1,191 matches
-
caracterizează și singularul sintagmelor libere: întâia fată/fata dintâi. Observații: În poziție postsubstantivală, de fapt, în aceste sintagme libere, intervin mutații importante în planul semantic și chiar în statutul morfologic al termenului, care se apropie de clasa adverbului. Întrebuințat în topică obiectivă (adjectiv pronominal + substantiv), adjectivul pronominal are formă identică cu pronumele, când sintagma nominală din care face parte se caracterizează prin determinare definită, realizată categorial, prin morfem, preluat de adjectiv: primul an, prima zi, întâiul an, întâia zi etc. Când
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
forme, când sintagma se caracterizează prin determinare nedefinită: un prim an, o primă mișcare ș.a.m.d. sau prin nedeterminare: ca prim moment, ca ultimă speranță ș.a.m.d. Celelalte adjective ordinale își păstrează forma comună cu pronumele, indiferent de topică (al doilea pas/pasul al doilea, cel din urmă pas/pasul cel din urmă) sau de gradul sau tipul de determinare prin care se caracterizează sintagma nominală: al doilea eveniment/un al doilea eveniment/cel de al doilea eveniment. SINTAXA
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
doilea eveniment. SINTAXA ADJECTIVULUI PRONOMINAL ORDINALTC " SINTAXA ADJECTIVULUI PRONOMINAL ORDINAL" Funcția sintactică cea mai frecventă a adjectivului pronominal ordinal este atributul: „Ceasul ultim îi împacă toată viața-i de durere.” (M. Eminescu, I, p. 53) Adjectivele pronominale ordinale stau, în topică obiectivă, în fața substantivului. Cele mai multe se întrebuințează, însă, în mod liber și în poziție postsubstantivală. Stau numai în fața substantivului locuțiunile al nu știu câtelea decret, cine știe al câtelea decret și în mod curent adjectivul întâiul. PRONUMELE INTEROGATIVTC "PRONUMELE INTEROGATIV" Sub
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ultimul strat sunt condiția și marca identității conținuturilor sintactice din stratul al doilea, împreună cu care asigură enunțului funcția de comunicare. Într-un izomorfism relativ cu planul semantic, planul expresiei se constituie din elemente morfematice (dezinențe, sufixe, verbe auxiliare etc.), sintactice (topică, prepoziții, conjuncții etc.) și prozodice (intonație, pauză etc.), purtătoare, revelatoare și, uneori, chiar creatoare ale diferitelor componente ale planului semantic. Specificitatea sintactică a enunțului în ansamblu caracterizează și fiecare din componentele sale. Prin structura expresiei morfematice, cuvântul își dezvoltă și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a unor relații sintactice iar, pe de alta, ca marcă a noii identități, sintactice, a componentelor enunțului. Limba română dispune de mai multe modalități de manifestare a relațiilor sintactice în planul expresiei și de marcare a identității funcțiilor sintactice: flexiunea, topica, elemente prozodice, articolul, elemente de relație, termeni corelativi, dubla realizare a unor funcții sintactice. Flexiunea În structura flectivului (partea variabilă a cuvântului) se cuprind trei categorii de variații: • variații determinate de poziția termenului lexical în sistemul de opoziții interne specifice
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
indirectă sau prepozițională sensul cazual nu se mai constituie în marcă a funcțiilor sintactice. Fiind impus de o prepoziție, de exemplu, genitivul poate reprezenta, și atributul: „Teiul din fața ferestrei a înflorit deja.”, și circumstanțialul: „Am plantat un tei în fața ferestrei.” Topica Ordinea termenilor în desfășurarea lineară a enunțului sintactic este în mare măsură expresie a interpretării obiective și/sau subiective a dinamicii realității extralingvistice în interiorul și în afara raportului limbă-gândire în limba română. Desfășurarea bogată a flexiunii, precum și existența unor condiționări semantic-lexicale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în desfășurarea lineară a enunțului sintactic este în mare măsură expresie a interpretării obiective și/sau subiective a dinamicii realității extralingvistice în interiorul și în afara raportului limbă-gândire în limba română. Desfășurarea bogată a flexiunii, precum și existența unor condiționări semantic-lexicale implicite lasă topicii un rol relativ secundar în marcarea identității unei relații sintactice sau unor funcții sintactice. Când, însă, sfera semantică a termenilor implicați într-o relație sintactică și flexiunea rămân nerelevante, topica se impune ca singura marcă a identității funcționale a termenilor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
