. — Doctorul Lanark vrea să plece, murmură el. Panoul se deschise, iar el trecu dincolo. Cineva ridicase jaluzelele din salon și văzu un zid murdar, cu crăpături adînci care scoteau la iveală cărămizile de sub tencuială. O clipă rămase amețit și aproape că leșină, apoi își aminti că părăsise clubul personalului fără să mănînce nimic. Se părea că singura alinare cu care se putea alege era mîncarea proastă dar învigorantă a institutului, așa că se întoarse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
obicei obiectele, lumea lucrurilor începu să-i creeze emoții surprinzătoare. Un vechicul de transport care ducea o piesă galbenă și imensă de mașinărie îi umplu inima de tandrețe și-i întări penisul de poftă. O secțiune a unei locuințe, suprafața tencuielii galbene și murdare, cu găuri ovale prin care se vedea cărămida îi creă convingerea ciudată că se uită la un soi de carne. Zidurile și trotuarele, în special cele ușor deteriorate, îi creau senzația că merge peste sau pe lîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
-și ascunsese fața cu mîna, potrivindu-și ochelarii, dar cînd o coborî, spuse cu multă seriozitate: — Dacă vrei să ne ajuți și proiectul tău întrunește aprobarea consiliului bisericii, vom fi foarte mulțumiți. Printre noi nu există inchizitori. — Bun. Nervurile din tencuială împart plafonul sanctuarului în șase secțiuni. Tema cea mai potrivită este creația: Geneza, capitolul unu. — Plafonul?... Domnul Smail se gîndea că peretele din fața orgii ar fi locul cel mai nimerit. — Peretele din fața orgii va ilustra lumea în ziua a șaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
schelele, sînt sigur că ne va da și el o mînă de ajutor. Nu ducem lipsă de ajutoare. Thaw luă o foarfecă de unghii din dulapul pastorului și tăie scurt un colț din halatul lui. — în primul rînd, zise el, tencuiala din zona sanctuarului trebuie pictată în această culoare, un albastru închis, bătînd în violet, cu uleiuri de bună calitate, cu finisaj din coajă de ou, dat în două straturi cel puțin. Domnul Smail își notă într-o agendă și, punînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de ani, artiștii egipteni, etrusci și chinezi și-au folosit marea lor artă în mormintele care n-au fost deschise niciodată. Vechii greci și romani au avut la fel de mulți Leonardo, Rembrandt sau Cézannes ca noi, și toți au pictat pe tencuiala care-acum s-a făcut pulbere, în afară de cîțiva metri pătrați din Pompei. îmi pare rău. Sînt mult prea multe fotografii colorate ale Marii Arte a Trecutului. Dacă n-ar avea reproduceri color, mijlocul secolului douăzeci n-ar avea nici un motiv să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
forma, nu putea să fie decât foarte mic. La 600 de metri, chiar și un proiector trebuie să aibă o anumită putere și o anumită formă ca să lumineze corespunzător. Gosseyn reglă aparatul atomic astfel încât să taie armătura metalică acoperită cu tencuială. Decupă un panou de 2,5 metri pătrați și, dintr-o smucitură, îl smulse. Lăsând în urmă un nor de praf fin, îl târî și-l rezemă de peretele opus. Când se întoarse, văzu distorsorul. Avea circa 2 metri înălțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
să-l vadă și nici Iason, iar pe Empedocle ăla mic cred că nu-l mai văzuse nimeni în afară de mine. Poate că nici domnul de la masă nu exista. Treaba lui... Atunci am simțit în mine un gol rece ca o tencuială udă. M-am așezat jos, pe trotuar, lângă vitrină. Nu știu cât am stat acolo, dar după un timp domnul acela a ieșit, cu băiețașul de mână, s-au oprit în fața mea. „Voiai să-mi spui ceva, tinere ?“, m-a întrebat. „Nu
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
forma, nu putea să fie decât foarte mic. La 600 de metri, chiar și un proiector trebuie să aibă o anumită putere și o anumită formă ca să lumineze corespunzător. Gosseyn reglă aparatul atomic astfel încât să taie armătura metalică acoperită cu tencuială. Decupă un panou de 2,5 metri pătrați și, dintr-o smucitură, îl smulse. Lăsând în urmă un nor de praf fin, îl târî și-l rezemă de peretele opus. Când se întoarse, văzu distorsorul. Avea circa 2 metri înălțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
pereți, la un metru deasupra nivelului de călcare al camerei mortuare), peste care se aflau 5 schelete umane. Lângă acestea au fost descoperite fragmente ceramice cu urme de arsură și un mic vas cilindric de bronz (poate o candelă); pe tencuiala peretelui de lângă acest vas s-au observat urme de fum). Amenajarea deosebit de îngrijită a acestei construcții (mormânt hipogeu) și bogăția inventarului a determinat arheologii să o considere zona centrală a necropolei romano-bizantine de la Callatis, stabilind datarea acestui monument pentru secolul
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
dromos situat spre est (lung de 3,65 m, larg de 1,46 m, cu scară cu trepte din blocuri de calcar). Acoperișul hipogeului nu s-a păstrat, dar în interiorul camerei și pe dromos s-a descoperit un strat de tencuială (mortar) căzută și fragmente de cărămizi probabil din tavanul mormântului. Orientarea acestuia din urmă era E-V (dromosul la est, camera funerară la vest). Mormântul a fost profanat și distrus încă din antichitate. Pe podeaua camerei s-au descoperit două
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
numărul 6. Să parcăm acolo. Se aflau pe strada Mapu, care, judecând după mărcile de mașini parcate pe marginea drumului, părea să aparțină unuia dintre cele mai luxoase cartiere din Tel Aviv. Clădirea în sine nu avea nimic deosebit, aceeași tencuială albă de beton. Trecură printr-un fel de tunel, pe sub șirurile de cutii poștale din metal și găsiră intrarea și interfonul. Uri apasă pe 72. Nu răspunse nimeni. Nerăbdătoare, Maggie îl dădu la o parte pe Uri și apăsă butonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
