KorAP: Find »[drukola/base=tiran & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...29 30 31 ...75 >

1,870 matches

Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399

edicte anticreștine, susținut de cei doi cezari. Credincioșii sunt urmăriți per mare, per terras, per insulas, atque latebras (v. 883). După trei ani și jumătate are loc o altă lovitură de teatru. Un rex ab oriente apare la granițele Imperiului. Tiranul și susținătorii lui nu rămân nepedepsiți. Armata victorioasă, alcătuită din perși, mezi, caldeeni și babilonieni, traversează Eufratul pedestru, dat fiind că fluviul va fi secat. Cei doi cezari, în frunte cu Nero, încearcă să reziste, dar regele oriental mactatos uolucribus

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
lungul întregii lor călătorii. Marșul lor are și o dimensiune militară. Dușmanii întâlniți în cale sunt pur și simplu sfărâmați; orașele distruse, devastate. Toate acestea cu îngăduința lui Dumnezeu (vv. 941‑988). Înainte ca oștirea sfinților să intre în Ierusalim, tiranul care l‑a învins pe Nero fuge către nord. Este prins și aruncat într‑un iaz (stagnum) împreună cu profetul său mincinos, îndurând aici „pedeapsa focului” (ignea poena). Ceilalți conducători vor deveni sclavi ai poporului sfânt. Această confruntare umană constituie preludiul

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
et tyranni iam tunc iudicantur a Summo (vv. 923‑924). Revenit în Orient, mai exact în Iudeea, regele oriental joacă rolul lui Anticrist. Prin diferite signa, el reușește să se impună iudeilor ca adevăratul Mesia, calitate care‑i lipsea primului tiran. Relația de complementaritate dintre cele două personaje este subliniată chiar de Commodian la sfârșitul episodului: Nobis Nero factus Antichristus, ille Iudaeis Isti duo semper prophetae sunt in ultima fine. Urbis perditio Nero est, hic terrae totius (vv. 933‑935). Este

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
întrebăm ce anume ar putea să însemne cuvântul „Anticrist” din versul citat, pentru un păgân? Teologic vorbind, absolut nimic. Atunci când poetul afirmă că nobis Nero factus Antichristus, el atribuie termenului un sens metaforic, a cărui semnificație este cea strictă, de „tiran eshatologic”, de distrugător al „Cetății eterne”, fapt confirmat de toate datele poemului, care trimit la Nero. Tiranul ucide profeții, persecută creștinii și provoacă un război catastrofal care culminează cu ștergerea Romei de pe fața pământului. Aceste acte, oricât de sângeroase ar

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
absolut nimic. Atunci când poetul afirmă că nobis Nero factus Antichristus, el atribuie termenului un sens metaforic, a cărui semnificație este cea strictă, de „tiran eshatologic”, de distrugător al „Cetății eterne”, fapt confirmat de toate datele poemului, care trimit la Nero. Tiranul ucide profeții, persecută creștinii și provoacă un război catastrofal care culminează cu ștergerea Romei de pe fața pământului. Aceste acte, oricât de sângeroase ar fi, nu conduc totuși la legitimarea titlului teologic de „Anticrist”. Singurul adevărat Anticrist din Carmen este acest

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
leuatus, declanșează ultima persecuție împotriva creștinilor, distruge Roma și intră învingător în Ierusalim. Iudeii recunosc în el pe adevăratul Mesia, dând crezare semnelor și minunilor săvârșite de pseudoprofetul său. Cel de‑al doilea model (analitic), prezentat în Carmen..., propune doi tirani eshatologici, dintre care primul este identificat cu Nero seruatus, iar cel de‑al doilea, cu un rex ab oriente; activitatea celui dintâi se desfășoară în Occident, a celuilalt, la scară universală. Cum se explică această alternanță a modelelor? În Instr

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
un persecutor credibil, adică un personaj care să îmbine toate trăsăturile împăratului roman. Legenda neroniană oferă cadrul ideal pentru un asemenea demers. Nero‑Valerian nu poate fi totuși identificat cu Anticristul, pentru simplul motiv că tradiția susține originea iudaică a tiranului eshatologic. În acest punct atingem cel de‑al doilea aspect al problemei. Victorin, după cum am văzut deja, rezolvă paradoxul, involuntar creat de Irineu (Anticristul = un împărat roman din tribul lui Dan), insistând asupra faptului că Nero rediuiuus nu va fi

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
ad consumendum partiantur (7, 16). Misiunea lor nu va fi de a administra, ci de a favoriza declanșarea catastrofei finale. Această confederație încropită va fi amenințată de un rege „descinzând” din Nord, pol considerat malefic de popoarele Asiei Mici. Noul tiran va învinge trei dintre regii de paie, ceilalți șapte se vor grăbi să‑i recunoască supremația; el va deveni din acel moment princeps omnium, fiind caracterizat de apologet în felul următor (7, 16): Hic insustentabili dominatione uexabit orbem, diuina et

