1,333 matches
-
destinul literaturii române. Însă a juca rolul unor demiurgi estetici nu a fost deloc ușor, mai ales când opțiunea trebuia făcută între doctrina clasică verificată, având ca rezultat opere fundamentale și cea romantică marcată de suflul prospețimii și al unui tumult spiritual care corespundea stării de exaltare a momentului. Ca urmare, după cum o arată peisajul literar mozaical, alegerile pașoptiștilor au urmat ideea unui compromis, considerând necesare pentru nou-formata literatură română, atât subsumarea la un set de reguli estetice, afilierea la anumite
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
mulți dintre pașoptiști gândeau clasic (în articole, manifeste, arte poetice etc.), dar scriau romantic sau preponderent romantic (căci nu există omogenitate nici la nivelul operelor). Saltul de la teorie la practică presupune, în acest caz, o trecere de la glasul rațiunii la tumultul trăirii, de la aspectul apolinic la cel dionisiac. Dualitatea aceasta a impulsurilor artistice a mai fost explicată prin raportarea la etapele dezvoltării spirituale a tinerilor pașoptiști care, în marea lor majoritate, au studiat în adolescență la școli grecești sau școli românești
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
puțin la nivelul conștient al teoretizărilor și în opțiunea făcută în ceea ce privește formula de roman abordată, dar această supunere nu a fost niciodată totală, după cum observa același Dimitrie Micu: "Călinescu s-a autoconstruit ferecându-se. [...] Îmbrățișarea clasicismului nu a implicat suprimarea tumultului romantic; a implicat doar reprimarea, mai exact: capturarea și convertirea lui."315 Pe de altă parte însă, în viziunea lui Adrian Marino, grandiosul, monumentalul, exprimă întru totul esența clasicismului: "spiritul clasic promovează proiectul grandios, marea construcție, opera monumentală."316 Din
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
revoltei, a capcanei în care detectivul se știe prins. În cărțile anterioare, momentele de reflecție se derulau în spațiul protector al propriului apartament. De data aceasta, suferind de o stranie claustrofobie, parcurgând la întâmplare autostrăzile ce-l scot departe de tumultul down-town-ului, el dă frâu liber obsesiilor ce-l macină. Capitolul poate fi citit și ca o cartografiere psihologică a umanității postbelice, a unui Los Angeles prins necruțător în gheara mașinismului și a tehnologiei, un Los Angeles ce se zbate în
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
un pariu. Cum aveau să reziste singurătatea, cinismul, brutalitatea, romantismul și, de ce nu, neliniștea metafizică a unui personaj produs de cu totul altă lume și civilizație decât isteria postmodernistă a deceniului nouă al veacului trecut? Mai reprezentau acestea repere în tumultul existenței tot mai politizate a planetei amenințate de fatale confruntări între superputeri și subcivilizații? Firește că nu acestea erau întrebările din mintea moștenitorilor lui Chandler. Și - n-avem vreun motiv să credem - nici neliniștile lui Robert B. Parker, un scriitor
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
și Timișoara cosmopolită, cu nostalgii central-europene - de tensiunea înfruntării unor personaje cu soluții existențiale diferite: tatăl, care a optat pentru retragerea din lume, contemplată cu detașare, dar și cu melancolie, și fiul, mânat de dorința de putere, angajat în agresivul tumult cotidian. SCRIERI: Casa Ursei Mari, Cluj-Napoca, 1978; Reciful, Timișoara, 1979; Sărbătorile, București, 1981; Zigguratul, București, 1982; Muflonul, I-II, Timișoara, 1986-1989; Casa de pânză, Timișoara, 1995; Demonul discret, Timișoara, 1996; Noaptea strigoilor (Martorul), Timișoara, 1996; Picătura de cucută, Iași, 1997
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285600_a_286929]
-
