1,001 matches
-
o procesiune, își mărește numărul și, pe moment, sunetele se suprapun, howdah-ul devine piscul unui munte, iritat de o invazie de zgomote. Sir Wyndham este sigur că unii dintre muzicieni au folosit prilejul pentru a mai adăuga propriile contribuții, mici triluri sau ritmuri de tobă, care par să vină de nicăieri. Pe moment, este ca și cum fiecare ar cânta o melodie diferită, până când, cu niște ultime lovituri iritante ale alămurilor, formația tace brusc și fluierașii, ca un viespar răuvoitor, își poartă bâzâitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
se lua viața. La lumina unei lămpi cu gaz, se strecoară de-a lungul unui curs de apă, acum secat, printr-un tunel compact de plante agățătoare, atârnând ca niște cârlionți din acoperiș. Peste capetele lor, pădurea comunică prin strigăte, triluri și bâzâit noile știri despre cei trei călători care se adâncesc în spațiul verde. Deodată, ceva sfâșie frunzișul de deasupra lor și o umbră grea se strivește de coroanele copacilor. După o jumătate de oră sau cam așa ceva, tocmai când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ia gâtul. — Du-te dracului! — Retrag ce-am spus! Nu ești o făcătură. Și tu pari alb la suprafață. O spune cu un zâmbet și Bobby uită de insultă. Din cameră să aude un geamăt profund de plăcere, însoțit de trilurile profesioniste ale Terezei și de alte înflorituri. După câteva minute, apare și Bridgeman extaziat. — Bei ceva, bătrâne? îl întreabă pe Bobby, luând o înghițitură din bidonul de la șold. Femeile par impresionate de acest ton familiar. Pretty Bobby e atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
pe pământ Albind nemărginirea, în suflet dor săpând, Un dor de albastru, verde și de pomi în floare. Dar nu! Pieriți acum himere visătoare! Nu îmi aduceși azi în suflet primăvara, Ninsorile i ar troieni acum vioara Zefirului șăgalnic sau trilului voios, Cireșii-ar plânge floarea într-un suspin duios. Sunt abătut, pe umeri frigul mă apasă, în noaptea nghețată zăpada-mi intră-n casă, Troiene îmi așterne în suflet și în gând... Și în tăcere Styx-ul vom trece rând
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
apă, ești vânt, ești mister Ești dor cufundat în blesteme. Tot mai firave Pornire-n mugure de iris Ciupește movul în suspin Iar trandafirul, într-un spin, îmi trage dorul adormit în franjuri albe Lin, prea lin... O trufanda din tril de mierlă Catifelează blând zefirul Și împletește-n două firul Acordului de inimi calde Ce-n alb de crin își lasă girul. Din lăcrămioare, clopoței Șoptesc timid iubiri suave Pe-altar de primăvară sclave împodobind cu vis de-o clipă
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
iese, ca un bumerang mă izbește imaginea veche de beton, deasupra - doar o bucată de azur, o bucată de soare și pescărușii... piese rătăcite, probabil, din puzzle ul unei fetițe alergând pe câmpii betonate în drum spre mare. în urmă triluri de păsări rătăcite și coroane verzi de copaci rătăciți; sunetele mă poartă spre altă imagine uitată, neatinsă încă de grotescul beton, sfâșiată de timp, închisă și aruncată în amintirile mele chinuite, amestecate, încercând în zadar să-și facă loc în
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Aștept adesea anume înserare Când vântul zilei doarme în trifoi Atunci din gândurile care curg șuvoi Doar unu‐ mi frige tâmpla în răcoare. Îmi spune de o luncă albastră‐n care Ne căuta mămuca pe‐amândoi, Că minunați de‐ un tril de pițigoi Uitam că și‐nspre casă e‐ o cărare. De legi și‐opreliști n‐auzisem‐ încă Căci între noi nu ridicasem stâncă De ani... credeam că totu‐i reverie... Acum, când gardul dintre noi crescut e, Mă uit doar
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
în fiecare noapte cu miresme de regina nopții și trandafiri sălbatici. În mine și-a făcut aseară cuib chiar aurora boreală. Așa, imperfectă, ca o pasăre rănită în ambele aripi sau chiar împușcată perpetuu în gât să nu mai scoată triluri hâșcâite, ca o vioară dezacordată. Lumea ar avea nevoie de perfecțiune. Eu nu gândesc perfecțiunea. Zidurile mele sunt neatinse. Sunt aceeași fortăreață de la începuturi. De aceea te încorci noapte de noapte. Labirintul Inorogului avea zidurile de neatins. Tezeu încă nu
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
exista de vreo douăzeci de ani, dar, în prima seară petrecută acasă, când nu eram decât eu și tata, uitasem de el. Așa că atunci când tata și-a anunțat intenția de a pleca la bar, iar eu n-am izbucnit în triluri, situația s-a cam deteriorat. Tata m-a întrebat, fixându-mă cu ochi suferinzi de vită înjunghiată: —La New York oamenii nu cântă? Cântatul nu e destul de grandios pentru ei? M-am repezit către bucătărie. —Dumnezeule! m-am plâns mamei. Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
