1,558 matches
-
vremea cu personaje secundare. îi ceru, așadar, să-i urce imediat pe cei patru tovarăși ai săi, cu atât mai mult cu cât pe malul celălalt al râului se auzeau deja primele strigăte de alarmă și chiar se vedeau câteva torțe, la lumina cărora santinelele hune se mișcau repede, cercetând stufărișul. Comandantul gărzii ordonă alor săi să coboare din nou liftul, însă operația după destul de mult, căci cușca putea să ducă doar o singură persoană odată. Pe când Vitalius urca, Sebastianus îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mulți și nu toți rezistă. Traversând în lumina palidă a zorilor tabăra aceea improvizată, o rană deschisă în cetatea îndurerată, Sebastianus nu reuși să vadă mare lucru din Catedrală, care știa că fusese consacrată Sfintei Cruci. Călăuza sa își aruncase torța, inutilă de-acum, peste tăciunii ce mocneau lângă un bivuac; păși în curtea din față a bisericii și trecu de colonada edificiului, dar, în loc să intre pe poartă, deja deschisă la ora aceea, merse drept înainte. Pe când trecea prin dreptul intrării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
canalului mâlos. Pentru a trece de el, asediatorii, în încercarea de a construi căi pentru a ajunge la ziduri, aruncaseră în mai multe puncte bușteni și brațe de crengi ori punți de bârne, cele mai multe rupte de pietre sau arse de torțele aruncate de apărători. Chiar și numeroasele adăposturi mobile, făcute din scânduri ori răchită, vizibil abandonate pe câmpul de luptă, și ruinele, pe jumătate carbonizate, a două turnuri rudimentare de asalt stăteau ca mărturie încrâncenării cu care se dăduseră luptele în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Sebastianus ajunse în vestibul și ieși prin ușa acum larg deschisă. Observă că furtuna încetase. Din capul scării largi văzu o mulțime de bărbați și femei alergând pe stradă cu un plescăit cleios pe pavajul încă ud, sclipitor în lumina torțelor. Destul de aproape și ușor de recunoscut în mijlocul vuietului mulțimii, distinse ecoul sumbru al unor lovituri puternice de berbec pe care dușmanul le dezlănțuise împotriva bastionului. Dubritius, oprit la jumătatea scării îl privi cu o expresie alarmată și îi arătă reflexele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de triumf, anunțară că puntea mobilă era de-acum lăsată. Imediat după aceea, prin poarta deschisă aproape cu totul înaintea lui Sebastianus se profilă masa întunecată și înțesată de lănci a dușmanului. Sute de oameni, sălbatici, înaintau, alergând în lumina torțelor, care aruncau reflexe mișcătoare pe armurile lor și le luminau cu cruzime chipurile strâmbate de pofta nestăvilită de sânge și jaf. Maliban îl zgâlțâi de-un braț. Haide, Prefectule! îi strigă. Aici nu mai e nimic de făcut. Hai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
scăldați în lacrimi, fără să ia în seamă îmbrânceala mulțimii în continuă mișcare. Altele se aflau la carele cu provizii și încercau să dea apă și hrană războinicilor ce se înghesuiau în jurul lor, căutând să se mai întremeze. în lumina torțelor, Balamber constată că dublul cerc de care și palisada rudimentară care fusese ridicată pentru a-l proteja erau apărate de sute de arcași preocupați să scruteze agitați întinderea câmpiei din care răzbătea încă un zgomot confuz. Veneau încontinuu ați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
E ca o scânteiere, bucată dintr-un soare, Ne este oferită, nicicând nu o cerșim, Dar, vai, se - întâmpl- ades să o nesocotim! MIROS DE TRANDAFIR Zboruri tandre cu fiori Sunt c-ale pădurii flori, Cu imensa strălucire Ard ca torță-n amintire. Ca dorul te-ademenesc, Precum ruga liniștesc, Risipite-n în fiecare Dau vrajă și-înflăcărare. Ca parfumul fin și tare Te-mplinesc și te uimesc, Nu e loc de evadare Din altar dumnezeiesc. Miros de trandafiri găsești În
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
cu pas egal și sigur. întotdeauna ține în mână un buchet de flori și pare preocupat să rezolve o chestiune foarte importantă, care nu suferă amânare. Buchetul de flori îl ține într-un fel ciudat, în față, ca pe o torță, cu mâna îndoită din cot, astfel că dacă îl întâlnești ai pentru o clipă senzația stranie că tu ești cel căruia vrea să i-l ofere. Dacă nu ai ce face și ți-a trezit curiozitatea, atunci îl urmezi pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cred c-am văzut-o vreodată mai fericită ca atunci când a hoinărit prin magazinele de suveniruri din Lourdes. Îi plăceau membrele amputate și paralitice care se înșirau pentru a fi înmuiate în apă sfințită. Îi plăceau colindele și procesiunile cu torțe. Dar ce o lovea cu adevărat erau gablonțurile, tricourile, scarandele. E păcat, mă gândesc deseori, că Marjorie nu s-a făcut până la urmă catolică. Ar fi putut să-și facă așa o impresionantă provizie de rozarii. Am fost un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