care "râde și cântă, bătând din palme pentru a-l distra pe nepoțel, ceea ce constituia o gălăgie smintită, monotonă, neîntreruptă și care reîncepea mereu cu și mai multă putere"505 îl smulge pe Kafka din somnul de dimineață. În fața acestui tumult incomprehensibil ("dansurile negrilor mi se păreau mai inteligibile"), acest mod de a face tărăboi nesocotindu-l pe celălalt, fiecare strigăt are efectul unui pumn primit în ochi. Camera este fără îndoială un refugiu, spațiul unei replieri. În timpul vizitelor care nu
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
scrie: "Această punere la secret, prescrisă de către sacru, răspunde unei aspirații aparent paradoxale: aceea de a permite conștiinței retrase să regăsească integralitatea eului dezintegrat de rana inițială. [...] Contemplativii se izolează în incinte materne pentru a scăpa de dispersia sufletului în tumultul Istoriei și a regăsi astfel interioritatea unei lumi unde nu (se pe)trece nimic, (în Le secret, studii reunite de B. Bertrandis, CRLMC, 1999, p. 131). 451 Arnaud Lévy, "Evaluare etimologică și semantică a cuvântului "secret", in Nouvelle Revue de
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
scenografie plasticizantă (turnuri, cavaleri, castelane), reverberații, ceremonii și simbolisme, invariante și ecouri cu tente patetice înlesnind înscrierea în trans-temporal. Frapează indicatori ai misterului, vibrații introducând în hinduism, în apocalipsă ori în diverse medievalități; un extatism de tip bizantin coexistă cu tumultul modern al priveliștilor lăuntrice. Privirile evocatorului în transă merg admirativ spre câte un "grande" hispanic, spre vreun principe toscan ori spre vreun înțelept oriental; el însuși devine Don Cezar ca într-un lamento cu acest titlu (la moartea unei fetițe
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
acesta pasional prevestind o carieră era certificatul de liberă-trecere spre marea poezie. Pereche cu inspiratul Descântec de ploaie era un Dans în ploaie, în regie subtil-fascinatorie; în fapt, nu mișcarea exterioară, nu spectacolul în sine focalizează atenția, ci vitalismul, un tumult vivace de expresie modernă. Un Blaga detonator, copleșit de "prea mult suflet", clama expresionistic: "Dați-mi un trup / voi munților, mărilor". La Ana Blandiana, tinerescul "dans" se vrea un salt cosmic: Lăsați ploaia să mă îmbrățișeze de la tâmple până la glezne
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
la o scenă, la o reacție anumită, și tocmai această legănare în clarobscur, în muzical (adică în necuvânt) și în inefabil conferă poeticitate actului confesiv. Mai mult încă, toate acestea, dimensiuni ale unui ceremonial, instituie substanța discursului. Așteptare vagă, iluzie, tumult, anxietate acestora li se contrapun simetric trăsături moderatoare ca dor, detașare, melancolie; toate, finalmente, fuzionează într-o stare de dulce întrepătrundere în perspectivă etern umană. Niciodată nu se ajunge la o furor amoris, la erosul posesiv exclusivist, apropiat nebuniei, acela
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Țăranii din a căror stirpe se trage poetul rostesc fraze năstrușnice: "De unde știu ei poeme de Mallarmé și / Elytis, ei care au trecut prin sihlele / Nordului doar la lumina șișurilor?" (Cei care ridică literele, zarurile). Se intersectează în George Vulturescu tumulturi, fulgere și note de reculegere. Pragul dintre introspecție și exteriorități, dintre Eu și Lume, dintre imanent și transcendent, prag schimbător de la o stare la alta, e semnul unei personalități difluente în acțiune. Un Ego polarizant, acaparator, puternic, se zbate spectaculos
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
pierderea reputației, la tragedii familia le și chiar la separare. Fidelitatea și infidelitatea conjugală sunt subiectele discutate cu ardoare. Femeile joacă un rol important în controlul social, dar în același timp reputația lor constituie principalul subiect de bârfă. Prinsă în tumultul vieții cotidiene, femeia martor oferă informații inestimabile asupra modului de viață al celorlalți. Ea știe mai bine să recunoască intensitatea unei trăiri, să descifreze gesturile și atitudinile unui cuplu, să redea cu mai mare vervă și exactitate un dia log.