-și cu zgomot capul virtual de ea, și își văzu eul virtual zvârcolindu-se o clipă de durere. Însă câteva momente mai târziu plana pe deasupra campusului de la Harvard. Desenele erau extrem de detaliate, precum proiecțiile tridimensionale ale arhitecților, dând la iveală tencuiala albă în care era îmbrăcat turnul cu ceas, până și chioșcurile pentru ziare și suporturile pentru biciclete din Harvard Yard. Continuă să zboare, cu brațele întinse și corpul la orizontală, ca un Superman cu piept voluminos. Din când în când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
tavanul înalt al biroului său, bucurându-se de amplitudinea apartamentului pe care poziția sa i-o conferea. Învățase obiceiul de a ignora minusurile grandorii sale, vopseaua care se cojea ici și colo, petele de igrasie de sub fereastră și crăpăturile din tencuială. Pentru un moment își țuguie buzele ironic, ca și cum tocmai îi veni un gând amuzant. Era un bărbat frumos și foarte plăcut. Ținea la amândouă aceste atribute, fiind conștient de propria calitate de a-i recomforta pe ceilalți prin simpla sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
cu ei. După revoluție a fost mai greu. Am început bagabonțeala. Am furat o mobră. Am luat la locul de muncă. Am făcut fapta. Distracții, bagabonțeli, baruri, fete. Fetele se uitau la mine că aveam bani. Aveam meserie de zidar, tencuieli, zidărie, faianță. Le dădeam dedicații la fete, eram văzut altfel. Le luam la plimbare, la aia. Bine, am pățit-o cu una că am plătit dedicația, fata a zis că merge cu mine și dup-asta s-a sucit, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
să doarmă singur. Nu înțelegea de ce erau toate camerele întunecate și de ce domnea liniștea aceea stranie... Când au ajuns la camera Margareta, fata a băgat cheia în broască și a deschis ușa. Mirosea ciudat în cameră... Nu era miros de tencuială sau de vopsea. Mai persista încă mirosul de bărbat și femeie care tocmai părăsiseră încăperea. — Domnule străin, aici se plătește anticipat, i-a explicat fata și a rostit cuvântul „bani“ și în japoneză, și în engleză, ca să se asigure că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ruinele unui sat. Curios din fire, m-am apropiat de acele rămășițe. Casa stăpânului se pare că rezistase cel mai bine maiului timpului. Acoperișul se surpase în interior, în timp ce o parte dintre coloane erau încă în picioare, având urme de tencuială roșie. Celelalte case, prăbușite cu totul, erau năpădite de muri și de tufe de soc din care răsăreau cioturi de grinzi arse. Acolo unde fusese piața, lângă o adăpătoare de piatră, zăceau la pământ două statui sparte. Una de bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
erau luate în stăpânire de ciori, și, la căderea întunericului, păpăludele încercau să dibuie cele câteva turme de capre rămase la balta din câmpie. Casele și clădirile își pierduseră frumusețea de odinioară, acoperișurile stăteau într-o rână, zidăria era ruinată, tencuielile și fațadele, mâncate de pete ca de râie. Toate spațiile goale erau ocupate de colibele sclavilor eliberați de pe pământurile romane, ridicate din te miri ce materiale. Străzile erau murdare și împuțite. Dincolo de asta, nu se mai știa dacă orașul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
unde-și ținea vasele, penelurile și culorile și a luat puțin ocru roșu. A spălat o bucată de zid cu apă, frecându-l apoi cu rădăcini de pir gros. A înmuiat penelul în acel amestec, a desenat un dreptunghi pe tencuiala curată, și în interiorul lui a pictat numărul 625 între două columbe. - Uite, o să mă rog pentru ca aceste două suflete, eliberate din trup în acest an, să zboare ca pasărea pe cer, iar cel care va vedea inscripția o să se reculeagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
trecuse destul de ușor peste ea. Nu și Victor Ionescu, tatăl lui Andrei, care stătuse toată noaptea în camera de alături și ascultase conversația dintre el și Cateluța. Era, de fapt, o cameră improvizată și doar un paravan subțire, mascat de tencuială, despărțea cele două încăperi care fuseseră una singură, la un moment dat. Pe Victor îl amărâse rău toată întâmplarea și abia se abținuse să n-o dea pe Cateluța afară chiar atunci. Apoi, luni în șir și chiar ani fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
era adunat în capul lui Josh. Și era într-adevăr uimitor, câte documente erau strânse acolo, de fapt, un roman întreg, căci Josh scrisese un istoric detaliat al casei. Imediat sub fotografia care înfățișa clădirea, așa cum arată ea acum, cu tencuiala albă, crăpată și umflată ca o coajă de cartof copt, cu cerdacul străjuit de coloane înflorite și curtea năpădită de buruieni, urma un istoric, scris cu „Times“, la un rând: Imobilul din Calea Victoriei, 144 a fost construit cu aproximație la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
rămânea de spus era mai duios, mai delicat și mai vag. Pe la șapte seara, revenind de la plajă, Își făcuseră obiceiul să ia un aperitiv. Bruno bea un Campari, Christiane, cel mai adesea, un Martini alb. Bruno privea mișcarea soarelui pe tencuiala zidului - alb În interior, puțin roz În exterior. Îi plăcea s-o privească pe Christiane umblând goală prin apartament, mergând să caute cuburi de gheață și măsline. Ceea ce simțea era straniu, foarte straniu: respira mai ușor, uneori rămânea minute Întregi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]