1,736 matches
-
că modificarea substanțelor trebuie să aibă o cauză externă.” (Immanuel Kant, Critica facultății de judecare, traducere de V.D. Zamfirescu și Al. Surdu, Editura științifică și enciclopedică, București, 1981, pp. 75-76.) În sensul acestei distincții terminologice, CRP și Pr. formulează principii transcendentale, iar Pmsn, principii metafizice. 4. Kant numește „pură” orice cunoaștere bazată pe principii a priori, chiar dacă ea este aplicată unor concepte empirice. 5. Immanuel Kant, Metaphysische Anfangsgründe ..., p. 5. 6. Ibidem, p. 9. 7. Kant s-a exprimat în același
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Dincolo de respingerea explicită a caracterizării legilor fizicii propriu-zise drept a priori, pasajele citate din scrieri ale lui Kant conțin și o altă idee, ideea că aceste legi devin posibile doar datorită acțiunii unor legi a priori, adică a principiilor filosofiei transcendentale și a principiilor fizicii pure. Kant subliniază astfel că „legi particulare privind fenomene empirice determinate” sunt supuse categoriilor și principiilor intelectului, chiar dacă ele nu pot fi „integral deduse” din acestea. Este adevărat că originea acestor legi nu este în intelectul
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pur rațională. În capitolul din CRP, „Disciplina rațiunii pure cu privire la ipoteze”, Kant înfățișează asemenea pretenții în formulări încărcate de accente ironice. „În folosirea speculativă a rațiunii (adică în folosirea rațiunii pentru cunoaștere - n.m. M.F.) nu pot fi permise nicidecum ipoteze transcendentale și nu poate fi permisă nici libertatea de a ne servi la nevoie de principii explicative hiperfizice, pentru a înlocui lipsa celor fizice, în parte fiindcă prin aceasta rațiunea nu înaintează, ci din contra, își întrerupe întreaga dezvoltare în folosirea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
lui Kant asupra științei matematice ale naturii la categoriile și principiile formulate în CRP și în Pmsn? Acei comentatori și interpreți care susțin că pentru Kant nu există decât enunțuri pe de-a întregul a priori, cum sunt principiile filosofiei transcendentale și ale metafizicii naturii corporale, pe de o parte, și enunțuri cu privire la corelații stabilite prin generalizarea datelor observației, care sunt contingente, lipsite de orice necesitate, pe de altă parte, vor da un răspuns pozitiv la această întrebare. Hansgeorg Hoppe, de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
în primul rând Gerd Buchdahl, nu contestă recunoașterea de către Kant a existenței unei legi cauzale, subliniind distincția dintre principiul cauzalității și legile cauzale particulare, a căror necesitate este una materială, și nu formală. Totodată, ei afirmă însă, că resursele „Analiticii transcendentale” ar face posibilă doar întemeierea principiului cauzalității, și nu a unor legi cauzale particulare. Răspunsul lui Kant la întrebarea în ce fel sunt posibile legi cauzale nu ar trebui căutat în filosofia sa transcendentală sau în metafizica naturii corporale pe
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ei afirmă însă, că resursele „Analiticii transcendentale” ar face posibilă doar întemeierea principiului cauzalității, și nu a unor legi cauzale particulare. Răspunsul lui Kant la întrebarea în ce fel sunt posibile legi cauzale nu ar trebui căutat în filosofia sa transcendentală sau în metafizica naturii corporale pe care a elaborat-o în Pmsn. În „Analitică” nu s-ar fi arătat că există și corelații într-un anumit sens necesare, a căror cunoaștere este posibilă doar cu ajutorul informațiilor pe care ni le
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
puține pasaje care nu se armonizează nici cu spiritul, nici cu litera unei asemenea interpretări. Din ele reiese limpede că pentru Kant fizica propriu-zisă conține corelații care au un statut diferit atât de cel al principiilor a priori ale filosofiei transcendentale și ale fizicii pure, cât și de regularitățile stabilite prin demersuri inductive. Asemenea relații, cum este legea gravitației a lui Newton, aparțin științei, în sensul restrictiv pe care îl conferă Kant termenului, adică sunt legi autentice deoarece, spre deosebire de simple constatări
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
regularităților empirice, este afirmat în mod clar într-un important pasaj din CRP pe care l-am citat deja în sprijinul respingerii sugestiei că legile fizicii propriu-zise ar putea fi deduse pur și simplu din principii a priori ale filosofiei transcendentale și ale metafizicii corpurilor: Dar facultatea intelectului pur de a prescrie a priori fenomenelor legi prin simple categorii nu ar putea prescrie mai multe legi decât cele pe care se întemeiază o natură în genere, considerată ca legitate a fenomenelor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