bogată a flexiunii, precum și existența unor condiționări semantic-lexicale implicite lasă topicii un rol relativ secundar în marcarea identității unei relații sintactice sau unor funcții sintactice. Când, însă, sfera semantică a termenilor implicați într-o relație sintactică și flexiunea rămân nerelevante, topica se impune ca singura marcă a identității funcționale a termenilor lexicali și, prin aceasta, a naturii relației sintactice. Se distinge în felul acesta complementul direct de subiect, atunci când amândouă funcțiile sunt realizate prin termeni lexicali aparținând sferei semantice a umanului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și, prin aceasta, a naturii relației sintactice. Se distinge în felul acesta complementul direct de subiect, atunci când amândouă funcțiile sunt realizate prin termeni lexicali aparținând sferei semantice a umanului și prezentând omonimia morfologică: nominativ-acuzativ. În enunțul: Studenții iubesc studentele. numai topica marchează funcția de subiect a substantivului studenții și de complement direct a substantivului studentele. Schimbarea topicii este cauză și semn al schimbării funcțiilor sintactice: Studentele iubesc studenții. În interiorul relației de dependență, prin topică, se distinge funcția de atribut de cea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
atunci când amândouă funcțiile sunt realizate prin termeni lexicali aparținând sferei semantice a umanului și prezentând omonimia morfologică: nominativ-acuzativ. În enunțul: Studenții iubesc studentele. numai topica marchează funcția de subiect a substantivului studenții și de complement direct a substantivului studentele. Schimbarea topicii este cauză și semn al schimbării funcțiilor sintactice: Studentele iubesc studenții. În interiorul relației de dependență, prin topică, se distinge funcția de atribut de cea de complement indirect: Predau cartea copilului.: copilului - atribut; Predau copilului cartea.: copilului - complement indirect. În desfășurarea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nominativ-acuzativ. În enunțul: Studenții iubesc studentele. numai topica marchează funcția de subiect a substantivului studenții și de complement direct a substantivului studentele. Schimbarea topicii este cauză și semn al schimbării funcțiilor sintactice: Studentele iubesc studenții. În interiorul relației de dependență, prin topică, se distinge funcția de atribut de cea de complement indirect: Predau cartea copilului.: copilului - atribut; Predau copilului cartea.: copilului - complement indirect. În desfășurarea relației de dublă dependență, topica distinge complementul predicativ, cu poziție postverbală, de atributul circumstanțial, care precede verbul-predicat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al schimbării funcțiilor sintactice: Studentele iubesc studenții. În interiorul relației de dependență, prin topică, se distinge funcția de atribut de cea de complement indirect: Predau cartea copilului.: copilului - atribut; Predau copilului cartea.: copilului - complement indirect. În desfășurarea relației de dublă dependență, topica distinge complementul predicativ, cu poziție postverbală, de atributul circumstanțial, care precede verbul-predicat: Mircea nu s-a mai dus la școală nepregătit.: complement predicativ Mircea, nepregătit, nu s-a mai dus la școală.: atribut circumstanțial În interiorul relației de interdependență, se distinge
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
