2,547 matches
-
se agita ca ramurile unui salcâm bătut de vântul puternic. Își dădea seama că drumul pe care-l alesese nu va duce la nimic. Își dădea seama că nu putea înfrunta, fără alte arme în afară de vechea pușcă și voința sa, uluitoarele mașini pe care erau în stare să le fabrice temuții europeni, dar înțelegea că, dacă nu s-ar fi comportat așa cum se comportase, tatăl său s-ar fi răsucit în mormânt și generații întregi de străbuni l-ar fi blestemat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
întâmplase și cum trebuia să privească viitorul familiei sale de acum înainte. Îi era greu încă să se obișnuiască cu ideea că mizeria în care trăiseră întotdeauna rămăsese definitiv în urmă. Mintea sa refuza încă să accepte că jumătate din uluitoarea sumă de bani aflată în acel sac ar putea fi a lui. I se părea că încă trăiește un vis. Era speriat. Pentru prima dată în viața lui, curajosul imouchar, care dovedise că e capabil să facă față unor nenumărate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
preschimbe semnele arabe, șerpuind și sâsâind ucigaș, în sunetele săbiilor lucitoare ale oștirilor astrale. Deodată, Michael Clossettino explodă într-un orgasm stelar, terifiant, puternic și intens, prelung, nimicitor, covârșitor, căcător, pentru a folosi epitetul cel mai potrivit pentru acest val uluitor de lichid seminal. Spiritul i se ridică în numai câteva clipe deasupra umanității, într-o înțelegere totală, plină de dragoste, deșteaptă, continuă, a tuturor gândurilor și acțiunilor tuturor ființelor, a oricăror tipuri, genuri sau clase de procese inițiate de indiferent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
persoană, atât era de evident, erau uriașii sâni ai fetei. Într-atât de mari și de puternici erau aceștia, atât de masivi, încât aproape că rupeau puloverul oribil pe care individa îl purta pe sub sacou. Ba, mai mult, având asemenea uluitoare dimensiuni, păreau să nici nu aparțină persoanei de care erau atașați, contrastând puternic cu înfățișarea ei, deși nu era deloc slabă. - Dumneata cum te numești? a rostit domnul cel gras și bătrân, mișcându-și fălcile cu zgomot, trezindu-mă astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
a preoteselor literate, astfel că pentru scurtă vreme în blocul acela compact de nefericiți se creă o breșă, ceea ce ne permise, mie și lui Maro, să ne apropiem cu pași repezi de ușă. Ieșirăm pentru totdeauna, bubuind ușa în nasul uluitoarelor și dureroaselor aventuri petrecute la cenaclul lui John Euripide. Ne-am rostogolit în stradă răcnind, fugind apoi cât ne țineau puterile. Era noapte și era de departe cea mai întunecată beznă pe o văzusem vreodată. Ținându-l de mână pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
că nu cine-aș vrea eu. Poate cumva am să-i pot vedea chipul? Mă cam îndoiesc. Nu, desigur, nu-i cazul să înnebunesc definitiv tocmai acum privindu-l, iar figura lui rămâne oricum ascunsă în chiar dosul nimbului diamantului uluitor pe care îl ține în mâini. Nimic, nimic mai inuman decât acest tablou a ceva ce nici nu știu cum să denumesc... Mirosurile altor lumi, necunoscute oamenilor, continuă să facă ravagii în simțurile mele, răvășindu-mi spiritul. O navă spațială, așadar, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și de unde îi cunosc încă nesăvârșitele semnificații dezastruoase? Ce nefericire universală și abominabilă e pe cale să se petreacă și cum de o pot presimți și judeca, din moment ce încă nu i-am trăit parcursul înfăptuirii? Spun asta pentru că, iată, mirabilă și uluitoare făptură se ridică deodată din ceata de maimuțe, chiar acum, uluind pe toți și toate cu frumusețea-i neobișnuită. Ce zeu muritor și mult prea asemănător celor din ceruri este creatura aceasta atât de diferită de celelalte și cum de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
vizibile ale bolii dispăruseră, dar când eu știam prea bine că încă sunt bolnav, am ieșit în oraș cu gândul de a mă plimba sau de a merge la un film. Era o seară de început de noiembrie. Un timp uluitor. Deasupra Moscovei cădea lin prima zăpadă, cu fulgi pufoși care pluteau ca niște așchii de marmură într-un ocean albastru. Acoperișurile caselor și rondurile de flori păreau niște pânze de corăbii larg desfășurate. Copitele cailor țăcăneau, automobilele fâșâiau ușor, clopoțeii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și să facă aprecieri pripite. Hai! strigă Calistrat. Nu mai e vreme de pierdut! îl îndemnă el pe inspector, văzând că acesta nu este atent la ce se întâmplă în jurul lor. Vâlva nu mai era în fața peșterii. Cu o viteză uluitoare dispă ruse de acolo, plecase la vânătoarea ei nocturnă. Cei doi se grăbeau să ajungă și ei la râpa ce înconjura teritoriul bestiei. Trecură dincolo și se opriră așteptând să-și facă și ea apariția. Și dacă nu va veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
