4,882 matches
-
Camuflarea dovedește caracterul docetist al textului. În plus, la fiecare cer i se cere câte o parolă de intrare. Dar cel mai șocant episod, pentru un creștin ortho-dox, îl constituie nașterea. La două luni după ce rămâne însărcinată, Maria constată cu uimire că burta i s-a retras, în timp ce Iosif are viziunea nașterii fiului său, Isus. Prin urmare, caracterul concret al Întrupării este negat prin recurgerea la viziune. Să clarificăm acum pe scurt câteva aspecte ideologice ale apocrifei. Așa cum remarcă Norelli, autorul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
soare, a munte și mare, a ape repezi și pajiști întinse, a miei și câini și cai și veverițe și cocori... a stat așa până când nu s-a mai temut. Și atunci Bătrânul i-a spus: Știu, vii din valea uimirii, acolo unde lucrurile sunt și nu sunt, nu e nici zi, nici noapte, copacii nu cresc, în schimb cresc pietrele, nu e nici grădină, nici pustiu... nici viață, nici moarte... sau, poate, numai moarte e cu adevărat. Și știi de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de la pompă. Apa e la fel de bună ca aceea de la fântână ? mă întrebă. Cum ai făcut-o să urce ?" Era rândul meu să mă uit la ea curioasă. Păi... n-am prea știut ce să-i răspund. Am lăsat-o cu uimirea ei, am spus să-i mulțumească mamei pentru ajutor sărind într-un picior, fetița râdea și spunea mereu : "Eu, eu, eu...", un cântecel de copii, probabil. Pe urmă, s-a dus spre casă, scuturând în drum florile grele de apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
străină. N-o mai văzuserăm până atunci. Nimeni n-o zărise venind. Și nici portul nu-i era de pe la noi. Cine știe ce dureri or fi adus-o... Când a intrat, a văzut trupul întins la pământ, s-a uitat cu atâta uimire și disperare, de parcă toată viața ei s-ar fi prăbușit acolo, la pământ, s-a clătinat o clipă, apoi s-a așezat. Încremenită. Cu ochii închiși. Și pe măsură ce plângea, parcă se făcea ea însăși lacrimi. Tăcute și fără sfârșit. Nu știu cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
așa : " Fetița"". S-a uitat încă o dată de-a lungul drumului. "Bine că nu mai plânge", mi-am spus. Nu-i așa că vine?" a întrebat iarăși fetița. "Cine, copilă dragă, cine să vină ?" S-a uitat lung la mine . Cu uimire. Și reproș. Nu se mai uitase cineva așa la mine. Oare ce-o fi vrut să spună ? Stăteam unul lângă celălalt. Așteptam să spună ceva nu știu nici eu cum, dar de la o vreme am început să privesc ca ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ca atunci, când mă privise el... M-am uitat în jos și am văzut că picioarele mele străluceau ca lumina... iar coama nu era cenușie, ca a oricărui măgar, ci albă și ondulată, atingea pământul... Cu teamă, am dat glas uimirii și iată că strigătul meu, de care atâta timp mi-a fost rușine, devenise cel mai dulce cânt pe care-l auzisem vreodată... Mi-am dorit să beau apă. Și, pe dată, un râu de lumină apăru printre stele, în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
în jos. Apoi, privind spre cer, a ridicat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o și le-a dat-o lor. În aceeași clipă și eu, și unchi-mio, și vecinu' Cleopa L-am recunoscut. Dar când ne-am revenit din uimire, pe locul unde stătuse El stăruiau doar ultimele raze de soare, în asfințit. "Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne explica Scripturile?!" șopti unchi-mio. Ce i-a mai răspuns celălalt, vecinu' Cleopa, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
păstrat aceasta. Căci pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi, pe Mine însă, nu Mă aveți întotdeauna". Ca să vezi! În timpul mesei, nu scosese nici un cuvânt, nici când Maria, soră-mea, I-a uns picioarele, nici când ceilalți au încremenit de uimire, nici când satul venise să se mire de învierea lui Lazăr, frate-miu, și să-l atingă, nu cumva să fie vreun duh, și acuma... uite ce spune! Mai bine tăcea! Ce mai e și asta?! Ce înmormântare?! Dacă l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
îl atinge cu sfială, ca și când ar vrea să se convingă că e adevărat și nu o nălucă): Atunci, fiul meu, stai jos și mănâncă ceva : uite (ia un fruct din fața candelei) ți-o fi foame, ia și mănâncă ! Tânărul (cu uimire): Din ofrandele zeilor ?! (apoi, cu amărăciune) Tot nu mă crezi, mamă : sunt eu, fiul tău. Nu sunt o nălucă, nu sunt un zeu, ci doar fiul tău. Dar dacă tu vrei, uite, mănânc. ...Ți-aduci aminte, plecasem în pădure și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
