1,900 matches
-
străină?... Pân-acu am tăcut, dar acum vreau să-ți cer socoteală. Și ochii lui ardeau, și gura, împresurată de părul roș, zbârlit, avea o încrețitură de răutate. — Ce vrei tu să faci? Să te duci în lume cu un ticălos care-și bate joc de Dumnezeul nostru? Ce? ești de capul tău? Aici ai să stai, ai să asculți de mine, ai să te logodești cu feciorul lui Malamet, ori te omor! Nu mă logodesc cu feciorul lui Malamet! strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în sus cu dosul, ca și cum i-ar fi făcut un semn lui Culi și i-ar fi răspuns la salutare. Culi încremenise, cu pălăria în mână. Bată-l Dumnezeu de lotru! Închipuiește-ți tu ce i-a venit în minte unui ticălos de urs ca acesta! Când s-a ridicat din zăpadă și a prins cu brânca dreaptă la piept coapsa de cal, a avut vreme să vadă numai c-un ochi și pe paznic. A privit pieziș; nu părea, însă, tulburat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pieriți nu se mai înalță din sângele lor. Soarta îi hotărâse asemenea crâncen ceas, pentru păcate și greșeli trecute. Mai fericit era mortul care se ducea să fie încununat cu lumină la scaunul lui Allah, decât măria sa care, pe acest ticălos pământ, rămânea încărcat de ani, sfâșiat de zadarnice păreri de rău. Cine era vinovatul adevărat? Cine pusese la cale pieirea copilului său? Cum spun jurisconsulții bizantini - cine a avut interes să facă asta? Cui folosește moartea primogenitului său? Vrea Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a încercat s-o convingă pe Jacqui să petreacă o noapte în trei cu o prostituată și conducea un Porsche roșu - total anacronic - căruia tipul de la garaj îi curăța cauciucurile cu periuța de dinți. Jacqui repeta întruna că e un ticălos și că se săturase, nu, de data asta chiar se săturase de el, dar întotdeauna îi mai dădea o șansă. Apoi se despărțise de ea în noaptea de Revelion și fusese devastată. Jacqui n-a apucat să-mi răspundă. De parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
cu tine? Mi s-a făcut greață. —Desigur, Arie... Dar nu era cale s-o oprești. Va trebui să ascult tot monologul. Nu am avut grijă de tine? Nu te-am îmbrăcat? Când îi reprezentam pe Fabrice&Vivien înainte ca ticăloșii nerecunoscători să se ducă în altă parte? Nu te-am machiat? Nu te-am hrănit la cele mai selecte restaurante din oraș? Nu ți-am păstrat slujba când soțul tău a dat colțul? Nu te-am primit înapoi deși ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
un detectiv în toată regula, care reușește să-și croiască drum în ograda familiei O’Grady, când, de fapt, în tot timpul ăsta, ei îmi făceau munca mai ușoară. Deprimată. Crimă și pedeapsă. — Vezi? i-am spus monitorului. Sunt niște ticăloși cu toții. Capitolul 6tc " Capitolul 6" M-am întors la serviciu, îmbrăcată în cel mai scump dintre costumele mele negre. Sunt gata de muncă, i-am zis lui Franklin. A fost cât pe-aci să spună „Ar fi și cazul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
meu scuturat de convulsii și prin pieptul care se cutremura și a țâșnit ca un țipăt care s-a pierdut în tavan. M-am uitat la Aidan, care se sprijinea de perete; îi curgeau lacrimi de râs din colțul ochilor. —Ticălos nebun ce ești, am reușit să spun în sfârșit. Dar mai e ceva, a spus sugrumat. A îngenuncheat pe podea lângă canapeaua pe care stăteam. —Anna, Anna, mai e ceva. Privește, nu, așteaptă, privește. S-a întors lângă perete și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
pasionat de jocurile de noroc, îl vânduse pe Titus în piața de sclavi. Fusese cumpărat de un lanist, un oarecare Manteus, care avea o școală de gladiatori în Gallia. Manteus îl vânduse apoi ca secutor lui Vitellius. Titus oftă. — Vitellius... Ticălosul ăla! Are ceva demonic în el. — Ai supraviețuit foamei, gerului și lupilor. Vrei să te ucidă teama pe care ți-o provoacă bunul nostru Vitellius? El, care vrea să ajungă împărat? N-ați auzit cu câtă nerăbdare îi punea întrebări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ridică mâinile, încercând parcă să pună stavilă șuvoiului de cuvinte. Noi i-am jurat credință lui Galba, zise hotărât. Galba e împăratul nostru. El reprezintă ordinea constituită, pe care noi, adepții cultului lui Mithra, am jurat s-o respectăm. — Vitellius, ticălosul ăla, mâncăul, prietenul unor oameni corupți, la fel ca el... Cum îndrăznește? Și ceilalți... Valens... Caecina... Hoți, profitori, jefuitori ai provinciilor noastre... Scursura Imperiului... Profită de lipsa de disciplină a legiunilor și de nemulțumirea poporului. Împart bani soldaților și funcții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
