980 matches
-
aparențele noastre? Cum să nu ne bucurăm când vechiul Constantinopol a degenerat într-o temă romantică și că-l mai înțeleg doar poeții, că oamenii politici l-au uitat? Noi însă nu-i vom uita semnificația și greutatea, fatalitatea și tragicul. Nu pot avea viziunea unei alte Românii, fără să-mi proiectez țara în finalitatea ei ultimă. Noul Constantinopol să nu fie un obiect de visare politică, ci un obiectiv urmărit zi de zi, cu pasiune și dramă. Altcum, țara asta
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
că acest fapt nu a rămas fără urmări. Asupra rudelor și prietenilor s-au făcut diverse presiuni. Din când În când, tatăl era chemat la cercetări. Nici fiul nu a fost lăsat În pace. Cu o lună de zile Înainte de tragicul sau sfârșit, Malin Împreună cu un alt coleg de clasă, Mircea Celmare (fiul profesorului Ștefan Celmare), au fost chemați la Securitate și anchetați. Probabil că organele Încercau prin orice mijloace să determine familia Alexandru Tăcu să renunțe la demersurile făcute În vederea
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
moral. După „chemarea la ordine”, Malin s-a Închis În sine și până În ultima clipă a refuzat să discute pe marginea acestui subiect. Brusc, băiatul vesel, comunicativ, deveni melancolic, aproape taciturn. Să fi avut oare tânărul poet premoniția apropiatului și tragicului sau sfârșit? Cunoaștem prea puține date pentru a susține o astfel de ipoteză. Poate o discuție mai aprofundata cu familia și foștii săi prieteni ar putea lămuri o parte din misterele care Înconjoară ultima perioadă a vieții sale. Am Încercat
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
și ce a fost, e greu să înțelegem lumea în care trăim, cu psihologiile ei aberante și, desigur, mișcările istoriei, uneori lente, abia perceptibile, alteori rapide, brutale. Istoria: violentă, dură, a lovit fără cruțare într-o lume lipsită de simțul tragicului, unde, ca în practicile magice, ceea ce nu se știe sau simte se neagă, unde totul se negociază, iar „merge și așa” este unul dintre zeii tutelari. După ani de lungă și chinuitoare amorțire, după o lungă împietrire a timpului, iată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
al ultimilor ani în Rusia. Despre romanul Spaima, Vladimir Makanin spune că „poate fi înțeles ca o replică asimetrică la Lolita lui Nabokov“. Spaima este un roman poetic, de multe ori trivial, care ascunde sub haina sarcasmului și a ironiei tragicul și absurdul. Eroul lui Makanin din Spaima, bătrânul Piotr Petrovici Alabin, trăiește din plin drama Rusiei postsovietice, aflată într-o perioadă de tranziție, puternic ancorată în tradiție și încercând să facă față noului. Piotr Petrovici Alabin este mereu în căutarea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
și culminând cu crime abominabile - a crescut numărul acelora care se întreabă daca avalanșa de informații în discuție nu ar trebui, totuși, privită cu anumite rezerve. Mă voi limita aici, în sprijinul celor afirmate mai sus, la un singur exemplu: tragicul caz al inginerului Gheorghe Ursu, din câte știu singurul cu adevărat șocant apărut în presă după 1989, despre care s-a afirmat cu obstinație, fără a se admite vreo altă opinie, că a fost ucis de Securitate (am în vedere
ANCHETE ALE SECURIT??II by GHEORGHE COTOMAN () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84041_a_85366]
-
vara care maturizează prin evenimentele ei cruciale sau/și tragice un grup de tineri - amenința să nu te trăsnească prin noutate. Banderas reușește însă să evite discret, dar sigur capcanele. Filmul său pocnește ca niște muguri. Sexualitatea toridă, agresivitatea, pasiunea, tragicul se gonesc una pe alta până la dezastru, cu aceeași viteză cu care vremea bună se strică odată cu venirea norilor. Banderas însoțește frumos schimbarea vremii și a vremurilor cu desfășurarea evenimentelor. Ratatouille - de Brad Bird, voci: Patton Oswalt, Ian Holm, Peter
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2180_a_3505]
-
pe condei / ca pe un trăgaci". [...]Or, volumul din urmă, rod și al unor bogate lecturi, întărește ideea saltului valoric. Dincolo de cîteva mici neglijențe, Și de-o fi să mor vădește și o schimbare de accent, presimțind adierile thanatice, transcriind tragicul existențial. Poemele bat "la ușa sufletului" (v. Stare incertă) și poetul, încrezător în destinul său, ne previne (v. Încă): De există-un abis / mai există și-un vis". Eroismul cultural, din fericire, are, în cazul său, fundament valoric". Adrian Dinu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