sub mormântul de nisip, îndesând, iarăși și iarăși, cu lopățica și găleata de copil, până nu mai putea fi găsită vreo urmă. Mai contemplă o clipă mormântul. Se ridică, în cele din urmă, mulțumit. O fracțiune de așteptare, apoi izbucni trilul nebun, râsul năvalnic, voios, de nestăvilit. Grădina celestă se umplu de râsul copilăresc, în cascade. Tot mai sticlos, mai sarcastic. Apoi îngroșat, tot mai îngroșat, bătrân, tot mai bătrân. Un râs gros și sufocat, ca de obicei. Soneria. N-are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Dar cu siguranță nu mi-a spus ce făceau în pat. Doamne ferește. Închipuiți-vă! Cred că încă mai vorbeam la șase dimineața pentru că îmi aduc vag aminte că am auzit păsările cântând, dar poate era doar inima mea care făcea triluri. Doamne, știu că par bleagă spunând asta, dar când m-am trezit în dimineața asta, eram mult mai fericită decât am fost de ceva timp. Nu am discutat despre „noi“ sau viitor sau lucruri din astea și după ce am băut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
citește cu voce tare. Fuck. Mă fac instantaneu stacojie la față. N-am să-mi mai scriu În viața mea nimic pe mână. Niciodată. — Asta e doar... Îmi dreg iar glasul. E doar o glumă... nu Înseamnă... Sunt Întreruptă de trilul soneriei de la mobil. Slavă Cerului. Oricine e, Îl iubesc. Scot iute mobilul și apăs pe butonul verde. — Emma, o să mă iubești pe vecie ! aud glasul sfredelitor al Jemimei. — Poftim ? Mă uit la telefon. — Am aflat totul ! spune victorioasă. Știu, știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
lamei sapei. Acum, când vânturile dezvăluie fața zbârcită a câmpului, retina mea visează pasul solemn al berzei așteptând la margine de orizont întoarcerea lor. Abia acum, când ciocanele toamnei bat arama subțire a frunzelor, urechea mea își aduce aminte de trilul privighetorii și de tulnicul cucului. Simt că și-n sufletul tău, toamnă, acum, doar amintirea florilor și gingășia lor ne mai parfumează zilele. Abia acum îmi dau seama ce preț are în ceas anume, care se încăpățânează să existe din
Toamna eu, eu toamna. In: ANTOLOGIE:poezie by Adela Cândea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_663]
-
abia începea să se lumineze, observă, cu ochii lui de vultur, dorința cea mai aprigă a inimii sale: acolo, în dudul cel bătrân de lângă poartă, porumbelul verde cel modest, care-l necăjise atâta vreme, îl înnebunise și îl sedusese cu trilurile sale fluide, cu amintirile cele dulci... sfredelitoare... legate de cântece din filme vechi, pe care mama lui le asculta pe când era copil. Ah, tristețea aceea obsedantă, vocea aceea limpede care se scurgea direct în inimi din gâtul Latei Mangeshkar, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
vreodată și cu promisiunea că așa va rămâne până la sfârșitul veacurilor, ne referim la scheletul morții, există Întotdeauna posibilitatea ca Într-o zi să se insinueze În carcasa ei funestă, parcă fără voia sa, un acord suav de violoncel, un tril ingenuu de pian, sau doar ca vederea unui caiet de muzică deschis pe un scaun să te facă să-ți amintești de ceva la care refuzi să te gândești, pe care nu-l trăiseși și care, orice ai face, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
și muniție? În jur de cinci și patruzeci și trei, Leonard se afla se afla în vârful colinei. Securea, cu coada înfiptă-n pământ îi susținea basca - stindard asudat al victoriei. Dincolo de tranșeul oribil, mierlele și scatiii reveniseră la un tril mai firesc. Fiecare scaiete era îmbrobonat de rouă și fiecare spin. Nările îi erau invadate de mirosul reavăn al libertății. Deși beat de triumf, Leonard nu uita de beția de sânge. Strânse un pumn de țărână și-l presără peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
bucle lungi peste umeri. Pe marginea voalului strălucea o panglică subțire aurie de care atârna din loc în loc câte un bănuț de aceeași culoare. Cu fiecare act al operei se impunea tot mai mult vocea caldă, cristalină a Prințesei cu trilurile când mai înalte, când mai joase așternându-se o liniște mormântală care nu i-a împiedicat pe cei din șatră s-o admire cu lacrimi pe obraz vorbind în șoaptă. Ce frumoasă s-a făcut! Ea o fi, fă? — Ea
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
sunetul ce ne poate aduce în armonie cu noi înșine; degeaba încearcăm să fim în armonie cu universul dacă nu putem fi în armonie cu propriul nostru suflet...Și acum ascultați... auziți? E ca o șoaptă...ba nu ca un tril; unde-i? L-ai pierdut? Ba nu, se aude iar... Și începi și cauți...și cauți... alergi grăbit printre oameni în timp ce sunetul se amplifică, își crește intensitatea.... Și te oprești. Dezamăgit? Se poate; căci în fața ta nu-i decât o
Lumea sufletului meu. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Olariu Livia () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2371]
-
să mergem ca să servim masa de prânz. Poate altădată îți voi mai povesti și altele. Ne ridicăm după ceasuri bune state pe scaunele de sub vișinii și merii ionatani înfloriți. Ieșim în bătaia soarelui de amiază sub un cer senin. Auzim trilurile păsărelelor din pomii din livadă și ne îndreptăm spre umbrar, unde ne așteaptă bucatele alese puse pe masă.
