828 matches
-
în tricouri largi și blugi retezați, sau uite altele îmbrăcate într-o parodie de costum indigen superfeminin, alcătuit din volane și pliseuri, cucoane înfoiate în nădragi strâmți de catifea reiată, și o inflație de pistrui revitalizați, brutele blonde bâțâindu-și torsurile în bar, dând astfel viață idealurilor de grație masculină - gorila cu mustăți. E băutură câtă vrei și bani de aruncat, grămezi. Refamiliarizați cu propriile trupuri, încălziți, gresați, îngrijiți, au cu toții o culoare senzuală: i se spune sănătate de taur. Așadar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
înfigea pilum-ul, lancea cu vârf mortal, în trunchiul unui copac, nimeni nu reușea s-o smulgă de acolo și trebuiau să taie trunchiul vechi de sute de ani - îl învăță pe copil să țină arma în echilibru, să-și răsucească torsul, să împingă cu piciorul, cu genunchiul, cu șoldul, energia teribilă transmisă umărului și mușchilor brațului, și atunci fierul o pornea drept prin aer, șuierând, și se înfigea, fără să se abată nici măcar cu un deget, în punctul în care era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cronice, purta pe timpul iernii lenjerie de lână și, peste ea, trei-patru tunici grosolane, țesute în casă de femeile din familie, înainte să-și pună purpura imperială și să înfrunte frigul de pe coridoarele de marmură ale palatului. Secole de-a rândul, torsul modestei lâni albe reprezentase o ocupație casnică, în întregime artizanală, dar și indispensabilă. „A rămas acasă, a tors lână“, așa suna ceea ce pentru antici fusese - în mod interesat - cel mai înalt elogiu. Cel mult, în loc să se folosească lâna provenind de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
bărbătesc de dimensiuni colosale, din marmură - din statuia pe care o susținea n-a mai rămas nimic -, care a fost lăsat pe loc, pe un piedestal; străduța respectivă se numește astăzi Pié di Marmo. S-a descoperit, de asemenea, un tors feminin din marmură albă, cu veșminte drapate potrivit ritului egiptean; poate că era statuia zeiței. Fără să-i înțeleagă semnificația, oamenii au mutat-o pe o latură a Palatului Venezia, lângă biserica San Marco. Era frumoasă, mare și misterioasă; nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
au adeverit. Apoi mi l-a prezentat pe Centaur, care și-a luat numele de Chiron, bineînțeles, după cum își susținea ascendența dintr-o familie foarte onorabilă de centauri, cu toții înzestrați cu darul divinației și cu cunoștințe de herbologie și homeopatie. Torsul de cal îi lipsea cu desăvârșire, doar că avea coadă, păr stufos pe piept și călcâiele despărțite în copite. Apleca din cap ritmic în timp ce vorbea, ca și cum ar fi scuturat un căpăstru. Povestea mereu același lucru, de fiecare dată manifestând o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
scurt și rar, când îl răzbea oboseala. Somnul sosea deodată, năprasnic, când te așteptai cel mai puțin, se anunța cu un sughiț înecăcios, urmat la scurtă vreme de darea ochilor peste cap și un sforăit vibratil și leneș, ca un tors de pisică. Cum de nu-și dăduse atâta vreme seama că mirosul emanat de hârtiile astea blestemate este același cu cel degajat de patul străbunicului?! Sunt cincizeci de ani de atunci, dar mirosul acela nu-l poate uita; amestecul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
când pânzele cu fiecare șvung de vânt. După instalarea pânzelor, Santiago a luat loc lângă ea, s-a prezentat ei și prietenului ei, apoi le-a arătat în chipul cel mai firesc delfinii ce săreau afară din apă, excitați de torsul liniștit și silențios al bărcii. Santiago, cel care nu vorbea cu nimeni, li s-a adresat tocmai lor, doar ca să le arate delfinii ce dansau pe valuri. Apoi s-a retras imediat, ușor jenat de intervenție și și-a văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Adică trebuie să fii posesorul unui bilețel alb însemnat cu semnătura hieroglifică a lui Joao, urmată de numărul de vizite permis la cascadă. Pe măsură ce te apropii de cascadă, un zgomot discontinuu, un șuierat ca de pasăre, penetrează ca o bormașină torsul liniștit al apei. Am mai auzit acest zgomot de aceeași frecvență și intensitate la testele auditive, când trebuia să ridici o mână ori de câte ori survenea un zgomot în cască, în timp ce la cealaltă ureche se auzea un zgomot de fond, similar curgerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Tatăl meu era foarte mândru de tribul lui gălăgios și femeile îi iubeau pe frați mei, dar duceau dorul fiicelor și se plângeau între ele de sămânța atât de bărbătească a lui Iacob. Fiicele ușurează povara mamelor - le ajută cu torsul, cu măcinatul grâului, cu sarcina istovitoare de a avea grijă de bebelușii-băieți, care mișunau peste tot, făcând pipi prin colțurile corturilor, indiferent cât le-ai fi spus că n-au voie. Dar celălalt motiv pentru care femeile își doreau fete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
