1,190 matches
-
iar ghidul nostru neprețuit ne inspira o încredere totală; nu avea niciun moment de ezitare. Cu toții aveam certitudinea că Leu ne va duce acasă. Așa a și fost. Iată locuința familiei Condor și, peste drum, căsuța noastră îngrămădită jur-împrejur de troiene de zăpadă ce creșteau amenințătoare. Era puțin cam ciufulită și supărată săraca din cauza acestui crivăț bădăran și impertinent care-i șifonase coafura de paie realizată cu atâta pricepere și migală de neîntrecutul meșter Tiron. Dar era căsuța noastră așa cum era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
lăsând să se vadă căpriorii dezveliți și astereala sărăcăcioasă și insuficientă asemenea unui uriaș schelet de balenă, eșuat la țărmul ucigaș. Văzduhul clocotea într-un vârtej de proporții ciclopice, dislocând într-un iureș irezistibil straturile de zăpadă, îngrămădindu-le în troiene uriașe peste acoperișurile caselor, înțepenite sub căciulile de paie, smulse cu răutate de crivățul turbat. Nouă zile, nouă zile a ținut viscolul înfricoșător ce a pus la grea încercare voința și lupta pentru supraviețuire a deportaților, puși în fața unui fenomen
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
voci de oameni și zgomot de lopeți. Într-adevăr era primarul comunei însoțit de un grup de bărbați tineri veniți să dea o mână de ajutor gospodăriilor troienite. Unul dintre tineri, mai ușurel și mai sprinten s-a urcat de pe troian pe acoperiș îndepărtând zăpada de lângă horn, scoțând în același timp omătul care intrase în el. Așa că hornul a fost degajat în întregime fără probleme. După ce s-a deschis ușa de la hol ne-am bulucit în spatele mamei să luăm contact pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mai ține crivățul. Spațiul acesta pe care l-am degajat trebuie ținut permanent sub control, dat fiind faptul că aici se formează niște curenți de aer care contribuie în mare măsură la depunerea masivă de zăpadă și la formarea de troiene. Nu uitați ce v-am spus. Aveți o lopată? Folosiți-o! Rămâneți cu bine. La revedere, domnule primar! La revedere, oameni buni! Vă mulțumim tuturor. Și au plecat salvatorii noștri, continuându-și traseul spre alte case care aveau imperioasă nevoie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
să-ți manifești această dragoste mai puțin brutal, fără conotații ucigașe??? Mircea și Lică au luat căldarea și s-au dus la fântână în speranța că vor putea aduce apă. Acolo, la capătul grădinii familiei Condor, unde se afla fântâna, troianul era atât de mare, încât nici vorbă să poată ajunge la puț. Ce-ați făcut băieți? Dar apa? Mama, fântâna-i complet astupată și nu putem da de ea. Mama a adus ceaunul, băieții l-au umplut cu zăpadă, au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
unei candele. Cât o fi ceasul? Cât? Dar e zi sau e noapte? O, Doamne, constatăm încă o dată că "O nenorocire nu vine niciodată singură." (Proverb) Dragii mei, după încetarea funcționării ceasului, pentru noi, cele șapte ființe îngropate sub apocalipticul troian de zăpadă, a început o perioadă îngrozitoare, de-a dreptul terifiantă. Cu adevărat, deasupra capului nostru, atârna "sabia lui Damocles". Eram jucăria unui destin atotputernic ce ne stăpânea într-o manieră absolută, asemenea pisicii, care având șoricelul în ghearele ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
climă cu totul specială. Ce vreau să spun cu asta? Vreau să spun că deasupra orășelului nostru se intersectează, se întâlnesc, se ciocnesc două feluri de climă potrivnice: o climă aspră, venită dinspre stepa rusească, aducătoare de crivăț și de troiene înghețate, aceasta stăpânește orășelul în timpul iernii, și o climă dulce, sosită din ținuturile mediteraneene, cu miresme, cu o vegetație explozivă, cu o bogăție de lumină auriferă - aceasta domnește peste orășelul nostru de primăvara până toamna târziu. În acest orășel noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cu cât urc, cu atât lumina este mai intensă și mai virginală, sunt sigur că străbat zone neîntinate, nici un picior de om nu a pășit vreodată pe aici, prin valurile acestea de lumină pură, nou-nouță, fragedă, neatinsă, prin valurile, prin troienele acestea de lumină splendidă, o, și la un moment dat, în ascensiunea mea, zăresc un fel de porți uriașe, deschise, spre ele mă îndrept, bănuiesc că urmează să trec prin ele, dar, repet, urcarea mea la cer se derulează atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Într-un spectacol japonez Nô, cu forma auster controlată, poate puțin prea rigidă, aici, la Naqsh-e Rustam, energia era intenționat lăsată să