complementul predicativ, cu poziție postverbală, de atributul circumstanțial, care precede verbul-predicat: Mircea nu s-a mai dus la școală nepregătit.: complement predicativ Mircea, nepregătit, nu s-a mai dus la școală.: atribut circumstanțial În interiorul relației de interdependență, se distinge prin topică numele predicativ de subiect: Acesta este prietenul meu.: acesta - subiect Prietenul meu este acesta.: acesta - nume predicativ Elemente prozodice Accentul sau intonația pot schimba sau pot marca schimbarea unei identități funcționale proprii topicii obiective. În enunțul Acesta este prietenul meu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
marca schimbarea unei identități funcționale proprii topicii obiective. În enunțul Acesta este prietenul meu., dacă subiectul vorbitor reliefează prin intonație pronumele acesta , termenul acesta este nume predicativ: Acesta este prietenul meu., cu toate că se situează pe locul subiectului, din enunțuri cu topică obiectivă. Pauza distinge relația de apoziție de relația de dependență atributivă. În enunțul Vecinul Ionescu este inginer., termenul Ionescu funcționează ca atribut, în timp ce, într-un enunț precum Vecinul, Ionescu, este inginer., același termen este subiect, în relație de apoziție cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
atributivă. În enunțul Vecinul Ionescu este inginer., termenul Ionescu funcționează ca atribut, în timp ce, într-un enunț precum Vecinul, Ionescu, este inginer., același termen este subiect, în relație de apoziție cu substantivul vecinul. Pauza este o caracteristică definitorie, în complementaritate cu topica, a atributului circumstanțial: Mihaela, așa bolnavă, s-a dus totuși la școală. Articolul În legătură cu funcția lui morfologică, de morfem al gradului maxim de determinare a substantivului, articolul hotărât fixează caracterul de interdependență pentru o relație verb-substantiv, marcând totodată și identitatea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
subiect, în timp ce în enunțul „Oameni caută.”, același substantiv este complement direct; subiectul rămâne subînțeles. Mărcile se reliefează în același sens într-un enunț în care verbul-predicat intră concomitent într-o relație de interdependență și într-una de dependență, indiferent de topica substantivului: Oamenii caută ® oameni oamenii - subiect Oameni ® caută oamenii oameni - complement direct Trecerea articolului hotărât de la un substantiv la celălalt reflectă (sau determină) schimbarea funcțiilor sintactice: complement direct - verb-predicat - subiect: Rolul articolului hotărât de marcă a identității funcționale de subiect
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
schimbarea funcțiilor sintactice: complement direct - verb-predicat - subiect: Rolul articolului hotărât de marcă a identității funcționale de subiect a substantivului este condiționat de întrebuințarea nearticulată (când nu are alte determinări) a substantivului-complement direct. Într-un enunț precum Niște muncitori caută întreprinderea., topica redevine mijloc principal de marcare a identității sintactice funcționale; substantivul niște muncitori funcționează ca subiect. Același substantiv niște muncitori rămâne complement direct numai dacă primește o intonație specială: Niște muncitori caută întreprinderea. Articolul, hotărât sau nehotărât, se impune, în schimb
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Măi! al dracului venetic și ceapcân de popă, zicem noi, după ce ne adunăm toți la un loc înghețați de frig și spărieți!” (I. Creangă) • flexiune; verbul-predicat se situează la conjunctiv: „Să mai pui altădată temei pe vorbele oamenilor!” (I. Creangă) • topică; termenii care concentrează cea mai mare parte din energia intonațională se situează pe primul loc în organizarea sintagmatică a enunțului sau în orice caz pe primul loc în structura sintagmei din care fac parte: „- Bădie, tare-mi ești drag! zise