tu pe-acolo pe unde-a dus mutul iapa, ca să vezi cum e?... Ba la deadul Vasile de la Gostinari am fost!...răspunse Culae, zâmbind cu mândrie. Că trebuia să mă duc... Și la deadul Vasile am învățat toate cântecele... De uimire, auzindu-l ce spune, tatăl său făcu ochii mari și fu cât pe ce să-și scape biciul din mână. Ce tot bălmăjești tu acolo, mă?!... grăi omul cu glas răgușit, îngălbenindu-se la față. Cum era să te duci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
la declarația de atașament a nepotului său. Eu vorbesc serios, unchiule, îl asigură băiatul. Nando îi spuse că era în regulă și intrară în curtea casei. Mafalda își vedea prin casă de treburile ei de gospodină și rămase înmărmurită de uimire și de bucurie, când își văzu fratele intrând pe nepusă masă pe ușă. Trecuse parcă o veșnicie de când îl văzuse ieșind pe aceeași ușă, ridicat de Securitate și cu țeava revolverului între coaste, ca un condamnat la moarte. Copleșită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mai strașnici băutori de bere din lume. 5 La mai mult de o lună după începerea cursurilor, când apele începuseră să se mai liniștească, iar lucrurile să se mai așeze, Victor își aduse dintr-o dată aminte, cu un fel de uimire, de Felicia și într-o zi se abătu pe la facultatea de filologie, cu gândul să-i dea de urmă. Nu îi fu deloc greu să găsească grupa din care făcea parte. Studenții filologi din anul întâi tocmai se aflau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
fapt statura și căutătura chipului cu toate că nu mai avea barbă ca în fotografie... Fotografie ? tresare Dora. Ciprian caută într-un raft de unde scoate un album legat în piele. Uitați-vă ! Poate vă spune ceva... Dora scoate un "Ah !" plin de uimire, constatând că privește una și aceeași fotografie cu cea pe care o are și ea în poșetă, fotografia cu cei șapte bărbați bărboși sub care este o cruciuliță în dreptul celui de al treilea bărbat din dreapta în care îl recunoscuse, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de cafea, eu am întrebat de ce vorbeau ninetistele așa de frumos despre mortul de pe umerii granzilor, oare nu cumva și mortul ăsta le-a fost amant? Nineta a rămas cu țigara în colțul gurii, ca-ntr-un prim-plan al uimirii, și-a scărpinat ușor o pătrățică neagră de șah din zona țâței stângi, a dat să spună ceva măreț, dar s-a răzgândit și m-a dezamăgit aruncând, puțin scârbită, ceva banal și de neînțeles pentru mine: "Pe dracu! Astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
am dat tonul savant, ridicând cu mare importanță arcușul am început reprezentația. Conștient de marele meu talent, vă imaginați că nu mi-am amestecat vocea cu gloata, asumându-mi cinstea de a cânta solo refrenul. Ce aplauze, ce mulțumiri, ce uimire!... Nici nu se potolise bine ecoul primelor aplauze, că un vecin de la geamul primului etaj a și strigat: "Bisssss! Mai zi o dată refrenul, Z!" La fel de savant, am așezat vioara la gât, și-am început să cânt pentru alte aplauze care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
refrenul acela care stârnise atâtea aplauze: "Nea Onuț, la mititica / Le-a arătat jucărica / Într-o noapte, la taifas, / Fiind în pană de glas..." De emoție artistică, toți colegii au amuțit, în vreme ce doamna pur și simplu a rămas împietrită de uimire. Am trăit o mare satisfacție. Totuși, inexplicabil, în spectacolul festiv n-am fost inclus. Misterul a fost dezlegat tot de Nineta: "Invidia, Z, invidia..." N-o să mă convingă nimeni de faptul că există alte vârste, decât cea a puștimii, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
mai îmbărbăta puțin. Tocmai de aceea, el continua să privească acel 18 Rareș Tiron chip, fiindcă, dacă oglinda ar fi fost om, privirea din ochii lui nar fi fost deloc alta! Pe toate acestea le constata acum Anton cu o uimire amară și își dădea seama că, de bine, de rău, el era singurul vinovat, și dobitoc ar fi fost să se mai miște cumva din loc, pentru tot restul nopții. Astfel, făcându-și de bunăvoie penitența meritată, se ghemui strâns
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