lamentații de inimă albastră. Sentimentul tragic putea fi înecat în vin sau în lacrimi: fie de râs, fie de plâns. ,,C-așa-i românu!...” De aceea, probabil, un analist literar reproșa romanului autohton o anume inadecvare față de temele mari ale tragicului. Era nu doar expresia complexului de superioritate propriu etniei respectivului scriitor, ci și o normală sancționare a inerției românești în asumarea destinului la nivel cuprinzător, universal. Aici s-ar putea replica: dacă românul s-a simțit de-atâtea ori, vorba
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
lamentații de inimă albastră. Sentimentul tragic putea fi înecat în vin sau în lacrimi: fie de râs, fie de plâns. ,,C-așa-i românu!...” De aceea, probabil, un analist literar reproșa romanului autohton o anume inadecvare față de temele mari ale tragicului. Era nu doar expresia complexului de superioritate propriu etniei respectivului scriitor, ci și o normală sancționare a inerției românești în asumarea destinului la nivel cuprinzător, universal. Aici s-ar putea replica: dacă românul s-a simțit de-atâtea ori, vorba
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
destindă narațiunea până acolo unde destinele eroilor să ajungă a exista independent de scopurile vizibile ale autorului. Iulian Ciocan are un bun ochi pentru detaliul semnificativ, pentru anecdota sugestivă; de asemenea, trebuie notate onomastica ingenioasă, ironia pince sans rire, subminarea tragicului prin grotesc și invers. Însă lipsesc scenele care să dea un conținut personajelor, altul decât acela al rolurilor de comedie pe care trebuie să le joace pe scena brejnievismului agonic. Cele mai reușite capitole, primul și antepenultimul, posedă o vervă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
prostii! Tu vorbești de oboseală și de scârbă, care n-ai fost dat afară, nici sancționat? Oi fi având coșmaruri, dar crezi că se compară cu-ale mele? Nu te uiți cum am ajuns?“ Ți-am spus eu: ai simțul tragicului. „Tragic pe dracu’! Vreau să scap de obsesia asta și nu pot, pentru că știu că e prea devreme, o să uit mai încolo, dar deocamdată nu pot scăpa, nu pot nici să dorm, ce-ai vrea să fac decât să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nu pot nici să dorm, ce-ai vrea să fac decât să-mi repet o dată și încă o dată ce-a fost, doar-doar s-or toci în felul ăsta stările mele, să văd unde-am greșit? Auzi la el: ai simțul tragicului! Nu crezi că ai face mai bine să continui?“ Adică să-ți spun, ca și până acum, ce-mi amintesc eu că s-a petrecut? „Da.“ A urmat Leon Rădulescu, nu cred să fi fost altcineva. Era de la doi pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
probleme, indiferență, griji și de lumea întreagă. Răzvan Brancu făcea presupuneri și declara că nu merită suferința. Rodica Dumitrescu era curioasă. Yvonne Alexa se enerva, se indigna și se entuziasma pentru fiecare șansă nouă. Ileana Roman avea în continuare simțul tragicului. Petru Rezuș spunea emfatic că toate femeile sunt la fel și nu vor decât să fie mulțumite în pat, iar experiența populară zice că un cui pe altul îl scoate. Victor Ciobanu încerca să explice. Sultana Ștefănescu a înțeles că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Kantor - cutii, cufere, lăzi închise de unde încep să apară deodată o sumedenie de pânze albe și mai ales saci - ne trimit inevitabil cu gândul la sculptură, ca la „cea mai veche dintre artele ce ne pun față în față cu tragicul, cu moartea, cu mumiile și cu zeii”, cum spunea Michel Serres, meritând să fie numite, fără ezitare, statui. Statui uneori enorme, blocuri masive, imobile, care „neliniștesc privirea”, cum ar zice Georges Didi-Huberman1, ele ni se înfățișează totodată ca niște „volume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
fiu nițel prețios, de la orfici citire, chiar dacă unii au mai realizat și ascensiunea. În general, de ce ar scrie oamenii poezie, ca să spună cât de frumoasă e lumea? Asta e treaba fotografilor, dar și ei, săracii, realizează astăzi că grotescul, chiar tragicul, este frumusețea terifiantă a lumii noastre. În fond, orice înger este înspăimântător Rilke nu spunea degeaba asta. Așa și cu "îngerul" poeziei e o luptă pe care bietul poet o dă cum poate, de cele mai multe ori nu tocmai pe terenul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
poetic este, în întregul lui, dificil sau imposibil de pus în scenă. Estetica stanislavskiană apare de mult depășită. Dar evoluția dramaturgiei din secolul XX nu s-a făcut în sens expresionist și poetic. Nu s-a păstrat aproape nimic din tragicul emfatic și verbal al pieselor din jurul lui 1900. Modernii au preferat tragicomediile, fie și de limbaj, grotescul și prozaicul, esoterismele, Ťmistereleť ori religiosul lăsând loc referinței politice. De aceea Ionesco se joacă din ce în ce mai mult și expresioniștii nu mai sunt jucați