semene cu o urnă de gînduri moarte. Astfel cugeta cititorul descumpănit. CÎnd Întîmplarea, destinul și timpul se vor afla Într-o constelație favorabilă, interferența acestor trei forțe se va proiecta peste acea carte străluminînd-o precum razele soarelui, cu „o văpaie uluitoare“, izbăvind-o, astfel, de uitare. 13 Într-o zi la Biblioteca Muzeului Britanic Își vor face apariția doi ziariști cu pălăriile trase pe ochi, ca detectivii, și cu scrisoarea lui Graves În buzunar. Nu era nimic mai ușor ca avînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
se Întinde, castraveciorul meu drag, ca febra spaniolă.“ (Febra spaniolă era În acea vreme la modă.) 17. Versiunea falsificată a Dialogului În infern a lui Joly, elaborată În „atelierul lui Racikovski“, va ajunge În mîinile lui Nilus cu o repeziciune uluitoare. „Această Întîlnire dintre două suflete afine, dintre doi fanatici, era inevitabilă“, va nota un contemporan. „Diferența dintre ei consta doar În faptul că Nilus În fanatismul său mistic, credea În autenticitatea Conspirației cum credea În Viețile Sfinților.“ Manuscrisul va ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Paris, scria În limba franceză și profesa ca pianist de noapte Într-un local de moravuri ușoare. Textul de pe supracopertă, pompos și cariat, după gustul epocii, proclama pe un ton prusac cum că aceea era prima operă a unei valori uluitoare, un talent proteic și ilustru, promisiune de viitor pentru literele europene, fără asemuire În lumea celor vii. În orice caz, rezumatul transcris În continuare lăsa să se Înțeleagă că povestea conținea elemente vag sinistre și de tonalitate foiletonistică, ceea ce, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
că, ya puestos, ar fi mai practic să Încep cu capodopera. În lipsa stiloului, tata mi-a Împrumutat un creion Staedtler numărul doi cu care mîzgăleam Într-un caiet. Întîmplător, povestea mea se Învîrtea În jurul unui minunat stilou de o asemănare uluitoare cu cel din vitrină și care, În plus, era fermecat. Mai concret, stiloul era posedat de sufletul torturat al unui romancier care pierise de foame și de frig și care Îi fusese proprietar. Căzînd În mîna unui ucenic, stiloul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
la iveală vreun exemplu de cruzime sau de meschinărie și el exultă pur și simplu, ca inchizitorul la autodaféul unui eretic, când printr-o poveste uitată poate face de rușine pietatea filială a reverendului Robert Strickland. Zelul său a fost uluitor. Nici un amănunt nu a fost prea mărunt pentru a-i scăpa atenției și puteți fi sigur că dacă Charles Strickland a lăsat neachitată o notă de plată de la spălătorie ea va fi prezentată in extenso, iar dacă a omis să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
tact când era vorba de treburile altora, dar n-avea tact deloc când era vorba de ale lui. Ce farsă crudă a jucat Natura când a aruncat laolaltă atâtea elemente contradictorii și l-a lăsat pe om să înfrunte nepăsarea uluitoare a universului! XXXII Pe Strickland nu l-am văzut câteva săptămâni. Mă dezgusta și dacă aș fi avut prilejul m-aș fi bucurat să i-o spun în față, dar nu mi s-a părut că ar avea rost să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Parisului. Prima mea senzație a fost că le putea perfect de bine picta și un birjar beat. Eram de-a dreptul năucit. Culorile mi se păreau extraordinar de crude. Mi-a trecut prin minte că toată povestea e o farsă uluitoare și de neînțeles. Acum când privesc în urmă mă impresionează mai mult ca oricând perspicacitatea lui Stroeve. El a văzut de la început că aici e vorba de o revoluție în artă și a recunoscut încă din fașă geniul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