ceară, ce ardea pe o măsuță foarte scundă, răspândind în jur numai fâșii tremurânde de lumină, cu nuanțe întunecate, chiar acum, în secolul în care energia electrică stă fără încetare și cu devotament în slujba omului. Însă, mai cu seamă, uimirea a încolțit în mine, fiindcă, în mijlocul acelei odăii, stătea un bărbat care, deși părea deja trecut de vârsta a doua la prima vedere, aveam a trage concluzia mai târziu că îmbătrânirea-i înainte de vreme o căpătase de la nenumăratele poveri sufletești
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
căruia începu, chiar din acele clipe, să se cuibărească adânc un amestec închegat de simțăminte, ce, mai târziu, avea să le numească el singur de dragoste... Victor încă avea acea față crispată și fără reacție, specifică tuturor celor a căror uimire depășește cu mult puterea lor de înțelegere și, în consecință, el parcă îngheță locului, atunci când femeia îi vorbi din nou, zâmbindu-i plăcut: - Te rog să iei loc. Pe mine mă cheamă Maria, iar singurătatea și sminteala de care ești
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
Și Adriana tăcu. Toate aceste vorbe o istoviseră și, totodată, la amintirea lor, se umpluse de o mâhnire amară. De fapt, în ele era cuprins tot înțelesul vieții ei. Cât adevăr! Luiza, pe de altă parte, ascultase totul cu o uimire deosebită și era și ea adânc emoționată. Pentru dânsa, cuvintele Adrianei fuseseră ca un adevărat izvor de duioșie vie; se simțise că porniseră din inimă. Era profund mișcată, răscolită de-a dreptul în suflet. Totuși, cu eforturi, ea își păstră
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
era parcă prea dur în inimă, rece ca gheața și abrutizat din punct de vedere spiritual; în purtarea lui obișnuită, se putea citi foarte multe lucruri stranii... Părea întratât de călit sufletește, încât nu mai simțea aproape deloc frica sau uimirea; era omul care știa să-și mențină aceeași mină mereu și pe care nu-l putea surprinde nimeni cu nimic. De aceea, până și atitudinea pe care și-o impusese în familie îl făcea să fie destul de nesimțitor la bombănelile
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
ramura maternă și augmentată de numeroase meleuri turistice) nu îmi va permite niciodată să mă strecor prin oceanul de carne, așezat în contrapunctul Pacificului. Ochii mi se îngustează, scanând împrejurimile, în timp ce mintea încearcă să găsească o redempțiune fizică. Constat cu uimire că promenada de lângă faleză este complet liberă, însă o fâșie lungă, pe care scrie, cum aveam să aflu ulterior, "accesul interzis", îi face pe temătorii și corecții japonezi să nu se apropie de drum. Cu o infinită doză de tupeu
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
și rafturi și băncuțe de lemn ostenit. Tu ești la fel de frumoasă ca Audrey Hepburn și semeni cu ea, uite, gâtul ce lung este, uite pielea, îți va spune apoi bătrâna, pentru ca apoi, împungând cu degetul spre chipul tău împietrit în uimire, să se mire, încercând să imagineze o lume de neimaginat: acolo, în țara ta, în România, pentru că aceasta fusese, evident, prima ei întrebare, toți oamenii sunt la fel de albi? Și toate femeile sunt Audrey Hepburn? Tu taci. Dacă, la început, o
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
într-o peșteră fără sfârșit, așa cum este imaginat vaginul alb, sau strivit sub sâni imenși, spre deosebire de contururile abia ivite, de veșnice adolescente, ale japonezelor, este paralizantă. Nu este de mirare că Pamela Anderson nu are prea mulți fani în Japonia. Uimirea scriitorului Donald Richie, care, cu vreo patruzeci de ani în urmă, pe parcursul unei călătorii pe așa-numita Mare Interioară a Japoniei, a fost întrebat cu precauții, dar imediat după ce au făcut cunoștință, de un tânăr japonez provincial dacă o cunoaște
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
dar imediat după ce au făcut cunoștință, de un tânăr japonez provincial dacă o cunoaște pe Jane Fonda și dacă îl poate lămuri cât de mare este Jane Fonda "acolo jos" și dacă orice femeie albă este așa ei bine, această uimire este, încă, a mea. Uimirea în fața coafezei care îți spune că japonezele nu se pot tunde ca tine, pentru că ele au capul țuiguiat în spate, astfel că nu le-ar sta bine. Uimirea în fața nenumăratelor operații estetice pentru modificarea formei
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]