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
el va pângări, va devasta, va răpi și va ucide. În cele din urmă, va schimba numele imperiului și va strămuta capitala, iar acest lucru va aduce încurcătură și dezordine în mijlocul oamenilor. Ne aflăm deci în fața portretului bine cunoscut al tiranului, avid de putere, megaloman, care, prin comportamentul său atipic (nesocotește atât legile omenești, cât și pe cele divine), creează un dezechilibru în întregul cosmos. Acțiunile sale nefaste atrag după sine cutremure de pământ, inundații, secetă și foamete. Pământul secătuiește, refuză

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
va săvârși minunile descrise în Apocalipsă, dar, ca să spunem așa, sub masca anonimatului. Pentru mai multă exactitate și claritate, argumentele lui Lactanțiu elimină tot ceea ce pare superfluu, păstrând numai strictul necesar: sosirea unui „trimis al lui Dumnezeu” precedă venirea ultimului tiran pe pământ. Pe fondul misiunii de convertire ce‑i revine „marelui profet”, Anticristul apare sub chipul unui rege „originar din Siria”. Personajul este identificat cu Anticristul numai spre sfârșit (cap. 19), pe tot parcursul scrierii fiind vorba doar de un

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
Dumnezeu”, cerând și o cinstire pe măsură și „va cuteza să distrugă templul Domnului” (7, 17). Cei care nu se vor lăsa înșelați, acei sectatores ueritatis („discipoli ai adevărului”), segregabunt se a malis et fugient in solitudines. Cu toate acestea, tiranul eshatologic va afla și va înconjura cu o armată numeroasă munții locuiți de credincioși. Ascultând rugăciunile lor, Dumnezeu trimite regem magnum de caelo liberator et iudex et ultor et rex et deus (7, 17) quem nos Christum uocamus (7, 19

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
sunt deliberat îndepărtare. O altă schimbare semnificativă, în raport cu Commodian: legenda lui Nero rediuiuus constituie o paranteză. Am remarcat deja că legenda în cauză a fost introdusă de Victorin în trama eshatologică cu scopul clar de a legitima dubla identitate a tiranului eshatologic, aceea de conducător al unui imperiu păgân și de iudeu. Commodian reia legenda și îi conferă o nouă semnificație. În concepția sa, Nero îndeplinește funcția metaforică de Anticrist al păgânilor (deoarece se adresează păgânilor iudaizanți). Lactanțiu se debarasează de

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
funcția metaforică de Anticrist al păgânilor (deoarece se adresează păgânilor iudaizanți). Lactanțiu se debarasează de mit ca de o prejudecată inutilă. Recitind cu atenție toate momentele relatării sale eshatologice, observăm lipsa unui element fundamental din biografia Anticristului: originea sa iudaică. Tiranul eshatologic este descris ca un uzurpator „născut de un duh rău” și venit din Siria; nicăieri însă nu se precizează că el este iudeu. Conflictul între iudei și creștini este pur și simplu omis în această secțiune, autorul nostru își

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
personaj de manipulare în folosul unei ideologii antipăgâne/antiimperiale. În acest context, absența legendei lui Nero rediuiuus pare încă și mai stranie. În debutul scrierii sale De mortibus persecutorum, redactată către 314‑315, Lactanțiu notează, polemic și irevocabil, în legătură cu Nero: „Tiranul nestăpânit, doborât din puterea lui absolută, prăbușit din înaltul grandorii sale, dispare neprevăzut: nici măcar mormântul fiarei nelegiuite nu este cunoscut. Acest lucru a făcut pe unii, nechibzuiți (quidam deliri), să creadă că a fost răpit din lume și păstrat în

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
ca mărturii generale, cu referire la sfârșitul probabil al lumii (dispare chiar și data invocată în opera anterioară). Cu această nouă formulă, conciliantă și diplomatică, Anticristul devine un personaj încă și mai remarcabil decât în Inst. Cel de‑al doilea tiran este abia onorat cu câteva rânduri, în timp ce cuvântul „Anticrist” strălucește... prin absență. Impresia care se degajă este că, după recunoașterea religiei creștine drept religio licita, Lactanțiu, devenit teolog apropiat al împăratului, încearcă să evite anumite subiecte delicate, legate de destinul

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
atare a trei dintre motivele destul de puțin reprezentate în restul tradiției, și anume: un singur profet trimis de Dumnezeu pentru a‑i aduce la credință pe necredincioși și apostați (profetul nu este totuși numit în nici un fel în Inst.); doi tirani succesivi, primul venit din provinciile septentrionale, al doilea din Orient; lupta finală între oastea credincioșilor, condusă de Christus‑Imperator, și tiranul asiatic (Anticristul). Pe lângă aceste elemente comune găsim de asemenea diferențe destul de clare, dintre care cea mai importantă pentru demersul

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
i aduce la credință pe necredincioși și apostați (profetul nu este totuși numit în nici un fel în Inst.); doi tirani succesivi, primul venit din provinciile septentrionale, al doilea din Orient; lupta finală între oastea credincioșilor, condusă de Christus‑Imperator, și tiranul asiatic (Anticristul). Pe lângă aceste elemente comune găsim de asemenea diferențe destul de clare, dintre care cea mai importantă pentru demersul nostru este absența creditului acordat legendei lui Nero rediuiuus, fundamentală, în cazul lui Commodian. Aceasta este diferit percepută de autorul tratatului