circule liber. Medeea În Trilogia mea avea să corespundă În nemișcare și interioritate primei părți din Orghast, pe când Troienele urmau să aibă ceva din energia dezlănțuită și aparent necontrolată din Orghast 2. Evenimentul se Încheia În jur de ora cinci, când actorii dispăreau În munte În clarobscurul dimineții, după ce Îi Însoțiseră În rol de ghizi pe spectatori. Ultima imagine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ne-a atras atenția Taka-taka-tey taka-taka-cha, cântec coral În cerc, În care se auzea o polifonie pe diverse tonuri, o combinație sofisticată de gamelane și voci, durata mișcării fiind proporțională cu durata sunetului, care m-a inspirat când am montat Troienele. De la balinezi am preluat exercițiul de grup pe care l-am dezvoltat În antrenamentul cu studenții, În care se improvizează cu vocea pe baza unei structuri ritmice repetate, corul răspunzând spontan schimbărilor de energie propuse de fiecare solist aflat În interiorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cu Kanze și să fiu Îmbarcat pe corabia Nô pentru restul vieții. De fapt, zen și Nô sunt, mi-am dat seama, foarte asemănătoare. În amândouă, cheia secretului e să fii În fiecare clipă viu, alert, prezent. Brazilia, candomblé și Troienele Ruth Escobar Îmi telefonează din Săo Paolo. Văzuse Medeea la Paris, când jucasem pe Champs Elysées, invitați de Pierre Cardin la teatrul lui abia Înființat („Espace Cardin“). Cunoscuta actriță braziliană avea o idee: să-mi propună să montez Troienele cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
și Troienele Ruth Escobar Îmi telefonează din Săo Paolo. Văzuse Medeea la Paris, când jucasem pe Champs Elysées, invitați de Pierre Cardin la teatrul lui abia Înființat („Espace Cardin“). Cunoscuta actriță braziliană avea o idee: să-mi propună să montez Troienele cu trupa ei din Săo Paolo și ea să joace Hecuba. Ruth, sau Ruci, cum i se spunea În portugheză, era pe vremea aceea (1973) vedeta absolută a teatrului brazilian, după marele ei succes cu Balconul lui Genet, montat Într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
fotbal, unde brazilienii sunt zei, dar noi Încercam să mergem prin teatru mai departe: nu doar trupurile, ci și sentimentele și gândurile trebuiau să participe și să fuzioneze ca un instrument armonios. Totul părea propice pentru a Începe lucrul la Troienele. Fiind curioși să ne inspirăm și din izvoarele de ritual și ceremonie care se practicau În multe colțuri ale țării, eu, Liz și Priscilla ne-am deplasat Într-un sat de lângă Salvador, În Bahia, unde ni s-a spus că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
New York. Ea a plecat În goană, doar cu pașaportul În buzunar, În timp ce eu și Priscilla am revenit la teatru, unde speram să avem o Întrunire cu actorii pentru Începerea repetițiilor. În schimb, lovitură de teatru, am aflat că proiectul cu Troienele fusese anulat. Nici urmă de Ruth. Mi s-a spus că Teatrul Escobar a dat faliment! Nu puteam să-mi cred urechilor. Actorii brazilieni erau unii În lacrimi, alții resemnați. „Brazilia e țara surprizelor“, Încerca unul să glumească. Nu mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ca și cum curiozitatea de a ne aventura Într-un teritoriu periculos ar fi provocat schimbările intempestive ale ultimelor două zile. Energiile declanșate În cursul ceremonialurilor din Bahia ne pedepseau poate pentru Îndrăzneala noastră nepermisă... Ani mai târziu, am jucat În sfârșit Troienele la Săo Paolo, dar cu Naționalul bucureștean, În turneu În cadrul Bienalei. Mulți dintre actorii brazilieni care fuseseră distribuiți cu douăzeci de ani În urmă au venit Încântați să mă reîntâlnească și curioși să fie martori la spectacolul pe care ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
În cadrul Bienalei. Mulți dintre actorii brazilieni care fuseseră distribuiți cu douăzeci de ani În urmă au venit Încântați să mă reîntâlnească și curioși să fie martori la spectacolul pe care ei nu reușiseră să-l joace. Pentru mine, reprezentațiile cu Troienele au atins aici punctul culminant. O participare ca a spectatorilor brazilieni, trup și suflet, la crearea energiei spectacolului nu am Întâlnit nicăieri În lume. În momentul cel mai dezlănțuit al umilirii Elenei, ei au Început chiar să danseze laolaltă cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