au formulat răspunsuri diferite la cea de-a doua. Potrivit unei interpretări elaborate îndeosebi in scrierile lui Buchdahl, răspunsul la cea de-a doua întrebare nu trebuie căutat în teoria kantiană a experienței, așa cum a fost expusă ea în „Analitica transcendentală”. Aici Kant ar fi cercetat doar condițiile care fac posibilă cunoașterea naturii în genere, tot așa cum în Pmsn interesul său s-a îndreptat spre determinarea condițiilor care fac posibilă cunoașterea naturii corporale în genere. La întrebarea cum sunt posibile legi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
știința matematică a naturii, numite de Kant și „legi naturale ascunse”35, Kant ar fi răspuns prin considerațiile sale asupra ideilor regulative ale rațiunii și asupra facultății de judecare. Sunt considerații expuse îndeosebi în prima parte a „Suplimentului la Dialectica transcendentală” din CRP, intitulat „Despre folosirea regulativă a ideilor rațiunii pure” și în cele două „Introduceri” la Cpj. Teza lui Buchdahl este că nu categoriile și principiile trancendentale reprezintă pentru Kant șansa necesității care distinge legile particulare ale naturii de generalizările
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
acțiunea principiilor intelectului se constituie doar o „natură în genere”, ca legitate a fenomenelor în spațiu și timp36, în vreme ce legile particulare ale naturii, care sunt obiectul cercetării în fizica propriu-zisă, ar fi produsul funcției unificatoare și sistematizatoare a rațiunii. Principiul transcendental al facultății de judecare este nu numai facultatea de a subsuma particularul unui general, ci și de a găsi pentru particular generalul. Uniformitățile empirice devin legi, adică necesare corelații, ca elemente constitutive ale unei ordini a naturii, ordine care este
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
legi, adică necesare corelații, ca elemente constitutive ale unei ordini a naturii, ordine care este cerută de rațiune. În sistemul kantian - scrie Buchdahl - expresia «natura este supusă legiiă are astfel două sensuri diferite: unul se referă la faptul că necesitatea transcendentală este cuprinsă în conceptul experienței posibile în general; al doilea este că rațiunea sau judecata atribuie naturii ordine, care este sursa legității empirice 37. Aceste două sensuri ar rezulta din distincția pe care o face Kant între cauzalitate, ca principiu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
rațiunea sau judecata atribuie naturii ordine, care este sursa legității empirice 37. Aceste două sensuri ar rezulta din distincția pe care o face Kant între cauzalitate, ca principiu al intelectului pur, și cauzalitate, ca idee regulativă a rațiunii. În calitate de concept transcendental, cauzalitatea face dintr-o suită de percepții care sunt asociate în mod constant o serie obiectivă de evenimente. Ca idee regulativă a rațiunii, ea exprimă cerința integrării tuturor fenomenelor în lanțuri de condiționări și dependențe, „într-un tot al experienței
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
tot al experienței”. Tocmai această integrare conferă corelațiilor stabilite empiric caracterul de legi. Necesitatea unor corelații cum sunt relația inversă dintre volumul și presiunea unui gaz sau egalizarea temperaturii a două medii in contact rezultă, prin urmare, nu din principii transcendentale, ci din utilizarea regulativă a ideilor rațiunii 38. Buchdahl admite că unele formulări ale lui Kant pot crea impresia că analogia a doua a experiențe este temeiul legilor științei matematice a naturii. El crede însă că acceptarea unei asemenea sugestii
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
descendentă” (route from above), adică pornind de la categoriile și principiile intelectului, ci pe „calea ascendentă” (route from belove), prin integrarea generalizărilor într-un sistem unificat. Acestei interpretări i se poate obiecta, și i s-a obiectat, că facultatea de judecare transcendentală are la Kant mai degrabă funcția de a integra într-un sistem legi empirice particulare, deja formulate, decât aceea de a da socoteală de faptul că ele sunt legi, adică necesare corelații, în opoziție cu generalizările inductive. Considerațiile asupra facultății
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Kant mai degrabă funcția de a integra într-un sistem legi empirice particulare, deja formulate, decât aceea de a da socoteală de faptul că ele sunt legi, adică necesare corelații, în opoziție cu generalizările inductive. Considerațiile asupra facultății de judecare transcendentală, formulate în cele două „Introduceri” la Cpj, pot fi citite din această perspectivă. Kant pune în relație această facultate cu un concept al finalității naturii. „Finalitatea naturii” se exprimă în conceperea experienței ca sistem de legi, un sistem care se
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
nu primește, de fapt, un răspuns în cele două „Introduceri”, invocate în mod insistent de către Buchdahl. Căci o diversitate de legi empirice este presupusă de Kant drept dată. Această diversitate constituie obiectul acțiunii unificatoare și integratoare a facultății de judecare transcendentală prin care se constituie experiența ca un sistem de legi. Rămâne deci întrebarea cum sunt posibile pentru Kant legi empirice în genere spre deosebire de simple generalizări contingente. Robert S. Butts a încercat să ofere un răspuns la această întrebare. Soluția interpretativă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