regatul dar carul "reginei de alb" se înființează la palat. Și ce mândru era regele negru! Știa cât urăsc războiul dar și cât îmi plac caii sălbatici... Ploile Vorbim amândoi deodată, ne aprindem în plină zi și ardem ca niște torțe în luptă. Într-un tunet deslușesc un adevăr înverșunat. Ciocnindu-se, doi nori fulgeră-n zare și-n barbă mi se înnoadă instantaneu două lacrimi. Nu se mai aude suspinul ci numai hohotul ploii. Eu tot mai cred, că purtați
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
dat iama ca avarii În pământul vechii Dacii de-au făcut-o corcitură - Ei sunt cei ce ne-au supt seva și-astăzi ne propun cultură! Au venit întâi romanii, ne-au „civilizat” cu forța, Ca și cum „latinizarea” ar păstra aprinsă torța, Iar apoi, cu vieți pierdute, cu tezaurul furat S-a întors Traian la Roma să se facă împărat! Calul Decebal pierise în păduri, vândut de lupi, Astfel dacii deveniră fiii unui neam de vulpi! Ne-a plăcut mai mult cum
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
neciopliți, coate-goale, așa cum există sute de mii în regatul meu, mult mai mulți decât aș putea eu înarma vreodată!“ Tonul său oscilează între nepăsare și jovialitate. Sub un pretext oarecare, îmi iau rămas-bun și părăsesc cortul. Afară, la lumina unei torțe, niște soldați sunt strânși în jurul unui cadavru care a fost adus. Văzându-mă că tocmai ies, un bătrân luptător cu barbă roșcată se apropie de mine: „Spune-i sultanului să nu-i plângă pe cei care au murit, căci plata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
la Roma decât atunci când rămăseseră fără obiect: atins de o ghiulea de la un tun ușor, șeful Cetelor Negre se pomenise cu gamba piciorului drept zdrobită. Se impunea să-i fie amputată. Era noapte, iar Giovanni pretinse să țină el însuși torța în vreme ce medicul îi secționa piciorul cu un fierăstrău. Chin zadarnic, deoarece rănitul avea să-și dea duhul la puțin timp după operație. Dintre toți oamenii pe care i-am cunoscut, Tumanbay circazianul și Giovanni al Cetelor Negre erau cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
bun decât Titus. Nu l-ai fi cumpărat pe Skorpius dacă Titus n-ar fi fugit... La urma urmei, ai ieșit în câștig, nu crezi? Vitellius împinse deoparte vasul gol, aruncă niște monede pe masă și plecă șchiopătând. 8 Imediat ce torțele lecticii care-l ducea pe Vitellius înapoi la Pretoriu dispărură, hangiul închise ușa, luă carafa cu vin și două cupe și ieși prin spate. Urcă pe scărița îngustă care ducea sub acoperiș și împinse o ușă. — A plecat. Puse carafa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
era Mithra, Sol Invictus, soarele ce alungă întunericul din lumea exterioară și din cea dinăuntrul nostru. Își puse o mască asemănătoare cu un cap de corb. Coborî treptele înguste și ajunse în templu. Intră. Încăperea mare, pătrată era luminată de torțe a căror flacără tremurătoare desena pe pereți umbre neașteptate. Pe cele două laturi erau așezate bănci lungi, pe care stăteau deja câțiva adepți îmbrăcați în veșminte de culoare deschisă, cu chipurile acoperite de măști. În fundul încăperii se găsea un altar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
scări, alți adepți mascați, înveșmântați în alb se așezară pe bănci pentru a asista la rit. Antonius Primus veni ultimul. Purta o paenula groasă de lână, de culoarea purpurei. Capul îi era acoperit de o glugă. Fură stinse aproape toate torțele, iar Antonius fu condus în mijlocul templului. Aici rămase singur. Un miros puternic de tămâie se răspândi în aer, acoperind mirosul de lemn și de pământ umed. Liniștea era adâncă. Deodată, un timpan începu să se audă aproape imperceptibil - două sunete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de bronz. Un altul îi oferi un scut format din două cercuri suprapuse, cu două mânere în partea centrală. Alții îi puseră la glezne și la încheieturile mâinilor inele de fier, fixate cu două lanțuri. Cineva îi smulse mantia. Flăcările torțelor luminară trupul său gol, uns cu ulei. Antonius simțea frigul arzându-i pielea, simțea piatra înghețată sub picioarele goale. Într-o