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mai dau odată la școală undeva...” (I. Creangă) Când caracterul exclamativ aparține unei propoziții subordonate, cel mai adesea, în stil indirect, fraza primește intonație de enunț neutru (obiectiv). Caracterul subiectiv al propoziției subordonate este marcat de elemente exclamative și de topică: „N-am reușit să-i spun ce greu a fost totul.” Enunțuri interogative În enunțurile interogative raportul emițător-mesaj-destinatar este dominat de destinatar, în funcție de care emițătorul le organizează; subiectul vorbitor cere interlocutorului să-i comunice sau să-i confirme o serie
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
focul!” (T. Arghezi) • structura sintactică internă; verbul predicat se repetă în două forme modale: potențial-optativ și conjunctiv: „Numai că hoțomanul de Pavăl mi-a făcut-o, be-l-ar tăunii să-l beie, când i-o fi somnul mai dulce!” (I. Creangă) • topica; se produce o inversiune a ordinii componentelor sintagmei morfologice și a ordinii sintactice: „Las-că v-am găsit eu ac de cojoc. De-acum dormiți, dormire-ați somnul cel de veci, că v-am așternut eu bine!” (I. Creangă) OPOZIȚIA POZITIV
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
infinitiv cere numelui predicativ, cel mai adesea, tot un infinitiv: „Groethuysen a remarcat undeva că a povesti înseamnă a reintroduce viitorul în trecut.” (T. Vianu), „A găsi în pământul opac un cristal este a recăpăta speranța în lumină.” (G. Călinescu) Topica. În enunțuri cu predicat analitic, se întâmplă, uneori, ca flexiunea să nu fie relevantă, nici prin recțiune, nici prin acord, pentru marcarea funcției sintactice de subiect. În aceste enunțuri, distingerea subiectului de numele predicativ o realizează topica. Din perspectivă logico-semantică
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lumină.” (G. Călinescu) Topica. În enunțuri cu predicat analitic, se întâmplă, uneori, ca flexiunea să nu fie relevantă, nici prin recțiune, nici prin acord, pentru marcarea funcției sintactice de subiect. În aceste enunțuri, distingerea subiectului de numele predicativ o realizează topica. Din perspectivă logico-semantică, în desfășurarea sintactică a enunțului, subiectul precede iar numele predicativ urmează verbul copulativ: „El nu mai era el.” (M. Eminescu) În enunțul „Îi reușea lui Hegel să scrie o carte cum nu se mai putuse scrie:... una
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
idei”, substantivul întâmplările este subiect, iar idei, nume predicativ, în timp ce în sintagma „ideile sunt întâmplări”, ideile realizează funcția de subiect, iar întâmplări participă, ca nume predicativ, împreună cu verbul sunt la realizarea funcției de predicat. Articolul. În enunțul de mai sus, topica este întărită în rolul ei de marcă a funcției de subiect de către determinarea prin articol hotărât a substantivului-subiect: întâmplările și, respectiv, ideile. Când topica subiectului este inversată, determinarea prin articol hotărât se constituie în marcă unică a funcției de subiect
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nume predicativ, împreună cu verbul sunt la realizarea funcției de predicat. Articolul. În enunțul de mai sus, topica este întărită în rolul ei de marcă a funcției de subiect de către determinarea prin articol hotărât a substantivului-subiect: întâmplările și, respectiv, ideile. Când topica subiectului este inversată, determinarea prin articol hotărât se constituie în marcă unică a funcției de subiect; articolul definit, marcă a unei informații anterioare, rezultat al cunoașterii, se întâlnește cu poziția subiectului în plan logico-semantic: element cunoscut, anterior: „Viori sunt femeile
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
subiect; articolul definit, marcă a unei informații anterioare, rezultat al cunoașterii, se întâlnește cu poziția subiectului în plan logico-semantic: element cunoscut, anterior: „Viori sunt femeile, tremur în palmă răsfrânt.” (L. Blaga) Același rol de marcă distinctivă dețin împreună articolul și topica, în enunțurile cu predicat sintetic: subiectul, substantiv articulat, precede verbul predicat, complementul direct, substantiv nearticulat sau articulat cu articol hotărât, urmează verbul predicat: „Durerea fizică (S) nu poate produce dureri morale (C.D.), dar durerea morală (S) produce uneori dureri fizice
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]