și necenzurat bucuria și mulțumirile lor pentru experiența serii. Nimic nu e Întâmplător, mi-am dat atunci seama! Dacă Ruci Escobar nu ar fi dorit să joace Hecuba, nu m-ar fi chemat la Săo Paolo să pun În scenă Troienele, și fără Troiene nu ar fi existat Trilogia, căci după Medeea și Electra nu intenționam să continui explorarea limbilor moarte! Dar, după călătoria noastră plină de aventuri, reîntorși la New York, nu mai voiam să lăsăm proiectul care deja prinsese formă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
și mulțumirile lor pentru experiența serii. Nimic nu e Întâmplător, mi-am dat atunci seama! Dacă Ruci Escobar nu ar fi dorit să joace Hecuba, nu m-ar fi chemat la Săo Paolo să pun În scenă Troienele, și fără Troiene nu ar fi existat Trilogia, căci după Medeea și Electra nu intenționam să continui explorarea limbilor moarte! Dar, după călătoria noastră plină de aventuri, reîntorși la New York, nu mai voiam să lăsăm proiectul care deja prinsese formă să ne scape
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
călătoria noastră plină de aventuri, reîntorși la New York, nu mai voiam să lăsăm proiectul care deja prinsese formă să ne scape printre degete. Am fost salvați de „mama Ellen“, care ne-a ajutat să obținem mijloace modeste pentru a crea Troienele. Nu știam atunci că avea să devină spectacolul cel mai popular din istoria „La Mamei“, cu care trupa americană avea să circule prin toată lumea, nici că douăzeci de ani mai târziu avea să fie jucat și de actorii români, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
lor aveau să-l poarte prin turnee pe două continente. Chiar și acum e Încă reluat la New York, deși Împotriva dorinței mele. Ellen și cu mine suntem În dezacord profund pe această temă: ea ține morțiș să reia la infinit Troienele, eu cred că un spectacol vorbește timpului În care e conceput și trebuie să știi când să-l oprești. Dar la revenirea din Brazilia, tot răul, dacă a fost un rău, s-a terminat cu bine: Priscilla se simțea mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
inspirate din călătorie, iar Liz Își Îmbogățise spectaculos vocabularul muzical. În munca de pregătire, o bună parte din antrenamentul vocal se baza pe studiul altor culturi. Expresia prin muzică a diferitelor mituri tragice, fie africane, fie asiatice, avea ecouri În Troienele. Le-am dat actorilor să asculte și o Înregistrare de culegeri folclorice maramureșene. Lamentoul Andromacăi a fost inspirat de un bocet autentic din Oaș. Actorii ascultau bocetul românesc și Încercau să reproducă sunetul pur, la Început prin repetare mecanică, apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
găsit expresia cea mai adecvată de a le explora liber În ritm. Colajul final nu a urmat deloc textul lui Euripide, dar prin Înlănțuirea de acțiuni-cheie, precis orchestrate, sentimentul piesei era recreat. Ne-am dat seama foarte repede că pentru Troienele aveam nevoie de un spațiu vast, pe care „La Mama“ nu-l avea. „Dacă nu-l avem, o să-l găsim, baby“, a decis Ellen. În timp ce noi repetam, ea a pornit la vânătoare de localuri - din Brooklyn până În Queens, din Harlem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
nu i-a fost greu lui Ellen să convingă primăria să o Închirieze teatrului „La Mama“ pentru suma simbolică de un dolar. Fundația Ford a sprijinit generos renovarea și amenajarea acestei ruine Într-un minunat spațiu teatral polivalent. Cu premiera Troienelor, pe 18 octombrie 1974, avea să fie inaugurată noua sală, The Annex, care a continuat să fie până astăzi un loc unic În peisajul atât de pestriț al Manhattanului și să găzduiască spectacolele trupei, dar și ale multor companii de peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
să fie până astăzi un loc unic În peisajul atât de pestriț al Manhattanului și să găzduiască spectacolele trupei, dar și ale multor companii de peste ocean. Aici a arătat Kantor Americii Clasa moartă, iar Peter Brook Conferința păsărilor. AMN: În Troienele, tu veneai cu prospețimea omului tânăr și cu o pasiune care era românească de fapt. E greu să dai definiții și să caracterizezi popoarele, dar românii sunt un popor care știe să se bucure de viață, or, dacă faci tragedie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
În momentul culminant din Medeea, când corul striga cu disperare, Încercând prin strigăt să oprească uciderea copiilor, exista un fel de exuberanță - exuberanța disperării. Până și spaima cea mai cumplită avea un fel de bucurie ciudată. Asta exista și În Troienele - de la primele sunete cu care venea grupul de soldați, care le aduceau pe prizoniere În spațiul de joc. Era disperare, violență, groază, o durere câteodată paralizantă, mai ales când Andromaca Își pregătea copilul de moarte, dar exuberanța exista tot timpul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]