-i bucur inima ca un răsărit de soare. Spunea lucruri așa de frumoase. În timp ce Iacob schimba dulcegării cu Rahela, Lea suferea. Slăbise și își neglija părul, dar nu și îndatoririle. Curtea era bine măturată, aranjată, aprovizionată și forfotea de treabă. Torsul nu se oprea niciodată, grădina înflorea, iar plantele aromatice erau suficient de frumoase încât să fie schimbate în târg pe lămpi noi. Iacob vedea și el toate astea. Vedea ce făcea Lea și că ea era cea care se ocupa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
anilor, ori de câte ori tatăl meu o lua în cortul lui pe frumoasa mea mătușă, mama își ținea capul aplecat deasupra muncilor ei, care erau tot mai grele pe măsură ce fiii se înmulțeau și turmele lui Iacob aduceau tot mai multă lână de tors. Dar Lea nu era geloasă în felul ăla stupid în care sunt geloase fetele în cântecele de amor, acelea care mor de dor. Nu era nici pic de amărăciune în tristețea Leei când Iacob se culca cu celelalte neveste ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
râdă, lacrimile le curgeau pe obraji și au respirat în sfârșit ușurate că nașterea se terminase. Și-au trecut copilul de una la alta în jurul cortului, l-au șters și l-au pupat, s-au minunat în fața membrelor lui, a torsului, a capului, a sexului micuț. Vorbeau toate în același timp, făcând mult mai mult zgomot decăt pot face șase femei în mod normal. Iar Iacob țipa la femei să-i spună și lui. - Ești tată, i-a spus Inna. Pleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
l-a născut pe Iuda, Lea a obosit. Ea, care mereu se scula prima și se culca ultima, care părea mulțumită doar când făcea două lucruri în același timp (amesteca într-o oală în timp ce alăpta sau măcina grâu în timp ce supraveghea torsul), începuse să se clatine după-amiaza și să vadă umbre acolo unde nu era nimic. Inna a sfătuit-o să nu mai facă copii un timp și i-a adus semințele de chimen arătându-i și cum să facă un pesar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
frig. Dar Uttu a auzit plânsetele mamelor și i-a fost milă. Uttu era fiica lui Nanna, zeul lunii, și a lui Ninhursaga, zeița pământului. Uttu l-a întrebat pe tatăl ei dacă poate să le învețe pe femei meșteșugul torsului și al țesutului, ca să nu le mai moară copiii. Nanna a râs și a spus că femeile sunt prea proaste și că nu vor putea ține minte toate lucrurile pe care trebuie să le facă și ordinea lor strictă, tăierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
dus apoi spre nord, unde femeile acoperite de blană erau așa de înfricoșătoare încât își sfâșiau sânii înainte de a pleca la vânătoare, iar vânătoarea era nesfârșită. Femeile astea din nord erau pur și simplu prea sălbatice pentru meșteșugul dulce al torsului și al țesutului. Uttu s-a dus apoi spre răsărit, dar a găsit acolo femei cărora bărbații le furaseră limba, iar ele nu mai puteau să vorbească singure. Și cum Uttu nu știa cum să vorbească cu bărbații, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
bărbați și femei s-au înmuiat. Noi ne alăturam lor când ajutam la adăpatul vitelor, ei ne ajutau să despachetăm pentru masa de fiecare seară. Noi îi ascultam cântând cântece păstorești, adresate cerului și stelelor. Ei auzeau cântecele noastre de tors și țesut, pe care le îngânam când mergeam și în același timp torceam lână cu niște fuse micuțe. Ne aplaudam unii pe alții și râdeam împreună. A fost cea mai frumoasă perioadă a vieții mele. A fost ca un vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mele nici nu și-au dat seama că începusem să ocolesc corturile lor. Erau prea prinse în povestea complicată a tatălui meu și prea ocupate să-și imagineze ce ne aștepta înainte, iar eu nu-mi găseam rostul. Terminasem de tors toată lâna iar războiul de țesut nu fusese ridicat, așa că nu aveam ce să fac cu mâinile. Nimeni nu mă punea să aduc apă sau să car baloți de lână și nu exista nici o grădină de plivit. Eram pe undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