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
așezări” ale oglinzii de către Mallarmé și Rilke, sunt poemele din ciclul consacrat de Mihail Cruceanu acestui topos metaforico-simbolic. Poemele oglinzilor antrenează într-un joc repetitiv, dar cu o expresie mereu înnoită în tensiunea ei, contrastul dintre fragilitatea gătelii și a tumultului omenesc („invizibila cenușă” din tristețile lui Mallarmé), reluate de „luciul înghețat” pentru a fi restituite unei morți anticipate mental: „Și-n fundurile apei le-a-ncremenit un sloi”. Încărcătura himerică a temei are numeroase ecouri în rețeaua imagistică - Himera de Oreste, Robii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290552_a_291881]
-
încercând să își expliciteze (consecvent ponderat) idei și opțiuni relativ la „autonomia esteticului”, „rezistența prin cultură”, apărarea figurilor de vârf din literatura anilor 1944-1989 de tendințe demolatoare, fără a nega nici o clipă nevoia unor „revizuiri”, înțelese în deplin spirit lovinescian. În tumultul politico-mediatic al anilor 1990-2000 se va fi putut contura impresia că S., unul dintre criticii literari de prim rang și de necontestată autoritate ai anilor ’60-’80 ai secolului al XX-lea, ar fi abandonat, la fel ca alți câțiva
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
pentru revigorarea Revistei de psihologie. A primit și recunoașterea pe care o merita, a devenit profesor, conducător de doctorat, șef de catedră... Erau ani febrili, totul se desfășura În iureș. Un deceniu și jumătate am fost, amândoi, prinși În acest tumult al reconstrucției, al clădirii și dezvoltării. Cărți, reviste, programe internaționale, proiecte... Mi-amintesc că mi-a telefonat să-mi spună că ar dori să publice un volum colectiv, studii ale membrilor catedrei, la Editura Polirom, unde eu Începusem un program
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
numele este o modalitate transparentă de redare a frumuseții și măreției femeii iubite asemănătoare unei zeități, în nuvela În curte la Dionis, Una, "fata verde" "care-și ardică struna" este o imagine evidentă a lui Orfeu dând glas muzicii, "orficului tumult" și, implicit, mesajului criptic. Una este, de asemenea, numele tainic al Leanei, cunoscut doar de Adrian. Ea se arată celorlalți sub numele ei de împrumut "pentru păcatele mele". În final, recunoașterea prin reflectare (Leana-Îngerul Morții, Adrian-Îngerul Morții) este anticipată de
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
acestui proces de descoperire, în care se încadrează și arta. Astfel, ne afiliem credinței că argumentele și posibilitățile oferite de o astfel de cunoaștere sunt, cel puțin pentru moment, insuficiente. Fig. 38. Onisim Colta, Biblia de la Aksum Realitatea cotidiană, cu tumultul și continua sa agitație, demonstrează faptul că societatea zilelor noastre se află într-o tot mai accentuată căutare a unor repere stabile, a unor "oaze de liniște", în care timpul profan, cu tot ceea ce acesta implică, să fie suspendat, permițând
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
de genul: stimă de sine, viață prosperă, recunoaștere socială, armonie interioară, fericire, înțelepciune. Lista modurilor de conduită cuprinde înțelepciune 22 Mărginire Recunoaștere socială 23 Izolare socială Demnitate 24 Umilință Siguranță de sine 25 Nesiguranță Independență 26 Dependență Originalitate 27 Imitație Tumult 28 Apatie Utilitate 29 Inutilitate Valoare profesională (în muncă) 30 Mediocritate profesională Apropiere de natură și artă 31 Izolare în sine Armonie interioară 32 Dizarmonie interioară Liniște 33 Frămîntare Plăceri 34 Chinuri Salvarea sufletului 35 Cultul vieții "lumești" Familie armonioasă