Câteva piese de rezistență (VII) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7359_a_8684]
-
însăși își sprijină existența pe o mai bogată și mai variată ascendență.” Eugeniu Speranția 741. „O carte se naște și se dezvoltă parcurgând, prescurtat, drama gândirii și a conștiinței universale.” Eugeniu Speranția 742. „Drama înfăptuirii unei cărți ține de întreg tragicul vieții. În carte, autorul își depune inima și creierul, palpitarea și cugetarea, cartea e ecoul răspicat, dedublarea magică a vieții cotidiene, cu toate șerpuirile, avânturile și zbuciumele ei; e însăși <<viața>> lui desprinsă din cuibul ei autentic, transplantată și păstrată
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
cu hrubă, de aceea, pesemne, nu prindea vraja. De cum vedea pe Lina, ridica mâinile în sus într-un gest de iad și pieire. Părea că stă acolo pe jăratec, sfîrîindu-și pielea neagră pentru că fusese martoră la pierzare. Baba avea tot tragicul care lipsea bunei Lina, ajunsă, în schimb, de o cicăleală nesuferită și gata să obosească prudența celor doi și să provoace vreo scenă din care să iasă ea vinovată sau să iasă cel mult o victimă înecată de-a binelea
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
răspunde. Că judec greșit. Că, vrînd să mă salvez, grăbindu-mi moartea, scap din vedere neantul. Poate că ar avea dreptate. Îl las pe tînărul V. să se umple mai departe de substanța morții. Chiar tînărul Doctor a obosit de tragicul lui: „-V. “-spune el-“tu ai un defect genetic. Sau o calitate. Dacă nu te-ai înecat de atîta moarte înseamnă că o arzi. O folosești, ciudat, în propriul tău metabolism. Căci fiecare dintre noi a încercat tragicul, ca pe
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
obosit de tragicul lui: „-V. “-spune el-“tu ai un defect genetic. Sau o calitate. Dacă nu te-ai înecat de atîta moarte înseamnă că o arzi. O folosești, ciudat, în propriul tău metabolism. Căci fiecare dintre noi a încercat tragicul, ca pe temperatura apei, dar cînd aceasta ne-a inundat, am sfîrșit prin a obosi. Săturați de propriile noastre drame cît și de ale celor din jur, ne privim idiotizați destinul, ghilotina tuturor deveniți acum nisip. Iată, ne sprijinim de
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
derivat dintr-o viziune metafizică. Trebuie să precizez încă că aceste rânduri stau și sub semnul unor preocupări de "gândire sistematică" (de fapt de scriere sub această formă), desfășurându-se în paralel cu scrierea lucrărilor Heidegger și rostirea ființei și Tragicul în filosofia existențialistă franceză, publicate între timp, și cu Structura conștiinței, care își așteaptă finalizarea; inevitabil, există un oarecare transfer de teme între aceste lucrări, diferind însă modul de abordare. Toate acestea au constitui motive suficiente pentru a avea curajul
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
care ne-am afla; adică lumim. Ne stabilim anumite coordonate, ne proiectăm și reproiectăm viața în funcție de posibil. Adevărata proiectare intervine poate abia pe marginea imposibilului; viața noastră ca a broda pe marginea imposibilului (asta este disputa cu limita, care naște tragicul). Există oameni cu o inaptitudine organică pentru viața socială constituită conform modelului oficial, dar care se integrează perfect în grupurile informale: bande, cete, pușcării etc. Momentele de trezire sunt rare. În rest, trăim o continuă iluzie sau autoiluzionare (poate necesară
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
exista. Ele sunt mai degrabă propice artei; cheamă spre a fi cântate ori pictate. Poate că profunzimea gândirii nu poate să apară decât în condiții de vitregie, a vremii și a vremurilor, în vecinătatea zbuciumului, a efortului pentru supraviețuire, a tragicului. Senzația de plenitudine a ființei noastre vine și de dincoace de noi, din zona unei armonii a simțurilor ce se stabilește în anumite împrejurări fără voia noastră. E una din dimensiunile Străinului din noi (pe care-l avem a fi
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
Bernhard Riemann, ce-a fost altceva decât viața unui izolat, aproape a unui călugăr? În opoziția cu această claustrare, cu această "stilizare" ce-și are măreția ei, în Franța, istoria gândirii, ca de altfel istoria pur și simplu, amplifică semnificația tragicului dincolo de margini. Fie încenușarea înaltelor haruri geometrice ale lui Pascal pe rugul unei credințe mistuitoare; fie duelul stupid care, într-o dimineață lividă, ni l-a răpit pe Galois lângă Gentilly; fie soarele satanic al pubertăților violente, sublimând geniul lui
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]