prin asociere cu principii a priori. Cum este însă posibilă o asemenea asociere și care este natura ei? Butts crede că asocierea este rezultatul acțiunii acelui principiu regulativ al afinității pe care Kant l-a enunțat în „Suplimentul la Dialectica transcendentală”. În formularea lui Kant, acest principiu „ordonă o trecere continuă de la fiecare specie la fiecare alta prin creșterea graduală a diversității”45. Butts susține că principiul afinității implică o relație de înrudire a naturii fizice, pe care o cunoaștem prin
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
problema legității empirice, ceea ce filosofii numesc problema lui Hume, nu va putea primi un răspuns satisfăcător pe baza categoriilor și principiilor „Analiticii”. Friedman, dimpotrivă, apreciază că nu există o alternativă la această supoziție. Căci intervenția ideilor regulative și a judecății transcendentale pot să explice doar cum devine posibilă unificarea crescândă a legilor empirice, integrarea lor într-un sistem al experienței. Numai principiile și categoriile filosofiei transcendentale împreună cu cele ale metafizicii corpurilor sunt în măsură să dea socoteala de acele atribute care
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
că nu există o alternativă la această supoziție. Căci intervenția ideilor regulative și a judecății transcendentale pot să explice doar cum devine posibilă unificarea crescândă a legilor empirice, integrarea lor într-un sistem al experienței. Numai principiile și categoriile filosofiei transcendentale împreună cu cele ale metafizicii corpurilor sunt în măsură să dea socoteala de acele atribute care disting, după Kant, legile particulare ale naturii de asociații contingente. Orientarea generală a analizelor și interpretărilor lui Friedman este dată de convingerea că examinarea considerațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fi întâlnite în scrierile filosofului. Vorbind de cunoașterea naturii, Kant distingea, susține Friedman, mai multe tipuri de corelații. Patru dintre acestea ar putea fi caracterizate drept legi. Primul nivel este constituit din legile naturii în genere, care sunt principiile filosofiei transcendentale. Cel de-al doilea nivel cuprinde legile naturii corporale, în primul rând legile kantiene ale mișcării, formulate în Pmsn. Într-un caz ca și în celălalt este vorba de legi strict a priori. Alături de acestea, Kant recunoaște - apreciază Friedman - încă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Friedman conferă substanță acestor considerații generale cu privire la sistemul legilor științei în concepția lui Kant prin analize particulare detaliate și minuțioase. O asemenea analiză este reconstrucția sistematică a derivării date de Kant legii gravitației universale din premise cum sunt principiile filosofiei transcendentale și ale metafizicii corpurilor, pe de o parte, legile mișcărilor relative ale soarelui și planetelor sistemului solar enunțate de Kepler, pe de altă parte 51. Pe temeiul acestei derivări, Kant va fi îndreptățit să atribuie un anumit gen de necesitate
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
așa cum le caractrizează Kant în Pr., nu ar fi, prin urmare, judecăți 61. Acesta este motivul pentru care distincția din Pr. nu mai apare în cea de-a doua ediție a CRP. Formularea dată de Kant, în § 19 al „Deducției transcendentale a conceptelor pure ale intelectului”, distincției dintre judecăți, ca raporturi obiectiv valabile, și raporturi dintre reprezentări, care se întemeiază pe legile asociației, ar indica în mod clar că așa-numitele „judecăți de percepție” nu sunt judecăți. Pe aceeași linie încă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
judecăților de experiență, ca judecăți empirice obiective 64. Longuenesse apreciază că în timp ce în Pr. sunt distinse două tipuri de judecăți empirice, punându-se astfel în evidență contribuția empiricului și a a priori-ului în constituirea lor, în § 19 al „Deducției transcendentale” din CRP în discuție este temeiul judecății. Aici sunt puse în antiteză două puncte de vedere, cel potrivit căruia judecata este o simplă asociație după legile imaginației, și cel potrivit căruia ea este caracterizată prin raportare la funcția originară de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
facultății de judecare”, traducere de C. Noica, în Immanuel Kant, Critica facultătii de judecare, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981, p. 396. 36. Buchdahl se referă la pasaje din „Prima introducere”, cum este acesta: „Intelectul însă, în acțiunea sa legiferatoare transcendentală cu privire la natură, face abstracție de toată diversitatea legilor empirice posibile. El ține socoteala, în ea, doar de condițiunile posibilității unei experiențe în genere, din punct de vedere formal. În intelect nu e de întâlnit, prin urmare, principiul acela al afinității
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]