decât toți ceilalți și e sigur de victorie. Pe cât pui pariu? îl întrebă, trecând monedele dintr-o mână în alta. Valerius strânse amuleta în pumn. — Voiam să aflu vești despre Școala din Tolosa. Conducătorul ei este tot Manteus? Tot el, ticălosul ăla bătrân. Ultima oară când gladiatorii lui au luptat aici am pariat pe adversarii lor și am pierdut. — Știi cumva dacă printre gladiatorii lui e un gal - Valerius își drese glasul -, unul pe nume Salix? Deodată, mulțimea din piață începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și auzi glasul acela: Nu-l ucide! Inima începu să-i bată nebunește și i se tăie răsuflarea; se ridică din nou, privindu-l disperat pe Salix, în timp ce tânărul cu părul negru din dreapta lui urla: „Skorpius!“ — O să-l ucidă pe ticălosul de Salix... Vreau să-l văd mort pe Salix, ticălosul! — Ești un dobitoc! izbucni Valerius. Ridică pumnul să-l lovească, dar își lăsă mâna să cadă, pe când celălalt, indiferent, continua să strige numele campionului lui Vitellius. Pe deasupra capetelor spectatorilor, Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-i bată nebunește și i se tăie răsuflarea; se ridică din nou, privindu-l disperat pe Salix, în timp ce tânărul cu părul negru din dreapta lui urla: „Skorpius!“ — O să-l ucidă pe ticălosul de Salix... Vreau să-l văd mort pe Salix, ticălosul! — Ești un dobitoc! izbucni Valerius. Ridică pumnul să-l lovească, dar își lăsă mâna să cadă, pe când celălalt, indiferent, continua să strige numele campionului lui Vitellius. Pe deasupra capetelor spectatorilor, Valerius îi privea pe cei doi adversari. Îl văzu pe Skorpius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui Valerius, care își dădu seama imediat de gravitatea rănii. Cum putea Salix să continue lupta cu mușchiul complet sfâșiat? Un vuiet se ridică din mulțime. Acum îl face bucăți! urla tânărul cu păr negru. Îl omoară... Salix e mort, ticălosul de el! continua să strige, fără să-și dea seama că vecinii se amuzau pe seama urii lui. — Nevastă-sa s-a dus la Salix astă-noapte, țipă grăsanul în urechea lui Valerius, ca să se poată face auzit în vacarmul acela. Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se elibera din strânsoarea gărzilor. Se întoarse, smulse pumnalul de la șoldul lui Antonius și se repezi iar la Vitellius. — Te ucid! Legatul Legiunii Galbiana îl opri, lovindu-l cu putere peste braț. — Nu așa! strigă Antonius. Pumnalul căzu la pământ. — Ticălosule! izbucni Valerius. Ticălosule! Tocmai tu... Scăpă din strânsoare și apucă o tavă mare, încărcată cu sturzi ce pluteau într-un sos roșiatic. O aruncă spre împărat și-l nimeri în plin. Sosul și sturzii se împrăștiară peste tot. — Ucideți-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
înțeles? Cu o clipă înainte ca instructorul să se prăbușească la picioarele sale, slăbi strânsoarea. Știa să calculeze exact clipa aceea dintre viață și moarte. Instructorul se clătină, ducându-și mâna la gât. Era orbit de furie și de ură. — Ticălosule! N-ai idee ce mult aș vrea să te omor! Nu-i păsa că cei din jur îl auzeau. — Aș vrea să te omor nu pentru că ești trufaș și nepriceput, ci pentru că l-ai lăsat pe Vitellius să-ți scape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pentru că se bucura de favorurile legatului său - alte râsete - și a ajuns sclav, ca noi. Flamma ridică mâinile spre cer în semn de victorie, râzând. Apoi se întoarse spre Valerius. — Dobitocule... Dă-te la o parte! — Eu? — Praf te fac! — Ticălosule! Valerius îl lovi cu pumnul în maxilar. Flamma se clătină amețit și încercă să riposteze, dar Valerius îl împinse și-l doborî la pământ, sări peste el și se așeză la capătul unei mese. Flamma se ridică și se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dintre soldații care îl duceau pe Valerius în celulă. — În schimb, nimeni nu se poate atinge de Valerius, răspunse un altul. Cică e de-ajuns un cuvânt de-al lui ca să izbucnească o revoltă aici, la Ludi. Nu vezi că ticăloșii ăia îl admiră? Nu știe să lupte, dar l-au ales căpetenia lor. La Ludi, nopțile erau pline de disperare și mânie. Glasurile răzbăteau de la o celulă la alta. Cei închiși își povesteau viața, regretele, dorința de a avea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