au plicitisit la început. Dar zilele mele erau pline de dimineața până seara și curând am început să învăț să gust minunea prin care făina se transforma în pâine, carnea în friptură, apa în bere. Am trecut de asemenea de la tors la țesut, ceea ce era mult mai greu decât crezusem și niciodată n-am fost la fel de bună ca Zilpa sau Bilha, a căror pânză nu se rupea niciodată. Ca fata cea mai mare, deseori mi se dădeau în grijă copiii servitoarelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
reguleze... Era o fațetă nouă, destinsă, șugubeață a Profesorului, se bucură toropită Maria C. Nicolici. Și, când își răsuci coada ochiului să-l cunoască transfigurat și de încercarea de a vorbi ca un om, descoperi, sudat de spatele ei, în locul torsului minunat spiritualizat al Maestrului, un hoit greoi și pătrățos, ca de gropar, în care, anevoie și după un timp, îl identifică pe taximetristul ce-o călcase pe nervi toată seara trecută. Numai că și acela (cînd îi vorbise, aseară) era
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ca un iglu în jurul pântecului, silabisi pe sărite: "Aseară vizita unui domn... însoțit, ca de-o maimuță, de ipochimenul său îngîmfat... hîța-pîrța... brațele lui de tractorist... ochii de linx ai Maestrului sesizîndu-mi temerile și egalizîndu-mi energiile... bietul meu trupușor sfârtecat... torsul lui de neam prost scuturîndu-mi... hîța-pîrța... orgasmele ca pe-un covor... cine să-mi fi prezis că Făt-frumosul așteptărilor mele avea să fie unul motorizat, analfabet, dar care, atunci când își așează o carabă pe tine, fiecare celulă a ta începe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
O, singurătate a singurătății, totul este singurătate! Pantofii mei sânt atât de singuri, șosetele mele atât de singure, cuvertura mea de mătase atât de singură, ceașca mea de cafea este singură, singurii mei pantaloni îmbracă pe jumătate un bărbat cu torsul gol și încordat, care, de un sfert de ceas, se chinuie să înțepenească o foaie de geam într-o fereastră. Azi-noapte m-am întors de la audiția de rock a acelei tipe timide și revoltate, într-atît de amețit și cătrănit și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
iar secundele curgeau infinite). În Întunericul din cameră nu distingeam absolut nimic. Cameră de hotel serios! - mi-a zis, Încântat de postura mea fericită. După o pauză Îndelungată (pe care așteptarea mea o făcu nesfârșită), am sesizat un soi de tors ca de fus și am simțit ceva tolănindu-se ușor pe pat. Încercam să mă mișc, dar torsul acela mi se cuibărise În ureche, mă amețea cumplit, mă trimitea Într-un soi de beție neștiută. O plăcere nouă, amestecată cu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
zis, Încântat de postura mea fericită. După o pauză Îndelungată (pe care așteptarea mea o făcu nesfârșită), am sesizat un soi de tors ca de fus și am simțit ceva tolănindu-se ușor pe pat. Încercam să mă mișc, dar torsul acela mi se cuibărise În ureche, mă amețea cumplit, mă trimitea Într-un soi de beție neștiută. O plăcere nouă, amestecată cu un fel de teamă și oboseală mă toropea câte puțin, abandonândumă În propriul eu. Căzusem În plasa dulce
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
și nu-l alunga niciodată cu depersonalizatorul „câț de-ici !” Abia când când Va Îl prindea În mânuțele sale Întinse și Îl ridica lângă locul În care inimioara sa o lua razna bătând cu putere și mai accelerat la auzul „torsului” și la atingerea delicată, cu mustățile mai Întâi și cu trandafiria sa limbuță, mai pe urmă, Sinan Pașa, sigur de cucerirea făcută și de răsplata bine meritată pe care o va primi, Îndrepta către băiat cei doi ochi frumoși și
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
În acoperitoarea specială pentru ședința de pozat, stătea În picioare pe un podium, cu o grație posacă, În timp ce sculptorii - cu toții amatori, judecînd după zelul cu care lucrau - masau de zor bucățile de argilă pentru a le transforma În ceva asemănător torsului și coapselor sale. Instructorul lor corpolent, un adevărat Vulcan(##notă: Zeul focului și al metalurgiei În mitologia romană.##) la forja lui, cu părul strîns În coadă de cal, se mișca printre ei, Îndreptînd cîte un buric de lut cu arătătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]