mână ținea daga, iar în cealaltă - scutul. În liniștea templului se auzeau timpanul și răsuflarea grea venind de nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mascate, nemișcate ce stăteau aliniate de-a lungul pereților păreau niște entități supranaturale. Pentru a-și liniști bătăile inimii, încercă să se concentreze asupra marelui ochi albastru, cu o privire teribilă, pictat pe peretele din fața lui. În lumina tremurătoare a torțelor, reuși să distingă un trident și un gladius deasupra ochiului. Un rac și un șarpe îl amenințau din partea dreaptă. În colțul stâng, un corb își înfigea ciocul. O felină mică stătea chiar sub globul ocular, inofensivă. Mai jos, un câine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
soldatule, zise un glas; Antonius îl recunoscu pe Valerius Mucrus, pater. Trebuie să scufunzi acel tinctorium sacru în bazin. Dacă reușești, vei fi răsplătit. Dacă vei da greș, vei fi distrus! Din întuneric se ivi, puțin câte puțin, luminat de torțe, altarul în formă de bazin. Antonius se întoarse și privi în jur. Spera să-l vadă pe Errius, să-i întâlnească privirea prietenoasă, însă îl văzu doar pe oficiantul care dispărea printre siluetele nemișcate de pe bănci, toate la fel, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o mască neagră. Mantia în care era înfășurat din cap până în picioare era tot neagră, brodată cu alb. În aceeași clipă, în fața lui se ridicară din altar trei umbre. Siluetele a trei bărbați să zăreau, întunecate, în lumina slabă a torțelor. Chipurile lor erau acoperite de măști. În clipa următoare, Antonius își dădu seama că erau înarmați. Se puse imediat în gardă, în timp ce sunetul timpanului devenea tot mai puternic. Antonius aștepta, cu scutul lipit de umărul stâng și daga în mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
drept în șa, cu părul fluturându-i pe umeri. O bandă îi acoperea ochiul stâng; celălalt ochi scruta mulțimea, albastru și mândru. Barba blondă, deasă îi ajungea până la piept. La șold avea atârnată o sabie, iar în mână ținea o torță. — Potrivit cărui obicei? repetă cu glas tunător. Îl urma un șir de cavaleri, unii tineri, alții bătrâni, ce mergeau unul lângă altul pe caii lor albi. Toți aveau torțe în mâini. — Spuneți-i împăratului că eu, Julius Civilis, regele batavilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
La șold avea atârnată o sabie, iar în mână ținea o torță. — Potrivit cărui obicei? repetă cu glas tunător. Îl urma un șir de cavaleri, unii tineri, alții bătrâni, ce mergeau unul lângă altul pe caii lor albi. Toți aveau torțe în mâini. — Spuneți-i împăratului că eu, Julius Civilis, regele batavilor, doresc o întrevedere cu el. Se opri în fața eșafodului și îi întinse torța lui Valerius. Ia-o, îi porunci, și ține-o sus până la întoarcerea mea. La un semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cavaleri, unii tineri, alții bătrâni, ce mergeau unul lângă altul pe caii lor albi. Toți aveau torțe în mâini. — Spuneți-i împăratului că eu, Julius Civilis, regele batavilor, doresc o întrevedere cu el. Se opri în fața eșafodului și îi întinse torța lui Valerius. Ia-o, îi porunci, și ține-o sus până la întoarcerea mea. La un semn al lui Julius, cavalerii săi înconjurară eșafodul. — Nimeni să nu se atingă de Valerius Galul. Se întoarse spre comandantul gărzilor: — Sunt sigur că Vitellius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
eșafod. Nimeni nu părăsi piața. Tăcuți, oamenii așteptau ca regele batavilor să se întoarcă după întrevederea cu împăratul. Așteptarea nu fu lungă. Luna încă nu răsărise când Julius Civilis ieși din Pretoriu. Calul său alb înainta la trap în lumina torțelor. Julius Civilis se opri lângă eșafod și-i făcu semn unuia dintre cavaleri. Cineva aduse un cal. — E calul tău, Valerius - Julius Civilis întinse mâna spre medic. Coboară de acolo. Vei veni cu noi. Vitellius te lasă în mâinile noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe Valerius să se așeze alături de el, în coliba aflată pe malul unui izvor. Cu spatele sprijinit de peretele din lemn, Valerius contempla profilul Velundei, dincolo de ușa deschisă. Chipul ei palid și veșmintele albe erau luminate de focuri și de torțe. Se uita doar la ea, fără să-și dea seama că în jurul lui se așezaseră, unul după altul, preoții și războinicii, tineri și bătrâni, înarmați cu toții. Dintr-un vas aflat în mijlocul încăperii își puneau în cupele făcute din coarne de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]