plasa, iar în stânga, alături de mânerul tridentului, ținea pumnalul. De fiecare dată când încerca să sară într-o parte și să se poziționeze pentru a-l lovi pe secutor, Valerius îl ataca, obligându-l să alerge în continuare. Nu te opri, ticălosule, mișcă-te! râse Valerius în spatele coifului care-i dădea un aspect enigmatic, mortal. Urmărirea dură multă vreme. Străbătură toată arena, ridicând nori de praf. Mulțimea continua să urle. Prin fantele pentru ochi, Valerius îl vedea pe Flamma alergând... Deodată, dispăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îndepărtă cu un pas. Flamma se ridică cu greu, acoperit de sânge, sudoare și nisip. Aclamațiile făcură amfiteatrul să se cutremure. Ridică brațul drept într-un gest de mulțumire, apoi se întoarse spre Valerius. — Ești un nenorocit, zise printre dinți. Ticălosule... Nu-i adevărat că asta e prima ta luptă! — În genunchi! porunci Valerius. Nemișcat, așteptă ca învinsul să se pregătească pentru ritualul final. „Am învins“, își spuse. Se simți triumfător, dar calm cum nu fusese niciodată în viața lui. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Pe atunci râdeam, vă înțepați unul pe altul... Acum însă... — Acum ți se pare că ar fi ceva de râs? replică bucătarul-șef privindu-l pieziș. Și apoi, ai grijă cu Asiaticus. Ești un băiat frumușel, iar el e un ticălos. Nu-i este credincios lui Vitellius, în ciuda inelului de aur pe care i l-a dăruit împăratul și a titlului de cavaler. Trânti pe masă aluatul, care părea un cârnat uriaș. Îl urăsc pe porcul ăla! — Vitellius a judecat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tracului și fu salvat, la rândul lui, de sabia lui Marcus, care lupta cu cruzime și ucidea fără ezitare. Mulțimea era în delir. Strigătele ei îi amețeau pe luptători. Sângele îmbiba pământul. Valerius se trezi față în față cu Flamma. — Ticălosule! — Pui de cățea! Te omor pe loc! Flamma se năpusti în față, dar nu întâlni trupul adversarului și căzu. Valerius, care îi evitase lovitura, ajunse în spatele lui și îi smulse coiful cu atâta violență, încât aproape că îi frânse gâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mișcările lui Skorpius, pe care le studiase de nenumărate ori. „Trebuie să-l înving“, se gândi furios. Privi în sus, spre Marcus. — Când termină? — Acum intră lusiarii, cetățenii care aruncă sulița, trag cu arcul... Valerius se uită exasperat spre arenă. — Ticăloșii ăia vor să ne imite pe noi, gladiatorii? Atunci de ce nu luptă ca noi, aproape goi? — Sunt cetățeni romani. Cetățenilor nu le este îngăduit să apară în arenă cu pieptul descoperit. Goliciunea noastră îngăduie să fim răniți cu mai multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
serios. — Nu. Dar ce s-a întâmplat? — Aseară am fost la Fancy Rat, îmi spuse Terry Linex. Noi zicem că bem. Ăia de acolo sunt și mai nebuni. E o întrebare pe bază de scotch. Eram cu banda asta de ticăloși și unul spune: „A, ești asociat cu un tip în afaceri. John Self, nu-i așa?“ Și eu îi zic: „Ei și? Ce-i cu asta?“ Și el zice: „E cineva care vrea să-i facă felul. Nu prea știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cu limpezime. Începusem deja să mă supun instinctului sau obiceiului, verificându-mi lanțul puterii și slăbiciunii mele. Evită stânga Stai lângă bordură - da, micuțul de colo, cu figura de om bolnav. Aruncă-te, învârtindu-ți pumnii, și fugi ca un ticălos pe panta înverzită din față. Am aruncat o privire cu coada ochiului. Fielding și-a ridicat brațul drept, făcând semn Autocratului, dar privirea și direcția în care se îndrepta erau prea directe, fără nici o ezitare. Mașina a țâșnit înainte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
un om ca Garfield (mi se pare că la un moment dat i-a spus chiar Sir Garfield) ar fi putut să provoace la mod special un asemenea sentiment într-un individ atât de josnic, atât de slab, atât de ticălos ca Doug - Garfield cu erudiția și cunoștințele lui, cu pista lui de elicoptere, cu vizuina lui din Barbados, și ca toate celelalte. Asta a mai durat încă douăzeci de minute. — Plus, continuă Lorne, mai e gelos și pentru ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]