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
mai frumușei își găsiseră și ei câte o prietenă din același detașament cu Livia. În timpul liber, tot acel grup se izola în pădure, mergând foarte departe pe potecile blocate de bușteni prăbușiți, pe sub bolțile copacilor, în tăcerea aurie, străbătută de triluri ascuțite și de bâzâitul miilor de musculițe, sclipitoare în câte o vână de lumină. Băieții se împodobeau cu coroane de cetină și se înarmau cu bâte viguroase, își făceau centuri din scoarță și alergau țipând ascuțit prin pădurea rară. Rupeau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în boaba de rășină, dacă nu mi-aș fi amintit de drumul meu. Am ieșit, cu părul șiroind, cu pielea numai râulețe, pe malul celălalt, unde îmi aruncasem îmbrăcămintea. M-am uscat, cu brațele depărtate în soarele verde-albastru-galben-transparent-sonor al dimineții. Trilurile păsărilor conturau cu linii subțiri bolți uriașe, ogivale, în tăcerea pădurii. Am plecat mai departe, mică și pură dar și puțin rușinată, pe cărarea dintre copaci. În ziua aceea a venit tata. I-am auzit vocea înainte de a mă fi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ude - îmi tremura în fața ochilor. Pădurea nu avea limite, nu avea sens, ea era singura lume pe care ți-o puteai imagina. Un lătrat de vulpe undeva mai la deal. O scânteiere de rouă într-o plasă de păianjen. Un tril de mierlă. Adieri răcoroase. Foarte departe, în fundul văii, într-un amestec de aur și umbre, am zărit o casă. Pe măsură ce rnă apropiam, contururile îi deveneau mai ferme: o hardughie de lemn, cu etaj, dreptunghiulară ca o ladă, fără acoperiș țuguiat
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
era de un verde-negru, nesănătos. Deodată, dând un colț, am văzut ușa întredeschisă și am ieșit în fugă, în plină lumină matinală. Mă aflam în pădurea veșnică, fără început și sfârșit, muiată în aur și tărcată de umbre, incendiată de trilul păsărilor nevăzute. Soarele îmi ardea ochii. Priveam spre cer, vedeam cum vântul face să tremure frunzele transparente, clatină crengile tinere. Atunci am știut că visez, dar gândul acesta nu mă împiedica să mă simt fericită, să respir aerul mirosind a
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fost ultimele cuvinte care mi-au străpuns articulat, cu sens, timpanul. Au urmat cele trei bubuituri apocaliptice, iar acum ceea ce aud, fie sunete emise de natură, fie de om, prin acte mecanice sau cu ajutorul corzilor vocale, sînt un fel de triluri sintetice, muzica unei orgi cu tuburile sparte, zgomotul unui univers paralel. Am timpanele franjuri. Sunetele lumii sînt modulate și aproximativ melodioase și incoerente și nu mai Înseamnă nimic. Armata, după ce m-a transformat Într-un ticălos, era să mă omoare
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
imagine terbilă! — Ce-i muzica asta ciudată? — E un bâlci pe islaz. Ecourile îndepărtate ale muzicii de bâlci, distilată și îndulcită de aerul călduț al serii, răzbeau, intermitent, estompat, în grădina Belmont. Ceva mai aproape, o mierlă cânta extaziată, cu triluri lirice ca de privighetoare. Salcâmul se înveșmântase în frunzișul de vară. Crengile-i grăsune, încovoiate, păreau a fi mădularele unui animal rotofei. Grădina era îmbălsămată de mireasma mălinilor. De fapt, întregul Ennistone era îmbăiat în parfumul dulce-acrișor al acestui prețios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]