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
este diferit percepută de autorul tratatului De mortibus persecutorum. Ea garantează dispariția, ștergerea de pe fața pământului a oricărei urme a protopersecutorului creștinilor. Ideea unui Nero care se întoarce la sfârșitul veacurilor în chipul Anticristului îi repugnă. În ochii refractarului apologet, tiranul a dispărut, s‑a făcut praf și pulbere, primind astfel pedeapsa divină binemeritată. Cealaltă temă comună lui Commodian și Lactanțiu, căderea Romei, este dezvoltată pe fondul, mult mai vast, al conflictului Orient‑Occident. Nu întâmplător atât Carmen..., cât și Inst.

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
de grație Cetății eterne, deplasând puterea în spațiul oriental. În Epitomă, rezumat redactat ulterior recunoașterii religiei creștine ca religio licita, Lactanțiu regândește în profunzime radicalismul său eshatologic și anticristologic: aproape întreaga problematică a sfârșitului Romei este deliberat omisă, iar ultimul tiran nici măcar nu mai poartă numele de Anticrist. Cu toate acestea, nici în Inst. Imperiul nu este vreodată confundat cu Anticristul (așa cum se întâmplă la Hipolit). Dimpotrivă, el este prezentat (cap. 25) ca încarnare providențială a katechonului de la 2Tes. 2,6

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
de tradiție. El depășește în cele din urmă această dificultate, reușind să legitimeze, mai mult sau mai puțin convingător, existența „personajului” său, dar numai cu prețul unui „nonsens teologic”, a unei semnificative devieri de ordin dogmatic. Cu alte cuvinte, biografia tiranului eshatologic este salvată grație unei reveniri la vechiul registru mitologic, primejdios de echivoc. Cum se produce această alunecare, acest derapaj? Lacuna majoră a materialului de care dispune Chiril se află, după cum am spus, în biografia pământească a personajului. Predicatorul se

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
contextuală. Așadar, textul este legat de mai multe tradiții, după cum am văzut, prin fire pe care le putem identifica cu ușurință. Unul dintre aceste fire duce la cateheza lui Chiril, ca și la mediul teologic al creștinismului din Asia Mică. Tiranul eshatologic este prezentat aici ca întrupare a diavolului însuși, gest care vădește deopotrivă disperare și provocare. El va imita toate acțiunile adevăratului Cristos, în cele mai mici detalii. Considerăm că nucleul textului este reprezentat de un pasaj de o înaltă

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
creștine (cf. între altele, reacția lui Grigorie de Nazianz). Într‑adevăr, Pseudo‑Hipolit utilizează termenul apostates pentru Anticrist, termen care nu este prezent la Hipolit. Pe de altă parte, Gennari se străduiește să descifreze aluziile referitoare la cariera politică a tiranului eshatologic, referindu‑se la cariera istorică a lui Iulian (început de domnie mai degrabă favorabil creștinilor; răsturnare de situație; schimbare politică; „persecuție” foarte subtilă; conivență cu iudeii; tentativă de reconstrucție a templului din Ierusalim etc.). Deși cuceritoare, ipoteza celor doi

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
pe Eva și a robit pe Adam (Gen. 3,1). Și, de vreme ce trebuie să aducem mai multe mărturii despre aceasta, să nu pregetăm! Într‑adevăr, el se va naște din seminția lui Dan și va fi potrivnic tuturor; va fi tiran, rege, groaznic judecător și diavol. Adevărat grăiește profetul: „Dan va judeca poporul său și va fi ca un [singur] trib în Israel” (Gen. 49,16). Sunt însă unii care cred că acestea s‑au spus despre Samson, născut din tribul

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
face cu vicleșug și prefăcătorie, ca să câștige întreaga lume și să fie proclamat rege. Într‑adevăr, atunci când mulțimile și neamurile vor vedea adunate în el atâtea puteri și calități, se vor înțelege degrabă să‑l aleagă rege. Dintre toate neamurile, tiranul va înclina spre cel al iudeilor. Aceștia vor spune între ei: „Unde vom găsi, printre ai noștri, unul atât de bun și de drept ca acesta?”. Mai cu seamă neamul iudeilor, crezând că vor vedea regele [instalându‑se] în regatul

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
supune la încercări cumplite, torturi, urzind împotriva lor lucruri perverse, așa cum nu au mai fost vreodată, cum nu au ajuns vreodată la urechile vreunui om și nu au fost văzute de ochii vreunui muritor. Fericiți cei care vor ține piept tiranului, căci se va crede că sunt încă și mai vrednici de prețuit și mai străluciți decât cei dintâi martiri. Căci cei dintâi martiri au învins slugile [diavolului], pe când ceilalți vor lupta chiar împotriva diavolului, a „fiului pierzării” și vor fi

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]