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
să afirme că în afară de Biserică o cultură nu poate ajunge la unitatea stilului. Și afirmația lui e perfect îndreptățită dacă ne gândim că în comparație cu epoca medievală de un stil atât de unitar, cultura modernă a Europei se înfățișează ca un tumult haotic de năzuinți ce nu izbutesc să se cristalizeze în linia vreunui stil propriu. Stilul e rezultatul disciplinei spirituale la care Biserica supune pe artiștii, singuratici, chemați să slujească scopurile ei transcendente. Se întâmplă însă ca stilul consfințit de Biserică
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
după propriile lor mărturisiri, oameni credincioși(Antonin Eymieu: La part des croyants dans Ies progres de la science au X/X-e siecle, 2 volume. ). E bine să accentuăm că lumina naturală a acestor mărturisiri savante în favoarea revelației supranaturale vine tocmai din tumultul veacului, care a adâncit la exasperare așa zisul conflict între religie și știință. Ce parte are ortodoxia noastră în dezlănțuirea acestui conflict? Absolut nici una. Istoria nu cunoaște prigoană ortodoxă împotriva științei. Convinsă de imuabilitatea adevărului revelat, ortodoxia știe că cercetarea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
îi dictează ideile, pe care scriitorul le înveșmânta în cuvintele sale proprii? Colaborarea teandrică nu e nici unul din aceste cazuri, răspunde H. Lusseau, în cartea sa Essai sur la nature de l’Inspiration scripturaire. Mai întâi, concepția inspirației extatice, în tumultul căreia subiectul își pierde cu desăvârșire conștiința, devenind iresponsabil ca un medium spiritist, e de proveniență păgână. Oracolele antice, sibylele, poeții cum îi concepe Platon, profeții cum îi concepe Philon din Alexandria își pierd cu desăvârșire stăpânirea asupra facultăților superioare
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
fim singuri (ce frumoasă e singurătatea!) când suntem prinși (și ne lăsăm duși) de vraja și de miracolul ideilor! Este o fascinație unică, nemaipomenită! Este extazul și voluptatea posesiei ideii! Ne începem viața școlară cu citit-scrisul. Unii, le abandonează în tumultul preocupărilor și plăcerilor imediate; alții, le rămân fideli și le dedică (toată) viața. Abia atunci când am descoperit eternitatea, ne dăm seama că nu avem și că nu vom avea niciodată timp (suficient). Se naște obsesia timpului. Când dăruim, avem cel
[Corola-publishinghouse/Science/84934_a_85719]
-
piatra, în elanul ei, căuta mai mult să se piardă de sinele său ponderabil decât să se găsească; colții ei gestuali îi târau inexorabil pe lucrători înspre secret. Dedal nu porni în căutarea lor decât când, după diminuarea îngrijorătoare a tumultului, vreme de o zi întreagă nu mai auzi nici un sunet plutind peste ziduri. Aduse la una din intrările construcției un mușuroi de furnici într-o piele de capră și le așteptă răbdător să se alinieze de-a lungul culoarelor înspre
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
un dar pe care trebuie să-ți deranjezi puțin conștiința pentru a-l primi cum se cuvine. Suntem toți îngăduitori ca Dumnezeu, suntem toți victime, suntem toți vinovați: nu sunt formulele astea simpliste tot atâtea încercări de a îneca în tumultul mulțimii glasuri mai exigente și scrupuloase, pentru care bănuielile reprezintă organul de pipăit necunoscutul? Cenzura gândirii dizidente ca preț al solidarității: iată un târg oneros! Poate exagerez, dar găsesc umilitor că un întreg proiect bine intenționat sfârșește compromis de-o
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]