impresioneze atât de mult. Tenez, am avut exact, același sentiment ca atunci când am intrat în Capela Sixtină de la Roma. Și acolo am fost copleșit și înspăimântat de măreția omului care pictase plafonul acela. Era vorba de un geniu și era uluitor și copleșitor. M-am simțit mărunt și insignifiant. Dar pentru măreția lui Michelangelo ești pregătit. Nimic însă nu mă pregătise pentru surpriza imensă produsă de prezența acestor picturi într-o colibă a băștinașilor atât de departe de civilizație, în sânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
acolo. Îmi pare rău că am jucat și în prostia aia, Bărbați și femei, dar era un spectacol muzical și eu sunt tare bună la mișcare și muzică, spectacolul i-a permis Maestrului să cânte și să aibă un succes uluitor, a fost un Rică (nu Venturiano) de zile mari, acuma, după tot ce s-a întâmplat, n-aș mai juca în piesele ei. Ești crudă cu ea, nu ți-a făcut nimic femeia asta, îmi zicea Maestrul, Cruello! Așa mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
punct de vedere fizic, dragul meu, și Înmormântat - Înmormântat demult. Amory a făcut o grimasă, Întrebându-se cum i-ar fi sunat o asemenea laudă lui Froggy Parker. — Da, a continuat Beatrice pe tonul acela tragic, am avut vise, viziuni uluitoare. Și-a apăsat ochii cu palmele. Am văzut râuri de bronz lingând maluri de marmură, păsări gigantice Înălțându-se În eter, zburătoare pestrițe cu penaj fosforescent. Am auzit o muzică nepământeană și o izbucnire de trompete barbare... Cum? Amory chicotise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
vagabond adevărat. Au jucat toată vacanța pentru protipendada din opt orașe mari. Lui Amory i-au plăcut cel mai mult Louisville și Memphis: aceste orașe știau cum să-și Întâmpine oaspeții străini, serveau un punch extraordinar și etalau o diversitate uluitoare de frumusețe feminină. La Chicago a aprobat o anumită vervă ce transcendea accentul prea Îngroșat - totuși, acesta era un oraș legat de Yale și, Întrucât Yale Glee Club era așteptat să sosească peste o săptămână, Triangle n-a fost decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
prințesa de dragul căreia... Priviți! Vine cineva! Dezamăgire, nu-i decât o subretă care acută ceva: ridică un teanc de pe un scaun... Nu aici. Un alt teanc, masa de toaletă, sertarele șifonierului. Scoate la lumină câteva șemizete splendide și o pijama uluitoare, dar asta n-o satisface. Pleacă. Bombăneală nedeslușită În camera vecină. Începe acum să fie cald, ca În jocul de-a descoperirea obiectului ascuns. Aceasta este mama lui ALEC, DOAMNA CONNAGE - corpolentă, demnă, rujată ca o matroană și ruptă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
colo să constați că nu ai prieteni în teatru și că nici nu le duci dorul, că poți trăi singur, fără să mai ai nevoie de laudele sau aplauzele lor. Mă fericesc cu amintirile mele și cu șansa într-adevăr uluitoare de a fi întâlnit oameni fantastici, pentru că în prezența lor m-am simțit extraordinar, am trăit clipele astrale ale existenței mele de actor, de om de teatru, de om, la urma urmei. Au fost mai mulți, au fost multe întâmplări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
și cu un zâmbet ca de bunic iertător și răbdător, teribil de răbdător. Jacques Lecoq, o mască neutră care cuprinde în imobilitatea ei întreaga putere a credinței și generozității. De fapt, cred că Lecoq a fost unul din cei mai uluitori clovni ai lumii care se numește TEATRU. PAGINĂ NOUĂ JOSEF SZAJNA Era în septembrie ’92, când am luat marele premiu de interpretare la Festivalul de teatru experimental de la Cairo. Festivitatea avea loc chiar la poalele marii piramide, într-un decor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
disconfort față de această temă. Fata aceea, Mie, locuia undeva la țară, Într-o regiune uitată de lume, cred că În Nagano. Într-o zi, bărbatul mi-a arătat și mie scrisoarea pe care o primise de la Mie. Era o scrisoare uluitoare. Eram uimită: cum de putea să mai existe În zilele noastre o femeie atât de pură? Cu siguranță așa ceva nu puteai Întâlni În Tokyo, unde toată lumea făcea ce voia, Însă m-a convins că la țară Încă exista ceva atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
momentul potrivit, ci viața În sine este cea mai mare șansă de care putem dispune. De aceea nu voia s-o irosească. Voia să-i poate spune copilei ei, când va crește mare, că viața În sine este o șansă uluitoare, prețioasă care i s-a oferit, că trebuie să o trăiască din plin. Acesta era motivul care o făcea să continue să ia lecții de pian și să compună versuri, deși era conștientă că nu va ajunge niciodată la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]